Majorare pensie întreţinere; stabilire program vizitare minor

Sentinţă civilă 228/2014 din 06.02.2014


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa Civilă Nr. 228/2014

Şedinţa publică de la 06 Februarie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE M. M.

Grefier L. I. B.

Pe rol fiind judecarea cererii principale având ca obiect majorare pensie întreţinere  formulată de reclamanta I. A., cu domiciliul în comuna T., sat P., judeţ G., în contradictoriu cu pârâtul C. T. M., cu domiciliul procesual ales în C., str. A.I. C., bl. …, s c. .., ap. …, la cabinet de avocat P. M., Autoritatea tutelară din cadrul Consiliului local T. şi Autoritatea tutelară din cadrul Consiliului local F. şi a cererii reconvenţionale având ca obiect stabilire program vizitare minor formulată de pârâtul-reclamant C. T. M., în contradictoriu cu reclamanta pârâtă I. A..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamanta personal şi asistată de avocat M. G., în baza împuternicirii avocaţiale depusă la fila 6 din dosarul cauzei, pârâtul-reclamant personal şi asistat de avocat P. M., în baza împuternicirii avocaţiale depusă la fila 47 din dosarul cauzei, şi martorul A. D. D., lipsind reprezentanţii autorităţii tutelare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, după care,

Avocat M. G. pentru reclamantă depune la dosarul cauzei ancheta socială efectuată la dimiciliul acesteia şi chitanţa nr. ../16.01.2014.

Instanţa procedează la audierea martorului A. D. D., în conformitate cu art. 318 şi urm. Cod procedură civilă, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Avocat M. G. pentru reclamantă solicită evaluarea minorului de către un psiholog.

Instanţa pune în discuţia părţilor cererea reclamantei de evaluare a minorului de către psiholog.

Avocat P. M. pentru pârât solicită respingerea cererii.

Instanţa, deliberând asupra cererii reclamantei de evaluare a minorului de către un psiholog, o respinge, întrucât acesta a fost deja audiat de către instanţa de judecată, iar o evaluare a minorului de către psiholog nu este necesară soluţionării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, instanţa constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat M. G. pentru reclamantă solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, majorarea pensiei de întreţinere la care a fost obligat pârâtul, având în vedere şi acordul acestuia. Pe capătul de cerere privind schimbarea programului de vizitare arată că orice măsură dispusă de către instanţă trebuie să aibă în vedere interesul superior al minorului, iar reclamanta şi-a manifestat dispoziţia să îi înlesnească pârâtului să aibă legături personale cu minorul, însă la domiciliul acesteia.

Solicită respingerea cererii reconvenţionale.

Avocat P. M. pentru pârât solicită admiterea primului capăt de cerere aşa cum a fost formulat, respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, întrucât nicio susţinere a reclamantei nu este adevărată, martorii propuşi de reclamantă afirmând că relaţia dintre minor şi tată este normală, iar martorii propuşi de către pârât au declarat că minorul a avut un comportament normal, tatăl a avut grijă să se întâlnească cu alţi copii cu care să se joace atunci când a luat minorul la domiciliul său, l-a adus înapoi la domiciliul mamei la timp, reclamanta fiind cea care nu a respectat programul de vizitare stabilit de instanţa de judecată, în sensul că a permis pârâtului să ia minorul la domiciliul său începând cu ora 17, iar nu cu ora 14, rămânând puţin timp acestuia pentru a sta cu minorul. Precizează că este în interesul minorului ca programul de vizitare să fie modificat, de nenumărate ori reclamanta-pârâtă împiedicând pârâtul să viziteze minorul, punându-l pe acesta într-o poziţie degradantă, minorul fiind adus cu întârziere, vizitele desfăşurându-se în spatele porţii, astfel încât apreciază că pârâtului i s-a interzis dreptul de a avea legături personale cu minorul. Solicită modificarea programului de vizitare pentru ca minorul să aibă legături personale cu tatăl de patru ori pe lună, cum a fost solicitat, fără cheltuieli de judecată.

Părţile, pe rând, arată că îşi însuşesc concluziile apărătorilor lor.

INSTANŢA

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.Cărbuneşti la data de ...09.2013 şi înregistrată sub nr. …/317/2013, reclamanta I. A., l-a chemat în judecată pe pârâtul C. T. M., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie majorată pensia de întreţinere la care a fost obligat prin sentinţa civilă nr. …/23.11.2012 pronunţată de Judecătoria F. şi modificarea programului de vizitare a minorului C. A. C., precum şi obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. …/23.11.2012 pronunţat de Judecătoria F. în dosarul nr. …/230/2012, definitivă prin decizia nr. …/23.04.2013 pronunţată de Tribunalul D. în dosarul nr. …/230/2012, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părţi prin acordul părţilor, stabilirea domiciliului minorului C. A. C. la reclamantă, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului să se facă în comun de ambii părinţi, fiind obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 379 lei lunar în favoarea minorului.

Totodată, s-a dispus ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul conform înţelegerii dintre părţi, astfel: începând cu data de 15.05.2013 şi până la împlinirea vârstei de 3 ani a minorului, respectiv 22.09.2014, programul de vizitare se va desfăşura în intervalul:

- în prima şi a treia sâmbătă din lună de la 14:00-19:00, la domiciliul tatălui,

- în a doua şi a patra duminică din lună în acelaşi interval 14:00-19:00, la domiciliul mamei, după împlinirea vârstei de 3 ani de către minor programul de vizitare urmând a se desfăşura la domiciliul tatălui.

A precizat că după rămânerea definitivă a sentinţei veniturile pârâtului au crescut, salariul pe care acesta îl primeşte de la locul de muncă, respectiv MAN- U. M. 01047 C. fiind majorat de două ori în intervalul noiembrie 2012- august 2013, fapt ce impune şi majorarea pensiei de întreţinere pe care acesta urmează să o plătească pentru minor.

În ceea ce priveşte programul de vizitare a minorului de către pârât, a solicitat modificarea acestuia în sensul ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul în prima şi a treia sâmbătă din lună între orele 11:00-17:00 la domiciliul acesteia până la împlinirea de către minor a vârstei de 10 ani, după împlinirea de către minor a vârstei de 10 ani, programul de legături personale a pârâtului cu minorul să fie la domiciliul pârâtului în a doua şi a patra sâmbătă din lună, de sâmbătă de la ora 11:00 până duminică la ora 17:00, o săptămână în vacanţa de iarnă în intervalul 22 decembrie – 29 decembrie şi două săptămâni în vacanţa de vară în intervalul 1-14 august.

A precizat că solicită modificarea programului întrucât după data de 15.05.2013 pârâtul a început să se poarte arogant cu minorul, venind să îl ia în vizită însoţit de un întreg alai, respectiv o doamnă- probabil actuala soţie, şi doi copii ai acesteia mult mai mari decât minorul, mama pârâtului, smulgând minorul din braţele reclamantei fără să ţină cont că acesta ţipă şi îl introduce în maşină, impasibil la ţipetele minorului.

A arătat că atunci când minorul este adus înapoi reclamantei, acesta este irascibil, plânge continuu, refuză să comunice cu alte persoane, manifestă intenţia de a se ascunde când vede alte persoane sau aude voci, adormind foarte greu, trăsare şi suspină în somn, manifestări pe care nu le are în restul săptămânii, iar păstrarea programului actual ar duce la îmbolnăvirea minorului.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe disp. art. 531 Cod civil, art. 403 Codul familiei, art. 453 Cod procedură civilă.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu doi martori, iar în cadrul probei cu înscrisuri a depus la dosarul cauzei, în copie: certificat de naştere minor, decizia nr. ../23.04.2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. …/230/2012, sentinţa civilă nr. ../23.11.2012 pronunţată de Judecătoria F. în dosarul nr. ../230/2013, bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice serie BTCIK nr. ../19.07.2013 şi a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 39 lei, achitată prin chitanţa nr. …/14.08.2013.

Prin rezoluţia din data de 30.09.2013 instanţa a constatat că cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte cerinţele prev. de art. 17 din legea nr. 115/2012, în sensul că nu cuprinde procesul-verbal de participare la procedura medierii şi a dispus comunicarea lipsurilor cererii de chemare în judecată către reclamantă.

Prin serviciul Registratură, la data de 10.10.2013 reclamanta a depus la dosarul cauzei procesul verbal de informare gratuită privind avantajele medierii nr. …/16.09.2013.

Prin rezoluţia din data de 14.10.2013 instanţa a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor aferente acesteia pârâtului, cu menţiunea de a formula întâmpinare, în conformitate cu art. 201 Cod procedură civilă, dispunând totodată şi emiterea unei adrese către MAN U. m. 01047 C. pentru a comunica veniturile realizate de pârât şi către Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei T. şi Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei F. pentru a efectua ancheta socială la domiciliile părţilor.

La data de 29.10.2013 Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei F. a înaintat referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului, la data de 01.11.2013 au fost depuse veniturile realizate de pârât, iar la data de 04.11.2013 Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei T. a înaintat referatul de anchetă socială efectual la domiciliul reclamantei.

Prin Serviciul Registratură, la data de 08.11.2013 pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat admiterea capătului de cerere privind majorarea pensiei de întreţinere şi respingerea ca nefondat al capătului de cerere privind modificarea programului de vizitare minor întrucât, contrat măsurilor dispuse de către instanţă, reclamanta l-a împiedicat pe pârât să aibă legături personale cu minorul.

A arătat că nu sunt adevărate afirmaţiile reclamantei, întrucât acesta nu a fost niciodată arogant cu fiul său, iar minorul a fost tratat foarte bine atât de acesta cât şi de familia acestuia.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 Cod procedură civilă, iar în dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul reclamantei.

Sub aspect reconvenţional a solicitat stabilirea unui program de vizitare minor, astfel:

-lăsarea minorului în vizită la pârât de două ori pe lună de vineri de la ora 17:00 până duminică ora 19:00 în primul şi al treilea week-end

-15 zile pe an din vacanţa de vară

-Petrecerea de către pârât cu minorul a sărbătorilor de Paşti în anii pari şi a sărbătorilor de Crăciun în anii impari.

A precizat că reclamanta a refuzat să îi permită pârâtului să aibă legături personale cu minorul motivat de faptul că hotărârea nu este definitivă, astfel că timp de două luni până când hotărârea a rămas definitivă nu a reuşit să vadă minorul, iar ulterior a fost refuzat atât de reclamantă cât şi de părinţii acesteia să ia minorul sub diferite motive, de multe ori ignorându-l şi nerăspunzându-i la telefon şi la poartă.

A arătat că până în prezent a reuşit să ia minorul la domiciliul său de 3 ori şi pentru foarte puţin timp deoarece s-a motivat de fiecare dată că la ora 14:00 minorul doarme şi nu poate fi trezit, iar la domiciliul reclamantei a fost lăsat doar de două ori şi de fiecare dată a fost jignit de părinţii acesteia, nu l-au lăsat să stea decât în curte în spatele porţii şi să se plimbe cu minorul maxim 2 metri în interiorul curţii, ameninţându-l că dacă va depăşi limita vor chema poliţia pentru violare de domiciliu, ameninţându-l.

Cererea reconvenţională a fost întemeiată în drept pe disp. art. 209 Cod procedură civilă şi art. 43 din Codul familiei.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul reclamantei.

Prin rezoluţia din data de 12.11.2013 instanţa a constatat că cererea reconvenţională nu este legal timbrată, dispunând comunicarea către pârât a lipsurilor cererii reconvenţionale şi a dispus comunicarea întâmpinării şi a cererii reconvenţională către reclamantă, cu menţiunea de a formula întâmpinare la cererea reconvenţională şi răspuns la întâmpinare la întâmpinarea depusă de către pârât.

Prin Serviciul Registratură, la data de 19.11.2013 pârâtul-reclamant şi-a îndeplinit obligaţiile puse în vedere de instanţa, depunând chitanţa nr. …./14.11.2013 prin care a fost achitată taxa de timbru în cuantum de 20 lei, iar la data de 25.11.2013 reclamanta a formulat întâmpinare prin care a precizat că nu este de acord cu lăsarea minorului în vizită la pârât astfel cum acesta a solicitat, întrucât acest program ar avea urmări dezastroase pentru dezvoltarea normală a minorului din punct de vedere fizic şi psihic şi ar duce la traumatizarea psihică permanentă a minorului. A arătat că minorul era adus înapoi de către tatăl său întotdeauna bolnav, iar în data de 21.09.2013 când a fost adus de tatăl său, a fost obligată să se interneze cu el în spital pentru 5 zile.

A solicitat audierea minorului în camera de consiliu în prezenţa unui psiholog desemnat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului G. şi evaluarea psihologică a minorului de către un psiholog desemnat de DGASP G., pentru a se stabili dacă este în interesul minorului ca acesta să fie luat din mediul lui familial.

A precizat că i-a propus pârâtului să aibă legături personale cu minorul la domiciliul acesteia, asigurându-i toate condiţiile necesare, însă acesta refuză, solicitând respingerea acţiunii reconvenţionale.

A depus dosarul de examinare nr. …./26.10.2013 întocmit de Cabinet Individual de Psihologie, raport de psihodiagnostic şi evaluare clinică şi/sau psihoeducaţională, bilet de externare/scrisoare medicală nr. …./21.09.2013.

Prin rezoluţia din data de 26.11.2013 instanţa a dispus comunicarea întâmpinării către pârât, cu menţiunea de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin Serviciul Registratură, la data de 09.12.2013 pârâtul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare a solicitat admiterea acţiunii reconvenţionale astfel cum a fost formulată, nefiind adevărate afirmaţiile reclamantei.

Prin rezoluţia din data de 09.12.2013 instanţa a stabilit termen de judecată la data de 16.01.2014, dispunând citarea părţilor.

Analizând  probele administrate în cauză,  instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. …/23.11.2012 pronunţat de Judecătoria F. în dosarul nr. ../230/2012, definitivă prin decizia nr. ...23.04.2013 pronunţată de Tribunalul D. în dosarul nr. ../230/2012, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părţi prin acordul părţilor, stabilirea domiciliului minorului C. A. C. la reclamantă, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului să se facă în comun de ambii părinţi, fiind obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 379 lei lunar în favoarea minorului.

Totodată, s-a dispus ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul conform înţelegerii dintre părţi, astfel: începând cu data de 15.05.2013 şi până la împlinirea vârstei de 3 ani a minorului, respectiv 22.09.2014, programul de vizitare se va desfăşura în intervalul:

- în prima şi a treia sâmbătă din lună de la 14:00-19:00, la domiciliul tatălui,

- în a doua şi a patra duminică din lună în acelaşi interval 14:00-19:00, la domiciliul mamei, după împlinirea vârstei de 3 ani de către minor programul de vizitare urmând a se desfăşura la domiciliul tatălui.

Cu privire la capătul de cerere privind majorarea pensiei de întreţinere, instanţa  reţine că, potrivit veniturilor comunicate de MAN – UM 01047 C., pârâtul are salariul net de 920,5 lei, iar norma de hrană de 736 lei.

Potrivit art.499 alin. 1 C.civ., tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

De asemenea, se vor avea în vedere disp. art.531 C.civ potrivit cărora dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

Cum, potrivit legii, la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere se are în vedere  nevoia celui ce o cere şi mijloacele celui ce urmează a o plăti, instanţa urmează să admită acţiunea şi să majoreze pensia de întreţinere de la  379 lei lunar la 414 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii, 27.09.2013 şi până la majoratul acesteia, sau intervenirea altei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei.

Pensia a fost stabilită în raport de veniturile realizate de pârât şi de cota de 1/4 din venit prevăzută pentru un copil.

Cu privire la capătul de cerere privind modificarea programului de vizitare minor, instanţa reţine că programul de vizitare actual a fost stabilit prin înţelegerea părţilor de către Tribunalul Dolj, raportat la vârsta minorului.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv C. V., T. I., V. D. şi A. D.D. rezultă că pârâtul este preocupat de minor, acesta venind de mai multe ori la domiciliul reclamantei pentru a lua minorul, nefiindu-i permis însă de fiecare dată să îl viziteze.

Totodată, aceştia au declarat că minorul este destins în prezenţa pârâtului.

Întrucât părţile nu au făcut dovada necesităţii modificării programului de vizitare minor, raportat şi la vârsta minorului, de 2 ani, instanţa va respinge cererea reclamantei de modificare a programului de vizitare minor şi cererea reconvenţională.

În baza art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părţi.

PENTRU  ACESTE  MOTIVE

ÎN NUMELE  LEGII

H  O  T  Ă  R  Ă  Ş T  E

Admite acţiunea civilă pentru majorare pensie întreţinere formulată de reclamanta I. A., cu domiciliul în comuna T., sat P., judeţ G., în contradictoriu cu pârâtul C. T. M., cu domiciliul procesual ales în C., str. A.I. C., bl. …, . ap. ., la cabinet de avocat P. M., Autoritatea tutelară din cadrul Consiliului local T. şi Autoritatea tutelară din cadrul Consiliului local F. şi în consecinţă:

Majorează  pensia de întreţinere stabilită  în favoarea minorului şi în sarcina pârâtului,de la câte  379  lei lunar,  potrivit d.c. .../23.04.2013 a tribunalului Dolj, la câte 414 lei lunar în favoarea minorului, începând cu data  de 27.09.2013 şi până la majoratul acestuia, sau intervenirea  altei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei.

Respinge cererea reclamantei de modificare a programului de vizitare minor.

Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant C. T. M., în contradictoriu cu reclamanta pârâtă I. A..

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi.

Cu drept de apel.

Pronunţată azi, 06.02.2014, în şedinţă publică.

Preşedinte,

M. M.

Grefier,

L. I. B.