Dosar nr. 1732/205/2008
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1997/R
Obiectul: revendicare imobiliară - recurs
Asupra recursului civil de faţă:
Constată că, prin acţiunea înregistrată la data de 30 iunie 2004, reclamanţii S
Z şi S T au chemat în judecată pe pârâtele C de C S (C S - Societate Cooperatistă) şi
S.C. S A T C S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa să oblige
pârâtele să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 800 mp.
situată în punctul "Acasă", teren situat în comuna B, sat B, judeţul Argeş, de
asemenea să fie obligată pârâta C de C S să ridice construcţia pe care a făcut-o pe
circa 200 mp. precum şi a unei barăci, sau să fie abilitaţi reclamanţii să ridice
construcţiile pe cheltuiala pârâtelor şi să fie obligate pârâtele să despăgubească
reclamanţii cu aproximativ 10.000.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei
folosinţă a terenului revendicat, pe ultimii trei ani, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt proprietarii unui teren de cca
5 ha. în punctul "Acasă", pe raza comunei B , sat B judeţul Arges din care face parte
integrantă şi terenul revendicat, aşa cum rezultă din titlurile de proprietate
nr.42194 din 01 iunie 1994 şi nr.l 14136 din 24 iulie 2002, ce le-au fost eliberate
în conformitate cu dispoziţiile legii fondului funciar, teren ce a aparţinut
autorului reclamanţilor M A, iar de la acesta a fost preluat abuziv de statul
comunist.
In perioada regimului comunist, pârâta C de C S, a edificat în mod
abuziv, fără nici un fel de autorizaţie şi fără a primi terenul în folosinţă, o
construcţie pe o parte din terenul autorului acestora, în suprafaţă de 800 mp.,
pârâta fiind de rea credinţă astfel că urmează ca în condiţiile art.494 C.civ., să fie
obligată să-şi ridice construcţiile edificate cunoscând că nu este proprietara
terenului.
In continuarea motivării reclamanţii au susţinut că pârâta a mai acaparat
încă o suprafaţă de teren, în continuarea celor 800 mp., ocupând abuziv 1415
mp. din terenul reclamanţilor, teren ce face obiectul unei alte acţiuni în
revendicare aflată în faza apelului.
Pârâta C de C S, a închiriat construcţia edificată pe terenul reclamanţilor,
celeilalte pârâte S.C "S T C" S.R.L., iar terenul revendicat este deţinut şi folosit
de ambele pârâte.
Ulterior s-a depus la dosar din partea reclamanţilor o cerere de precizare şi
completare a acţiunii prin care, în conformitate cu prevederile art.494 C.civ. au
solicitat ca în situaţia în care se va reţine că pârâta C de C S este constructor de
bună credinţă, să se dispună preluarea de reclamanţi în proprietate a
construcţiilor, cu despăgubirea constructorului cu valoarea materialelor
construcţiilor.
La data de 06 octombrie 2004, pârâta C de C S, a formulat întâmpinare,
solicitând respingerea acţiunii în revendicare şi a pretenţiilor ca nefondate,
invocând excepţia autorităţii lucrului judecat prevăzut de art. 1202 C.civ. şi art.
166 c.pr.civ. Pe fond a considerat că acţiunea este nefondată, întrucât terenul în
cauză are regimul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 187 din legea 109/1996 de
organizare şi funcţionare a C de C din R.
La data de 27 octombrie 2004, C de C S a formulat întâmpinare şi cerere
reconvenţională - solicită sub aspectul întâmpinării respingerea ca nefondată
a acţiunii în revendicare formulată de reclamanţi, reţinând că terenul ce face
obiectul revendicării este un teren exceptat de la reconstituire, potrivit Legii
18/1991, fiind afectat de construcţie în interes public; respingerea capetelor de
cerere accesorii privind obligarea subscrisei la plata lipsei de folosinţă şi la
ridicarea construcţiilor amplasate pe terenul în litigiu.
Sub aspect reconvenţional, a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale
a ridului de proprietate nr.l 14136/2002 şi a procesului verbal de punere în
posesie, constituirea în favoarea acesteia a unui drept de superficie pentru terenul
afectat de construcţii, cu cheltuieli de judecată.
S-a mai solicitat introducerea în cauză a C L de F F B şi a C J de F Funciar
Argeş.
La aceeaşi dată s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi disjungerea cererii
reconvenţionale.
La data de 18 mai 2007, reclamanţii si-au majorat câtimea obiectului
cererii cu privire la contravaloarea lipsei de folosinţă.
Prin sentinţa civilă nr.1123 din 02 mai 2007 a Judecătoriei Câmpulung a
fost admisă acţiunea, au fost obligate pârâtele să lase reclamanţilor în deplină
proprietate şi posesie suprafaţa de 800 mp., să le plătească contravaloarea lipsei
de folosinţă a terenului în sumă de 1498 lei şi a atribuit reclamanţilor
construcţiile de pe teren.
Prin decizia civilă nr.lO95/R/28 iunie 2007, Tribunalul Argeş a admis
recursul reclamanţilor, a casat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre
rejudecare la instanţa de fond.
In decizie se reţine că prima instanţă nu a analizat dacă pârâtele sunt
constructori de bună credinţă sau de rea credinţă la data edificării construcţiilor.
La data de 14 septembrie 2007 cauza a fost reînregistrată sub nr.3197.
În urma probatoriului administrat în cauză, Judecătoria Câmpulung,
prin sentinta civilă nr. 2396/15 noiembrie 2007 a admis acţiunea civilă
formulată de reclamantii S Z si S T împotriva pârătelor C de C S si SC S T
C SRL aşa cum a fost precizată,a respins cererea reconvenţională formulată de
pârâta C de C S, a obligat pe pârâte să lase reclamanţilor în deplină proprietate
şi posesie suprafaţa de 800 mp. aşa cum a fost identificată în raportul de
expertiză tehnică şi schiţa anexă întocmită de ing. D N, a obligat pe pârâta C de
C S, şă-şi ridice construcţiile edificate pe terenul reclamanţilor sau să plătească
reclamanţilor suma de 4.530 lei contravaloarea manoperei de demolare a
acestora. Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată pârâta C de C S să plătească
reclamanţilor suma de 1.498 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă
a terenului pe ultimii trei ani de la introducerea acţiunii iniţiale fiind obligată si
pârâta C de C S să plătească reclamanţilor suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat.
Prin decizia civilă nr. 669 din 10 aprilie 2008, Tribunalul Argeş a admis
recursul pârâtei C S, a casat sentinţa civilă nr.2396/15.11.2007 a Judecătoriei
Câmpulung şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, cu
motivarea că prima instanţă nu a ţinut seama de dispoziţiile art.315 c.proc.civ,. şi
nu a analizat dacă pârâţii sunt constructori de rea-credinţă ştiut fiind că buna
credinţă se prezumă, nefiind făcute probe sub acest aspect raportat şi la momentul
edificării construcţiilor - aspecte esenţiale în soluţionarea corectă a cauzei.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr.1747/29.05.2008, iar prin
sentinţa civilă nr.1554/02.07.2008 Judecătoria Câmpulung a admis în parte
acţiunea precizată, formulată de reclamanţii S Z şi S T împotriva pârâtelor C de C
S şi SC"S T C" SRL şi au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate şi
posesie reclamanţilor suprafaţa de 800 m.p. teren identificat de ing. D N şi
menţionat în titlul de proprietate 114136/2002 învecinat la Nord cu H G la est rest
proprietate şi sud şi la vest cu Drumul Judeţean, tarlaua 65 .
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 1498 lei RON,
contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe perioada 2004 - 2006.
Au fost atribuite reclamanţilor construcţiile identificate de exp. C C şi
construite pe terenul reclamanţilor (magazin, anexă, puţ, aleea de acces, platformă
betonată, aleea beton, gard).
Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtei C de C S 45.343 lei
contravaloare despăgubiri aferente construcţiilor şi s-a respins excepţia de autoritate
lucru judecat formulată de C de C S .
De asemenea, au fost obligate pârâtele să plătească reclamanţilor 1500 lei
cheltuieli de judecată, iar cererea reconvenţională formulată de pârâta C de C S a
fost disjunsă şi a format obiectul dosarului 3566/2004 .
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, avându-se în vedere sentinţa
civilă nr. 757/2004 , părţile au arătat că aceasta a fost soluţionată şi analizată cu
ocazia recursului .
În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr.757/2004 se constată că nu există tripla
identitate cu cauza de faţă , sentinţa menţionată referindu-se la alte construcţii care
au fost edificate .
Potrivit titlului de proprietate 114136/24 iulie 2002 rezultă că reclamanţii
sunt proprietarii terenului de 800 mp în punctul " Magazin " .
Din cuprinsul raportului de expertiză inginer D N rezultă că pârâtele ocupă
terenul în suprafaţă de 800 mp menţionat în titlul de proprietate, teren folosit de C
de C S şi S.C. S T C S.R.L. cu sediul în B , urmând ca potrivit art.480 C.civ. pârâtele
să fie obligate să lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren .
Din acelaşi raport de expertiză rezultă că lipsa de folosinţă a terenului în
suprafaţă de 800 mp este de 1498 lei , urmând ca potrivit art.998 C.civ. pârâtele să
fie obligate să plătească reclamanţilor această sumă .
Construcţiile edificate pe teren au fost identificate şi evaluate de inginer C Cr,
construcţii care aparţin pârâtei C de C S .
Deşi părţile au obţinut două casări cu trimitere spre rejudecare a sentinţelor
pronunţate , nici după aceste casări acestea nu au dorit să-şi dovedească buna sau
reaua credinţă în edificarea construcţiilor .
Din cuprinsul raportului de expertiză C C rezultă că magazinul a fost edificat
în anul 1970 , anexa şi căile de acces , gardul de ulucă , în anul 1975 .
Din cuprinsul actelor depuse la dosar de pârâta C de C S ( fila 17 - 41 ),
procesul verbal de recepţie, devizul general, centralizator de lucrări, situaţia
lucrărilor, adeverinţa 160/1970, adresa nr.168/1970, procesele verbale
3/15.06.1969, 168/21.01.1970, 1006/28.01.1970, 348/04.02.1970, autorizaţia
196/1970, rezultă că pârâta C de C S a primit în folosinţă terenul pentru edificarea
construcţiilor iar la acea dată, 1970, terenul nu se mai afla la autorul reclamanţilor,
era de stat, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de
reclamanţi potrivit legii 18/1991, aceştia au arătat că autorul lor a fost deposedat de
stat .
Reclamanţii justifică dreptul de proprietate asupra terenului din anul 2002
întrucât atunci s-a atribuit validarea pentru terenul în litigiu, până la acea dată
terenul a fost în proprietatea statului .
Din actele depuse la dosar rezultă că pârâta C de C S, la edificarea
construcţiilor identificate de expert C C , pe terenul reclamanţilor, a fost de bună
credinţă iar reclamanţii nu au făcut dovada că acestea au fost edificate cu rea
credinţă .
Chiar reclamanţii, prin introducerea precizării la acţiune, la data de
14.02.2007, solicită să preia construcţiile edificate de pârâtă potrivit art. 494 C.civ.,
în situaţia în care se va reţine că pârâta este constructor de bună credinţă .
Potrivit art. 494 C.civ. reclamanţii vor prelua construcţiile edificate de pârâtă
şi identificate de inginer C C ( magazia, anexa, puţ, alee acces, platformă betonată,
aleea beton ) iar reclamanţii să despăgubească pe pârâta C de C S cu suma de
45.343 lei reprezentând contravaloarea construcţiilor .
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională pentru anularea titlului de
proprietate al reclamanţilor, acesta a fost disjuns, de asemenea şi capătul de cerere
privind dreptul de superficie şi au făcut obiectul dosarului nr. 3566/2004 .
Potrivit art. 274 C.pr.civ. pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de
judecată .
Împotriva sentinţei civile nr. 1554/2008 au declarat recurs reclamanţii S Z şi
S T criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, astfel:
1).În mod greşit instanţa de fond a reţinut că pârâta este constructor de bună
credinţă, întrucât acest aspect a fost statuat cu autoritate de lucru judecat prin
decizia civilă nr.559/07.06.2006 a Tribunalului Argeş, care a stabilit în considerente
că, pârâta C de C S este constructor de rea-credinţă şi are obligaţia de a ridica
construcţiile de pe terenul reclamanţilor.
De asemenea, nu se poate reţine calitatea de constructor de bună-credinţă a
pârâtei, atâta timp cât aceasta nu a produs un titlu asupra terenului de natură a-i
forma convingerea că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia la
momentul edificării construcţiilor, fiind unanim admis în literatura de specialitate şi
practica judiciară că, este constructor de bună-credinţă numai acela care
construieşte pe terenul altuia cu credinţa că este terenul său, credinţă care este
formată numai pe baza unui act translativ de proprietate ale cărei vicii nu-i erau
cunoscute la momentul edificării din motive mai presus de voinţa sa.
2.În subsidiar, în situaţia în care instanţa de recurs va respinge primul motiv
de recurs, se solicită de către recurentă, să se ia act că revin în mod expres asupra
solicitării de a li se atribui proprietatea construcţiilor cu obligaţia de a despăgubi pe
constructor, solicitare pe care o revocă integral.
Prin urmare, se solicită a se lua act de voinţa recurenţilor-reclamanţi de a nu
prelua în proprietate construcţiile şi, pe cale de consecinţă, se impune admiterea
recursului, modificarea în parte a sentinţei şi respingerea capătului de cerere privind
obligarea pârâtei la ridicarea construcţiilor, întrucât, constructorul de bună credinţă
nu poate fi obligat la ridicarea construcţiilor.
Mai arată recurenţii, că într-o atare situaţie, se vor adresa instanţei de judecată
cu o nouă cerere pentru a reglementa situaţia dintre ei, în calitate de proprietari ai
terenului şi proprietarul construcţiei, pentru a fi dezdăunaţi pentru lipsa de folosinţă
a imobilului teren afectat de construcţii pe toată durata existenţei acestora.
3).În subsidiar, recurenţii dezvoltă şi motivul de recurs privind greşita
soluţionare a cererii în accesiune imobiliară, prin aceea că în mod greşit instanţa de
fond i-a obligat la despăgubiri cu suma de 45.343 lei, reprezentând valoarea de
circulaţie a construcţiilor, întrucât dispoziţiile legale în materie, prevăd că,
proprietarul terenului va despăgubi pe constructor numai cu valoarea materialelor şi
a manoperei, iar din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză rezultă că valoarea
materialelor şi a manoperei este de 29.555 lei.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate şi în raport de
dispoziţiile art.3041 c.proc.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
Conform titlului de proprietate nr. 114136/24.07.2002, reclamanţii sunt
proprietarii terenului în suprafaţă de 800 m.p. în pct."La magazin", cu următoarele
vecinătăţi: N - H G, E - rest proprietate, S-rest proprietate, V- drum judeţean.
Pe acest teren se află amplasate o serie de construcţii care, aşa cum rezultă
din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic judiciar C C, au fost
edificate în jurul anului 1970.
Astfel, terenul ce a fost reconstituit reclamanţilor, în temeiul legilor fondului
funciar, a fost preluat de către stat care, la data edificării construcţiilor (a970), se afla
în proprietatea acestuia, iar nu a reclamanţilor, pârâta C de C S având numai un
drept de administrare.
Prin urmare, buna-credinţă a pârâtei C de C S care a edificat construcţiile în
anul 1970 nu poate fi pusă la îndoială, întrucât este imposibil să se susţină că ar fi
avut convingerea fermă că statul nu este adevăratul proprietar al terenului, aceasta
cu atât mai mult cu cât proprietatea statului fiind opozabilă tuturor nu exista nici
posibilităţi reale de verificare a titlului statului.
Mai mult, reclamanţii, prin formularea cererii de reconstituire au recunoscut
dreptul de proprietate al statului asupra terenului în litigiu, drept ce a dăinuit până la
eliberarea titlului de proprietate în anul 2002.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea referitoare la faptul că s-a statuat cu
putere de lucru judecat prin decizia civilă nr.559/2006 a Tribunalului Argeş că
pârâta C de C S este constructor de rea-credinţă şi are obligaţia de a-şi ridica
construcţiile de pe terenul reclamanţilor, întrucât, numai dispozitivul unei hotărâri
judecătoreşti are autoritate de lucru judecat, iar aceste menţiuni sunt cuprinse în
considerentele deciziei sus-menţionate. De altfel, prin decizia de casare nr.669/2008
potrivit dispoziţiilor art. 315 c.proc.civ. Tribunalul Argeş a dat instanţei de fond
dispoziţii obligatorii privind administrarea de dovezi faţă de reaua-credinţă a
pârâtei, ştiut fiind , că buna-credinţă se prezumă..
Prin urmare, faţă de considerentele arătate primul motiv de recurs este
nefondat.
În cel de-al doilea motiv de recurs se solicită ca în cazul în care primul motiv
de recurs va fi găsit ca neîntemeiat să se ia act de voinţa recurenţilor-reclamanţi că
nu intenţionează să preia în patrimoniul lor construcţiile edificate de pârâtă pe
terenul ce le aparţine şi, menţinând caracterul de constructor de constructor de
bună-credinţă al pârâtei, se impune, modificarea hotărârii instanţei de fond, în
sensul respingerii cererii reclamanţilor, privind obligarea pârâtei de a ridica
construcţiile întrucât, constructorul de bună-credinţă nu poate fi obligat la ridicarea
acestora.
Arată recurenţii, în notele scrise de la fila 33 că, prin actul lor de voinţă, prin
care îşi exprimă intenţia expresă de a nu prelua construcţiile în patrimoniul lor, nu
reprezintă o renunţare la judecată, neavând nimic comun cu dispoziţiile art.246
c.proc.civ.
Acest motiv de recurs nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.494 alin.3 partea finală"(...)dacă plantaţiile, clădirile şi operele au
fost făcute de către o a treia persoană cu bună-credinţă, proprietarul pământului nu
va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va avea dreptul său
de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plăti o sumă de bani
egală cu aceea a creşterii valorii fondului".
Deci, având în vedere buna-credinţă a constructorului, art.494 c.civ., alin.3
partea finală, prevede că proprietarul terenului devine, prin accesiune, în mod
obligatoriu şi proprietar al construcţiei fără a putea cere demolarea ei. Invocând
accesiunea, proprietarul terenului este îndatorat, în temeiul principiului îmbogăţirii
fără justă cauză, să-l despăgubească pe constructor.
Recurenţii-reclamanţi au arătat prin acest motiv de recurs că nu renunţă la
judecata acestui capăt de cerere, potrivit art.246 c.proc.civ., ci vor numai să
formuleze o acţiune separată pentru reglementarea situaţiei privind lipsa de
folosinţă a terenului afectat de constricţii.
Însă, prin decizia civilă nr.559/2006 a Tribunalului Argeş a fost respinsă
acţiunea pârâtei C S S C privind instituirea unui drept de servitute cu privire la
terenul afectat de construcţii.
Prin urmare, singura modalitate de rezolvare a litigiului este cea reglementată
de dispoziţiile art.494 alin.3 teza finală c.civ., astfel că, acest motiv de recurs este
nefondat.
De asemenea, şi ultimul motiv de recurs este nefondat, astfel:
Dispoziţiile art.494 alin.3 teza finală c.civ. prevede că, în ceea ce priveşte
întinderea obligaţiei de despăgubire, proprietarul terenului are dreptul să opteze
între două soluţii:
-să-l indemnizeze pe constructor cu o sumă de bani egală cu valoarea
materialelor şi preţul muncii:
-să-i plătească o sumă de bani reprezentând sporul de valoare a terenului
înregistrat ca urmare a ridicării construcţiei.
Deci dispoziţia art.494 alin.3 teza finală c.civ. trebuie interpretată în sensul că
legiuitorul, oferind proprietarului terenului dreptul de a invoca accesiunea şi de a
deveni proprietarul acelor lucrări, a intenţionat să-i dea posibilitatea să opteze
pentru plata despăgubirilor celei mai mici.
Recurenţii susţin că instanţa de fond i-a obligat în mod greşit la plata sumei
de 45.343 lei reprezentând valoarea de circulaţie a construcţiilor deoarece, trebuiau
obligaţi numai la plata sumei de 29.555 lei reprezentând valoarea materialelor şi a
manoperei, aşa cum a fost calculată în mod separat de către expert.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat la data de 15 aprilie 2007, expertul
tehnic judiciar C C a calculat numai valoarea materialelor şi a manoperei aferentă
punerii în operă a materialelor, stabilind că valoarea materialelor reprezintă 65% din
valoarea construcţiei, iar valoarea manoperei 35%, suma totală fiind de 45.343 lei,
aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Susţinerea recurenţilor că valoarea materialelor şi a manoperei este de 29.555
lei nu poate fi primită deoarece aceştia nu au avut obiecţiuni la raportul de expertiză
tehnică efectuat în cauză, iar această valoare reprezintă de fapt numai valoarea
materialelor, expertul nu a calculat şi sportul de valoare a terenului înregistrat ca
urmare a ridicării construcţiei.
Faptul că expertul a calculat valoarea materialelor şi a muncii de la momentul
efectuării expertizei, practica judiciară şi literatura de specialitate s-a pronunţat în
sensul că, întinderea despăgubirilor datorate de proprietarul terenului trebuie
stabilită în funcţie de valoarea materialelor şi preţul muncii din momentul
pronunţării hotărârii judecătoreşti.
Cum recurenţii-reclamanţi nu au avut obiecţiuni la raportul de expertiză
tehnică şi, cum prin acest raport de expertiză s-a stabilit că valoarea materialelor şi a
manoperei este de 45.343 lei în mod corect instanţa de fond i-a obligat la plata
acestei sume, astfel că, acest motiv de recurs este nefondat.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art.312 c.proc.civ. va fi respins ca
nefondat recursul declarat de reclamanţi.
Potrivit art.274 c.proc.civ. vor fi obligaţi recurenţii să plătească intimatei C S
suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S Z şi S T,
împotriva sentinţei civile nr.1554 din data de 02.07.2008, pronunţată de
Judecătoria Câmpulung în dosarul nr.1732/205/2008, intimaţi-pârâţi fiind C S -
S C şi S.A. S T C S.R.L.
Obligă recurenţii la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata C S.
Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 25 Noiembrie 2008, la
Tribunalul Argeş - Secţie Civilă.
8
Judecătoria Sectorul 6 București
Îmbogăţire Fără Justă Cauză
Curtea de Apel Iași
Acţiune în revendicare. Efectele hotărârii judecătoreşti faţă de terţi
Tribunalul Brașov
Revendicare imobiliară. Comparaţie între contractul de vânzare cumpărare invocat de reclamanţi şi contractul de leasing imobiliar cu clauză de vânzare invocat de pârâtă.
Tribunalul Bacău
Revendicare imobiliară
Tribunalul Brașov
Revendicare. Calitatea de persoană îndreptăţită în înţelesul Legii 10/2001 a unei persoane juridice nou înfiinţate, care a preluat denumirea persoanei juridice care a avut calitatea de proprietar la data preluării