Daune-interese moratorii. Penalităţi de întârziere. Reactualizarea lor în funcţie de rata inflaţiei.
Reactualizarea penalităţilor de întârziere stabilite prin titlu şi care nu au fost achitate creditorului se fundamentează pe imperativul reîntregirii patrimoniului celui prejudiciat cu o valoare corespunzătoare pierderii suportate, ca efect al neexecutării obligaţiei dispuse prin hotărâre judecătorească.
Reclamanta este îndreptăţită să pretindă beneficiarei mărfii livrate şi neachitate, faţă de care a obţinut un titlu executor – o hotărâre judecătorească pronunţată în luna oct. 1999 – despăgubiri rezultate din reactualizarea penalităţilor de întârziere stabilite prin titlu.
Întrucât plata efectivă a acestora s-a realizat în luna iunie 2001, pârâta este ţinută la achitarea daunelor rezultate din reactualizarea acesteia în raport de intervenţia inflaţiei, pentru ca reclamantei să-i fie reîntregit patrimoniul cu o valoare corespunzătoare dreptului său patrimonial stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
(sentinţa civilă nr. 2601 COM/ 18.10.2001, irevocabilă prin nerecurare)
Curtea de Apel București
Demolarea construcţiei a fost efectuată ulterior ofertei de donaţie
Curtea de Apel Timișoara
Teren afectat de utilităţi publice anterior intrării în vigoare a noului Cod civil şi a Legii nr. 241/2006. Dreptul la despăgubire al proprietarului terenului aservit
Curtea de Apel Constanța
Pretentii. Dovada culpei conform art.1169 Cod civil cu referire la art.83.3 din regulamentul de transport. Despagubirea datorata.
Curtea de Apel Suceava
Funcţionari publici. Drepturi de a li se acorda prima de vacanţă. Prescripţie.
Curtea de Apel Brașov
Latura civilă a procesului penal – Aplicarea principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă alăturată acţiunii penale priveşte situaţiile în care în procesul penal partea vătămată îşi manifestă voinţa în sensul constituirii sau nu de parte