Civil - ordonanţă preşedinţială

Hotărâre 2863 din 28.03.2011


Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu-Mureş, sub nr. 3312/320/2011, la data de 11.03.2010, şi precizată ulterior, reclamanta SC UTC CLUB SRL a chemat în judecată pe pârâta SCC FEDERALCOOP MUREŞ, şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la reluarea furnizării de energie electrică, utilitate ce a fost sistată în mod abuziv şi ilegal, la imobilul situat în Municipiul Tîrgu-Mureş, str. Sinaia, nr. 3, jud. Mureş pe care îl deţine în baza contractului de închiriere nr. 31/12.03.2009.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta Contractul de închiriere nr. 31/12.03.2009 pentru locaţia situată în Municipiul Tîrgu-Mureş, str. Sinaia, nr. 3, jud. Mureş şi că de aproximativ o lună de zile, în mod abuziv reprezentanţii pârâtei îi sistează frecvent energia electrică la locaţia pe care o deţine în chirie. De asemenea, reclamanta a mai arătat că în data de 10.03.2011 pârâta în mod ilegal i-a sistat definitiv energia electrică, procedând la tăierea cabului care alimenta imobilul cu energie electrică, cablu care face legătura dintre imobil şi stâlpul care susţine linia electrică aeriană de joasă tensiune şi că acest spaţiu are ca destinaţie activitate de alimentaţie publică. În continuare, reclamanta a învederat că, contractul de locaţiune încheiat este valabil şi în acest moment şi în opinia sa orice critică pe care pârâta ar putea să i-o adreseze vis-a-vis de modalitatea de derulare a acestei locaţiunii şi că nicidecum nu poate sta la baza unei activităţi ilicite ca cea pe care pârâta a săvârşit-o în data de 10.03.2011, prin sistarea energiei electrice.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 581 şi următoarele Cod procedură civilă.

În dovedirea afirmaţiilor sale, reclamanta a solicitat încuviinţarea administrării probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar contract de închiriere (f. 5-8), plângere penală (f. 10-11), extras din Ordonanţa preşedinţială nr. 5512/2009 (f. 12-14), listingul societăţii (f. 25).

În apărare, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind netemeinică şi nelegală, în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, şi suspendarea soluţionării cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale pe motiv că pe rolul Judecătoriei Tîrgu-Mureş se află acţiunea reclamantei înregistrată sub nr. 3457/320/2011 prin care a solicitat soluţionarea în fond a obiectului cererii în sensul că pârâta să fie obligată la reluarea furnizării de energie electrică către reclamantă şi că, totodată, per rolul Judecătoriei Tîrgu-Mureş, se află cererea SC Federalcoop Tîrgu-Mureş, formulată în baza O.G. nr. 5/2001, republicată, prin care a solicitat emiterea unei somaţii de plată pentru suma de 34.564, 37 lei reprezentând chirie şi utilităţi neachitate de la 09.07.2010 până la 03.01.2011 şi care va fi precizată până la zi întrucât nu s-a achitat nici până în prezent contravaloarea chiriei şi utilităţilor. În continuare, pârâta a mai arătat că în baza contractului încheiat a respectat în totalitate clauzele contractuale, a furnizat şi energia electrică până la începutul lunii martie, perioadă după care a fost nevoită să întrerupă furnizarea energiei deoarece locatarul a refuzat cu regularitate achitarea facturilor de chirii, consumuri, utilităţi începând cu luna mai 2010 şi până în prezent şi că locatorul a recunoscut datoria de 32.401, 18 lei pe care a şi confirmat-o prin semnarea şi ştampilarea extrasului de cont.

În motivarea întâmpinării, pârâta arătat că în baza art. 8 din contractul de închiriere nr. 31/12.03.2009 acesta este reziliat de drept, fără somaţie şi fără intervenţia instanţei de judecată, chiriaşul fiind obligat să elibereze de urgenţă imobilul, precum şi la plata datoriilor restante şi a penalităţilor de întârziere şi că nu este îndeplinită condiţia urgenţei în raport de faptul că reclamanta desfăşoară activităţi comerciale.

În drept, pârâta nu şi-a motivat întâmpinarea.

În dovedirea apărărilor sale, pârâta a solicitat încuviinţarea administrării probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar contract de închiriere nr. 31/12.03.2009, situaţia privind sumele datorate, extras de cont, facturi fiscale, plângere către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş.

În cauză, instanţa a încuviinţat, atât pentru reclamantul, cât şi pentru pârâtă, administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, S.C. UTC CLUB S.R.L., a solicitat instanţei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să oblige pârâta, S.C.C. FEDERALCOOP MUREŞ, să reia furnizarea energiei electrice ce a fost sistată în mod abuziv şi ilegal la imobilul situat administrativ în Tîrgu-Mureş, str. Sinaia, nr. 3, judeţul Mureş, pe care reclamanta îl foloseşte în temeiul contractului de închiriere nr. 31 din 12.03.2009, motivat de faptul că acest contract este în curs de derulare.

Ordonanţa preşedinţială reprezintă o procedură judiciară specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică şi fără prejudecarea fondului unor situaţii al căror caracter urgent impune soluţionarea acestora într-un termen scurt, ceea ce nu ar fi posibil dacă judecata s-ar desfăşura potrivit procedurii de drept comun. Astfel, dispoziţiile art. 581 Cod procedură civilă, care reglementează procedura ordonanţei preşedinţiale, prevăd necesitatea îndeplinirii cumulative a anumitor condiţii speciale, respectiv ca măsura care se solicită a fi ordonată de instanţă să fie vremelnică, să fie caracterizată de urgenţă, precum şi să nu prejudece fondul dreptului supus judecăţii.

Instanţa, procedând la o analiză sumară asupra aparenţei fondului dreptului dedus judecăţii reţine că, în cauză, chestiunea litigioasă o reprezintă conflictul dintre dreptul de proprietate şi dreptul de locaţiune asupra aceluiaşi bun imobil – spaţiu comercial – situat în Tîrgu-Mureş, str. Sinaia, nr. 3, judeţul Mureş. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, în urma analizei sumare şi "pipăind fondul", instanţa reţine că pârâta, S.C.C. FEDERALCOOP MUREŞ, este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului menţionat şi că a încheiat cu reclamanta, S.C. UTC CLUB S.R.L., contractul de închiriere nr. 31 din 12.03.2009, prin care pârâta, în calitate de proprietară a imobilului, a cedat reclamantei, temporar, pe o durată de cinci ani, dreptul de folosinţă asupra imobilului menţionat, în schimbul unei chirii lunare, determinată şi determinabilă potrivit dispoziţiilor din contract (f. 5-8).

Instanţa statuează că, înainte de a analiza şi verifica dacă cererea de ordonanţă preşedinţială îndeplineşte condiţiile speciale de admisibilitate prevăzute de lege, este obligată să cerceteze aparenţa dreptului litigios, pentru ca soluţia să nu fie arbitrară. Atunci când evaluează formal dreptul invocat în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale, instanţa efectuează o examinare sumară a acestuia, în temeiul mijloacelor de probă administrate şi prin care acesta se tinde a se dovedi, pentru a stabili de partea cui este aparenţa dreptului. Astfel, atunci când dreptul reclamantei decurge dintr-un titlu sau dacă pârâta opune pretenţiilor reclamantei un titlu, instanţa, fără a cerceta în fond valabilitatea actului, va examina validitatea formală a actului, eficacitatea sau inopozabilitatea lui.

În cauză, instanţa constată că solicitarea reluării furnizării energiei electrice la imobilul din Tîrgu-Mureş, str. Sinaia, nr. 3, judeţul Mureş a fost întemeiată pe faptul că reclamanta este titulara unui drept de locaţiune asupra imobilului respectiv, efect al contractului de închiriere nr. 31 din 12.03.2009 încheiat cu pârâta, drept care este opozabil dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului. În apărare, pârâta a invocat acelaşi contract încheiat între părţi, dar a învederat că dreptul reclamantei nu ar mai exista, deoarece contractul a fost desfiinţat de drept în temeiul pactului comisoriu conţinut în cuprinsul acestuia – art. 8 alin. (1) din contract (f. 6).

În continuare, analizând formal drepturile invocate de părţi, instanţa reţine că în art. 8 din contract părţile au prevăzut un pact comisoriu de ultim grad, potrivit căruia neplata la termen a chiriei sau a celorlalte obligaţii prevăzute la art. 6 din contract, pe două luni consecutive, atrage după sine rezilierea de drept a contractului, fără somaţie sau preaviz şi fără intervenţia instanţei de judecată […]. Instanţa reţine că pactul comisoriu de ultim grad are ca efect, în caz de neexecutare, desfiinţarea de drept a contractului, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate prealabilă, şi face inutilă intervenţia instanţei judecătoreşti. În soluţionarea prezentei cereri de ordonanţă preşedinţială, instanţa este obligată să ţină seama de aparenţa de validitate şi de eficacitate a acestor dispoziţii contractuale, deoarece, în funcţie de aceasta, se creează aparenţa că reclamanta are, din punct de vedere formal, un drept opozabil pârâtei şi în temeiul căruia să poată solicita obligarea acesteia să execute măsura dorită sau, din contră, că reclamanta nu are, din punct de vedere formal, un drept opozabil pârâtei. Aşadar, deşi instanţa nu se va pronunţa asupra fondului raportului juridic dintre părţi, formal, reţine că reclamanta nu şi-a îndeplinit mai mult de două luni consecutive obligaţia de plată a chiriei faţă de pârâtă, astfel că, în aparenţă, pactul comisoriu conţinut în art. 8 alin. (1) din contract ar fi operabil, cu consecinţa desfiinţării contractului şi, implicit, a încetării existenţei dreptului de locaţiune al reclamantei. În consecinţă, aşa cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, aparenţa dreptului litigios este în favoarea pârâtei şi nu a reclamantei, în sensul că reclamanta nu ar avea un drept de locaţiune actual opozabil dreptului de proprietate al pârâtei.

În continuare, în ce priveşte situaţia de fapt, instanţa reţine că reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată să reia furnizarea energiei electrice la imobilul din Tîrgu-Mureş, str. Sinaia, nr. 3, judeţul Mureş, însă nu a făcut dovada faptului că la momentul formulării cererii măsura sistării furnizării energiei electrice subzista. Astfel, din cuprinsul plângerii penale formulate de pârâtă (f. ) rezultă că, la data de 09.03.2011, ora 14:30, a fost sistată furnizarea energiei electrice, iar, la ora 19:10, în urma unor aparente acţiuni ale administratorului reclamantei (împreună cu alte persoane) asupra firidei electrice generale şi postului de transformare a energiei electrice aferent imobilului, imobilul beneficia de energie electrică ("reclama luminoasă şi celelalte corpuri de iluminat exterior ale Clubului <<Evolution>> se aflau în funcţiune…"). În consecinţă, reclamanta nu a dovedit caracterul necesar al măsurii solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale şi, implicit, al urgenţei acesteia, aşa încât cererea reclamantei apare ca fiind neîntemeiată. Astfel, instanţa statuează că în cadrul ordonanţei preşedinţiale se pronunţă asupra luării sau stopării unor măsuri reale şi necesare în contextul situaţiei faptice, iar nu asupra unor măsuri eventuale, necesare doar în ipoteza recurenţei anumitor împrejurări (cereri preventive), chiar dacă recurenţa acestor împrejurări este probabilă.

În consecinţă, constatând că cererea reclamantei nu îndeplineşte condiţiile speciale prevăzute de dispoziţiile art. 581 Cod procedură civilă, instanţa va respinge cererea de ordonanţă preşedinţială, ca fiind neîntemeiată.