Penal art 208 209

Sentinţă penală 486 din 21.10.2010


Art. 208 alineat 1- 209 alineat 1 litera e Cod penal

R O M Â N I A Cod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr.3201/317/2010

Sentinţa Penală Nr. 486

Şedinţa publică din 21 octombrie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE : ….

Grefier : ….

Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror ….. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti, judeţul Gorj.

Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatul O.A.N., domiciliat în comuna V., sat V., judeţul Gorj trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti nr. 1325/P/2010, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alineat 1 – 209 alienat 1 litera e Cod penal şi partea vătămată I.G.R., domiciliat în Tg-Cărbuneşti, strada …, bl…, apartament …., judeţul Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns inculpatul O.A.N.,  asistat din oficiu de avocat B. I., lipsă fiind partea vătămată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti a expus starea de fapt şi a pus concluzii de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alineat 1 – 209 alienat 1 litera e Cod penal şi obligarea la cheltuieli judiciare în favoarea statului..

Pe latură civilă a pus concluzii de a se lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal şi că prejudiciul a fost recuperat.

Avocat B. I. pentru inculpat a solicitat ca la individualizarea pedepsei să se reţină că a recunoscut şi regretat fapta, că prejudiciul a fost recuperat şi că nu este cunoscut cu antecedente penale, în care sens să fie aplicate dispoziţiile art. 74, 76 Cod penal.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei a solicitat ca în cauză să fie aplicate dispoziţiile art. 81 Cod penal privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Inculpatul O.A.N. a regretat comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

.

J U D E C Ă T O R I A

Asupra cauzei penale de faţă;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti nr.1352/P/2010 din 20.07.2010 a fost trimis în judecată inculpatul O.A.N.  pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alineat 1 – 209 alienat 1 litera e Cod penalÎn fapt, la data de 2.05.2010, organele de poliţie, au fost sesizate de către partea vătămată I.G.R. cu privire la faptul că, în ziua de 13.04.2010, inculpatul O.A.N. i-a sustras din autoturismul proprietate personală WV cu numărul de înmatriculare …., un telefon mobil marca Samsung şi o cameră foto marca Panasonic, în valoare de 1.200 lei.

Inculpatul O.A.N. şi-a desfăşurat activitatea ca muncitor necalificat la SC I SRL administrată de partea vătămată I.G.R..

În ziua de 13.04.2010, inculpatul O.A.N. se afla la muncă pe un şantier din zona strada Olari din Tg-Jiu, iar autoturismul WV proprietatea firmei se afla parcat pe această stradă, împrejurare în care, profitând de faptul că, autoturismul era neasigurat a pătruns în acesta şi a sustras un telefon mobil marca Samsung şi o cameră foto marca Panasonic.

Martorul R. G. C. a declarat că în după amiaza zilei de 30.04.2010 în timp ce se afla în Parcul Central din oraşul Tg-Jiu, s-a întâlnit cu inculpatul  O.A.N. care avea asupra sa 2 telefoane mobile şi o cameră foto.

În această împrejurare, martorul i-a solicitat inculpatului să-i împrumute camera foto pentru a face mai multe fotografii.

Ulterior, martorul a aflat că aparatul aparţine părţii vătămate I.G.R., administratorul unei societăţi comerciale la care era angajat inculpatul.

De altfel, martorii G.I. D şi G.M. C. au declarat că în ziua de 16.04.2010, inculpatul O.A.N. avea asupra sa un telefon mobil marca Samsung de culoare neagră, afirmând că îl deţine de la un prieten din Tg-Jiu.

La o dată ulterioară, la sediul Postului de Poliţie al comunei V., judeţul Gorj  inculpatul a recunoscut că şi-a însuşit telefonul şi camera foto din maşina părţii vătămate, restituind bunurile pe bază de dovadă.

În cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că în ziua de 13.04.2010 a observat autoturismul părţii vătămate neasigurat, parcat pe o stradă din apropierea şantierului unde îşi desfăşura activitatea  şi şi-a însuşit telefonul mobil şi camera foto.

Totodată, a mai arătat că a încercat să valorifice telefonul mobil, iar camera foto a împrumutat-o unui prieten, respectiv martorului R. G. C., ulterior restituind bunurile sustrase părţii vătămate.

Mama părţii vătămate, martora M. I. a declarat că în cursul lunii aprilie 2010 a aflat de la fiul său, că inculpatul  O.A.N. din comuna V., judeţul Gorj i-a sustras în ziua de 13.04.2010 un telefon mobil şi şi un aparat foto, fapt ce a determinat-o să-l contacteze pe inculpat şi mama acestuia pentru a restitui bunurile pe care acesta a încercat să le valorifice la diferite persoane din localitate.

Starea de fapt aşa cum a fost descrisă anterior a fost dovedită în cursul urmăririi penale cu : procesul-verbal de consemnare a plângerii, procesul-verbal de predare primire, declaraţiile inculpatului, declaraţii părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

În şedinţa publică din data de 16.09.2010 a fost ascultat inculpatul care a recunoscut şi regretat comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată..

În scopul aflării adevărului, din oficiu, instanţa, a dispus audierea martorilor din rechizitoriul parchetului, respectiv G. I., D., G. M. C., C. I. C., M. I. şi R. G.C..

Analizând probele de la dosar, instanţa reţine că în data de  2.05.2010, organele de poliţie, au fost sesizate de către partea vătămată I.G.R. cu privire la faptul că, în ziua de 13.04.2010, inculpatul O.A.N. i-a sustras din autoturismul proprietate personală WV cu numărul de înmatriculare …, un telefon mobil marca Samsung şi o cameră foto marca Panasonic, în valoare de 1.200 lei.

Inculpatul O.A.N. şi-a desfăşurat activitatea ca muncitor necalificat la SC ICORA SRL administrată de partea vătămată I.G.R..

În ziua de 13.04.2010, inculpatul O.A.N. se afla la muncă pe un şantier din zona strada Olari din Tg-Jiu, iar autoturismul WV proprietatea firmei se afla parcat pe această stradă, împrejurarea în care, profitând de faptul că, autoturismul era neasigurat a pătruns în acesta şi a sustras un telefon mobil marca Samsung şi o cameră foto marca Panasonic.

Martorul R.G. C a declarat că în după amiaza zilei de 30.04.2010 în timp ce se afla în Parcul Central din oraşul Tg-Jiu, s-a întâlnit cu inculpatul  O.A.N. care avea asupra sa 2 telefoane mobile şi o cameră foto.

În această împrejurare, martorul i-a solicitat inculpatului să-i împrumute camera foto pentru a face mai multe fotografii.

Ulterior, martorul a aflat că aparatul aparţine părţii vătămate I.G.R., administratorul unei societăţi comerciale la care era angajat inculpatul.

De altfel, martorii G. I. D. şi G. M. C. au declarat că în ziua de 16.04.2010, inculpatul O.A.N. avea asupra sa un telefon mobil marca Samsung de culoare neagră, afirmând că îl deţine de la un prieten din Tg-Jiu.

La o dată ulterioară, la sediul Postului de Poliţie al comunei V., judeţul Gorj  inculpatul a recunoscut că şi-a însuşit telefonul şi camera foto din maşina părţii vătămate, restituind bunurile pe bază de dovadă.

În cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că în ziua de 13.04.2010 a observat autoturismul părţii vătămate neasigurat, parcat pe o stradă din apropierea şantierului unde îşi desfăşura activitatea  şi şi-a însuşit telefonul mobil şi camera foto.

Totodată, a mai arătat că a încercat să valorifice telefonul mobil, iar camera foto a împrumutat-o unui prieten, respectiv martorului R. G.C., ulterior restituind bunurile sustrase părţii vătămate.

Mama părţii vătămate, martora M. I. a declarat că în cursul lunii aprilie 2010 a aflat de la fiul său, că inculpatul  O.A.N. din comuna V., judeţul Gorj i-a sustras în ziua de 13.04.2010 un telefon mobil şi şi un aparat foto, fapt ce a determinat-o să-l contacteze pe inculpat şi mama acestuia pentru a restitui bunurile pe care acesta a încercat să le valorifice la diferite persoane din localitate.

Coroborând actele de la dosar, instanţa reţine că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

În drept, fapta inculpatului O.A.N. aşa cum au fost descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alienat 1 – 209 alienat 1 litera e Cod penal.

 La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanţa va avea în vedere dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiaşi cod, gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, valoarea modică a prejudiciului cauzat care a fost recuperat în totalitate în natură, conduita sinceră manifestată în tot cursul procesului penal şi că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Faţă de aceste criterii instanţa apreciază că rolul educativ şi preventiv al pedepsei ce urmează a fi aplicată poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă constând în închisoare care vor fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, reţinându-se ca circumstanţe atenuante conform art. 74  alienat 1 literele a, b,c şi alienat 2 Cod penal  conduita bună avută anterior comiterii faptelor, stăruinţa depusă de inculpat pentru a recupera pagubei produsă părţii vătămate, valoarea modică a prejudiciului cauzat şi că a recunoscut şi regretat săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În acest sens urmează ca instanţa să condamne inculpatul O. V. A. în baza art. art. 208 alienat 1 - 209 alienat 1 litera e Cod penal cu aplicarea art. 74 alineat 1 litera a, b şi c şi alienat 2 Cod la 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 71 alineat 2 Cod penal instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art.64 alienat 1 litera a teza a II a şi litera b Cod penal.

În realizarea aceluiaşi scop educativ şi preventiv al pedepsei, în baza art. 81 Cod penal instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o perioadă de 3 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod de procedură penală se va atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei

În baza art. 71 alienat 5 Cod penal instanţa va suspenda executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea unor drepturi civile pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Pe latură civilă, instanţa va constata recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate.

Văzând şi dispoziţiile art. 191 şi următoarele Cod de procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 208 alineat 1 – 209 alienat 1 litera e Cod penal cu aplicarea art. 74 alineat 1 litera a, b şi c şi alienat 2 Cod penal condamnă inculpatul O.A.N., fiul lui V. şi G., născut la data de ….. în Tg-Cărbuneşti, CNP – …., domiciliat în comuna V., sat V., judeţul Gorj, la 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 71 alineat 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art.64 alienat 1 litera a teza a II a şi litera b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o perioadă de 3 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei

În baza art. 71 alienat 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea unor drepturi civile pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Constată recuperat prejudiciul cauzat.

Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 200 lei avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, reprezentând contravaloare onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu.

Cu apel.

Pronunţată în şedinţa publică din  21.10.2010

PREŞEDINTE, GREFIER,

P.  S. I. A.

Red. P.S.

Tehnored. I.A.

2 ex/5.11.2010