Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 305 din 04.02.2011


Obiect: contestaţie la executare

SENTINŢA CIVILĂ NR. 305/ 04.02.2011

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei, contestatoarea SC X. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC Y. IFN SA, anularea formelor de executare, prin modalitatea popririi, efectuată de BEJ Z., întrucât s-au efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Contestaţia a fost timbrată cu 194 lei (f. 5), şi s-a ataşat timbru judiciar de 0,30lei.

În motivarea, în fapt, contestatoarea a invocat următoarele: potrivit art. 387 din codul de procedură civilă – începerea executării are loc numai după comunicarea de către executorul judecătoresc debitorului somaţia care va cuprinde elementele prevăzute în articolul menţionat. În speţa de faţă executorul nu a emis nici o somaţie, dar a început executarea silită prin modalitatea popririi, astfel încât contestatoarea a luat la cunoştinţă despre începerea executării silite numai după ce una din instituţiile bancare i-a pus la dispoziţie extrasul de cont, în care se evidenţiază poprirea.

Pe de altă parte a arătat că sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul titlului executoriu, deoarece sumele cuprinse în titlul executoriu şi pentru care s-a început executarea silită sunt nejustificate, datorită faptului că la începutul lunii august 2008, contractul de leasing nr. xxxxx/13.09.2007 a fost reziliat, iar autoturismul a fost ridicat.

În drept, contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 82, 112 si urm. Cod procedura civila , art. 381-391 Cod procedura civila.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv extras de cont (fila 6).

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare (filele. 9-12) prin care a solicitat respingerea contestaţiei, arătând, în esenţă, următoarele: pe cale de excepţie a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, întrucât contractul de leasing financiar nr. xxxxx/12.09.2007 a fost încheiat de către intimată cu SC W.  SRL, şi nu cu SC X. SRL, astfel încât nu există identitate de părţi între societatea contestatoare şi cea cu care s-a încheiat contractul de leasing. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, întrucât executarea silită a fost pornită împotriva contestatoarei în temeiul contractului de leasing financiar nr. xxxxx/2007 (care constituie titlu executoriu), în baza prevederilor art. 371 ind.1 alin.2 din codul de procedură civilă. Situaţia invocată de contestatoare cu privire la nelegalitatea înfiinţării popririi nu este fondată, întrucât conform dispoziţiilor art. 454 alin.1 din codul de procedură civilă poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de copie certificată de pe titlu executoriu comunicată celei dea treia persoană, înştiinţându-se şi debitorul despre măsura luată. În ceea ce priveşte susţinea contestatoarei cu privire la sumele din titlu executoriu, intimata arată că şi această susţinere este nefondată, deoarece predarea bunului nu stinge obligaţia restantă, iar potrivit prevederilor art. 5 şi 13 din contract dacă utilizatorul nu-şi respectă obligaţiile din contract, finanţatorul poate folosi bunul, fără ca acest lucru să suspende plata ratelor de leasing sau a celorlalte sume datorate.

În drept, intimate si-a întemeiat cererea pe prevederile art. 115-118 Cod procedura civila şi cele din contractul de leasing nr. xxxxx/2007.

În temeiul art. 242 din codul de pr. Civ. a solicitat judecarea în lipsă.

În dovedire a depus la dosarul cauzei: contractul de leasing nr. xxxxx/2007, situaţia facturilor, cererea de încuviinţare silită, încheierea de încuviinţare silită, dosar de executare silită (filele 13-92).

Pentru termenul din data de 28.01.2011 contestatoarea a depus la dosarul cauzei cerere de îndreptare a erorii materiale, în sensul că dintr-o eroare s-a scris în cererea de chemare în judecată SC X. SRL, denumirea corectă fiind SC W. SRL (fila 8).

Instanţa, temeiul art.167 alin.1 cod de procedură civilă, a admis proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către  părţi, considerându-le concludente, pertinente şi utile cauzei

Analizând contestaţia la executare, în raport de înscrisurile existente la dosar, instanţa constată următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei de a formula contestaţi la executare:

Potrivit cererii de îndreptare a erorii materiale depuse la dosarul cauzei de către contestatoarea SC W. SRL, prin care aduce la cunoştinţa instanţei de judecată că dintr-o eroare materială s-a scris în cererea de chemare în judecată SC X. SRL, în loc de SC W. SRL aşa cum ar fi fost corect şi a actelor depuse la dosar, respectiv contract de leasing, adresele dintre părţi, rezultă că  dintr-o eroare materială s-a scris SC X. SRL în loc de SC W. SRL. Faţă de aceste aspecte, instanţa a dispus în practicaua hotărârii modificarea citativului, în sensul de a se trece în loc de SC X. SRL, SC W. SRL. În acest sens se constată că excepţia invocată de către intimată prin întâmpinare a rămas fără obiect.

Cu privire la  contestaţia la executare:

În ce priveşte primul motiv al contestaţiei, respectiv faptul că executarea silită a fost pornită fără ca executorul judecătoresc să emită somaţia de plată, şi în consecinţă executarea ar fi nulă, conform prevederilor art. 391 din codul de procedură civilă, instanţa constată că art. 387 Cod procedura civila, respectiv că începerea executării are loc numai după comunicarea de către executorul judecătoresc debitorului somaţia care va cuprinde elementele prevăzute în articolul menţionat, trebuie luat în considerare în coroborare cu prevederile art. 454 Cod procedura civila, respectiv că poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de copie certificată de pe titlu executoriu comunicată celei dea treia persoană, înştiinţându-se şi debitorul despre măsura luată, astfel că nu se poate face aplicarea prevederilor art. 391 Cod procedura civilă în cazul de faţă. 

Pe cale de consecin?ă, instan?a constată că executarea silită a debitorului a fost demarată în mod legal , actele întreprinse de executorul judecătoresc respectând dispozi?iile art.454 din Codul de procedură civilă, iar motivele invocate prin prezenta contesta?ie sunt nefondate.

Cât priveşte al doilea motiv al contestaţiei, respectiv cuantumul sumei poprite, se constata din cuprinsul dosarului de executare ataşat în cauză, că la suma prevăzută în titlul executoriu – contractul de leasing financiar şi anexele la acest contract, s-au adăugat cheltuielile de executare, care cad în sarcina debitorului, conform art. 3717 alin 2 Cod procedura civila, astfel că nici al doilea motiv al contestaţiei nu poate fi primit. Mai mult decât atât din actele depuse la dosar reiese că intimata a solicitat executarea silită pentru un debit ce reprezintă rate neachitate până în luna iulie 2008 (până la data preluării maşinii, nu şi după această dată aşa cum susţine contestatoarea), cheltuieli de executare şi plată RCA şi CASCO conform celor înserate în contract şi însuşite de contestatoare prin semnarea contractului.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei, că ar fi achitat o parte din ratele de leasing şi că debitul datorat ar fi mai mic, instanţa constată că acestea sunt pure afirmaţii, contestatoarea nedepunând nicio dovadă la dosar cu privire la acest aspect.

Instanţa, va dispune restituirea către contestatoare a sumei de 1044 lei, achitată cu titlu de cauţiune şi consemnată la CEC  cu chitanţa seria TX, nr. nr.xxxxxx din data de 23.11.2010, dat fiind faptul că această cauţiune reprezintă o garanţie pentru acoperirea eventualului prejudiciu cauzat intimatei prin suspendarea provizorie a executării silite.

Având în vedere considerentele expuse, în considerarea disp.art.399 ?i 403 alin.1 din Codul de proc. civilă, instanţa va respinge contestaţia la executare promovată în cauză ca nefondată, iar excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei ca rămasă fără obiect.

Instan?a va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.