Domeniul: Litigii cu profesionişti. Aspecte de drept procedural
Excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului pentru cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.134/2010 privind Codul procedură civilă şi până la data de 31.12.2015..
- Articolul 483 alin. 2 din Legea nr. 134/2010;
- Articolul XVII alin. 2 din Legea nr. 2/1013;
Dispoziţiile articolului 483 alin. 2 din Legea nr.134/2010 prevăd în mod imperativ „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.134/2010 şi până la data de 31.12.2015 nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la articolul 94 alin. 1 lit. a-i din Legea nr. 134/2010 în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR.336 din 11.05.2015)
Prin decizia civilă nr. 912 A din 4.11.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI - a Civilă, instanţa a admis apelul formulat de apelantul-reclamant B. S. V. în contradictoriu cu pârâta B. SA şi a schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că: a admis în parte cererea şi a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 4.3 din contractul de credit de consum nr. 7212CSF2072830001/10.10.2007, respingând celelalte solicitări ca, neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe civile, ambele părţi au declarat recurs.
Pentru soluţionarea recursurilor la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V a Civilă la data de 19.01.2015 a fost înregistrat dosarul nr. 140/2015 (nr. unic 27978/300/2013).
La primul termen de judecată, 11.05.2015, Curtea în raport de dispoziţiile art. XVII alin. 2 din Legea nr.2/2013, raportat la art. 483 alin. 2 din Legea nr. 134/2010 din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului.
Cu privire la excepţia invocată Curtea reţine următoarele aspecte:
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 9.10.2013, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă.
Deci dreptul aplicabil în materia căilor de atac îl reprezintă dispoziţiile Noului Cod de Procedură Civilă.
Dispoziţiile art. 483 alin. 2 din Legea nr. 134/2010 prevăd în mod imperativ: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 şi până la data de 31.12.2015 nu sunt suspuse recursului, hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 alin. 1 lit. a-i din Legea nr. 134/2010, în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”.
Cum, în cauza de faţă, cuantumul pretenţiilor reclamantului (3.643,48 CHF + 1745,35 CHF = 5388,83 CHF ≈ 23.101,3753 lei) se situează sub nivelul minim de 1.000.000 lei prevăzut de textul de lege menţionat, necesar, pentru promovarea recursului.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 2 din Legea nr.134/2010 a admite excepţia şi a respins recursurile ca inadmisibile.
Judecătoria Mediaș
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale; lipsa de interes în promovarea unei acţiuni în grăniţuire în condiţiile în care reclamantul contestă doar suprafaţa înscrisă în CF a imobilu
Curtea de Apel Târgu Mureș
Recurs declarat împotriva deciziei de desfiinţare în tot sau în parte a hotărârii cu reţinerea cauzei spre rejudecare. Inadmisibilitate
Curtea de Apel Târgu Mureș
Încălcarea principiului contradictorialităţii părţilor şi a dreptului la apărare
Curtea de Apel Oradea
DREPT PROCESUAL CIVIL. CONTESTATIE ÎN ANULARE INTRODUSA ÎMPOTRIVA UNEI HOTARÂRI PRONUNTATE LA JUDECAREA FONDULUI DUPA CASAREA CU RETINERE. INADMISIBILITATE.
Curtea de Apel București
Citarea reprezentantului legal al copilului se impune deopotrivă, atât la stabilirea măsurilor de protecţie specială, cât şi la schimbarea acestora şi, ţinând seama că în prezenta speţă reclamanta urmăreşte adoptarea unei asemenea măsuri de protecţie spe