Doar o mutare efectivă, concretă a funcţionarului public al cărui raport de serviciu a fost modificat în sensul mutării sale temporare în cadrul aceleiaşi instituţii, însă în altă localitate, dă dreptul acestuia ca, în temeiul art. 91 alin. 4 şi 6 raportat la art. 90 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, să beneficieze de o indemnizaţie egală cu salariul net, calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care a fost transferat şi restituirea cheltuielilor de transport.
Chiar dacă legiuitorul nu a folosit, atunci când s-a referit la drepturile de care beneficiază funcţionarii publici mutaţi temporar, termenul de mutare efectivă, rezumându-se doar să facă trimitere la art. 90 alin. 3 din aceeaşi lege, aceasta nu înseamnă că nu se impune verificarea condiţiilor concrete în care s-a dispus şi s-a realizat mutarea funcţionarului public şi stabilirea dacă sumele solicitate sunt menite să acopere o cheltuială efectivă şi nu una prezumată.
Atâta timp cât reclamantul nu s-a mutat efectiv cu domiciliul pe perioada în care i-a fost schimbat temporar locul de muncă, el nu putea beneficia nici de indemnizaţia de transfer şi nici de decontarea cheltuielilor de transport, presupuse de acţiunea de mutare a reclamantului şi a familiei sale, respectiv a bunurilor din gospodărie, în altă localitate, având în vedere că beneficiul se acordă exclusiv în vederea acoperirii costurilor cu mutarea efectivă şi nu a costurilor cu naveta, care au un alt regim de reglementare decât cel prevăzut de Legea nr. 188/1999.
Este indiferent, sub aspectul examinat, dacă mutarea funcționarului la locul de muncă este definitivă ori temporară, drepturile reclamate în cauză fiind recunoscute independent de durata mutării, odată ce a fost dublată și de mutarea efectivă, din punct de vedere locativ, a funcționarului și a membrilor familiei acestuia. Scopul exclusiv al acordării beneficiului bănesc este acela de sprijinire a funcționarului și a familiei acestuia pentru a realiza mutarea efectivă, locativă.
Curtea de Apel Constanța
Stabilirea salarizării reclamantului după expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul colectiv de muncă în conformitate cu reglementarea legală specială.
Curtea de Apel București
Noţiunea de „nivelul maxim al salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare”. Raportare la salarizarea din cadrul aceleiasi instituţii sau autorităţi publice.
Curtea de Apel Brașov
Modificarea art. 183 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 în sensul restructurării Comitetului Director din cadrul unităţilor spitaliceşti, nu poate conduce la crearea unor situaţii nereglementate de lege care să justifice menţinerea unor persoane în posturi cu
Curtea de Apel Suceava
ACŢIUNEA RECLAMANŢILOR (JUDECĂTORI), ÎN CONTRADICTORIU CU PÂRÂŢII TRIBUNALUL BOTOŞANI, CURTEA DE APEL SUCEAVA, MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PENTRU OBLIGAREA PÂRÂŢILOR LA PLATA UNEI DESPĂGUBIRI EGALE CU SUMELE RE...
Curtea de Apel București
Litigiu de muncă derivat din neincluderea premiului anual în salariul lunar conform art.25 din Legea nr.330/2009. Includerea în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010. Neîncălcarea dreptul