Contract sinalagmatic.Acţiune oblică.
Potrivit art. 974 cod civil, creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale.
Reclamanta D.G.F.P.C.F.S.Dolj a chemat în judecată pe pârâtele TRANSCHIM S.A. Bucureşti – filiala Craiova şi ASOCIAŢIA FAMILIALĂ Tudor – Agigea, jud. Constanţa, pentru a obliga pârâta II la plata către pârâta I a sumei de 12.200.000 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor efectuate.
S-a susţinut că societatea bucureşteană, prin filiala din Craiova, îi datorează reclamantei suma de 82.658.899 lei, în timp ce pârâta II datorează aceleiaşi societăţi suma meţionată prin acţiune.
Au fost apreciate ca incidente dispoziţiile art. 974 cod civil.
Acţiunea a fost admisă.
Potrivit textului citat, creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale.
Întrucât pârâta I nu a întreprins măsurile necesare recuperării sumei datorate de pârâta II, reclamanta – creditor al acesteia – este îndreptăţită să sesizeze instanţa cu o acţiune oblică, pentru recuperarea, fie şi în parte, a creanţei sale.
În consecinţă pârâta II a fost obligată să achite către pârâta I suma datorată.
(sentinţa civilă nr. 750 COM /09.03.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 704/2000 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)
Judecătoria Corabia
Obligatia legala de radiere
Judecătoria Craiova
Obligaţie de a vinde locuinţa din fondul locativ de stat, ce face obiectul unui contract de închiriere între părţi. Dispoziţii generale şi speciale. Contract de închiriere încheiat după apariţia Legii nr. 112/1995. Principiul nediscriminării.
Tribunalul București
Marcă
Curtea de Apel Galați
Contractul de arendă. Reziliere.
Tribunalul Neamț
DREPT CIVIL DAUNE CONTRACTUALE, REZILIERE CONTRACT ȘI EVACUARE