Divorţ fără minori

Sentinţă civilă 1359/2013 din 14.05.2013


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă nr. 1359/2013

Şedinţa publică de la 14 Mai 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE I.M.

Grefier L.V.

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii civile de divorţ fără copii minori formulată de reclamanta I.I., cu domiciliul procedural în ..judeţul .., împotriva pârâtului I.G., cu domiciliul  în comuna .., judeţul ...

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns reclamanta şi martorii

A.C. şi L.V., lipsă fiind pârâtul.

Procedura  de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei lipsa pârâtului la acest termen de judecată. 

Sunt ascultaţi martorii, declaraţiile fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei

Instanţa acordă cuvântul pe excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere.

Reclamanta lasă la aprecierea instanţei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta solicită admiterea acţiunii, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de "T".

 I N S T A N Ţ A

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.03.2013 sub nr. 1143/317/2013, reclamanta I.I. l-a chemat în judecată pe pârâtul I.G., solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, să-i fie încredinţaţi spre creştere şi educare minorul I.B.R., născut la data de, şi fiica majoră I.G.V., să se stabilească domiciliul minorului la locuinţa sa pentru a putea să exercite atribuţiunile de supraveghere a copilului minor şi să îndeplinească actele obişnuite privind sănătatea, educaţia si învăţătura sa, să fie obligat pârâtul la o pensie de întreţinere conform legii, cuantum care să fie indexat trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei .

 În motivarea cererii, reclamanta a arătat că din căsătorie au rezultat cei doi copii, minorul I.B.R., născut la data de şi fiica majoră I.G.V..

Încă de la începutul căsătoriei, pârâtul, stăpânit de o gelozie excesivă i-a interzis definitivarea studiilor, a avut un comportament violent agresiv şi verbal, i-a interzis să-şi desfăşoare activitatea la locul de muncă, de-a lungul timpului desfăşurându-mi munca în gospodărie.

Naşterea copiilor a făcut-o să îndure alte umilinţe,  aceştia fiind martori oculari în cele mai multe cazuri la suferinţele mamei lor, astfel încât reclamanta şi cei doi copii au luat împreună hotărârea ca aceasta să părăsească domiciliul conjugal la data de  19 ianuarie 2012.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 379 alin. 1 si art. 373 lit. b din Codul civil, şi timbrată corespunzător ( f. 10).

În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar certificatul de căsătorie în copie şi în original, în copie adeverinţa de venit pe anul  203, adeverinţa  nr. 446/15,03.2013 eliberată de Colegiul Naţional „Tudor Arghezi” Tg Cărbuneşti, judeţul Gorj, cartea sa de identitate, certificatul său de naştere, certificatele de naştere ale celor doi copii, cartea de identitate a fiicei majore, procesul-verbal de adjudecare încheiat la data de 06.02.1998 de executorul judecătoresc, certificat de nomenclatură stradală, înscrisuri privind transferurile bancare efectuate, înscrisuri certificate de către reclamantă conform cu originalul. .

Prin rezoluţia din data de 18.03.03.2013, s-a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă şi, având în vedere dispoziţiile art. 201 alin.1 Cod procedură civilă, i-au fost comunicate pârâtului cererea de chemare în judecată şi înscrisurile anexe, punându-i-se în vedere ca, în termen de 25 de zile de la comunicare să depună întâmpinare însoţită de toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în apărare, în atâtea exemplare câte părţi cu interese contrare sunt, plus unul pentru instanţă, sub sancţiunea art.208 alin.2 Cod procedură civilă, respectiv decăderea din dreptul de a mai propune probe şi de a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, astfel încât, fiind îndeplinite toate cerinţele, părţile au fost citate pentru termenul din 14.05.2013

Au fost audiaţi martorii, declaraţiile fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că părţile s-au căsătorit la data de 12.06.1002, căsătorie fiind înregistrată în registrul de stare civilă  al Consiliului Local .., judeţul .., din căsătoria părţilor rezultând doi copii I.B.R., născut la data de  şi I.G.V..

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, instanţa constată că relaţiile dintre soţi sunt în prezent grav vătămate, întrucât nu se mai bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă, pe sprijin moral şi material, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, din vina soţului pârât care este o persoană cu un comportament agresiv în relaţia cu reclamanta.

Potrivit disp. art.373 lit.b) C.civ. divorţul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

De asemenea, potrivit disp. art.379 C.civ., divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei.

Cum reclamanta a făcut dovada cererii de chemare în judecată, întrucât din probele administrate a rezultat că tocmai din cauza comportamentului pârâtului nu mai este posibilă continuarea căsătoriei, instanţa va admite în parte acţiunea. 

Având în vedere că între părţi nu a intervenit nici o înţelegere cu privire la numele pe care reclamanta  îl va purta după desfacerea căsătoriei, instanţa, în temeiul art.383 alin.1 C.civ..  va dispune revenirea de către reclamantă la numele avut anterior căsătoriei, acela de "T.” şi va autoriza efectuarea cuvenitelor menţiuni în actele de stare civilă.

Având în vedere că cei doi copii ai părţilor sunt majori, instanţa va respinge capetele de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti şi stabilirea domiciliului copiilor.

De asemenea, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere şi va respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat de o altă persoană care nu are calitatea procesuală activă. Cei doi copii ai părţilor, în situaţia în care sunt în continuarea studiilor, pot solicita obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere.

. PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite în parte acţiunea de divorţ fără copii minori, formulată reclamanta .I., cu domiciliul procedural în ..judeţul .., împotriva pârâtului I.G., cu domiciliul  în comuna .., judeţul ...

Desface căsătoria încheiată la data de şi înregistrată în registrul de stare civilă  al Consiliului Local, judeţul, din culpa pârâtului.

Dispune revenirea de către reclamantă la numele avut anterior căsătoriei, acela de "T".

 Respinge capetele de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti şi stabilirea domiciliului copiilor.

 Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere, respinge acel capăt de cerere ca fiind formulat de o altă persoană care nu are calitatea procesuală activă.

 Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.05.2013

Preşedinte,

I.M.

Grefier,

L.V.