Majorare pensie.

Sentinţă civilă din 28.09.2009


Dosar nr. --- Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

Sentinta civila nr. ---

Sedinta publica din 28 septembrie 2009

Completul compus din:

PRESEDINTE

Grefier

Pe rol fiind judecarea actiunii civile având ca obiect majorare pensie de întretinere, formulata de reclamanta D.V.-C. împotriva pârâtului C.I..

La apelul nominal, facut în sedinta publica a raspuns reclamanta, lipsa fiind pârâtul si autoritatea tutelara.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei, de catre grefierul de sedinta, reclamanta a depus, în copii xerox,cartea sa de identitate si certificatul de nastere al minorului C.B.-V., n. la --- dupa care, dosarul fiind în stare de judecata, s-a acordat cuvântul pe fond.

Reclamanta a  solicitat admiterea actiunii, învederând ca pârâtul nu are loc de munca si nu are alte persoane în întretinere.

JUDECATA

Prin actiunea civila înregistrata pe rolul Judecatoriei Târgu-Jiu, sub nr. ---, reclamanta D. V-C..a chemat în judecata pârâtul C. I. solicitând instantei ca, prin sentinta civila ce se va pronunta, sa se dispuna majorarea pensiei de întretinere la care acesta a fost obligat prin sentinta civila nr. --- a Judecatoriei Târgu-Jiu, în favoarea minorului C. B.-V., n. la data de ---.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca pârâtul este tatal minorului si, în baza sentintei respective, acesta plateste o pensie lunara pentru copil, în suma de 82 lei lunar, ca pârâtul nu este angajat si nu mai are alte persoane în întretinere. A solicitat majorarea întretinerii în raport de venitul minim pe economie.

În dovedire, a depus, în copii, sentinta civila nr. --- a acestei instante, cartea de identitate, certificatul de nastere al minorului.

  Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta  retine ca minorul este fiul partilor,  fiind în îngrijirea mamei  reclamante.

Conform art.86 C.fam., "obligatia de întretinere exista între soti sotie, parinti si copii, cel care înfiaza si înfiat, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si între celelalte persoane anume prevazute de lege (alin.1), având drept la întretinere numai acela care se afla în nevoie, neavând putinta unui câstig din munca, din cauza incapacitatii de a munci (alin.2) .Însa, în ce priveste copiii partilor, în calitate de descendenti ai acestora, cât timp sunt minori, au drept la întretinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se afla, cum prevad expres disp. art. 86 alin.3 C.fam..

Astfel, acestia, pâna la majorat sunt îndreptatiti la întretinere din partea parintelui caruia nu  i-au fost încredintati la divort, astfel încât o asemenea actiune este întemeiata si dovedita. Mai mult, art. 44 C.fam. prevede ca, în cazul schimbarii împrejurarilor, la cererea oricaruia dintre parinti sau a copilului, daca acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a autoritatii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va putea modifica masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale si patrimoniale între parintii divortati si copii.

În cauza dedusa judecatii, retinând si aceste considerente, actiunea reclamantei apare ca fiind întemeiata si dovedita sub acest aspect, urmând sa fie admisa si sa se dispuna majorarea pensiei la care pârâtul a fost anterior obligat în favoarea fiului sau minor, de la  82 lei lunar la 150 lei lunar, începând cu data formularii, respectiv  .... si pâna la majoratul acestuia. La stabilirea acestui cuantum se va tine seama, în primul rând, de considerentele analizate, dar si de faptul ca pârâtul nu este angajat, dar este obligat a obtine lunar venituri cel putin egale cu salariul minim pe economie, respectiv 600 lei, pentru îndeplinirea obligatiei ce-i revine. Se va avea în vedere si aspectul ca pârâtul nu are alte persoane în întretinere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite actiunea formulata de  reclamanta  D.V.-C., cu domiciliul în Comuna  N., Judetul Gorj, împotriva pârâtului  C. I., domiciliat în Comuna N., Judetul Gorj.

Majoreaza pensia de întretinere la care pârâtul a fost obligat  prin sentinta civila nr.---- a Judecatoriei Târgu-Jiu, în favoarea minorului C. B.-V., n. la ---, de la 82 lei lunar la 150 lei lunar, începând cu data de --- si pâna la majoratul acestuia.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din 28 septembrie 2009, la Judecatoria Târgu-Jiu.

1

1