Revizuire

Sentinţă civilă 5515 din 02.11.2010


 REVIZUIRE

Data publicare portal: 08.07.2011

Prin sentinţa civila nr. 5515/02.11.2010 pronunţata in cauza nr. 6758/311/2010 Judecătoria Slatina s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta D.M. în contradictoriu cu intimata P.V. în ceea ce priveste sentinţa civilă nr. 2916 din 15.06.2006, pronunţată de Judecătoria Slatina, jud.Olt, ca fiind neîntemeiată.

De asemenea a fost obligată revizuienta să plătească intimatei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea formulată la data de 26.10.2010 şi înregistrată sub nr. dosar nr. 6758/311/2010, revizuienta D.M. în contradictoriu cu intimata P.V. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună revizuirea sentinţei civile nr. 2916/2006, pronunţată în dosar nr.7187/2003, prin care a fost respinsa cererea acesteia având ca obiect obligarea piritei-intimate sa-si ridice construcţia magazie PAL acoperita cu tabla si coteţe din plasa de sârma de pe suprafaţa de 289 mp teren situat in Slatina, Str. G. P. nr. 17 teren ce este proprietatea revizuientei si pe care intimata nu si-a dovedit niciodată dreptul de proprietate sau un alt drept ce sa-l confere calitatea de detentor precar.

Temeiul de drept pe care îşi întemeiază cererea revizuienta este cel prevăzut de dispoziţiile art. 322-alin. 1-pct. 9 raportat la prevederile art. 324-alin. 3 Cod procedura civila.

Revizuienta solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulata.

Susţinerea prezentei cererii atât pe fond cit si pe temeiul de drept ce-l invocam, revizuienta o face pe faptul ca in cauza Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin decizia pronunţata ca  urmare a  plângerii revizuientei si care a făcut obiectul cererii nr. 10311/03 s-a constatat o încălcare a drepturilor si libertăţilor fundamentale.

Încălcarea drepturilor sale aşa cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului a fost faptul ca in ceea ce priveşte aplicarea legilor fondului funciar dreptul său de a primi integral terenul si pe vechile amplasamente a fost încălcat.

In speţa de fata i-a fost îngrădit dreptul său de a beneficia de terenul din Str. G. Poboran in integralitatea lui fiind reconstituit un drept unei persoane ce nu are calitatea legala de a beneficia de reconstituire drept de proprietate prin prejudicierea sa.

Conform celor înscrise in decizie de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului pct. 22, 28 si celelalte s-a statuat ca revizuienta este in drept sa beneficieze de toate prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului ce i-a aparţinut prin autorii săi si ca are de a face cu o încălcare a convenţiei europene intr-un caz de judecata.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 322-alin. 1-pct. 9 si art. 324 Cod proc civila.

In temeiul art. 242 Cod proc. civila revizuienta a solicitat judecata cauzei in lipsa.

La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul nr.7187/2003 al Judecătoriei Slatina.

In dovedire, revizuienta a depus la dosar următoarele înscrisuri: sentinţa civilă nr. 2916/15.06.2006 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. 7187/2003, decizia civilă nr. 456/20.11.2006 pronunţată de Tribunalul Olt în dosar nr. 2929/C/2006, decizia nr. 488/29.03.2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. 286/54/2007, sentinţa din 23.02.2010 a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

La data de 26.10.2010 intimata P.V. a depus la dosar întâmpinare la cererea de revizuire formulata de D.M., împotriva sentinţei civile nr. 2916/2006 prin care a fost respinsa cererea având obiect obligarea sa la ridicarea construcţiei magazie PAL acoperita cu tabla si cotate din plasa de sarma de pe suprafaţa de 289 mp teren situat in str. G. P. ,nr.17, invocându-se hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care statul roman este obligat sa-i ofere lui D.M. titlu de proprietate pentru suprafaţa de 2,13 ha.

In motivarea întâmpinării intimata arată că revizuirea este o cale de atac extraordinara, de retractare si se poate exercita numai in cazurile si in condiţiile expres prevăzute de lege.

In redactarea art.322 cod pr. civ. sunt supuse revizuirii hotărârile ramase definitive in instanţa de apel sau prin neapelare ,precum si a unei hotărâri date de o instanţa de recurs atunci când invoca fondul ,pentru situaţiile limitativ prevăzute de text. Aşadar, însuşi textul invocat conţine condiţii restrictive de exercitare a revizuirii, consacrând posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate numai de instanţa de recurs sau ramase definitive in instanţa de apel sau prin neapelare.

Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, intimata solicită respingerea cererii ca fiind neîntemeiata. Potrivit art. 322 al (1) pct 9 cod pr. civ. revizuirea unei hotărâri date de o instanţa de recurs atunci când evoca fondul se poate cere daca CEDO a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorate unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continua sa se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Prin hotărârea pronunţata de CEDO statul roman este obligat sa-i oferă revizuientei titlu de proprietate pentru terenul de 2,13 ha conform sentinţei civile 24/1998, pe evidentele cadastrale. Ori, în aceasta sentinţa instanţa nu a precizat in nici un fel care sunt aceste amplasamente iar ulterior s-au emis titlurile de proprietate nr.48844/6/3.11.2003 si 48844/7/3.11.2003 ce au fost anulate parţial, reţinându-se prin sen.civ. 24/2006 ca autorul N.T. in calitate de moştenitor al defunctului N.I. este indreptatit la teren de 2,13 ha, respectiv 1,67ha situata in punctul „Dealul Viilor ", 0,75 ha in str. Banului si 0,08 ha in str. G.P..

Deci revizuienta nu face dovada nici cu sentinţele pronunţate de instanţele romaneşti, nici cea de la CEDO ca are dreptul de proprietate stabilit pentru suprafaţa de 289 mp situata in G.P. pe care sunt situate construcţiile ce au făcut obiectul sentinţei 2916/2006 ce se solicita a fi revizuita, iar intimata a dobândit dreptul de proprietate pentru aceasta suprafaţa de teren de 289 mp conform Ordinului Prefectului NR. 196/2008 care s-a constatat prin sentinţa judecătoreasca ca a fost legal emis avându-se in vedere dispoziţiile art. 36 al.3 din Lg. 18/1991.

Cum in sentinţa pronunţata de CEDO intimata nu a fost parte, nefiindu-i opozabila dar nici nu s-a constatat ca revizuienta este proprietara a terenului de 289 mp din G.P., ci numai s-a statuat ca aceasta este in drept sa beneficieze de toate prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparţinut autorilor, nu se poate aprecia ca are de a face cu o încălcare a convenţiei europene intr-un caz de judecata atâta vreme cat instanţele romaneşti au stabilit irevocabil care este dreptul de proprietate al fiecărei părţi.

Pentru toate aceste aspecte intimata solicită respingerea cererii de revizuire ca fiind neîntemeiata, întrucât revizuienta nu a făcut dovada dreptului de proprietate si nici ca-i aparţine aceasta suprafaţa de 289 mp pe care sunt situate construcţiile, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 9 C.proc.civ., revizuirea unei hotarâri rămase definitive in instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărîri data de o instanţă de recurs atunci cînd evoca fondul  se poate cere daca Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorata unei hotarâri judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei încalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotarârii pronuntate.

Consacrarea acestui motiv de revizuire este justificata de necesitatea crearii de posibilitati de reparare a prejudiciilor cauzate cetatenilor prin încalcarea drepturilor si libertatilor lor, atunci când acest lucru se constata printr-o decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit textului redat mai sus, sunt impuse trei condiţii şi  anume:

Curtea Europeana a Drepturilor Omului sa fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale garantate de Conventie printr-o hotarâre judecatoreasca; consecintele grave ale încalcarii sa continue sa se produca; sa se constate imposibilitatea remedierii consecintelor produse în alt mod decât prin revizuirea hotarârii pronuntate.

Analizând aceste conditii, în raport de situatia în cauza, instanţa  constata în primul rând ca, prin hotarârea pronuntata, de CEDO statul roman este obligat sa-i oferă revizuientei titlu de proprietate pentru terenul de 2,13 ha conform sentinţei civile 24/1998, pe evidentele cadastrale. Ori, în aceasta sentinţa instanţa nu a precizat in nici un fel care sunt aceste amplasamente iar ulterior s-au emis titlurile de proprietate nr.48844/6/3.11.2003 si 48844/7/3.11.2003 ce au fost anulate parţial, reţinându-se prin sen.civ. 24/2006 ca autorul N.T. in calitate de moştenitor al defunctului N.I. este indreptatit la teren de 2,13 ha, respectiv 1,67ha situata in punctul „Dealul Viilor ", 0,75 ha in str. B.si 0,08 ha in str. G. P.

Deci revizuienta nu face dovada nici cu sentinţele pronunţate de instanţele romaneşti, nici cea de la CEDO ca are dreptul de proprietate stabilit pentru suprafaţa de 289 mp situata in G.P. pe care sunt situate construcţiile ce au făcut obiectul sentinţei 2916/2006 ce se solicita a fi revizuita, iar intimata a dobândit dreptul de proprietate pentru aceasta suprafaţa de teren de 289 mp conform Ordinului Prefectului NR. 196/2008 care s-a constatat prin sentinţa judecătoreasca ca a fost legal emis avându-se in vedere dispoziţiile art. 36 al.3 din Lg. 18/1991, şi care de altfel constituie premiza cererii de revizuire.

Ca urmare, se  apreciaza ca prima conditie nu este îndeplinita în speta.

 Pe de alta parte, nici celelalte doua conditii nu pot fi retinute ca îndeplinite, câta vreme Statul Român urmează să-şi  îndeplinească obligatia de a  despagubi pe revizuientă, cu suma acordata cu titlu de despagubire la dispozitia acesteia.

Ca urmare, în cauză nu se poate retine că, consecintele grave ale încalcarii continua sa se produca si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotarârii pronuntate.

Cu privire la natura obligatiei impusa Statului Român de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, respectiv daca s-au impus Statului Român doua obligatii alternative si acesta are dreptul de a alege în a executa pe una sau pe cealalta , ori i s-a impus o obligatie principala si una subsecventa, având în vedere ca revizuienta sustine varianta întâi,  iar intimata varianta a doua instanţa  vazând dispozitivul hotarârii Curtii Europene a Drepturilor Omului, apreciaza ca, potrivit punctelor a si b, în sarcina Statului Român s-au impus doua obligatii alternative cu acelasi termen de executare de trei luni.

Am fi fost în situatia unei obligatii principale si a unei obligatii subsecvente daca statul ar fi fost obligat sa restituie într-un prim termen imobilele în natura si apoi sa achite despagubiri într-un alt termen. Ori, atâta timp cât ambele obligatii au fost impuse spre a fi executate în acelasi termen, nu se poate concluziona decât ca ele au caracter alternativ statul putând alege între una si cealalta.

 Natura acestei obligatii rezulta si din considerentele pentru care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat aceasta solutie, considerente expuse mai sus, întelegând sa nu faca aprecieri asupra solutiilor pronuntate de instantele nationale si nici asupra actelor de înstrainare încheiate de stat cu intimata în cauza, care au rămas neatinse.

 În consecinta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu a impus Statului Român o obligatie principala de restituire, ci o obligatie alternativa, asa cum s-a aratat.

Având în vedere aceste considerente, se  apreciaza ca cererea de revizuire este neîntemeiata, si urmeaza sa o respinga ca atare.