Desfacerea căsătoriei

Prin acţiunea înregistrată în data de 20.02.2015 pe rolul Judecătoriei M. sub nr. 678/260/2015, reclamantul C. C. A. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei C. P. solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi din culpa pârâtei, stabilirea domiciliului minorului C. C.L. la reclamant, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere raportat la venitul minim pe economie, exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi, precum şi revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, acela de P.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că părţile s-au căsătorit la data de 16.09.2011, iar din căsătorie a rezultat minorul C.C. L. născut la data de 21.11.2011.

Reclamantul a arătat că la începutul căsătoriei relaţiile dintre soţi au decurs normal însă ulterior acestea s-au deteriorat datorită lipsurilor materiale, în prezent părţile fiind despărţite în fapt, pârâta locuind în municipiul O..

Reclamantul a mai arătat că, deşi a contactat-o pe pârâtă pentru a relua relaţiile de familie, aceasta nu a fost de acord.

În drept, au fost invocate prevederile art. 373 lit. b, 383, 400, 402, 499 din codul civil.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.

Pârâta a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare pârâta a arătat că după încheierea căsătoriei s-a mutat împreună cu reclamantul în oraşul P.N. unde au locuit împreună un an de zile. Datorită comportamentului reclamantului, după un an de zile pârâta a plecat la B. Ulterior, la solicitarea reclamantului, pârâta s-a întors la P.N. După un timp, tot datorită comportamentului reclamantului care a revenit la vechile obiceiuri de a cheltui bani pe jocuri de noroc şi băuturi alcoolice, pârâta a arătat că s-a mutat împreună cu reclamantul la locuinţa naşilor lor în municipiul O. unde au locuit în perioada septembrie 2014-ianuarie 2015. Însă reclamantul nu a înţeles să-şi schimbe comportamentul, astfel că în luna ianuarie 2015 a plecat înapoi în oraşul P.N. pârâta rămânând să locuiască în O.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională pârâta a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului, reluarea numelui avut anterior căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti în comun, stabilirea locuinţei minorului la pârâtă în Oneşti, obligarea reclamantului la plata pensiei de întreţinere, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 373 lit. b, art. 383 alin. 3, 398, 400 alin. 1, 402, 530 alin. 2 şi 3, 532 cod civil, art. 205-210, 453 din noul cod de procedură civilă.

În vederea stabilirii competenţei teritoriale a instanţei a fost administrată proba testimonială.

La termenul din 04.02.2016, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei M.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 915 cod procedură civilă, cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul.

Potrivit art. 131 cod procedură civilă, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

Instanţa nu va reţine declaraţiile martorilor propuşi de reclamant şi pârâtă, respectiv C.N., I. N, N.A. şi B. E. referitoare la ultimul domiciliu comun al părţilor având în vedere caracterul contradictoriu al acestor declaraţii.

În speţa de faţă, aşa cum reiese din declaraţiile martorilor încuviinţaţi de instanţă la termenul din 10.12.2015, respectiv Ş.I.M. şi Ş.I.C.D., cei doi soţi au avut ultimul domiciliu comun în municipiul Piatra-Neamţ, iar ulterior pârâta s-a mutat în O. unde locuieşte şi în prezent. Din declaraţia martorului Ş.I. M. instanţa mai reţine şi că pârâta şi reclamantul nu au locuit niciodată împreună la părinţii reclamantului în comuna P., jud. B.

Totodată, instanţa reţine din declaraţiile martorilor CN, IN, BE că reclamantul locuieşte în prezent în Comuna P., jud. B.

Aşadar, în temeiul art. 131 şi art. 132 raportat la dispoziţiile art. 915 alin. 1 teza a II-a cod procedură civilă, reţinând că ultimul domiciliul comun al soţilor a fost în municipiul PN, însă în prezent niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia Judecătoriei PN judecătoria competentă să soluţioneze cererea de divorţ este cea în care îşi are domiciliul pârâta, respectiv Judecătoria O.

Instanţa nu va reţine susţinerea pârâtei referitoare la acordul părţilor de soluţionare a cauzei la Judecătoria M., având în vedere că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 915 alin. 2 cod procedură civilă, respectiv ca reclamantul şi pârâta să nu aibă locuinţa în tară.

Prin urmare, având în vedere considerentele arătate mai sus, instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei M. şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei O. jud. B.

Domenii speta

Spete similare