Evaziune Fiscală. Elemente constitutive.
Cuprinsul materiei : Legi speciale.
Legea nr.87/1994 – art.13
Fapta inculpatului de a înregistra în evidenţele contabile un număr de şapte facturi fictive prin care s-a sustras de la plata impozitului datorat, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994.
Tribunalul Brăila - d.p.nr.229/12.09.2006
Prin decizia penală nr.229/2006, Tribunalul Brăila a respins apelul declarat de inculpat împotriva s.p.2504/2005 a Judecătoriei Brăila prin acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.13 din Legea .87/1994, apreciind că fapta de a nu înregistra în contabilitate şapte facturi fictive, înregistrare prin care, în mod nereal a majorat cuantumul cheltuielilor şi a avut ca efect diminuarea impozitului datorat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.13 din Legea nr.87/1994.
Tribunalul Dolj
evaziune fiscala-art 9 schimbare incadrare juidica
Curtea de Apel Târgu Mureș
În cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este necesară impunerea executării uneia sau mai multor obligaţii
Tribunalul Dolj
art.585 Cpp.Modificari ale pedepsei, concurs, condamnari penale definitive, Vechiul Cod Penal
Curtea de Apel București
Recurs. Infractiuni de evaziune fiscala (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Tribunalul Neamț
Pericol social. Art.18 ind.1 Cod penal Infracţiunea de evaziune fiscală,prev. de art.241/2005. Faţă de împrejurarea că inculpatul a avut o poziţie procesuală sinceră, că prejudiciul cauzat părţii civile este...