Cont.adm. Garanţia de conformitate a produselor comercializate. Garanţii comerciale. Contravenţii prevăzute de Legea nr. 449/2003. Transpunerea Directivei 1999/44/ce a Parlamentului European şi a Consiliului din 25.05.1999

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 5991/200/2008 din 11.08.2008, petenta SC F.I. SRL Bucureşti a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimatul I.R.P.C. Prahova – O.J.P.C. Buzău să se dispună anularea în parte a procesului verbal de contravenţie seria XXX nr. 0154328 din 28.07.2008, în sensul înlăturării sancţiunii amenzii în sumă de 5000 lei aplicată în baza art.23 alin.1 lit. b) în referire la art. 19 din Legea nr. 449/2003

În motivarea plângerii, petenta a susţinut că nu a săvârşit fapta contravenţională reţinută în sarcina sa în sensul că ar fi comercializat un laptop la data de 19.07.2008 pentru care a acordat o garanţie de numai un, în loc de 2 ani conform art. 16 din Legea nr. 449/2003.

Agentul constatator a făcut o interpretare şi apreciere greşită a legii, neluând în considerare noţiunea de „garanţie” astfel cum este regulamentară la art. 2 din Legea nr. 449/2003 şi nici natura termenului de 2 ani înăuntrul căruia poate fi atrasă răspunderea vânzătorului pentru lipsa conformităţii (art.16 din lege).

În cazul în care instanţa nu primeşte motivele de critică formulată, solicitând înlocuirea amenzii cu avertisment a pretinsei fapte săvârşite.

Intimatul a formulat întâmpinare în temeiul art. 115 – 118 din Codul de procedură civilă, solicitând motivat respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petent.

Prin sentinţa civilă nr. 4728 din 19.09.2008 s-a admis plângerea ca întemeiată dispunându-se anularea procesului verbal de contravenţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în fapt şi în drept:

Prin procesul verbal contestat, petenta a fost sancţionată contravenţional cu 5000 lei amendă pentru încălcarea dispoziţiilor art.19 din Legea nr. 449/2003, reţinându-se în sarcina ei că a comercializat produsul Laptop în data de 9.07.2008 pentru care a acordat o garanţie de un an cu nesocotirea prevederilor art. 16 din legea menţionată prin care se stabileşte un termen minim de garanţie de 2 ani.

Interpretând sistematic dispoziţiile Legii nr. 449/2003, instanţa a reţinut că la Capitolul II intitulat „Conformitatea producătorilor cu specificaţiile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare” sunt definiţi termenii şi condiţiile garanţiei de conformitate.

În legătură cu garanţia de conformitate, la Capitolul V din lege se prevede că răspunderea vânzătorului  conform art. 9-14 este angajată dacă lipsa de conformitate apare într-un termen de 2 ani calculat de la livrarea produselor.

Rezultă prin urmare că aceasta este o garanţie obligatorie care îşi are izvorul în lege, neputând fi modificată de vânzător sub aspectul duratei de timp în interiorul căreia intervine.

Într-un capitol distinct şi anume Capitolul VI intitulat „Garanţii”, sunt reglementate garanţiile comerciale pe care le pot acorda vânzătorii sau producătorii fără ca acestea să afecteze în vreun fel garanţia legală de conformitate.

Faptul că la acest capitol sunt reglementate garanţiile comerciale rezultă din însăşi definiţia noţiunii de garanţie instituită la art. 2 din lege, potrivit căruia prin garanţie se înţelege „orice angajament asumat de vânzător sau producător faţă de consumator fără solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a preţului, de reparare sau înlocuire a produsului cumpărat, dacă acesta nu corespunde condiţiilor enumerate în declaraţiile referitoare la garanţii sau în publicaţiile aferente”.

Rezultă prin urmare, că izvorul garanţiei comerciale este contractul , mai exact angajamentul asumat în acest sens de vânzător sau producător, acesta devenind obligatoriu potrivit dispoziţiilor Codului civil referitoare la răspunderea contractuală.

Legea nu reglementează un termen pentru care se acordă garanţiile comerciale, ele fiind lăsate la aprecierea comerciantului. Odată făcute, însă, publice prin declaraţii sau publicaţii, ele devin obligatorii.

În consecinţă, în cauza dedusă judecăţii, operează o garanţie comercială, petentei nerevenindu-i obligaţia de a acorda o asemenea garanţie pentru un interval de minim 2 ani.

De altfel, art. 23 din lege sancţionează doar nerespectarea dispoziţiilor art. 9 şi 19, nefiind incriminată drept contravenţie nerespectarea dispoziţiilor art. 16. Or, nu există contravenţie atâta timp cât fapta nu este incriminată ca atare printr-un act normativ.

Împotriva sentinţei a declarat recurs intimatul în termen legal, conform art. 34 alin.2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,  criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar.

În expunerea motivelor de recurs, intimatul a susţinut că instanţa fondului a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii invocând sub acest aspect Ordinul comun ANAF/ANPC nr. 2967/296/2007 (art.1 alin.1 lit.a) şi Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentului European şi a Direcţiei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25.05.1999 (punctul 9).

Prin notele de concluzii scrise depuse la filele 23-25 dosar, petenta a solicitat motivat respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de intimat.

Prin decizia civilă nr. 35 din 21.01.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de intimat.

S-a avut în vedere faptul că în baza probatoriului administrat, instanţa fondului a anulat în mod corect şi motivat procesul verbal de contravenţie seria XXX nr. 0154328 din 28.07.2008 în sensul înlăturării răspunderii contravenţionale a petentei pentru o faptă contravenţională inexistentă, pretins însă comisă de către intimat sub aspectul încălcării prevederilor art. 16 şi 19 din Legea nr. 449/2003.

1) – Instanţa fondului a făcut o justă interpretare logică şi sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 449/2003, reţinând că:

1.1.) – la capitolul II: art. 9-14 este reglementată garanţia legală de conformitate, care are un caracter obligatoriu şi se aplică doar pentru lipsa de conformitate apărută într-un termen de 2 ani de la data livrării produsului, iar

1.2.) – la capitolul VI: art. 19 – 22 este reglementată garanţia comercială, ce poate fi mai mică sau mai mare de 2 ani, vânzătorul sau producătorul acordând-o în mod voluntar şi în condiţiile stabilite de ei, dar care, o dată acordată, devine obligatorie din punct de vedere juridic în raport de dispoziţiile art. 20 alin.1 din lege.

2) – Ordinul ANAF/ANPC nr. 2967/296/2007, invocat prin cererea de recurs nu este incident cauzei, el reglementând prin textul expus o garanţie scrisă de la producător de cel puţin 2 ani, pentru un produs anume determinat (brichete).

Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind punerea în aplicare a Directivei 1999/44/CE, invocată de asemenea prin cererea de recurs, prin dispoziţiile punctului 9, este de natură să consolideze soluţia instanţei fondului, în condiţiile în care se prevede în mod expres că „Pe lângă garanţia legală standard, vânzătorul sau producătorul pot oferi consumatorilor în mod voluntar o garanţie comercială”.

Domenii speta

Spete similare