Fond funciar

Decizie 52 din 01.04.2009


Dosar nr. 546/214/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE  CIVILĂ Nr. 616/R

Şedinţa publică de la 01 Aprilie 2009

Completul constituit din:

PREŞEDINTE: I.P., judecator

Judecător: M.B.

Judecător: M. P.

Grefier: A. T. T.

?

S-a luat în examinare, pentru solutionare recursurile formulate de recurenţii – petenţi B. G., M. I., M. I. şi de recurenţii – intimati COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR  COSTESTI, PRIMARUL ORAŞULUI COSTEŞTI - PREŞEDINTE AL COMISIEI LOCALE DE FOND FUNCIAR COSTESTI împotriva sentintei civile nr. 824 din 05.09.2008 pronunţată de Judecătoria Costeşti în contradictoriu cu  intimata COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR ARGES, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenta – petentă  B. G. personal, lipsă fiind toate celelalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Recurenta – petentă arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză  solicitând acordarea cuvântului asupra recursului.

În raport de actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească şi rămâne în pronuntare asupra recursului.

Recurenta – petentă, având cuvântul, solicită admiterea recursului, aşa cum a  fost  formulat.

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor civile de faţă, va retine urmatoarele :

La data de 17.04.2007, prin plângerea formulată şi precizată ulterior, petentele B. G., M. I.şi M. I., au solicitat să se anuleze hotărârea cu nr.156/30.11.2006, emisă de către intimata COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR-ARGEŞ, şi să se constate că sunt îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5,05 ha; să fie obligaţi PRIMARUL ORAŞULUI COSTEŞTI ŞI COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR COSTEŞTI, să le atribuie în posesie suprafeţele respective şi terenul de 0,25 ha-pădure, cu care au fost validate, să întocmească fişa premergătoare titlului pe care s-o înainteze la OCAOTA Argeş, în vederea emiterii titlului, sub sancţiunea aplicării daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Petentele au solicitat şi plata cheltuielilor de judecată

În considerentele plângerii, petentele au arătat faptul că prin hotărârea Comisiei Judeţene Argeş cu nr.156/30.11.2006, li s-a respins cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţele ce au aparţinut autorului lor,  B. G.: 90 de ari, intravilan, în grădina casei; 300 de ari, extravilan, în punctul „Cîrceana”; 75 de ari, teren cu vegetaţie forestieră ( lot „Lăstari”) şi 40 de ari, teren neproductiv în”Dealul Bucov”.

Potrivit Legii nr.18/1991, pe numele tatălui petentelor, B. G., s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 6,35 ha şi pentru terenul de 0,25 ha pădure.

Înainte de colectivizare, autorii petentelor au deţinut pe raza localităţii C. suprafaţa de 11,5 ha, din care 1 ha pădure.

Terenul arabil din intravilanul şi extravilanul localităţii a fost situat în punctele  „Cîrceana” şi „Dealul Bucov”.

Pentru suprafaţa de 0,25 ha pădure s-a eliberat doar adeverinţa de validare, petentele nefiind puse în posesie cu această suprafaţă.

Petentele au mai menţionat că cele mai multe terenuri sunt înscrise la rolul agricol, iar pentru cel din intravilan, deţin acte vechi de proprietate.

În drept, petentele şi-au întemeiat plângerea pe disp. art.53 şi urm. din Legea nr.18/1991, republicată şi disp. art.274 C.pr.civ.

Prin întâmpinare, Comisia Locală de Fond Funciar-Costeşti a solicitat respingerea plângerii petentelor, motivând că autorul petentelor a fost înscris în registrul agricol al anilor 1951-1955 cu o suprafaţă mult mai mică, respectiv de 5,85 ha, decât cea reconstituită, de 6,35 ha.

În scopul soluţionării cauzei, s-au depus în copie înscrisuri, s-au solicitat relaţii de la Comisia Locală de Fond Funciar-Costeşti, s-a administrat proba testimonială şi s-a dispus efectuarea unei expertize prin care s-au identificat terenurile solicitate de către petente, în raport şi de actele vechi de proprietate.

După administrarea probatoriului, petentele şi-au precizat acţiunea, cerând instanţei să fie puse în posesie cu terenuri echivalente suprafeţei de 3 ha, din punctul „Cârceana”, ce aparţine domeniului public şi celor atribuite în extravilan altor persoane îndreptăţite, iar în situaţia în care  nu există terenuri disponibile, să li se acorde despăgubiri.

Prin sentinta civila nr. 824 din 05.09.2008 pronunţată de Judecătoria Costeşti, s-a admis in parte plângerea petentelor, s-a anulat in parte hotărârea Comisiei Judeţene Argeş de Fond Funciar cu nr. 156/2006 si s-a constatat că petentele sunt îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate pe raza oraşului Costeşti, judeţul Argeş, asupra terenurilor de 1 ha – pădure şi de 1,65 ha (din care 9000 mp, în intravilan), iar în subsidiar, s-a stabilit dreptul acestora la despăgubiri echivalente valorii terenurilor, în situaţia în care nu există  la dispoziţia comisiilor de fond funciar alte suprafeţe.

A fost obligata Comisia Locală de Fond Funciar – Costeşti să atribuie în posesia petentelor terenul de 0,25 ha – pădure, să întocmească şi să înainteze instituţiilor abilitate documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate pentru această suprafaţă.

A fost obligat primarul oraşului Costeşti la plata daunelor cominatorii în valoare de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunţării sentintei şi până la îndeplinirea obligaţiilor mai sus descrise iar intimaţii să le plătească petentelor cheltuieli de judecată în valoare de 1000 lei.

Pentru a pronunta o atare solutie, instanta de fond a retinut ca terenurile solicitate de către petente nu sunt înscrise în actele vechi de proprietate ( de vânzare şi de schimb) din anii 1891, 1894, 1896, 1905, 1909 şi 1939, astfel cum a constatat expertul cauzei iar reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea petentelor cu suprafaţa totală de 6,35 ha, s-a facut potrivit rolului agricol, in care autorul petentelor, numitul B.I. G., este evidenţiat cu suprafeţele de :6,78 ha ( în anul 1951); 6,10 ha( în anul 1952) şi 5, 85 ha ( în anii 1953-1955). Pe de alta parte, petentele au demonstrat cu proba testimoniala existenta dreptului lor de proprietate.

Împotriva sentinţei  civile nr. 824 din 05.09.2008 pronunţată de Judecătoria Costeşti au declarat recurs reclamantele si paratii PRIMARUL ORAŞULUI COSTEŞTI ŞI COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR COSTEŞTI, criticând hotărârea primei instanţe sub aspecte de nelegalitate şi netemeinicie,  după cum urmează:

1. PRIMARUL ORAŞULUI COSTEŞTI ŞI COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR COSTEŞTI au aratat ca in mod gresit s-a suplimentat recunoasterea dreptului de proprietate pentru petente cita vreme li s-a reconstituit acest drept pentru suprafete mai mari decit cele mentionate in evidentele agricole ale autorului acestora din perioada 1951 – 1955 iar din probele administrate nu rezulta ca ar mai fi avut in proprietate si alte suprafete..

Cu privire la suprafata de 0,25 ha teren forestier s-a aratat ca paratele nu sint in culpa cita vreme petentele refuza amplasamentul oferit iar in privinta suprafetei de 1 ha teren forestier s-a apreciat ca instanta de fond a acordat mai mult decit s-a cerut, fiind aplicabile disp. art. 304 alin.2 pct.6 C. proc. civ.

2.  Reclamantele au criticat hotarirea de fond aratind ca reconstituirea dreptului de proprietate trebuia sa aiba loc asupra intregii suprafete de 3,85 ha urmind ca atribuirea sa se faca pe vechile amplasamente care in parte sint libere iar restul sint atribuite ilegal altor cetateni, urmind ca instanta sa constate aceasta nelegalitate. 

Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate încadrate în disp.art.304 pct.9 si 6 C.pr.civilă şi a disp.art.304 /1 C.pr.civilă, Tribunalul apreciază că acestea sint nefondate pentru următoarele considerente comune:

Petentele recurente au formulat plingere impotriva HCJFF Arges nr. 156/30.11.2006, prin care a fost respinsa cererea de validare suplimentara a acestora pentru terenuri apartinind autorului B. G.. Motivul respingerii cererii de reonstituire suplimentara a constat in aceea ca actele proprietăţilor funciare, prezentate de către acestea, datează din anul 1935.

La data de 19.09.2005, prin cererea înregistrată sub nr. 9775 la Primăria oraşului Costeşti, formulată în baza Legii nr.247/2005, petentele, în calitate de moştenitoare ale defunctului B. G., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra următoarelor terenuri, pe vechile amplasamente  : 90 ari, arabil, intravilan, în grădina casei; 300 ari, arabil, extravilan, în punctul „Cîrceana”; 75 ari-pădure, lot „Lăstari” şi 40 ari, neproductiv, în punctul”Dealul Bucov” (total 505 ari - 5,05 ha).

Au mentionat petentele recurente ca terenurile solicitate spre reconstituire sint mentionate in mare parte in rolul gricol, detinind si acte primare de proprietate pe care acestea le-au depus in motivarea pretentiilor.

Urmarind parcursul reconstituirii dreptului de proprietate Tribunalul retine ca la data de 10.04.1997, petentelor li s-a atribuit în proprietate suprafaţa totală de 6,35 ha, în intravilanul şi extravilanul oraşului Costeşti, satul ...., jud. Argeş, eliberându-li-se titlul cu nr.95843/10.04.1997. Acestea au mai fost validate si cu 0,25 ha teren forestier prin HCJFF Arges nr. 99/1991, anexa 15, suprafata nepusa in posesie si pentru care nu s-a eliberat act de proprietate.

Pe de alta parte, in rolul agricol, autorul petentelor, B. I. G., este evidenţiat cu suprafeţele de :6,78 ha ( în anul 1951); 6,10 ha( în anul 1952) şi 5, 85 ha ( în anii 1953-1955). La nivelul anului 1961, acesta figura din nou cu mai mult de 6 ha, respectiv cu 6,35 ha (f. 47 dos. fond).

Tribunalul constata ca instanta de fond a apreciat in mod corect asupra modalitatii de reconstituire a dreptului de proprietate prin prisma declaratiilor de martori, facind astfel aplicarea art. 6 din Lg. nr.1/2000. Recurentele reclamante nu au facut in conditiile acestui text de lege decit o dovada partiala a proprietatii solicitate.

In privinta solicitarii ca instanta de recurs sa constate nelegalitatea emiterii eventualelor acte de proprietate emise pe vechile amplasamente solicitate de recurente, Tribunalul apreciaza aceasta cerere ca fiind inadmisibila direct in calea de atac a recursului, conform art. 294 alin.1 C. proc. civ.,  cu atit mai mult cu cit nu au fost identificate aceste acte.

Pe de alta parte, fata de concluziile raportului de expertiza dispus in cauza, instanta de fond a apreciat in mod corect asupra posibilitatii de reconstituire in natura si atribuire efectiva a vechilor amplasamente cu atit mai mult cu cit potrivit aprecierilor martorilor audiati nu pot fi identificate cu exactitate aceste amplasamente. Ca atare, corect s-a stabilit indreptatirea reclamantelor recurente la o validare suplimentara in natura, pe raza oraşului Costeşti, jud. Argeş iar, in subsidiar, prin despăgubiri, în situaţia în care nu mai există terenuri la dispoziţia comisiilor de fond funciar.

Pentru toate acestea, Tribunalul apreciază că recursurile aşa cum au fost argumentate nu sint fondate, iar pe cale de consecinţă, în baza art.312 alin.1 şi art.304/1 C.pr.civilă, vor fi respinse cu consecinţa menţinerii în vigoare a hotărârii primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE

Respinge recursurile formulate de recurenţii – petenţi  B. G., M. I., M.I I. şi de recurenţii – intimati  COMISIA  LOCALA  DE  FOND  FUNCIAR  COSTESTI, PRIMARUL ORAŞULUI COSTEŞTI - PREŞEDINTE AL COMISIEI  LOCALE  DE  FOND  FUNCIAR  COSTESTI împotriva  sentintei civile  nr. 824 din 05.09.2008 pronunţată de  Judecătoria  Costeşti în  contradictoriu cu  intimata COMISIA  JUDETEANA  DE  FOND  FUNCIAR  ARGES, ca  nefondate

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Aprilie 2009 la Tribunalul  Argeş- sectie civilă.

Preşedinte,

I.P. Judecător,

M. B. Judecător,

M. P. Grefier,

A. T.T. ?