Art 209 c.p.

Sentinţă penală 119 din 04.02.2009


Sp.119/04.02.2009

A. ASUPRA CAUZEI PENALE DE FATA:

1. Prin Rechizitoriul din 08.04.2008, Parchetul de pe langa Judecătoria Tulcea a pus in mişcare acţiunea penala si a trimis in judecata inculpaţii …………….., pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, prevăzuta de art. 208(1) – 209(1)(a)(g) si (i) Cod Penal. Separat, inculpatul …………………….. a mai fost trimis in judecata pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de furt calificat, conform art. 208(1) – 209(1)(e) Cod Penal.

2. Ca situaţie de fapt s-a reţinut prin actul de sesizare ca inculpaţii, la data de 01.09.2007, au pătruns prin efracţie in magazinul ……………, de unde au sustras doua unităţi centrale de calculator, doua monitoare LCD, doua telefoane mobile si un aparat foto digital, bunuri aparţinând partii vătămate …………. De asemenea, s-a mai reţinut in sarcina inculpatului ……………. faptul ca in ziua de 24.11.2006 a sustras un telefon mobil aparţinând parţii vătămate ……………….

3. Legal citaţi, inculpaţii nu s-au prezentat pentru a fi audiaţi, instanţa constatând in privinţa inculpatului …………………. ca se sustrage, fiind plecat din tara in Spania (fila 46 dosar instanţa).

4. De asemenea, in cursul judecăţii au fost audiaţi martorii ………………. (fila 71 dosar instanţa) si ………………. (fila 98 dosar instanţa).

B. ANALIZAND ACTELE SI LUCRARILE DOSARULUI, PROBELE SI APARARILE PARTILOR, INSTANTA RETINE URMATOARELE:

I. Situaţia de fapt

5. La data de 24.11.2006 inculpatul minor ………………….. se afla pe terenul de sport al liceului Metalurgic din mun. Tulcea, moment la care l-a observat pe partea vătămata ……………….., căruia i-a cerut sa ii dea nişte bani. Întrucât acesta din urma a răspuns ca nu are, inculpatul i-a cerut telefonul mobil pentru a vedea daca mai are credit, ceea ce partea vătămata a si facut. După ce a intrat in posesia telefonului, inculpatul a refuzat sa il mai înapoieze, parasind curtea liceului. După câteva zile, acesta a vândut telefonul sustras martorului ……………………...

6. Vinovăţia inculpatului este dovedita de declaraţiile date in faza de urmărire penala (filele 84 – 86 dosar de urmărire penala), precum si de declaraţiile date de către partea vătămata ………………. (filele 80 – 81 dosar de urmărire penala), de procesul verbal de recunoastere a inculpatului din fotografii (fila 79 dosar de urmărire penala), de declaraţiile martorului ………………….. (filele 82 – 83 dosar de urmărire penala si fila 98 dosar instanţa).

7. Cat priveşte cea de-a doua fapta, instanţa retine ca in noaptea de 01.09.2007, in jurul orei 01.00, inculpatul minor …………………. împreuna cu inculpatul …………………… au pătruns prin efracţie in magazinul aparţinând …………………., de unde au sustras o serie de bunuri ce aparţineau parţii vătămate ………………… (doua telefoane mobile, o camera foto digitala, doua unitati centrale PC si doua monitoare LCD fara cabluri de conectare). Bunurile sustrase au transportate de catre inculpaţi cu ajutorul taxiului condus de catre ………….. la locuinţa inculpatului ……………, fiind vândute altor persoane (Iuda Ştefan, Lavrente Daniel si Pacuraru Alin), care in cursul urmăririi penale au fost cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzuta de art. 221(1) Cod Penal.

8. Vinovatia celor doi inculpaţi este dovedita de declaraţiile date de catre aceştia in faza de urmărire penala (filele 29 – 30, 41 – 43 dosar urmărire penala), precum si de declaraţiile date de catre martorul …………….. (filele 22 – 23 dosar de urmărire penala si fila 71 dosar instanţa) si de procesul verbal de predare – primire a camerei foto sustrase, care a fost data de catre inculpaţi martorului pentru a plati transportul bunurilor (fila 24 dosar urmărire penala).

II. Încadrarea juridica

9. Fapta inculpatului minor ……………… care in data de 24.11.2006, in loc public a sustras un telefon mobil proprietatea partii vatamate – parte civila ……………., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzuta de art. 208(1) – 209(1)(e) Cod Penal, cu aplicarea art. 99 si următoarele Cod Penal.

10. Fapta inculpatului minor …………………. care in data de 01.09.2007, pe timp de noapte si prin efracţie, a sustras împreuna cu inculpatul …………………, o serie de bunuri proprietatea partii vătămate – partii civile …………………… întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzuta de art. 208(1) – 209(1)(a)(g) si (i) Cod Penal, cu aplicarea art. 99 si următoarele Cod Penal.

11. Fapta inculpatului ……………………. care in data de 01.09.2007, pe timp de noapte si prin efracţie, a sustras împreuna cu inculpatul minor ……………………., o serie de bunuri proprietatea partii vătămate – parţii civile ………………. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, cu aplicarea art. 75(c) Cod Penal (fapta din 01.09.2007).

III. Antecedente penale

12. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezulta ca inculpatul ………………….. este cunoscut cu antecedente penale.

13. Astfel, prin sentinţa penala nr. 137/12.02.2008 a Judecătoriei Tulcea, definitiva la 04.03.2008, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa rezultanta de 1 an si 3 luni, a cărei executare a fost suspendata pe durata termenului de încercare de 3 ani si 3 luni, in baza art. 110 Cod Penal.

14. De asemenea, prin sentinţa penala nr. 1097/13.10.2008 a Judecătoriei Tulcea, definitiva la data de 04.11.2008, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendata condiţionat.

15. La stabilirea severităţii răspunderii penale, instanţa va avea criteriile de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 din Cod Penal, respectiv limitele de pedeapsa fixate de legiuitor, gradul de pericol social al faptei savarsite, precum si persoana inculpaţilor.

16. In ceea ce priveşte pedeapsa principala, instanţa urmează a condamna inculpaţii la pedeapsa închisorii in limitele prevăzute de lege pentru fiecare din faptele reţinute in sarcina lor.

17. In ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa apreciază ca reeducarea inculpaţilor poate realizata prin suspendarea executării pedepsei, fara privare de libertate.

18. Potrivit art. 71(2) din Codul Penal, condamnarea la pedeapsa inchisorii atrage de drept aplicarea pedepsei accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c din codul penal. Se apreciază ca in cauza nu se impune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege - art. 64(1)(a) teza I, dat fiind natura infracţiunii savarsite de inculpaţi, persoana acestora,  împrejurările in care a fost comisa fapta si consecinţele acesteia, instanţa urmează a interzice doar drepturile prevazute la art. 64(1)(a) teza II si art. 64(1)(b) Cod Penal, respectiv dreptul de fi ales in autoritatile publice sau in funcţiile elective publice si dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autoritatii de stat.

19. Cat priveşte faptele pentru care inculpatul …………………….. a fost condamnat anterior prin sentinţa penala nr. 137/12.02.2008 si sentinţa penala nr. 1097/13.10.2008 a Judecătoriei Tulcea, instanţa constata ca acestea sunt concurente cu cele din prezenta cauza, fiind savarsite înainte ca pedeapsa pentru vreuna din ele sa ramana definitiva.

20. Astfel, instanţa va anula suspendarea condiţionata a executării pedepselor aplicate prin sentinţa penala nr. 137/12.02.2008 si sentinţa penala nr. 1097/13.10.2008 a Judecătoriei Tulcea, va descontopi pedeapsa rezultanta de 1 an si 3 luni aplicata prin sentinţa penala nr. 137/2008 si va contopi aceste pedepse cu pedepsele aplicate in prezenta cauza, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea.

IV. Acţiunea civila

21. In cauza, partea vătămata ………………… s-a constituit parte civila cu suma de 700 lei, reprezentând contravaloarea telefonului sustras de catre inculpatul ……………… si nerecuperat. Prin urmare, instanţa urmează a admite acţiunea civila in temeiul art. 998 si 1000(2) Cod Civil, obligând inculpatul ………….. in solidar cu partile responsabile civilmente …………………… la plata acestei sumei.

22. De asemenea, partea vătămata …………… s-a constituit parte civila cu suma de 6000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de catre cei doi inculpaţi si care nu au fost recuperate. Având in vedere acest lucru, instanţa urmează a admite acţiunea civila in temeiul art. 998 si 1000(2) Cod Civil, obligând inculpaţii in solidar (inculpatul …………………. in solidar si cu partile responsabile civilmente …………………) la plata sumei anterior menţionate către partea civila.

V. Cheltuieli judiciare

23. Potrivit art. 191 din Codul de Procedura Penala, inculpaţii urmează a fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat in prezenta cauza (inculpatul ………………… in solidar si cu partile responsabile civilmente ………………………..).

Domenii speta