Contestaţie decizie pensie.calcul termen prescripţie. executarea hot. judecătoreşti irevocablă

Sentinţă civilă 46 din 22.05.2009


Dosar nr. 42415/3/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 952/AS

Şedinţa publică de la 22 Mai 2009

S-a luat în examinare pentru soluţionare, acţiunea civilă formulată de

contestator ............ în contradictoriu cu intimata  ...............

, având ca obiect contestaţie decizie de pensionare

şi  cerere de suspendare.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 

20.05.2009 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face

parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa având nevoie de timp pentru

deliberare a amânat pronunţarea la 22.05.2009 când deliberând a pronunţat

urmatoarea soluţie.

TRIBUNALUL

Deliberand, constata urmatoarele:

Prin actiunea inregistrata la data de 10.11.2008 pe rolul Tribunalului

Bucuresti, Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, contestatoarea

............... a chemat in judecata Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti prin

..................... a sectorului 1, solicitand anularea deciziei de pensie nr.

128590/25.09.2008, arătând ca aceasta este nelegala deoarece nu au fost aduse la

indeplinire dispozitiile retinute in sentinta civila nr. 331/CM/23.05.2008 pronuntata

de Tribunalul Arges.

In fapt, se sustine de catre contestatoare ca, prin hotararea sus aratata, a fost

admisa cererea de chemare in judecata pe care au promovat-o si a fost obligata

parata Inalta Curte de Casatie si Justitie sa le plateasca drepturile banesti

reprezentand sporul de 30% din indemnizatia de incadrare lunara pentru perioada

11.04.2002 – 26.04.2004 si majorarea de 40% a acestei indemnizatii pentru perioada

27.04.2004 – 01.04.2006. Prin aceeasi sentinta civila, parata Inalta Curte de Casatie

si Justitie a fost obligata sa achite contestatoarelor si sporul de vechime in munca

incepand cu data de 27.10.2003, toate aceste sume urmand a fi actualizate cu

indicele de inflatie la data platii efective.

In vederea executarii hotararii judecatoresti, Inalta Curte de Casatie si

Justitie, prin adresa nr. 78/03.03.2008 a inaintat Casei Nationale de Pensii si Alte

Drepturi de Asigurari un tabel cu magistratii pensionati pentru emiterea deciziilor

de pensie conform ultimelor elemente intervenite in calcularea cuantumului

drepturilor de pensie.

Apreciaza contestatoarea ca aceasta noua decizie incalca prevederile legale,

instituind in sarcina ei un debit in suma de 20.206 lei, motivarea intimatei fiind ca

aceasta suma reprezinta diferente rezultate din nerespectarea art. 186 din Legea nr.

19/2000, in sensul ca plata s-a facut fara a respecta termenul de prescriptie. Prin

hotararea judecatoreasca, arata contestatoarea, s-a dispus plata drepturilor cuvenite

incepand cu data de 01.04.2002, hotararea care nu poate fi cenzurata de catre Casa

Locala de Pensii a Sectorului 1 Bucuresti.

Deoarece prezenta decizie de recuperare a debitului a fost pusa in aplicare,

contestatoarea a mai solicitat si suspendarea executarii ei pana la solutionarea

prezentei contestatii.

Se solicita, in consecinta, admiterea contestatiei si anularea deciziei de pensie

nr. 128590/25.09.2008 emisa de intimata. 

Ca urmare a incheierii civile nr. 7976/11.12.2008 pronuntata de  Inalta Curte

de Casatie si Justitie – Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala in dosarul nr.

9942/1/2008 prin care a fost admisa cererea de stramutare formulata de

contestatoare, cauza a fost inaintata spre solutionare Tribunalului Arges.

Nici in dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, unde a fost inregistrata

cererea de chemare in judecata, si nici in dosarul Tribunalului Arges, unde a fost

stramutata cauza, intimatele ....................................

 nu au formulat intampinari, in raport de dispozitiile art.

115-118 c proc civ.

In timpul cercetarii judecatoresti a fost adminstrata proba cu inscrisuri in

temeiul disp. art. 167 c proc civ, prin prisma carora instanta retine urmatoarea

situatie de fapt :

Prin sentinta civila nr. 331/CM/23.05.2007 pronuntata de Tribunalul Arges

in dosarul nr. 37078/3/2006 a fost admisa cererea de chemare in judecata

promovata de contestatoare in contradictoriu cu  Inalta Curte de Casatie si Justitie

si a fost obligata instanţa supremă să îi plătească drepturile băneşti reprezentând

sporul de 30% din indemnizatia de incadrare lunara pentru perioada 11.04.2002 –

26.04.2004 si majorarea de 40% a acestei indemnizatii pentru perioada 27.04.2004 –

01.04.2006, precum si sa achite contestatoarei si sporul de vechime in munca

incepand cu data de 27.10.2003, toate aceste sume urmand a fi actualizate cu

indicele de inflatie la data platii efective. S-a dispus obligarea paratei si la

completarea corespunzatoare a carnetului de munca al petentei. Aceasta sentinta a

ramas irevocabila.

Pentru punerea in executare a hotararii judecatoresti, Inalta Curte de Casatie

si Justitie, in cadrul careia contestatoarea a detinut functia de magistrat asistent, a

emis adresa nr. 78 din 03.03.2008 prin care a inaintat Casei Nationale de Pensii si

Alte Drepturi de Asigurari Sociale tabelele cu magistratii pensionati in vederea

recalcularii drepturilor de pensie conform celor dipuse prin sentinta civila aratata

mai sus.

Ca urmare, casa teritorială de pensii in raza careia domicilia petenta, a emis

decizia nr. 128590/20.05.2008 prin care s-a procedat la actualizarea pensiei de

serviciu conform sentintei civile nr. 331/CM/2007 a Tribunalului Arges si in urma

adresei inaintate de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Ulterior, prin decizia nr. 128590/25.09.2008, intimata a instituit

contestatoarei un debit in suma de 20 216 lei, apreciind ca aceasta suma a fost

incasata necuvenit in perioada 01.07.2002 – 01.06.2005, iar plata s-a facut cu

incalcarea termenului de prescriptie.

Avand in vedere cererea de chemare in judecata promovata de contestatoare,

precum si motivarea ei in raport de aceasta ultima mentiune cuprinsa in ultima

decizie de pensie, revine instantei de judecata sa aprecieze daca in cauza sunt

intrunite conditiile aplicarii principiilor institutiei prescriptiei extinctive, retinute de

catre intimata, dincolo de prevederile exprese ale unei hotarari judecatoresti.

Prin raportare la acest ultim aspect, Tribunalul retine ca potrivit art. 3 din

Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, termenul prescriptiei este de

3 ani, iar potrivit art. 7 alin 1 din acelasi act normativ, prescriptia incepe sa curga de

la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita. De

asemenea, potrivit art. 1886 c civ, nicio prescriptie nu poate incepe a curge mai

inainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere.

Asadar, este de principiu ca in privinta drepturilor care nu s-au nascut

fundamentele prescriptiei extinctive, astfel cum sunt ele retinute de Decretul

167/1958, nu pot fi aplicate, conform unui vechi principiu de drept exprimat prin

adagiul latinesc “actione non natae, non praescribitur” .

Este stiut faptul ca regulile aplicabile prescriptiei extinctive sunt reguli de

stricta interpretare si aplicare, aspect in functie de care tribunalul retine ca dreptul

contestatoarei la actualizarea cuantumului privind pensia de serviciu s-a nascut in

momentul pronuntarii sentintei civile nr. 331/CM/2007 a Tribunalului Arges. Pana

in acest moment, in patrimoniul contestatoarei nu exista un drept corelativ caruia,

din punct de vedere virtual, sa poate fiinta si o actiune in sensul art 7 alin 1 din

Decretul nr. 167/1958 sau al art. 1886 din codul civil.

Mai mult, prin aprecierea asupra faptului conform caruia plata drepturilor

banesti cuvenite contestatoarei urmeaza sa se faca in functie de respectarea

termenului de prescriptie, se adauga la hotararea judecatoreasca, instanta

nepronuntandu-se in acest fel. Or, tot ca principiu de baza, de data aceasta al

normelor dreptului procedural, hotararea unei instante de judecata poate fi

modificata, completata sau inlaturata doar de catre instanta ierarhic superioara sau

de catre o instanta de acelasi grad in urma promovarii unor cai de atac

extraordinare. In cauza de fata, sentinta civila pronuntata de Tribunalul Arges a

ramas irevocabila.

Mai trebuie adaugat si faptul ca, in aplicarea dispozitiilor art. 18 din HG nr.

1275/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

304/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, este atributul, in cauza, al

Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a intocmi si inainta ................... si

Alte Drepturi de Asigurari Sociale adeverinte intocmite conform anexelor la aceste

norme, si pe care casele teritoriale de pensii au obligatia de a le pune in plata. In

temeiul disp. art. 22 din aceeasi Hotarare de Guvern, institutiile care elibereaza

astfel de adeverinte raspund pentru datele consemnate in cuprinsul lor. Sub acest

aspect, este in afara prevederilor legale ca institutiile, casele teritoriale de pensii,

chemate sa puna in aplicare adeverintele eliberate in sensul art. 18 din HG nr

1275/2005, sa cenzureze aceste inscrisuri atata vreme cat ele nu au suferit

modificari aduse de chiar emitentul lor.

Pe cale de consecinta, retinand ca in cauza nu sunt intrunite conditiile

aplicarii principiilor prescriptiei extinctive, urmeaza ca Tribunalul sa admita

contestatia promovata de petenta si sa anuleze decizia nr. 128590/25.09.2008 a

Casei de Pensii a Municipiului Bucuresti – Casa Locala de Pensii Sector 1.

Se va respinge cererea de suspendare a executarii deciziei contestate ca

ramasa fara obiect, iar in ceea ce priveste cautiunea depusa de petenta, urmeaza a se

face aplicarea prevederilor 723 ind 1 alin 3 c proc civ.

Avand in vedere faptul ca, in cauza, doar Casa de Pensii a Municipiului

Bucuresti are personalitate juridica, în temeiul disp art. 274 c proc civ, va fi obligata

aceasta intimata la plata catre contestatoare a sumei de 712 lei cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca rămasă fară obiect cererea de suspendare.

Admite contestaţia formulată de contestator ............... cu domiciliul

ales in Bucuresti,........................... în contradictoriu cu intimata 

........................... cu sediul in ....................Bucuresti.

Anulează decizia nr. 128590/25.09.2008 emisă de Casa de Pensii a

Municipiului Bucureşti-Casa Locala de Pensii Sector 1.

Obligă pe intimată la plata sumei de 712 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată  în şedinţă publică azi, 22.05.2009 la Tribunalul Argeş-Secţia

Civilă.