Cerere in tagada paternitate

Sentinţă civilă 5701 din 12.11.2009


Asupra cauzei civile de faţă,

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 14.10.2008, sub nr. 8366/311/2008 reclamantul R.C.M. a

chemat in judecata pe pârâta R.L. solicitand instantei, ca prin hotărârea ce o va pronunta sa constate că este cu neputinţă

ca reclamantul să fie tatăl minorului R.N.M., născut la data de 5.07.2002, radierea numelui şi prenumelui acestuia de la

rubrica „ tata” din certificatul de naştere ale minorului.

In fapt a arătat, în esenţă, că, a fost căsătorit cu pârâta şi din căsătorie a rezultat minorul, născut la 5.05.2002, iar

despărţirea în fapt s-a produs în urmă cu aproximativ 8 ani. A mai arătat reclamantul că soţia sa a intrat în relaţii de

concubinaj cu un alt bărbat, care este tatăl biologic al minorului, de a cărui existenţă reclamantul avea cunoştinţă,

considerând că este trecută acea persoană ca tată al minorului. Recent a aflat că minorul nu avea certificat de naştere şi

pârâta a chemat în judecată primăria pentru înregistrarea tardivă a naşterii copilului, dar întrucât căsătoria nu era

desfăcută, s-a prezumat că reclamantul ar fi fost tatăl minorului, situaţie nereală, deoarece de la data despărţirii în

fapt părţile nu au mai reluat convieţuirea, astfel că este cu neputinţă să fie tatăl minorului.

În dovedirea  acţiunii au fost  depuse  la dosar: copia certificatului de căsătorie al părţilor, copia certificatului de

naştere al minorului.

In drept, au fost invocate disp art 54 alin.2 şi 4, art. 64 alin.2, art. 86-94 din C Fam.

Cererea a fost legal timbrata.

In dovedirea cererii  reclamantul a solicitat, iar instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, cea cu interogatoriul

pârâtei şi cea testimonială, fără a indica numele martorilor propuşi spre audiere.

Instanţa a luat interogatoriu  din oficiu pârâtei la termenul din 10.11.2008, interogatoriu atasat la dosarul cauzei.

Pârâta legal citată nu a depus întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 242 din 19.01.2009, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apel care prin decizia

 civilă nr. 124 pronunţată la 13.04.2009 a fost admisă de Tribunalul Olt, a fost casată sentinţa cu trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru administrarea probatoriilor solicitate de reclamant printr-o cerere depusă la 17.11.2008 şi asupra căreia

prima instanţă de fond nu s-a pronunţat.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. 5691/311/2009, iar la termenul din 01.10.2009 a fost încuviinţată reclamantului proba

 testimonială cu martorii S.C. şi Ş.M. fiind considerată legală dar şi utilă în soluţionarea cauzei.

La 06.11.2009 a fost depusă o cerere de intervenţie în interes propriu de către M.I. cerere pusă în discuţie şi admisă în

principiu cu consecinţa conceptării în cauză a acestei persoane în calitate de intervenient.

Prin cererea respectivă s-a solicitat în contradictoriu cu reclamantul şi pârâta să se stabilească paternitatea minorului

R.N.M. faţă de intervenient, paternitate tăgăduită prin acţiunea principală de reclamant şi totodată să se încuviinţeze ca

minorul să poarte pe viitor numele intervenientului.

În motivarea cererii se arată că reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului R.N.M.,

 dar care nu este fiul reclamantului deşi acesta la data naşterii minorului era căsătorit cu pârâta R.L. de care se

despărţise de circa 8 ani, tatăl minorului fiind intervenientul. Ca efect al admiterii acţiunii principale în tăgăduirea

paternităţii, se impune admiterea cererii de intervenţie şi stabilirea paternităţii aceluiaşi minor faţă de intervenient şi

implicit încuviinţarea să-i poarte numele, pe viitor.

Ca temei al cererii de intervenţie au fost invocate dispoz. art. 49 şi urm. C.proc.civ., iar în dovedirea cererii sale,

legal timbrată, intervenientul şi-a însuşit proba testimonială cu aceiaşi martori propuşi de reclamant, cerere care a fost

încuviinţată, proba solicitată fiind considerată legală şi utilă în soluţionarea ambelor cereri.

Analizand ambele cereri pe baza intregului material probator administrat in cauza, a susţinerilor părţilor, instanta le-a

admis prin sentinţa civilă nr. 5701 pronunţată la 12.11.2009 în dosarul nr. 5691/311/2009, reţinând următoarele:

Minorul R.N.M. s-a născut la 5 iulie 2002 în municipiul Slatina, pe timpul căsătoriei reclamantului R.C.M. cu mama

minorului – pârâta R.L.

Din  analiza coroborată a răspunsurilor la interogatoriul administrat din oficiu pârâtei cu depoziţiile martorilor BM şi SC,

 propuşi de reclamant şi însuşiţi de intervenient, s-a constatat că  mama minorului este despărţită în fapt de reclamant,

soţul său, din anul 2000, cu circa doi ani înainte de naşterea minorului. Totodată din analiza aceloraşi probe reţine că din

 anul 2000-2001 aceasta a intrat într-o relaţie de concubinaj cu intevenientul, relatie din care a rezultat la data sus

menţionată (05.07.2002) minorul.

Potrivit art 54 C fam, paternitatea poate fi tagaduita daca este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului, textul

legal precitat permitand astfel rasturnarea prezumtiei de paternitate ce opereaza in favoarea sa prin administrarea unor

probe concludente.

Intrucat din probatoriul administrat in cauza reiese ca reclamantul nu poate fi tatal minorului, instanta va admite acest

capăt de cerere, fiind in interesul minorului stabilirea statutului lui civil.

Ca o consecinta, se va dispune radierea numelui si prenumelui reclamantului, de la rubrica „tata” din actul de nastere al

minorului nr. 1570 din 08.10.2008.

 În privinţa cererii de intervenţie  având ca obiect stabilirea filiaţiei minorului faţă de tată în persoana 

intervenientului, instanţa reţine că acţiunea în stabilirea paternităţii din  afara căsătoriei este acea acţiune prin care

se urmăreşte determinarea, pe calea justiţiei, a legăturii de filiaţie dintre copilul din afara căsătoriei şi tatăl său.

Potrivit  disp.  art. 59 din C. Fam. „ acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se

porneşte în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal”, acţiune ce poate fi

promovată într-un termen de 1  an de zile  de la naşterea minorului de către mama acestuia, potrivit disp.  art. 60 

alin.1. În situaţia în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere,

termenul de un  an  va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii, potrivit alin. 3, acţiunea aparţinând

copilului fiind imprescriptibilă în timpul vieţii acestuia conform alin.4.

Ca urmare a admiterii cererii de intervenţie, minorul născut la data de 5 iulie 2002, dobândeşte statutul de copil din

afara căsătoriei, tatăl acestuia fiind intervenientul.

Efect al stabilirii paternităţii minorului faţă de intervenient, în actul de naştere al acestuia la rubrica „tată” va fi

înscris numele şi prenumele intervenientului.

Referitor la capătul de cererea privind încuviinţarea de către instanţă ca minorul să poarte numele de familie  al

intervenientului, instanţa constată că, potrivit disp.  art.64 din C.fam. „copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele

de familie al  aceluia dintre părinţi faţă de care  filiaţia a fost mai întâi stabilită iar în cazul în care filiaţia a

fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţarea copilului să poarte

 numele acestuia din urmă”.

Instanţa, din cuprinsul disp. art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, reţine

că „ principiul interesului superior al copilului va prevala în toate (…) cauzele soluţionate de către instanţele de

judecată”.

În consecinţă constată că este în interesul superior  al minorului să poarte numele de familie al tatălui său.

Copie  de  pe prezenta hotărâre  se  va comunica Primăriei Municipiului  Slatina,  jud  Olt, Serviciul  de  stare  civilă,

 pentru  a  face menţiunile  necesare în actul de naştere  al  minorului, având în vedere dispoziţiile art.45 din Legea

nr.119/1996 modificată.