Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă 3967 din 03.05.2011


Numar operator 2445 

Dosar nr.  6618/318/2011. - ordonanta presedintiala -

R O M Â N I A

JUDECATORIA TG-JIU

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR.  3967

SEDINTA PUBLICA DIN  DATA DE 03.05.2011

PRESEDINTE:  MIHAELA  SURDOIU

GREFIER:  IRINA CALUGARU

 Pe  rol solutionarea cererii de ordonanta presedintiala formulata de reclamantii IO L si I L M, ambii domiciliati în....., în contradictoriu cu pârâta Banca Comerciala Româna S.A

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.

Procedura de citare  este  legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta  care învedereaza instantei ca, prin serviciul registratura, la data de 21.04.2011, reclamantii au depus concluzii scrise (filele 43-44) si dovada achitarii taxei judiciare de timbru în cuantum total de 11 lei, conform chitantelor nr. 7641/20.04.2011 si nr. 7642/20.04.2011.

Instanta constata cauza în stare de judecata si o retine spre solutionare.

 

I  N  S  T  A  N  T  A

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 19.04.2011, sub nr. 6618/318/2011, reclamantii I O L si I L M au solicitat instantei de judecata ca pe cale de ordonanta presedintiala, în contradictoriu cu pârâta Banca Comerciala Româna S.A - Agentia Victoria, sa dispuna sistarea platii ratelor lunare catre B.C.R S.A - Agentia Victoria, conform contractului de credit nr. 5029/05.10.2007; cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii reclamantii au aratat ca în anul 2007 au încheiat cu pârâta un contract de credit ipotecar cu nr. 5029/05.10.2007 în care au fost inserate clauze abuzive, prin sentinta civila nr. 2772/14.10.2010, pronuntata de catre Judecatoria Tg- Jiu, pârâta fiind obligata sa modifice articolele 5 si 6 din contractul încheiat referitoare la dobânda variabila, la cheltuielile conexe si la alte costuri, astfel încât termenii si criteriile folosite sa ofere partilor contractante un grad ridicat de previzibilitate a evolutiei debitului si a creantei pe durata  contractului.

Reclamantii au mai aratat ca sentinta civila nr. 2772/14.10.2010, pronuntata de catre Judecatoria Tg- Jiu, la data de 20.10.2010, a ramas definitiva prin decizia nr. 1649, pronuntata de catre Tribunalul Gorj iar pâna în prezent pârâta nu a stabilit graficul si rata pe care trebuie sa o achite lunar, sens în care au formulat si o actiune în obligatia de a face, actiune ce face obiectul dosarului nr. 6564/318/2011, cu termen de judecata la data de 31.05.2011.

Au mai aratat reclamantii ca urgenta impune obligarea pârâtei sa sisteze temporar platile pâna la solutionarea dosarului nr. 6564/318/2011 întrucât, potrivit graficului initial rata scadenta este în ziua de 20 a fiecarei luni, la acest moment,  neexistând o rata stabilita asa cum s-a impus prin sentinta civila nr. 2772/14.04.2010.

În drept au fost invocate dispozitiile articolului  581 C.pr.civ. 

Au fost anexate, în fotocopie, actiunea ce formeaza obiectul dosarului nr. 6564/318/2011, sentinta civila nr. 2772/14.04.2010, pronuntata de catre Judecatoria Tg- Jiu, în dosarul nr. 4007/318/2009, decizia nr. 1649/20.10.2010, pronuntata de catre Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 4007/318/2009 si contract de credit bancar  pentru persoane fizice nr. 5029/05.10.2007.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta constata ca cererea formulata de reclamantii I O L si I L M este neîntemeiata pentru urmatoarele considerente:

Conform art. 581 Cod de Procedura Civila "instanta va putea sa ordone masuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întârziere,  pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlaturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executari".

Astfel, conditiile prevazute de lege în materia ordonantei presedintiale sunt: urgenta, caracterul vremelnic si neprejudecarea fondului.

Urgenta este prima conditie care justifica folosirea ordonantei presedintiale, iar conform art. 581 Cod de procedura civila exista urgenta atunci când masura solicitata este necesara pentru pastrarea unui drept ce s-ar pagubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara precum si pentru înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu ocazia unei executari.

Astfel pentru încuviintarea unei ordonante este necesar ca instanta sa constate una dintre cele trei situatii care sa justifice elementul esential pentru aceasta procedura sumara si anume urgenta.

În speta instanta constata ca reclamantii au solicitat luarea masurii de sistare a platii ratelor lunare catre BCR SA conform contractului de credit nr. 5029/05.10.2007 pe motiv ca prin sentinta civila nr. 2772/14.10.2010 a Judecatoriei Tg Jiu, irevocabila prin decizia nr. 1649/20.10.2010 a Tribunalului Gorj s-a dispus modificarea art. 5 si 6 din contractul încheiat de parti cu privire la dobânda variabila, la cheltuielile conexe si la alte costuri astfel încât termenii si criteriile folosite sa ofere partilor contractului un grad ridicat de previzibilitate a evolutiei debitului, respectiv creantei, pe durata contractului, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei reclamantii învederând ca admiterea cererii se impune pentru pastrarea dreptului lor de proprietate asupra unor sume aferente platii nedatorate prin plata unor sume mai mari decât cele ce s-ar stabili prin actul aditional la contractul de credit ce ar fi trebuit sa fie încheiat de banca, imposibilitatea de a achita ratele mari ca urmare a nemodificarii clauzelor constatate ca abuzive putând avea consecinta pierderii dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat în favoarea bancii.

Din sentinta civila nr. 2772/14.10.2010 a Judecatoriei Tg Jiu instanta retine ca prin aceasta s-a dispus ca prin modificarea art. 5 si 6 din contractul încheiat de parti, acestea vor prevedea în contract perioade minime de recalculare a dobânzilor si indicatorilor economici, financiari bancari ori alte criterii acceptate de parti în functie de care se va face aceasta recalculare, perioada de modificare urmând sa curga dupa trecerea celor 12 luni calculate de la prima tragere, pentru care dobânda a fost de 7,4 % pe an, stabilita cu certitudine de parti.

Instanta retine astfel ca prin conventia încheiata reclamantii s-au obligat sa restituie pârâtei suma împrumutata si dobânda aferenta creditului contractat, obligatie ce nu este contestata de nici una dintre parti, divergenta purtând numai asupra procentului de dobânda aplicat, cuantum asupra caruia partile vor trebui sa convina printr-un act aditional astfel cum s-a dispus prin sentinta civila nr. 2772/14.10.2010 a Judecatoriei Tg Jiu, pâna la momentul semnarii unui astfel de act aditional neputându-se specula cu privire la nivelul dobânzii, acesta putând fi mai mare sau mai mic astfel cum prin aceeasi sentinta civila mentionata anterior si intrata în puterea lucrului judecat s-a retinut.

Or în aceste conditii în care si reclamantii sunt constienti ca trebuie sa-si îndeplineasca obligatia de restituire a împrumutului contractat cu pârâta, instanta constata ca nu este incidenta nici una din situatiile care ar justifica urgenta pentru admiterea cererii de ordonanta presedintiala, în situatia în care în urma semnarii unui act aditional la contractul încheiat de parti s-ar conveni asupra unui nivel al dobânzii mai mic decât cel aplicat în momentul de fata sumele eventual achitate în plus pot fi recuperate de catre reclamanti, astfel încât nu se poate retine ca dreptul asupra acestor sume de bani s-ar pagubi prin întârziere sau ca suntem în prezenta unei pagube iminente ce nu s-ar mai putea repara, cea de-a treia situatie prevazuta de art. 581 Cod de procedura civila vizând faza de executare silita si nu poate fi incidenta în cauza.

Având în vedere cele aratate instanta urmeaza sa respinga cererea formulata de reclamantii I O L si I L M, în contradictoriu cu pârâta Banca Comerciala Româna S.A - Agentia Victoria.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE  LEGII

H O T A R A S T E

Respinge cererea formulata de reclamantii I O L si I L M ambii domiciliati în....  în contradictoriu cu pârâta Banca Comerciala Româna S.A - Agentia Victoria.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 03.05.2011.

PRESEDINTE, GREFIER,

MIHAELA SURDOIU IRINA CALUGARU

RED.SM./TEHN. SM

5  ex/05.05.2011

1