Rezoluţiune contract şi pretenţii

Sentinţă civilă 1780/2013 din 04.07.2013


Dosar nr. …../317/2013

Cod operator 3924

- -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă nr. 1780/2013

Şedinţa publică de la 04 Iulie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE: A.A.

Grefier: M.V.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul A. V., domiciliat în comuna P., sat D., judeţul Gorj şi pe pârâtul V. I., domiciliat în Tg-Cărbuneşti, str. E.., bl…, sc…, et…, ap.., judeţul Gorj, având ca obiect rezoluţiune contract de vânzare-cumpărare şi pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, s-a constatat că mersul dezbaterilor şi cuvântul pe fond al părţilor s-au desfăşurat în şedinţa publică din data de 01.07.2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă care face parte integrantă din prezenta sentinţă, pronunţarea fiind amânată la data de 04.07.2013 când s-a reţinut cauza spre soluţionare.

INSTANŢA

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti la data de 05.04.2013 sub nr. 1409/317/2013, reclamantul A. V. a chemat în judecată pe pârâtul V. I., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 926/16.09.2011 şi obligarea pârâtului să-i restituie suma de 25.200 lei reprezentând preţul pe care i l-a plătit pentru terenul în suprafaţă de 5626 mp situat în comuna P., sat D., judeţul Gorj, sumă actualizată cu dobânda legală de la data plăţii şi până la data plăţii efective.

De asemenea a solicitat obligarea pârâtului la daune interese (despăgubiri civile) pentru repararea prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a evicţiunii, în sumă de 3195 lei din care 1151 lei cheltuieli de judecată, 500 lei onorariu avocat, 504 lei impozit achitat cu chitanţa nr. 9394/2011, 60 lei intabulare şi 980 lei onorariu notar, sume de bani actualizate cu dobânda legală la data plăţii efective.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 din noul Cod de procedură civilă )art. 274 vechiul Cod de procedură civilă) a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea acestui proces.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 926/16.09.2011 a cumpărat de la pârât un teren situat în comuna P.., sat D.., în suprafaţă totală de 5626 mp pe care i-a plătit preţul în sumă de 25.200 lei.

Că ulterior, la data de 16.02.2012 a fost chemat în judecată de M. S. pentru revendicare, acţiune în cadrul căreia respectivul a dovedit că este proprietarul terenul pe care l-a cumpărat, fiind obligat să-l predea acestuia şi totodată a fost obligat să-i plătească suma de 1151 lei cheltuieli de judecată.

Că a solicitat pârâtului să intervină în acest proces în interesul său pentru a dovedi că este proprietar, dar a refuzat.

În drept reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1337-1351 din Codul civil de la 1864, art. 1695-1706 Cod civil.

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus fotocopie de pe cartea de identitate, factura nr. 12/18.09.2012, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 926 din 16 septembrie 2011 de Biroul Notarului Public „Cezarina Ciobanu” din Tg-Cărbuneşti, judeţul Gorj, sentinţa civilă nr. 2306/11.07.2012 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul  nr. 563/317/2012 şi dovada de comunicare.

Prin rezoluţia din 19.04.2013 s-a pus în vedere reclamantului să timbreze acţiunea, iar la data de 25.04.2013 a depus la dosar chitanţe privind achitarea sumei de 5 lei şi a sumei de 1747 lei.

Prin rezoluţia din 26.04.2013 s-a comunicat cererea de chemare în judecată pârâtului şi s-a pus n vedere acestuia să depună întâmpinare în terme de 25 de zile de la comunicare.

Pârâtul nu a depus întâmpinare, iar prin rezoluţia din 30.05.2013 s-a dispus fixarea primului termen de judecată la data de 17.06.2013, pârâtul Vasile Ion fiind citat la interogatoriu.

În cauză a fost luat interogatoriu pârâtului şi s-a dispus ataşarea dosarului  nr. 563/317/2012.

A fost depusă fişa dosarului nr. 2121/317/2013 la care a fost ataşat dosarul nr. 563/317/2012.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 926 din 16 septembrie 2011 de Biroul Notarului Public „Cezarina Ciobanu” din Tg-Cărbuneşti, judeţul Gorj, încheiat între V. I., în calitate de vânzător şi A. V., căsătorit, în calitate de cumpărător, primul a vândut celui de-al doilea terenul în suprafaţă de 5626 mp, situat în tarlaua 69, parcelele 6653, 6653/1, din care 2462 mp arabil intravilan şi 3164 mp extravilan, învecinat la răsărit cu M. G., la apus cu DE, la miazăzi cu pârâul C., la miazănoapte cu DJ 675 B.

S-a arătat că vânzătorul a dobândit terenul prin înzestrare de la părinţii săi, anterior căsătoriei în anul 1960, aşa cum rezultă din certificatul că este cunoscut ca proprietar nr. 5442/2011 şi din procesul verbal de identificare al imobilului cu nr. 5441/2011, ambele eliberate de Primăria comunei P...

Prin sentinţa civilă nr. 2306/11.07.2012 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 563/317/2012, definitivă prin nerecurare a fost admisă acţiunea în parte având ca obiect  revendicare formulată de reclamantul M.. S., în contradictoriu cu pârâtul A.  V.

A fost obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie, un teren în suprafaţă de 5375 mp., cu vecini la N - DJ 67 B, la E – M. G., la S- pârâul C., la V - De, teren situat pe raza administrativ-teritorială a localităţii P., jud. Gorj.

A fost obligat pârâtul în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 1151 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că reclamantul este proprietar al mai multor suprafeţe de teren situate în localitatea  P., judeţul Gorj, în calitate de unic moştenitor al mamei sale M. C., drepturile şi calitatea fiind stabilite prin certificatul de moştenitor cu nr. 484/8.07.1994.

Că potrivit certificatului de moştenitor terenurile au făcut parte din masa succesorală a mamei sale, în litigiu fiind numai suprafaţa de 6526 m.p. arabil cu vecini la răsărit moşt. M., la apus drum, la miazăzi apa C.., la miazănoapte drum judeţean, reclamantul fiind singurul moştenitor cu o cotă de 1/1, iar ceilalţi fraţi, respectiv M. G. şi V. M. au renunţat la succesiune.

Instanţa a mai constatat că în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr. 926/2011 pârâtul este proprietar al unui teren în suprafaţă de 5626 m.p. situat în T 6 P 6653,6653/1 din care 2462 m.p. arabil intravilan şi 3164 m.p. extravilan învecinat la răsărit cu M. G., la apus cu DE, la miazăzi cu pârâul C., la miazănoapte cu DJ 675 B.

În urma probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti respectiv înscrisuri şi depoziţiile martorilor s-a constatat că între părţi există litigiu în legătura cu terenul de la punctul 4 în suprafaţă de aproximativ 6000 m.p. Că martorii au susţinut că terenul a fost al mamei reclamantului M. C. ce l-a stăpânit până la decesul său, că între reclamant şi cumnatul său V. I. (soţul sorei renunţătoare la succesiune V. M.) ar fi existat o înţelegere privind modul de stăpânire al terenului, că după decesul C. M. terenul ar fi fost muncit de ginerele acesteia, că terenul a fost proprietatea C. moştenire de la părinţii săi. Că aceeaşi martori au susţinut că terenul ar fi fost muncit de către V. I. fiind primit cu titlu de zestre la nunta sa cu fiica C., decedată în prezent, că la un moment dat terenul era publicat pentru a fi vândut şi că terenul ar fi fost muncit numai de mama reclamantului cât timp aceasta a fost în viaţă.

Instanţa a constatat că între starea de fapt descrisă de martori şi menţiunile din contractul de vânzare cumpărare există neconcordanţe în ceea ce priveşte provenienţa terenului, respectiv titlul de proprietate al vânzătorului. Că în înscrisul autentic se face menţiunea că terenul înstrăinat de numitul V. I. provine din moştenire de părinţii săi, iar probele administrate arată că de fapt vânzătorul ar fi  dobândit terenul prin înzestrare de la soacra sa, mama soţiei sale M. C.

Că expertul desemnat a arătat în concluziile sale că terenul revendicat de reclamant este în suprafaţa de 5375 m.p. şi se regăseşte atât în certificatul de moştenitor la punctul 4 cât şi în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 926/16.09.2011.

Instanţa a reţinut că titlul pârâtului (contractul de vânzare cumpărare) provine de la un neproprietar, nefăcându-se dovada certă a transmisiunii dreptului prin înzestrare de către defunctă către fiica sa decedată la rândul său şi a apreciat mai bine caracterizat titlul reclamantului.

Că prin înscrisul sub semnătură privată întocmit în anul 1999, s-a convenit înstrăinarea aceleiaşi suprafeţe de teren,  promitent-vânzător fiind reclamantul din cauza de faţă, iar promitentul cumpărător fiica sorei V. M., iar ca urmare a antecontractului de vânzare cumpărare s-ar fi putut pierde eventual doar posesia terenului şi folosinţa acestuia, dar în nici un caz nuda proprietate, aceasta putându-se transmite doar prin act autentic.

Pentru admisibilitatea rezoluţiunii judiciare, ce reprezintă o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii, se cer întrunite anumite condiţii printre care: una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin şi neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia.

Codul civil de la 1864 reglementa rezoluţiunea judiciară în cadrul dispoziţiilor art. 1020 şi art. 1021. Rezoluţiunea judiciară este reglementată în noul Cod civil pe parcursul mai multor texte de lege, de la art. 1549 la art. 1554.

Prin art. 1549 din noul Cod civil se consacră dreptul creditorului la rezoluţiune, precum şi la daune interese dacă i se cuvin.

În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare, potrivit art. 1700 alin. 1 din noul Cod civil, cumpărătorul poate cere rezoluţiunea vânzării dacă a fost evins de întregul bun sau de o parte a acestuia îndeajuns de însemnată încât, dacă ar fi cunoscut evicţiunea, el nu ar mai fi încheiat contractul. Odată cu rezoluţiunea, cumpărătorul poate cere restituirea preţului şi repararea prejudiciului suferit. (alin. 2 al art. 1700 Cod civil).

Se numeşte evicţiune pierderea în tot sau în parte a dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care a dobândit acest drept, ca urmare a valorificării dreptului de proprietate de către o altă persoană asupra aceluiaşi bun.

Potrivit art. 1341 pct. 3-4 din vechiul Cod civilă cumpărătorul avea dreptul să ceară restituirea cheltuielilor de judecată, ocazionate atât de procesul din care a rezultat evicţiunea, cât şi de procesul declanşat prin acţiunea în regres împotriva vânzătorului, precum şi cheltuielile contractului (taxă de timbru, taxă de autentificare etc.).

Potrivit art. 1702 alin. 1 lit. b din noul Cod civil, daunele-interese datorate de vânzător cuprind cheltuielile de judecată efectuate de cumpărător în procesul cu cel ce l-a evins, precum şi în procesul de chemare în garanţie a vânzătorului.

Întrucât cumpărătorul, în speţă reclamantul nu l-a chemat pe vânzător în cauza având ca obiect revendicare, acesta pierde dreptul de garanţie.

Faţă de considerentele arătate, instanţa urmează să admită în parte acţiunea şi va dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 926 din 16 septembrie 2011 de Biroul Notarului Public „Cezarina Ciobanu” din Tg-Cărbuneşti, judeţul Gorj, precum şi obligarea pârâtul să restituie reclamantului suma de 25.200 lei, actualizată.

Instanţa va respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la daune interese (despăgubiri civile) în sumă de 3195 lei, actualizată.

În baza art. 453-454 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâtul la plata sumei de 2224 lei cheltuieli de judecată, către reclamant, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar corespunzător capătului de cerere admis şi onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A. V., domiciliat în comuna P., sat D., judeţul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul V. I., domiciliat în Tg-Cărbuneşti, str. , bl..., sc…, et…, ap…, judeţul Gorj.

Dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 926 din 16 septembrie 2011 de Biroul Notarului Public „Cezarina Ciobanu” din Tg-Cărbuneşti, judeţul Gorj şi obligă pârâtul să restituie reclamantului suma de 25.200 lei, actualizată.

Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la daune interese (despăgubiri civile) în sumă de 3195 lei, actualizată.

Obligă pârâtul la plata sumei de 2224 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.07.2013.

Preşedinte,

A.A.

Grefier,

V.M.

 

Red. A.A./tehnored. A.A.

4 ex./29 Iulie 2013