SENTINŢA CIVILĂ NR. 565
Şedinţa publică de la 23.02.2009
Asupra acţiunii civile introdusă de către reclamanta ……… domiciliata in …………… în contradictoriu cu pârâtul …………. cu acelaşi domiciliu, cu petiţia înregistrată la nr. …………. din ………….
Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de ……………, de când cauza a fost suspendată pentru lipsa părţilor şi că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părţilor.
În conformitate cu dispoziţia art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar şi în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata şi din oficiu.
Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecăţii pricinei de mai mult de un an, instanţa urmează a constata perimată acţiunea de faţă.
Judecătoria Iași
Competenta teritoriala in cazul acţiunilor de divorţ când părţile au reşedinţa în străinătate
Tribunalul Constanța
Drept civil
Curtea de Apel Oradea
Contract de vânzare cumpărare imobil teren încheiat în timpul căsătoriei prin mandatar fără reprezentare. Promisiune sinalagmatică de vânzare cumpărare verbală
Judecătoria Moinești
Desfacerea căsătoriei
Judecătoria Gura Honț
Divorţ cu copii