Civil - plângere contravetionala

Hotărâre 8653 din 27.09.2010


Deliberând, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Mureş la data de 29.01.2010 sub nr. 1293/320/2010, petentul DT, a solicitat în contradictoriu cu intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE BUCUREŞTI, în principal, anularea procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 0002869, încheiat în data de 15.12.2009, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul.

Petentul a arătat a fost sancţionat cu amendă în cuantum de100 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 44 al. 3 din Legea nr. 144/2007. În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în calitate de fost judecător, nu a depus declaraţia de avere şi cea de interese în termenul prevăzut de art. 44 alin. 3 din Legea nr. 144/2007.

În motivarea cererii sale, petentul a arătat că procesul verbal de contravenţie nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, având în vedere că potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. În cauza dedusă judecăţii, petentul învederează că fost eliberat din funcţie prin pensionare la data de 10.02.2009 şi,potrivit art. 44 alin. 3 din Legea nr. 144/2007 avea obligaţia să depună declaraţia de avere şi de interese în termen de 15 zile de la data eliberării din funcţie, prin urmare aplicarea sancţiunii contravenţionale fiind prescrisă la data de 27 august 2009.

Pe de altă parte, încheierea procesului verbal de contravenţie, în lipsa contravenientului este prevăzută de lege ca fiind permisă, dar pe cale de excepţie, revenind  agentului constatator, potrivit art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, obligaţia de a aduce la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, neconsemnarea acestora fiind sancţionat cu nulitatea procesului verbal.

Potrivit art. 19 alin. 1 şi 3 din OG 2/2001 procesul verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator si de către contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări,care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. Prin urmare, petentul arată ca deşi procesul verbal a fost întocmit în lipsa sa, aşa cum face menţiune agentul constatator, nu a fost semnat nici de un martor, sancţiunea fiind în acest caz nulitatea relativă.

De asemenea, petentul susţine că nu poate fi reţinută vinovăţia sa, întrucât se afla în imposibilitatea de a se conforma dispoziţiilor legale, dat fiind faptul că la data de 28 decembrie 2008 a suferit un accident vascular cerebral, iar în perioada 28 decembrie - 08 ianuarie 2009 a fost internat la Clinica de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Mureş. Petentul mai menţionează că a depus declaraţiile de avere şi de interese, de îndată ce sănătatea i-a permis acest lucru, respectiv la data de 10 iulie 2009, actele au fost înregistrate la Curtea de Apel Târgu Mureş.

În drept, petentul îşi întemeiază cererea pe baza dispoziţiilor OG 2/2001.

Intimata a formulat întâmpinare arătând că în baza art.11 lit.f din Legea nr. 144/2007, Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat Agenţiei adresa nr. 22016/1154/2009, prin care îi comunică situaţia nominală a personalului care nu a depus/actualizat declaraţiile de avere şi interes în anul 2009 pentru anul fiscal anterior în termenele prevăzute de art.44 alin.1,2 şi 3 din acelaşi act normativ.

Solicită respingerea excepţiei invocate ca nefondată.

În cauză instanţa a administrat proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar: copia procesului verbal atacat (f.4), copie plic (f.5), copie decret pentru eliberare din funcţie (f.6), bilet externare/scrisoare medicală (f.7), întâmpinare depusă la data de 14.05.2010 (f. 11-14), adresa nr. 22016/1154/2009 (f.15-16), tabel (f.17-18).

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 15.12.2009 a fost întocmit procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr. 0002869 prin care petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 100 lei.

În procesul verbal s-a reţinut faptul că numitul Dumitru Tanase, în calitate de fost judecător, nu a depus declaraţia de avere şi de interese în termenul legal prevăzut de art 44 alin 3 din Legea nr. 144 / 2007.

Procesul-verbal nu a fost semnat de către contravenientul-petent.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului verbal, instanţa constată mai întâi că, în materia plângerii contravenţionale este obligată ca din oficiu, şi prin prisma motivelor invocate de petent, să examineze aspectele ce ţin de legalitatea procesului verbal de contravenţie, şi în subsidiar, în măsura în care nu există vreun motiv care să atragă nulitatea actului atacat, se va trece, la examinarea, pe bază de probe a temeiniciei situaţiei de fapt, astfel cum a fost reţinută.

În primul rând, instanţa are obligaţia de a analiza şi de a se pronunţa asupra excepţiilor care fac de prisos, in tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii ( art 137 Cod proc civ).

Faţă de această dispoziţie legale, instanţa va analiza cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională, invocată de petent.

Prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea va fi analizată prin prisma dispoziţiilor art.13 din O.G.nr.2/2001 în raport de care: „aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei”. Alin.(2) al aceluiaşi text de lege prevede că, în cazul contravenţiilor continue, „termenul prevăzut la alin.(1) curge de la data constatării faptei”.

Din interpretarea art.13 alin.(2) din O.G. nr.2/2001, rezultă că termenul de prescripţie al dreptului de a aplica sancţiunea în cazul contravenţiilor continue curge de la data  constatării faptei numai în situaţia în care aceasta nu fusese epuizată.

În speţa de faţă, instanţa constată faptul că desi ne aflăm în prezenţa unei contravenţii continue, aceasta a ajuns la momentul epuizării prin expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art 44 alin 3 din Legea nr. 144 / 2007.

Faţă de data decretului de pensionare ( 10.02.2009), termenul de 15 zile s-a împlinit la data de 27.02.2009, data la care fapta contravenţională este considerată ca fiind epuizată..

În aceste condiţii, termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de lege pentru aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale a fost împlinit la data de 27.08.2009, astfel încât la data de 15.12.2009, data întocmirii procesului verbal, dreptul de a aplica sancţiunea contravenţională a amenzii era prescris..

Pentru aceste considerente, instanţa va dispune admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională, invocată de petent prin plângerea formulată.

Constatând prescris dreptul de a aplica sancţiunea amenzii contravenţionale, instanţa va dispune admiterea plângerii formulate şi, în consecinţă, anularea procesul verbal seria CC, nr. 0002869 încheiat de intimata la data de 15.12.2009 ca nelegal şi exonerarea petentului de la plata sumei de 100 lei, aplicata prin procesul verbal sus menţionat.

Domenii speta