Plângere contravenţională

Cod ECLI ECLI: Operator date cu caracter personal nr. 2425

Dosar  nr. XXX/222/2018 - plângere contravenţională -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DOROHOI, JUDEŢUL BOTOŞANI

SENTINŢA NR. XXX

Şedinţa publică din xx.xx.xxxx

Instanţa constituită din :

Preşedinte :

Grefier :

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile având ca obiect plângere contravenţională formulată de petentul xx, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră xx.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, în ordine de pe listă, la prima strigare se constată lipsa părţilor, situaţie în care potrivit prevederilor art.121 alin.5 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, instanţa dispune lăsarea dosarului la sfârşitul şedinţei când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispoziţiilor procedurale.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică la a doua strigare, la sfârşitul şedinţei de judecată, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind ataşate dovezile în acest sens.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care,

Fiind primul termen de judecată cu părţile legal citate, instanţa în temeiul art.131 C.pr.civ., verificându-şi din oficiu competenţa, în temeiul art. 32 O.G. nr. 2/2001, art. 94 pct. 2 C.proc.civ., constată că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina supusă judecăţii.

Instanţa, faţă de dispoziţiile art. 255 C.proc.civ. raportat la art. 258 C.proc.civ., încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, iar pentru intimat şi proba cu înregistrarea video apreciind că este admisibilă şi utilă soluţionării cauzei.

În conformitate cu dispoziţiile art.238 C.proc.civ. instanţa apreciază că prezenta pricină poate fi soluţionată la acest termen de judecată.

Instanţa pune în discuţie excepţia nesemnării plângerii contravenţionale de către petent.

Având în vedere faptul că plângerea introductivă care se şi regăseşte la dosarul cauzei cuprinde semnătura petentului, respinge excepţia astfel invocată.

Instanţa, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., se socoteşte lămurită asupra procesului şi declară încheiată faza cercetării procesului. Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată, constată încheiată cercetarea procesului, închide dezbaterile asupra fondului şi reţine cauza spre soluţionare.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de xx.xx.xxxx sub numărul XXX/222/2018, petentul xx, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră xx, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria xx nr. xx întocmit la data de xx.xx.xxxx, încheiat de intimat, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii în cuantum de 720 lei, şi, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de xx.xx.xxxx, în jurul orei 13:50, pe raza localităţii Pomârla, jud. Botoşani, a transportat o cabalină cu autoturismul înmatriculat sub numărul xx, fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege.

A susţinut petentul că la momentul constatării contravenţiei, cabalina nu se mai afla în autoturism întrucât fusese predată persoanei care o achiziţionase.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal de contravenţie, petentul a arătat că agentul constatator nu a indicat, în mod concret, în cuprinsul procesului-verbal ce documente nu avea asupra sa, reţinându-se doar faptul că nu avea documentele prevăzute de lege. Or, omisiunea acestui aspect esenţial este de natură să împiedice verificarea încadrării juridice dată de către agentul constatator şi atrage nulitatea procesului-verbal.

Petentul a mai invocat faptul că poliţistul de frontieră nu era abilitat să sancţioneze astfel de contravenţii, nefiind specializat în acest domeniu, aspect ce rezultă chiar din modul în care a înţeles să completeze procesul-verbal, fără a indica, în mod concret, documentele a căror lipsă o constatase.

Sub aspectul temeiniciei, petentul a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului având în vedere gradul de pericol social al contravenţiei reţinute, precum şi cuantumul ridicat al amenzii aplicate de 720 lei, pe care nu îşi permite să o achite.

În drept, petentul a invocat dispoziţiile O.G. nr.2/2001, art.194 Cod procedură civilă şi dispoziţiile H.G. 984/2005.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, înscrisuri (fila 7).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru, în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din O.U.G. 80/2013. (fila 13)

La data de xx.xx.xxxx, intimatul a depus întâmpinare (filele17-18) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale, ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea procesului-verbal de contravenţie contestat şi implicit a sancţiunilor aplicate.

În fapt, intimatul a arătat că la data de xx.xx.xxxx, petentul a fost sancţionat cu amendă pentru „deţinerea sau transportul de animale neidentificate sau neînregistrate, fără documente sanitar-veterinare”, faptă prevăzută de art. 3 lit. b) pct. 9 din H.G. 984/25.08.2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Pe cale de excepţie, intimatul a invocat excepţia nesemnării cererii de chemare în judecată cu consecinţa anulării cererii introductive, în temeiul art. 196 alin. 1 C.proc.civ..

Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că la data de xx.xx.xxxx, în jurul orei 13:50, petentul a fost surprins pe raza localităţii Pomârla din judeţul Botoşani, în timp ce transporta cu autoturismul marca xx, cu nr. de înmatriculare xx, o cabalină, fără a prezenta, la solicitarea agentului, documentele sanitar-veterinare.

În referire la susţinerea petentului în sensul că la momentul la care a fost depistat, petentul nu mai deţinea cabalina întrucât fusese predată persoanei care o achiziţionase, intimatul a arătat că aspectele invocate sunt nefondate.

În continuare, intimatul a precizat faptul că procesul-verbal încheiat conţine toate elementele prevăzute de O.G. nr. 2/2001, a căror lipsă este sancţionată cu nulitatea. S-a mai arătat că, potrivit art. 3 lit. b) pct. 9 din H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, se sancţionează cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice: 9. Deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare.” Totodată, s-a indicat că, potrivit art. 11 din acelaşi act normativ: „Contravenţiile prevăzute la art. 3 lit. a) pct.2, lit. b) pct. 1, 2 şi 9 şi la lit. c) pct. 3, se pot constata şi sancţiona şi de către poliţişti.”

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenţie, intimatul a arătat că fapta contravenţională este pe deplin probată, iar în ceea ce priveşte amenda aplicată, aceasta este justificată şi corect individualizată, cuantumul aplicat fiind chiar minimul prevăzut de legiuitor.

În ceea ce priveşte fapta comisă, intimatul a arătat că la momentul depistării, petentul nu deţinea asupra sa niciun document sanitar veterinar sau de mişcare.

S-au învederat şi dispoziţiile O.U.G. nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi ecvideelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Potrivit art. 1 din actul normativ indicat: „Suinele, ovinele, caprinele şi ecvideele existente pe teritoriul României sunt supuse în mod obligatoriu procesului integrat de identificare şi înregistrare a animalelor.” Conform art. 13 din acelaşi act normativ: „Circulaţia pe teritoriul României a suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor neidentificate în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă şi /sau fără a fi însoţite de documentele prevăzute de normele sanitar-veterinare este interzisă.”

De asemenea, s-au mai invocat şi prevederile Ordinului nr. 16/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, care stabileşte următoarele: „Art. 3 Se supun înregistrării sanitar-veterinare de către Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, unităţile şi mijloacele de transport animale vii pentru distanţe de până al 65 km, prevăzute în anexa nr. 2.”  În capitolul III, pct. 1 din Ordinul 114 din 2013 pentru aprobarea cerinţelor tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a ecvideelor existente pe teritoriul României sunt cuprinse cerinţele tehnice care trebuie îndeplinite de actul de identificare a ecvideelor, respectiv paşaportul pentru ecvideu, care este actul de identificare a ecvideului, emis de ANZ şi care se eliberează la solicitarea proprietarului sau deţinătorului ecvideului.

S-a mai arătat faptul că petentul, la momentul efectuării transportului, nu deţinea certificat de înregistrare sanitar-veterinară, certificat care, potrivit art. 1 lit. c) din Ordinul nr. 16/2010 este documentul emis de Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentară judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, conform modelului prevăzut la anexa nr. 7, în baza căruia este permisă desfăşurarea activităţii unităţilor şi a mijloacelor de transport care efectuează transportul de animale vii pe o distanţă de până la 65 km, prevăzute în Anexa nr. 2 şi fără a fi notificat şi obţinut, în prealabil, de la medicul veterinar documentele de mişcare, respectiv paşaportul pentru cabalină, în care trebuia menţionată schimbarea proprietarului.

În referire la individualizarea sancţiunii contravenţionale, intimatul a arătat că agentul a procedat la o corectă individualizare a sancţiunii, ţinând seama de dispoziţiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, petentului fiindu-i aplicată sancţiunea minimă prevăzută de H.G. nr. 984/2005.

În dovedire, intimatul a depus la dosar înscrisuri (filele 19-21).

În temeiul dispoziţiilor art. 223 C.proc.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului unităţii.

Petentul nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria xx, nr. xx, din data de xx.xx.xxxx, s-a reţinut în sarcina petentului faptul că, la data de xx.xx.xxxx, în jurul orelor 13:50, a transportat autoturismul marca xx, cu nr. de înmatriculare xx, pe raza localității Pomârla, judeţul Botoşani, o cabalină, fără a avea asupra sa documentele prevăzute de legislaţia în vigoare.

Petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 720 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută art. 3 lit. b) pct. 9 din H.G. nr. 984/2005 și sancționată de art. art. 3 lit. b) din acelaşi act normativ.

Procesul-verbal a fost semnat de petent, fără menţiuni.

Instanţa constată faptul că plângerea contravenţională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, instanţa, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, va analiza legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi va hotărî asupra sancţiunii aplicate.

Analizând procesul-verbal în ceea ce priveşte legalitatea, instanţa reţine că acesta se bucură de prezumţia de legalitate până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenţii sunt următoarele: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

Totodată, instanța reține că potrivit  dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001,  lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Procedând la verificarea legalităţii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat de către petent, instanţa constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanţă din oficiu.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petent, în sensul că poliţistul care a aplicat sancţiunea nu era abilitat să aplice sancţiuni în acest domeniu, nefiind un organ specializat, instanţa apreciază că aceste susţineri nu pot fi primite pentru argumentele pe care urmează să le expună.

Astfel, instanţa reţine că potrivit art.3  lit. b) pct.9 din H.G. 984/2005 constituie contravenţie la normele sanitare veterinare privind circulaţia animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale şi a altor produse de uz veterinar şi se sancţionează cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice: „9. deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare.” Totodată, potrivit art. 11 alin. 4 din H.G. 984/2005: „(4) Contravenţiile prevăzute la art. 3 lit. a) pct. 2, lit. b) pct. 1, 2 şi 9 şi la lit. c) pct. 3 se pot constata şi sancţiona şi de către poliţişti.”

De asemenea, conform art. 21 din Codul de etică şi deontologie profesională al poliţistului de frontieră: „(1) Poliţistul este funcţionarul public civil cu statut special, care exercită atribuţiile stabilite de lege pentru poliţia română şi celelalte structuri poliţieneşti din Ministerului Administraţiei şi Internelor.”

Or, din coroborarea textelor de lege mai sus indicate, rezultă că agentul de poliţie din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră are prerogativa de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni în domeniul sanitar-veterinar.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petent în sensul că intimata nu a indicat în cuprinsul procesului-verbal actele a căror omisiune a constatat-o, instanţa reţine că această susţinere se referă la descrierea necorespunzătoare a faptei contravenţionale, ce reprezintă un caz de nulitate virtuală. În această situaţie, instanţa constată că pentru a se obţine anularea procesului-verbal, petentul trebuie să facă dovada vătămării produse prin omisiunea invocată, vătămare care priveşte lezarea dreptului la apărare al contravenientului. Or, instanţa reţine că petentul nu a făcut o astfel de dovada, iar din conţinutul procesului-verbal, precum şi din cuprinsul raportului de constatare întocmit de poliţist, rezultă în mod clar faptul că petentul nu deţinea asupra sa niciunul dintre documentele prevăzute de legislaţia în materie. Văzând acestea, instanţa apreciază că nu se poate susţine că dreptul la apărare al petentului a fost atins câtă vreme nu există un dubiu cu privire la deţinerea sau nu a unui anumit act de către petent, la data efectuării controlului, din moment ce petentul nu deţinea asupra sa niciun document. O astfel de concluzie s-ar fi impus numai în ipoteza în care apărările petentului nu ar fi putut fi probate din cauza deficienţei procesului-verbal, respectiv în situaţia în care, spre exemplu, orice acte ar susţine petentul că ar fi fost dispus să le prezinte organului constatator la momentul comiterii contravenţiei, autoritatea intimată, ar putea susţine că, în realitate, era vorba despre alte acte. Concluzia reţinută se impune cu atât mai mult cu cât însuşi petentul, în susţinerile sale, nu indică faptul că la momentul constatării avea sau a prezentat organului de constatare vreun act dintre cele cerute pentru cabalina pe care o transporta.

De asemenea, instanţa apreciază că fapta reţinută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerinţelor legale imperative.

Pentru aceste motive, instanţa apreciază că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria xx, nr. xx din data de xx.xx.xxxx, a fost încheiat cu respectarea condiţiei legalităţii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal contestat, instanţa reţine că acesta se bucură de prezumţia de temeinicie până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.

Instanţa constată că, în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art .3  lit. b) pct. 9 din H.G. 984/2005 din cuprinsul cărora rezultă că reprezintă contravenţie la normele sanitare veterinare privind circulaţia animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale şi a altor produse de uz veterinar şi se sancţionează  cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice: „9. deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare.”  Totodată, potrivit art. 11 alin. 4 din H.G. 984/2005: „(4) Contravenţiile prevăzute la art. 3 lit. a) pct. 2, lit. b) pct. 1, 2 şi 9 şi la lit. c) pct. 3 se pot constata şi sancţiona şi de către poliţişti.”

De asemenea, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi ecvideelor: „Suinele, ovinele, caprinele şi ecvideele existente pe teritoriul României sunt supuse în mod obligatoriu procesului integrat de identificare şi înregistrare a animalelor.” Conform art. 13 din acelaşi act normativ: „Circulaţia pe teritoriul României a suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor neidentificate în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă şi /sau fără a fi însoţite de documentele prevăzute de normele sanitar-veterinare este interzisă.”

Totodată, potrivit art. 3 din Ordinului nr. 16/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate: „Se supun înregistrării sanitar-veterinare de către Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, unităţile şi mijloacele de transport animale vii pentru distanţe de până al 65 km, prevăzute în anexa nr. 2.”

Conform art. 4 şi 5 capitolul nr. II, din ORDIN  Nr. 248/79/2017 din 20 iulie 2017 pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a ecvideelor pentru aprobarea cerinţelor tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a ecvideelor existente pe teritoriul României sunt cuprinse cerinţele tehnice care trebuie îndeplinite de actul de identificare a ecvideelor, respectiv paşaportul pentru ecvideu, care este actul de identificare a ecvideului, emis de ANZ şi care se eliberează la solicitarea proprietarului sau deţinătorului ecvideului.

De asemenea, conform art. 2 lit. c) din Ordinul nr. 16/2010, certificatul de înregistrare sanitar-veterinară este documentul emis de Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentară judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, potrivit modelului prevăzut la Anexa nr. 7, în baza căruia este permisă desfăşurarea activităţii unităţilor şi a mijloacelor de transport care efectuează transportul de animale vii pe o distanţă de până la 65 km, prevăzute în Anexa nr. 2 şi fără a fi notificat şi obţinut, în prealabil, de la medicul veterinar documentele de mişcare, respectiv paşaportul pentru cabalină, în care trebuie menţionată schimbarea proprietarului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor mai sus arătate, petentul trebuia să deţină asupra sa, la momentul transportării cabalinei pe drumurile publice, cu autoutilitara marca xx, cu nr. de înmatriculare xx, dovada înregistrării cabalinei, precum şi a mijlocului transportator, respectiv paşaportul pentru ecvideu, certificatul de înregistrare sanitar-veterinară.

Prin plângerea formulată, petentul a contestat fapta reținută în sarcina sa, susținând că  aspectele consemnate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu corespund adevărului, întrucât la momentul la care a fost oprit de agentul de poliţie cabalina nu se mai găsea în autoturism, ci fusese predată persoanei care a achiziţionat-o. Instanţa, raportat la susţinerile petentului, constată că din probatoriul administrat nu rezultă dovada unei situaţii contrare celei reţinute de agentul constatator.

Fiind legal citat, petentul nu s-a prezentat în instanță.

Cu privire la probațiune, instanţa reţine că deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumţie relativă de veridicitate cu privire la  împrejurările constatate de agentul constatator.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reţinută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzaţie în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce defineşte contravenţia, conform legislaţiei interne, şi natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate.

Calificarea faptei ca ”acuzaţie în materie penală” are drept consecinţe incidenţa în respectiva cauză a prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură petentul şi a obligaţiei autorităţilor statului de a proba fapta reţinută în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Forţa probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit dispoziţiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, instanţa reţine că procesul-verbal de contravenţie beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate şi autenticitate, permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanţă condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este conturată în jurisprudenţa CEDO nu este încălcată.

În prezenta cauză, instanţa apreciază că sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 720 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenţie la regimul sanitar-veterinar nu este suficient de gravă pentru a determina instanţa să concluzioneze că faţă de petent a fost formulată o „acuzaţie în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudenţa CEDO. Pe cale de consecinţă, prezumţia de veridicitate a procesului-verbal de contravenţie se impune cu forţă superioară.

De asemenea, instanţa aminteşte că procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Prin urmare, instanţa constată că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria xx, nr. xx din data de xx.xx.xxxx, reprezintă un mijloc de probă şi conţine constatările personale ale agentului de poliţie aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenţie constatată pe loc de către agentul constatator, instanţa apreciază că fapta menţionată în cuprinsul actului contestat este suficientă pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

Astfel, simpla negare a petentului în sensul că fapta nu corespunde adevărului nu este suficientă, atât timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicaţie raţională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situaţii nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa constată că petentul nu a făcut dovada unei situaţii contrare celei reţinute în procesul-verbal de contravenţie, iar probatoriul administrat confirmă faptul că petentul la data de xx.xx.xxxx, în jurul orei 13:50, pe raza localităţii Pomârla, jud. Botoşani, a transportat o cabalină cu autoturismul înmatriculat sub numărul xx, fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege.

Situaţia descrisă în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este confirmată și de cele menționate de agentul constatator în raportul din data de 09.03.2018 (f.19-20).

Referitor la susținerea petentului, în sensul că la momentul depistării de către organul constatator acesta nu transporta cabalina întrucât fusese anterior predată celui care o achiziţionase, instanța reține că aceasta susţinere nu a fost probată în niciun fel de către petent cu toate că, potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, sarcina probei îi incumbă.

Faţă de cele expuse, instanţa apreciază că nu a fost făcută nicio dovadă care să răstoarne prezumţia de legalitate şi veridicitate a procesului-verbal contestat, deşi petentului îi revenea această obligaţie potrivit dispoziţiilor art. 249 din Codul de procedură civilă. Astfel, instanţa consideră că petentul se face vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa.

În consecință, întrucât contravenţia reținută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct de agentul constatator, situaţie în care procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia relativă de temeinicie şi cum acesta, prin probele propuse și administrate nu a făcut dovada pozitivă a unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, instanţa apreciază că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria xx, nr. xx din data de xx.xx.xxxx a fost încheiat cu respectarea condiţiei temeiniciei, petentul neputându-şi invoca propria culpă pentru a obţine anularea procesului-verbal de constatare a contravenției contestat, legal întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii. 

În ceea ce priveşte sancţiunea contravențională aplicată petentului, instanţa reţine că potrivit art. 34 din OG nr.2/2001, după verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, hotărăşte asupra sancţiunii, iar potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 O.G. nr.2/2001, sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.

Instanța constată că sancţiunea aplicată constând în amendă contravențională în cuantum de 720 lei pentru fapta prevăzută de art. 3 lit. b) pct. 9 din H.G. 984/2005 nu este corect individualizată, deşi este orientată spre minimul prevăzut de lege pentru contravenția reținută în sarcina sa.  Pentru a concluzia în acest mod, instanţa are în vedere faptul că pericolul social al faptei săvârşite de contravenient este unul scăzut, neaducându-se atingere unor norme sociale de o importanţă deosebită, respectiv cele privind respectarea normelor sanitar-veterinare.

Totodată, raportat la circumstanţele personale ale contravenientului, instanţa reţine că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că petentul a mai fost anterior sancţionat contravenţional pentru o faptă similară, precum şi că acesta este o persoană tânără ce prezintă garanţii în ceea ce priveşte corecta înţelegere şi asumare a consecinţelor faptei sale, considerente pentru care instanţa apreciază că sancţiunea avertismentului este suficientă pentru a-l determina pe acesta să îşi corecteze conduita.

Pentru motivele mai sus arătate,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul xx, C.N.P.: xx, cu domiciliul în xx, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial al poliţiei de Frontieră xx, cu sediul în xx cu sediul procesual ales la xx.

Înlocuieşte cu avertisment sancţiunea amenzii aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenţie seria xx nr.xx din data de xx.xx.xxxx, emis de intimat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, xx.xx.xxxx.

Preşedinte   Grefier

Domenii speta

Spete similare