Civil - contestaţie la executare

Hotărâre 5212 din 27.05.2010


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 30.12.2009 sub nr. de dosar 14675/320/2009, contestatorul KE-G a solicitat în contradictoriu cu intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE MUREŞ anularea Somaţiei nr.19966/11.12.2009, iar în subsidiar, a invocat excepţia prescripţiei dobânzilor şi penalităţilor de întârziere pretinse, în raport cu data comunicării somaţiei (16.12.2009).

În motivarea contestatorul a arătat că anterior emiterii deciziei de impunere nr.313/08.10.2009 a făcut plata contribuţiei real datorate. Totodată a susţinut şi că nu a beneficiat de efectele asigurării de sănătate din România, fiind asigurat în Ungaria sub nr.010116968, sens în care a comunicat părţii adverse dovada eliberată de autoritatea competentă ungară.

Susţine că nu are nevoie de două asigurări de sănătate, drept urmare Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate s-a îmbogăţit fără justă cauză pe seama sa.

În drept a invocat principiul îmbogăţirii fără justă cauză, Convenţia româno-maghiară pentru evitarea dublei impuneri, încheiată la 16.09.1993 şi art.88 alin.1 din Ordonanţa nr.92/2003.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea somaţiei şi a titlului executoriu nr.400/10.12.2009 ca legale şi temeinice.

În motivare a arătat că, la data emiterii deciziei de impunere n.313/08.10.2009 casa de Asigurări de Sănătate Mureş nu era în posesia extraselor de cont din data de 07.10.2009, data încasării sumei, pentru a opera plata efectuată de contestator. Încasarea fiind operată ulterior datei de 07.10.2009, a rămas de achitat diferenţa până la nivelul sumelor din decizia de impunere nr.313/08.10.2009, conform somaţiei şi titlului executoriu nr.400/10.12.2009.

Din totalul sumei de 34.585 lei din decizia de impunere nr.313/08.10.2009, contestatorul a achitat parţial suma de 16.053 lei, fiind demarată procedura de recuperare a creanţelor datorate FNUASS pentru diferenţa de 14.176 lei, conform somaţiei şi titlului executoriu nr.400/10.12.2009.

Susţine că actele de executare sunt legale, fiind întocmite în conformitate cu prevederile legale aplicabile în materie, iar obligaţiile de plată datorate de contestator la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, decurg din reglementările legale în vigoare, fiind invocate în acest sens prevederile art.8 alin.1, art.51 alin.1 din OUG nr.150/2002, art. 257 din Legea nr. 95/2006.

Referitor la prescripţia obligaţiilor fiscale susţine netemeinicia acestora, invocând prevederile art.133 lit.b din OG 92/2003r, fiind întrerupt termenul de prescripţie ca urmare a actului voluntar de plată.

Respinge afirmaţiile privind îmbogăţirea fără just temei a FNUASS având în vedere principiile consacrate legal, al solidarităţii şi al subsidiarităţii conform art. 208 alin.3 lit.b din Legea nr. 95/2006.

În drept şi-a întemeiat apărarea pe prevederile Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, OUG nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, OG nr.92/2003 C.pr. fiscală, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Contestatorul a depus la dosar concluzii scrise reiterând argumentele dezvoltate în cererea introductivă. Se susţine lipsa unui beneficiu al contestatorului în calitate de asigurat al acestui sistem, incidenţa Convenţiei dintre România şi Republica Ungară pentru evitarea dublei impuneri ratificată prin Legea nr. 91/1994.

Suma pentru care trebuia emisă Somaţia trebuie diminuată cu 634 lei, contribuţie aferentă ultimului trimestru şi care a fost achitată integral.

Intimata a formulat concluzii scrise susţinând obligativitatea contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale de sănătate, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliul sau reşedinţă în România. Fiind o persoană care exercită o profesie liberală, are obligaţi de a vira contribuţia trimestrial, sub forma unei cote procentuale aplicate asupra venitului net. Cursul prescripţiei invocată în cererea principală a fost întrerupt prin plata voluntară.

În probaţiune au fost încuviinţate înscrisuri, fiind anexat, în copie, certificat şi numerotat dosarul de executare nr. 400/10.12.2009, dosar conţinând somaţia nr.19966/11.12.2009 şi dovada de comunicare (f.13,14), titlul executoriu nr.400/10.12.2009(f.15), situaţia contribuţiilor declarate, încasate şi restante şi a majorărilor de întârziere şi penalităţilor calculate, încasate şi restante la 02.12.2009, 05.10.2009, 04.09.2009, 23.12.2005 (f.16-17, 24-26, 30-45, 50-51), adresa contestatorului către intimată şi răspunsul acesteia nr.19058/02.12.2009 (f.18, 19),65,67,68-78,80), extras de cont din 04.11.2009 (f.20), adeverinţă de autoritate (f.21), decizie de impunere nr.319/08.10.2009 şi dovada de comunicare (f.22-23), raport de control (f.27-29), somaţie din 29.12.2005 (f.46), titlu executoriu 3955/29.12.2005 (47), înştiinţări de plată şi dovezi de comunicare (f.48,64),decizia de impunere anuală (f.52-54,56-57), decizie de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit privind venitul din activităţi independente (f.55, 59, 62), declaraţie specială privind veniturile din activităţi independente (f.58), decizie de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit (f.59,62), declaraţie de venit global (f.60), relaţii de la AN.A.F.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

În 10.12.2009 a fost emis Titlul executoriu nr. 400 de către Casa de Asigurări de Sănătate Mureş, pentru suma de 14176 lei, din care contribuţie 634 lei, dobânzi 13515 lei şi penalităţi de 27 lei. S-a emis în dosarul cu nr. 400/10.12.2009 şi Somaţia nr. 19966, fiind demarată astfel executarea silită conform prevederilor art. 216 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii.

Executarea silită se desfăşoară, potrivit acestui text în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

I.

În privinţa prescripţiei intervenite asupra dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, raportat la data comunicării somaţiei instanţa reţine incidenţa următoarelor prevederi ale Codului de procedură fiscală:

art. 131 Începerea termenului de prescripţie

(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

art. 133 Întreruperea termenului de prescripţie

b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei.

Contestatorul a achitat în 06.10.2009, conform extrasului de cont de la fila 20, suma de 16053 lei ce reprezintă conform Raportului de inspecţie fiscală şi Deciziei de impunere, contribuţia de asigurări de sănătate la momentul 24.08.2009.

Prin plata voluntară, chiar şi numai în privinţa debitului, efectul prevăzut de art. 17 din Decretul lege nr. 167/1958 s-a produs.

Argumentele contestatorului în combaterea întreruperii termenului de prescripţie, respectiv neplata voluntară în cazul accesoriilor nu sunt întemeiate, de vreme ce textul vorbeşte de o obligaţie înscrisă în titlul executoriu, în sens unitar.

Odată ce au fost individualizate, atât pentru obligaţiile fiscale principale sau accesorii, termenul de prescripţie curge potrivit prevederilor legale invocate.

Chiar dacă s-ar accepta argumentul contestatorului, instanţa constată că dreptul de a cerere executarea silită a creanţelor înscrise în Titlul executoriu 400/2009 s-a născut la 1 ianuarie 2010, deci inclusiv accesoriile pot face obiect al acestei proceduri de valorificare.

În concluzie, excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale este neîntemeiată, motiv pentru care instanţa o va respinge.

II.

Contestatorul critică titlul executoriu sub aspectul nedatorării sumelor urmărite, nefiind un beneficiar real al acestor servicii pentru care s-a calculat contribuţia, fiind incidentă în opinia contestatorului Legea nr. 91 din 26 octombrie 1994 privind ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Ungară pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital. Mai critică titlul executoriu şi sub aspectul modalităţii de calcul a penalităţilor şi dobânzilor.

Cu privire la aceste critici, instanţa remarcă faptul că anterior emiterii titlului executoriu nr. 400 din 10.12.2009, contestatorului i-au fost stabilite aceste obligaţii de plată în urma unei inspecţii fiscale, fiind emisă Decizia de impunere nr. 313/2009 (f.23), comunicată în 19.10.2009.

Împotriva acestui titlu de creanţă, (prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală) cel lezat poate apela la procedura prevăzută de prevederile art. 205 şi următoarele. Acest drept i-a fost adus la cunoştinţă contestatorului, (în conţinutul Deciziei de impunere) care a şi înţeles să uzeze de el, formulând contestaţie (f.19), nefiind relevată anularea acestui act administrativ fiscal sau modificarea sa.

Potrivit art. 172 C procedură fiscală, se poate contesta şi titlul executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Tot Codul de procedură fiscală reglementează în cadrul Titlului IX - art. 205 şi următoarele această singură procedură administrativă care poate fi urmată pentru cenzurarea actului administrativ fiscal.

În cadrul acestei proceduri administrative se analizează fondul titlului de creanţă, sumele şi măsurile stabilite de organul fiscal. Procedura administrativă este completată de procedura judiciară, în faţa instanţei de contencios administrativ (art.218 O.g. nr. 92/2003).

Aşadar, dacă legea prevede expres o altă cale de atac sau procedură prin care se poate ataca actul de creanţă, parcurgerea acestei proceduri este obligatorie, în faţa instanţei de executare neputând fi ridicate aspecte ţinând de fondul dreptului de creanţă.

De altfel această chestiune a fost lămurită prin Decizia I.C.C.J, emisă într-un recurs în interesul legii, nr. XIV din 2007, ocazie cu care instanţa supremă a apreciat că „posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestaţiei la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanţă fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal. Dacă în procedura de individualizare a taxelor, impozitelor, contribuţiilor, datoriilor vamale şi a accesoriilor la acestea este reglementată calea administrativ-jurisdicţională de atac, respectiv aceea a contestaţiei împotriva titlurilor de creanţă fiscală sau a altor acte administrative fiscale, în cadrul procedurii executării silite a creanţelor fiscale este reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestaţia la executarea propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare.”

Având în vedere că în prezenta cauză criticile analizate privesc în special legalitatea stabilirii contribuţiilor, instanţa va respinge ca inadmisibilă contestaţia la executare, în măsura în care prin aceasta se invocă apărări de fond faţă de titlul executoriu.

III.

Având în vedere că în rest că nu sunt relevate încălcări ale dispoziţiilor Codului de procedură fiscală în privinţa executării silite declanşate, fiind respectate prevederile art. 141 raportat la art. 46 ale Codului de procedură fiscală în privinţa elementelor obligatorii ale somaţiei şi ale titlului executoriu, instanţa va respinge contestaţia la executare ca neîntemeiată.

IV.

Cu privire la criticile aduse titlului executoriu prin intermediul concluziilor scrise, după închiderea dezbaterilor, cu privire la diminuarea creanţei cu suma de 634 lei, instanţa constatând că acestea au fost prima dată invocate la acest moment procedural, care nu mai permite o dezbatere contradictorie şi mai ales publică, nu le va avea în vedere în pronunţarea soluţiei.