Transport pe calea ferată. Răspunderea cărăuşului. Termen de exercitare a acţiunii.
Potrivit art. 93.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate, aprobat prin O.G. nr. 41/1997, acţiunile izvorâte din contractul de transport se prescriu prin trecerea unui an.
În absenţa oricărei distincţii, termenul este aplicabil şi acţiunilor cărăuşului, izvorâte din contractul de transport.
Reclamanta SNCFR S.A., prin Societatea de Management Feroviar – Sucursala Constanţa a solicitat obligarea pârâtei S.C. SOCEP S.A. la plata sumelor privind plata tarifelor de transport, pentru prestaţiile efectuate în cursul anului 1998.
În cursul soluţionării cauzei a fost ridicată excepţia prescrierii dreptului la acţiune, în raport de prevederile art. 93.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate, aprobat prin O.G. nr. 41/1997.
Conform acestui text, acţiunile izvorâte din contractul de transport se prescriu prin trecerea unui an.
Instanţa a apreciat că excepţia este întemeiată.
Textul enunţat se regăseşte în Regulamentul de transport pe căile ferate, la art. 93, intitulat ,,Prescripţia acţiunii privind expediţiile de mărfuri’’.
În cuprinsul art. menţionat nu există o reglementare aparte a prescripţiei acţiunilor împotriva cărăuşului ori aparţinând acestuia, astfel că dispoziţiile enunţate, referitoare la curgerea prescripţiei de un an este aplicabilă şi propriilor acţiuni ale transportatorului, pentru pretenţiile sale.
(sentinţa civilă nr. 1826 COM/05.07.2000. Prin decizia civilă nr. 886/2000, Curtea de Apel Constanţa-secţia comercială a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, apreciind că textul enunţat nu are aplicabilitate în acţiunile cărăuşului faţă de ceilalţi participanţi la contractul de transport.)
Notă: Un argument în favoarea soluţiei reţinute de tribunal l-ar putea constitui atât faptul inexistenţei unei reglementări neechivoce, care să recunoască termenul general al prescripţiei în favoarea căii ferate, cât şi conţinutul textelor art. 93.1. şi art. 93.3.4., ultimul reglementând momentul de la care începe să curgă termenul prescripţiei pentru acţiunea cărăuşului.
Curtea de Apel Pitești
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. Stabilirea alcoolemiei cu un aparat etilotest neomologat.
Curtea de Apel Cluj
Autorizaţie de transport în regim de taxi suspendată la data intrării în vigoare a prevederilor legale care au impus preschimbarea acesteia. Cerere pentru reînceperea activităţii. Solicitarea organului administrativ pentru depunerea documentelor nec...
Curtea de Apel Galați
Decontare cheltuieli de transport poliţişti
Judecătoria Fetești
Drept civil. Plângere contravenţională
Judecătoria Chișineu Criș
Plangere Contraventionala