SENTINŢA CIVILĂ NR.435
din 10.02.2009
Asupra acţiunii civile introdusă de către ……….şi ……..cu petiţia înregistrată la nr….. din …..număr unic de…….
Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12 iunie 2006, de când cauza a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. ………aflat pe rolul Judecătoriei …….. şi că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părţilor.
În conformitate cu dispoziţia art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar şi în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata şi din oficiu.
Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecăţii pricinii de mai mult de un an, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă.
Tribunalul Covasna
Uzucapiune.Succesiune.Partaj
Judecătoria Caransebeș
Partaj succesoral
Curtea de Apel Constanța
Legea nr. 9/1998. Anulare decizie emisă de ANRP. Cerere formulată de reclamant privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Tribunalul Constanța
Ieşire din indiviziune. Neîndeplinirea procedurii prealabile reglementată de art. 193 alin.3 din Codul de procedură civilă. Admisibilitate acţiune. Din interpretarea literală a textului art. 193 din Codul de procedură civilă, rezultă că efectuarea acesto
Tribunalul Brașov
CONSTATAREA CALITATII DE CONTINUATOR IN DREPTURI