Furt

Sentinţă penală 2053 din 03.12.2009


Dosar nr. 9199/280/2008

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 2053

Şedinţa nepublică de la 03 Decembrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE A.M.D.

Grefier C.I.R.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti este reprezentat de procuror M.P.

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe inculpat V.R. şi pe autoritate tutelară SERVICIUL DE PROBATIUNE DE PE LANGA TRIBUNALUL ARGES, parte responsabilă civilmente V.L., parte vătămată S.A.L, parte vătămată S.A.C., parte vătămată SC QUEEN MONACO BUSINESS SRL, parte vătămată L.N., având ca obiect furtul (art.208 C.p.) -209 C.p.

La apelul nominal făcut în şedinţa nepublică nu au răspuns părţile.

Procedura legal îndeplinită fără citarea părţilor.

 S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa nepublică din data de 26.12.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă:

Constată că prin rechizitoriul nr.1701/P/2008, din data de 03.10.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului minor V.R. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art.208-209 alin.1 lit.a,e,g, şi alin.2 lit.b C.penal, cu aplic art.41 alin.2 Cp, infr.de tentativă la furt calificat prev.de art.20 Cp rap.la art.208-209 alin.1 lit.e C.penal şi infracţiunea de port fără drept de cuţit în locurile publice prev. de art.1 ind.1 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 republicată, toate cu aplic art.99 Cp şi art.33 lit.a Cp.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în esenţă că inculpatul, la data de 30.03.2008, orele 22,30 a sustras din autoturismul marca Mitsubishi, aparţinând părţii vătămate S.A.L., staţionat pe B-dul Nicolae Bălcescu în zona magazinului Praxis din Mun. Piteşti, un telefon mobil marca Nokia N.73, în valoare de aproximativ 450 lei;

- la data de 22.05.2008, în jurul orelor 14,15, cu ajutorul învinuiţilor M.A. şi M.F.  a sustras din portbagajul, descuiat al auto marca Peugeot 207, o borsetă din piele de culoare maro, ce conţinea bonuri valorice în valoare de 130 lei şi obiecte personale, în timp ce se afla în parcarea Hipermarketului  Kaufland

- La data de 13.08.2008 în jurul orelor 15.20 a sustras suma de 1210 lei dintr-un autocamion marca Iveco cu nr. de înmatriculare B-31- SFT, staţionat pe partea dreaptă în direcţia Centru.

S-a mai reţinut totodată că la data de 11.08.2008, în jurul orelor 10,30 inculpatul a pătruns în cabina autoutilitarei marca Fiat Ducato aparţinând SC Queen Monaco Business SRL care se afla staţionată în zona SC Lunmarninc SRL, de unde a încercat să sustragă bunuri fără a reuşi, întrucât a fost observat la timp de un poliţist îmbrăcat în civil, aflat în zonă, care l-a urmărit şi imobilizat după 200 m; cu aceeaşi ocazie, la percheziţia corporală s-a descoperit asupra inculpatului, în buzunarul drept al pantalonilor blue- jeans un briceag de culoare argintie marca Stainless, ridicat de organele de cercetare penală.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor M.A. cercetat sub aspectul săv infr.prev. de art.26 Cp rap.la art.208-209 Cp, în condiţiile art.99 şi urm Cp. şi M.F., cercetat sub aspectul săv. infr.prev. de art.264 Cp, celor doi  învinuiţi fiindu-le aplicate sancţiuni cu caracter administrativ constând în amenzi în cuantum de 800 lei pentru învinuitul minor M.A.  şi respectiv 1000 lei pentru învinuit M.F..

Inculpatul a fost interogat conform art.323 Cpp la termenul de judecată din data de 27.11.2008, acesta recunoscând în parte faptele reţinute în sarcina sa, la acelaşi termen de judecată instanţa încuviinţând probele solicitate de inculpat prin apărător, respectiv proba cu acte în circumstanţiere  şi proba testimonială constând în audierea martorilor propuşi prin actul de sesizare a instanţei.

Examinând probatoriul administrat în cauză constând în declaraţii inculpat, declaraţii părţi vătămate, depoziţii martori, declaraţii învinuiţi M.A. şi M.F., procese verbale de prezentare pentru recunoaştere, procese verbale de cercetare la faţa locului, de depistare şi planşe foto, procese verbale de percheziţie corporală şi asupra autovehiculului, procese verbale de examinare criminalistică, rapoarte întocmite de ofiţerii de poliţie cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului V.R., precum şi celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei instanţa reţine următoarele :

La data de 30.03.2008 partea vătămată S.A.L. din Mun. Piteşti a sesizat lucrătorii secţiei 4 Poliţie Piteşti despre faptul că în seara zilei respective, orele 22,30, o persoană necunoscută de etnie rromă, identificată ulterior ca fiind numitul V.R.  i-a sustras din autoturismul său marca Mitsubishi, staţionat pe B-dul Nicolae Bălcescu, în zona magazinului Praxis, un telefon mobil marca Nokia N.73 în valoare de aproximativ 450 lei.

Partea vătămată a coborât din autoturism, în maşină rămânând prietena sa, martora N.I., între timp inculpatul intrând în maşină, şi, aşezat pe scaunul şoferului a început să discute cu martora, pentru a –i distrage atenţia acesteia, reuşind astfel să sustragă telefonul mobil. După acest moment inculpatul a plecat în grabă, deplasându-se pe o bicicletă pe care, la vederea organelor de poliţie a abandonat-o în zona Peco Agip din apropiere, fiind ridicată de organele de poliţie.

Bunul sustras a fost ridicat de către organele de poliţie cu ocazia percheziţiei corporale efectuată asupra inculpatului imediat după comiterea faptei, asupra acestuia găsindu-se telefonul mobil marca Nokia N.73 ce a fost recunoscut de partea vătămată ca fiind al său şi restituit acesteia de organele de poliţie.

La data de 22.05.2008, partea vătămată S.A.C. a sesizat lucrătorii secţiei 3 Poliţie în legătură cu faptul că în jurul orelor 14.15, în timp ce se afla în parcarea Hipermarketului Kaufland o persoană de aproximativ 17,18 ani, identificată ulterior ca fiind numitul V.R. i-a sustras din portbagajul descuiat al autoturismului proprietate personală marca Peugeot 207 , o borsetă din piele de culoare maro, ce conţinea bonuri valorice în valoare de 130 lei şi obiecte personale, în timp ce un al doilea tânăr de etnie rromă a distras atenţia părţii vătămate.

În urma cercetărilor desfăşurate s-a stabilit că autorul furtului este inc. V.R. care fiind audiat în cauză, a recunoscut săvârşirea faptei declarând că la data respectivă s-a înteles cu doi prieteni ai săi, M.A. şi M.F. să meargă Municipiul Piteşti pentru a sustrage bunuri din autovehicule.

Ajunşi la locul menţionat mai sus, înv. minor Mustaţă Alexe a mers la partea vătămată şi i-a distras atenţia în timp ce inc. Velcu Raj a sustras din portbagajul maşinii borseta acesteia, potrivit înţelegerii prealabile dintre aceştia . Imediat cei doi au părăsit locul faptei fiind transportaţi de înv. Mustaţă Florian care conducea un autoturism marca Renault 19 cu nr. 668 QWN 75.

Lucrătorii Secţiei 3 Poliţie, ca urmare a sesizării, au plecat imediat în căutarea respectivului autoturism, reuşind să-l depisteze pe raza Municipiului Piteşti. În interiorul acestuia au fost identificaţi  cei doi învinuiţi şi inculpatul,  iar pe planşeul haionului a fost găsită o geantă de culoare maro, pe care partea vătămată a recunoscut-o ca fiind a sa. De asemenea în geantă au fost găsite mai multe documente  personale ale părţii vătămate S.A.C. iar asupra învinuitului M.A. au fost găsite bunurile valorice pe care partea vătămată susţine că le-a avut în geantă.

În cauză a fost audiat martorul G.M., care s-a aflat în acelaşi autoturism şi care a confirmat că inc. V.R., ajutat de înv. M.A. şi M.F., au sustras acea geantă.

Bunurile au fost recuperate în întregime de organele de cercetare penală şi predate părţii vătămate, motiv pentru care aceasta declară că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

La data de 11.08.2008, lucrătorii Postului de Poliţie Braşov au fost sesizati de numitul N.D. cu privire la faptul că, în jurul orelor 13:30, un tânăr de etnie rromă, identificat ulterior ca fiind numitul V.R., a pătruns în cabina autoutilitarei marca Fiat Ducato cu nr. de înmatricularem AG-09.FAY, aparţinând SC QUEEN MONACO BUSINESS SRL care se afla staţionată în zona SC LUNMARNIC SRL, intersecţia DN7C cu DJ Budeasa, încercând să sustragă bunuri.

Întrucât acesta a fost observat la timp de un poliţist, îmbrăcat în civil, aflata în zonă, inculpatul nu a reuşit să sustragă bunuri, fiind nevoit să fugă de la faţa locului însă a fost urmărit şi imobilizat după circa 200 m.

La percheziţia corporală s-a descoperit asupra inculpatului V.R., în buzunarul drept al pantalonilor blue – jeans un briceag de culoare argintie, marca Stainless prezentat în planşa fotografică da la filele 119 – 122, ridicat de organele de cercetare penală.

Inc. V.R. nu a recunoscut faptul că vroia să fure, declarând că s-a apropiat de aceea autoutilitară doar pentru a se uita în oglinda retrovizoare, iar pentru aceasta, văzând portiera maşinii întredeschisă, declară că a deschis-o şi mai mult, punând piciorul în pragul maşinii.

Deoarece partea vătămată nu a declarat că îi lipsesc bunuri din autovehicul, ci doar a fost găsit răvăşite mai multe obiecte din maşină, aceasta declară că nu se constituie parte civilă.

În data de 13.08.2008, orele 15:20,la doar două zile de la comiterea ultimei infracţiuni, inc. V.R. a fost surprins de organele de poliţie pe strada Exerciţiu din Municipiul Piteşti, după ce sustrăsese suma de 1210 lei dintr-un autocamion marca IVECO, nr. de înm.B-31-SFT, inscripţionat cu însemnele PEPSI, staţionat pe partea dreaptă în direcţia Centru.

Văzând că nu poate scăpa, inculpatul a restituit pe loc banii furaţi părţii vătămate L.N., după care a fost imobilizat şi condus la sediul Secţiei 3 Poliţie, pentru cercetări.

Partea vătămată, împreună cu colegul său, T.D., au declarat că, în data de 13.08.2008, în jurul orelor 15:30 se aflau pe strada Exerciţiu, la o societate comercială unde aveau de livrat marfă. Au parcat autocamionul, după care au coborât fără a asigura portierele. În timp ce se aflau în incinta societăţii, partea vătămată L.N. a observat pe geam pe inculpat care tocmai cobora din cabina camionului pe partea şoferului (portiera din stânga) având în mână un teanc de bani, drept pentru care a ieşit imediat din societate şi a strigat după inculpatul V.R. să-i dea banii înapoi, alergând după acesta.

Inc. V.R. a fugit, însă a fost prins de organele de poliţie, restituind pe loc banii părţii vătămate. Aceasta din urmă a asistat la prinderea de către poliţişti a făptuitorului, ocazie cu care a observat că aceştia îl cunoşteau sub numele de R, ulterior la poliţie aflând că persoana care sustrăsese banii este inculpatul V.R..

În primele declaraţii date în prezenţa apărătorului, inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea faptelor, pe parcursul urmăririi penale adoptând o atitudine nesinceră şi oscilantă. În faţa instanţei de judecată-declaraţie fila 45 dosar inculpatul a precizat de asemenea că recunoaşte parţial faptele imputate, arătând că nu se face vinovat de săvârşirea tentativei de furt din data de 11.08.2008 şi nici de fapta prev. de art.1 ind.1 alin.1 din Legea nr.61/1991 R, pentru ca, în data de 26.11.2009, cu ocazia acordării cuvântului asupra fondului cauzei potrivit art.341 Cpp, să menţioneze că recunoaşte şi regretă toate faptele reţinute în sarcina sa.

În drept fapta inculpatului V.R. care, în baza aceleeaşi rezoluţii infracţionale:

- la data de 30.03.2008, orele 22,30 a sustras din autoturismul marca Mitsubishi, aparţinând părţii vătămate S.A..L., staţionat pe B-dul Nicolae Bălcescu în zona magazinului Praxis din Mun. Piteşti, un telefon mobil marca Nokia N.73, în valoare de aproximativ 450 lei;

- la data de 22.05.2008, în jurul orelor 14,15, cu ajutorul învinuiţilor M.A. şi M.F. a sustras din portbagajul  descuiat al auto marca Peugeot 207, aparţinând părţii vătămate S.A.C. o borsetă din piele de culoare maro, ce conţinea bonuri valorice în valoare de 130 lei şi obiecte personale, în timp ce se afla în parcarea Hipermarketului  Kaufland;

- la data de 13.08.2008 în jurul orelor 15.20 a sustras suma de 1210 lei dintr-un autocamion marca Iveco cu nr. de înmatriculare B-31- SFT, staţionat pe partea dreaptă în direcţia Centru, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. şi ped de art.208-209 alin.1 lit. a,e,g  şi alin.2 lit.b Cod penal cu aplic art.41 alin.2 Cp.

În drept fapta inculpatului V.R. care  la data de 11.08.2008 în jurul orelor 10,30 a pătruns în cabina autoutilitarei marca Fiat Ducato aparţinând SC Queen Monaco Business SRL care se afla staţionată în zona SC Lunmarninc SRL, comuna Bascov, de unde a încercat să sustragă bunuri fără a reuşi, întrucât a fost observat la timp de un poliţist îmbrăcat în civil, aflat în zonă, care l-a urmărit şi imobilizat după 200 m întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.20 Cp rap la art.208-209 alin.1 lit.e Cp,

În drept fapta inculpatului V.R. care la data de 11.08.2008 avea asupra sa, în buzunarul drept al pantalonilor blue- jeans un briceag de culoare argintie marca Stainless, ridicat de organele de cercetare penală, obiect descoperit cu ocazia percheziţiei corporale efectuată asupra inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de port fără drept a unui cuţit în locuri publice prev. de art.1 ind.1 alin.1, pct.1 din Legea nr.61/1991 Rep.

La individualizarea şi cuantificarea pedepselor  ce vor fi aplicate inculpatului  vor fi avute  în vedere criteriile  generale  de individualizare  statornicite de disp.art.72 C.pen, respectiv  limitele de pedeapsă fixate  în partea  specială a Codului penal, cu reţinerea în cauză a prevederilor art.109 Cod penal privind reducerea la jumătate a limitelor pedepselor în cazul infractorilor minori,  gradul de pericol  social concret al faptelor dedus din natura şi valoarea bunurilor sustrase, împrejurările şi urmările  faptelor  comise, urmând a reţine şi atitudinea nesinceră şi oscilantă manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal, precum şi perseverenţa infracţională a inculpatului reliefată de fişa de cazier judiciar aflată la fila 64 dosar, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de aceeaşi natură.

Prin  prisma acestor considerente  instanţa  apreciază că scopul preventiv educativ  al pedepsei aşa cum este prevăzut de disp.art 52 C.pen poate fi atins prin aplicarea unor pedepse privative de libertate orientate spre minimul special prevăzut de lege respectiv pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săv infr. prev. de art.208-209 alin.1 lit.a,e,g. Şi alin.2 Cp, cu aplic art.41 alin.2 Cp., art.99 şi urm Cp., pedeapsa de 9 luni pentru săv. infr.prev. de art.20 Cp rap.la art.208 -209 alin.1 lit.e Cp, în condiţiile art.99 şi urm Cp şi pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.1 ind.1 alin.1 pct.1 din Lg. nr.61/1991 Rep.

În baza art. 33 lit. a – art. 34 lit. b Cp va contopi pedepsele aplicate inculpatului şi va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, în cond. art. 57 Cp.

În baza art. 71 Cp  va aplica inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp.

Cu privire la starea de arest se constată că prin Ordonanţa din data de 11.08.2008 s-a dispus reţinerea inculpatului V.R. pe o perioadă de 24 ore. De asemenea se reţine că prin Ordonanţa din data de 13.08.2008 fila 197 d.u.p. s-a dispus reţinerea inculpatului pe o perioadă de 24 ore, iar prin încheierea din data de 14.08.2008 a Judecătoriei Piteşti în dosar nr.7518/280/2008, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V.R. pe o perioadă de 19 zile, până la data de 01.09.2008, măsura fiind prelungită prin încheierile pronunţate  de Judecătoria Piteşti la data de 28.08.2008 şi respectiv 19.09.2008.

În baza art. 350 Cpp va menţine măsura arestării preventive faţă de inculpat, iar în baza art.88 Cp rap.la art.357 Cpp va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului  perioada executată de acesta în stare de reţinere în data de 11.08.2008 şi 13.08.2008, precum şi în stare de arest preventiv începând cu data de 14.08.2008 la zi. 

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei va lua act de faptul că  părţile vătămate  S.A.L., S.A.C., SC Queen Monaco Business SRL Piteşti şi L.N.  nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 118 Cpp  va dispune confiscarea cuţitului tip briceag de culoare argintie marca Stainless aparţinând inculpatului, obiect depus la Camera de Corpuri Delicte a Poliţiei Mun. Piteşti, şi identificat cu dovada seria G, nr.0024628/13.08.2008 ( fila 124 d.u.p.).

În baza art. 191 Cpp  va obliga  inculpatul la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu respectiv 100 lei în cursul urmăririi penale, 100 lei  menţinere arest conform împuternicirii avocaţiale nr. 3565/2008  (fila 5 dosar) şi 100 lei onorariu parţial conform împuternicirii avocaţiale nr. 1393/2009 ( fila 136 dosar)

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Condamnă pe inculpatul V.R.,  la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 208-209 alin. 1 lit. a, e, g şi alin. 2 lit. b Cp cu aplic. art. 41 al. 2 Cp, art. 99 şi urm. Cp.

Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 (nouă) luni  închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art.20 Cp rap. la art.  208, 209 alin. 1 lit. e  Cp în cond. art. 99 şi urm. Cp.

Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni  închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art.11 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 Rep.  în cond. art. 99 şi urm. Cp.

În baza art. 33 lit. a – art. 34 lit. b Cp contopeşte pedepsele aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, în cond. art. 57 Cp. În baza art. 71 Cp aplică inculpatului pedeapsa accesorie  constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp. 

În baza art. 350 Cpp menţine măsura arestării preventive faţă de inculpat. 

În baza art. 88 Cp rap. la art. 357 Cpp deduce din pedeapsa aplicată inculpatului  perioada executată de acesta în stare de reţinere în data de 11.08.2008 şi 13.08.2008, precum şi în stare de arest preventiv începând cu data de 14.08.2008 la zi. 

Ia act de faptul că părţile vătămate  S.A.L.,  S.A.C.,  SC Queen Monaco Business SRL Piteşti, şi L.N., nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 118 Cpp dispune confiscarea cuţitului tip briceag de culoare argintie marca Stainless aparţinând inculpatului. 

În baza art. 191 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu (100 lei în cursul urmăririi penale, 100 lei  menţinere arest conform împuternicirii avocaţiale nr. 3565/2008 şi 100 lei onorariu parţial conform împuternicirii avocaţiale nr. 1393/2009). 

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente la dezbateri şi de la comunicare pentru părţile care au lipsit.

Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2009.

Preşedinte,

A.M.D.

Grefier,

C.I.R.

Domenii speta