Drept procesual civil. contestatie în anulare introdusa împotriva unei hotarâri pronuntate la judecarea fondului dupa casarea cu retinere. inadmisibilitate.

DREPT PROCESUAL CIVIL. CONTESTATIE ÎN ANULARE INTRODUSA ÎMPOTRIVA UNEI HOTARÂRI PRONUNTATE  LA JUDECAREA FONDULUI DUPA CASAREA CU RETINERE. INADMISIBILITATE.

Contestatia  în anulare speciala întemeiata pe prevederile art. 318 din  Codul de procedura civila, poate  fi exercitata împotriva deciziilor date asupra recursului, nu si împotriva  celor pronuntate la judecata  fondului dupa casarea  cu retinere.

În speta, este atacata tocmai o atare  hotarâre, pronuntata  într-adevar  de  instanta de recurs, însa dupa casarea cu retinere pentru rejudecarea pricinii în fond, perspectiva din care contestatia în anulare apare ca fiind  inadmisibila.

Art. 318 din Codul de procedura civila

DECIZIA CIVILA NR.195/2015

din 21 mai 2015 (Dosar nr.14101/83/2010***)

Prin sentinta civila nr. 133 din 28 martie 2014 Tribunalul S M a respins ca inadmisibila actiunea civila înaintata de reclamantul N Z, împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, având ca obiect acordarea de despagubiri materiale în temeiul Legii nr.221/2009.

A respins ca inadmisibila actiunea civila din dosar conexat nr. 3585/83/2013 al Tribunalului S M, formulata de reclamantul N Z, cu acelasi domiciliu procedural, împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, având ca obiect constatarea caracterului politic al masurii administrative luate fata de antecesorul reclamantului, def. N J, precum si  acordarea de daune morale, întemeiate pe dispozitiile Legii nr.221/2009, fara cheltuieli de judecata pentru pârât, nefiind solicitate.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, tribunalul a retinut urmatoarele:

Tatal reclamantului N Z, în speta def.N J, dec.13.05.1958 (filele nr.83-84 din dosar nr.14101/83/2010 al Tribunalului S M – atasat la dosarul cauzei) a fost detinut la Colonia F, initial pentru o perioada de 24 de luni, din 10.06.1950 pâna în 10.06.1952, interval de timp prelungit ulterior pâna la data de 10.06.1954, dupa cum rezulta din Foaia matricola nr.1713/1952 (filele nr.3-4 idem), în temeiul deciziei nr.588/1952 (fila nr.69 idem).

Raportat la aceasta stare de fapt si coroborat cu înscrisurile depuse în probatiune, în copie, prin adresa nr.P7607/19.10.2011 a Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (fila nr.16 idem), înscrisuri constând în dosarul întocmit pe seama tatalui reclamantului si evidentiat în arhiva fostului Minister al Securitatii  Statului al Republicii Populare Române, Serviciul „C”-Regionala, dosar nr.2191/18.10.1953 (filele nr.17-73 idem), s-ar parea, la o prima examinare, ca masura administrativa adoptata fata de tatal reclamantului, aceea a internarii acestuia într-o unitate militara pentru o perioada de 2 ani, prelungita apoi cu înca 2 ani la Colonia F prezinta un caracter politic în întelesul disp.art.1 alin.2 si 3 din Legea nr.221/2009 cu modificarile ulterioare.

Totusi fata de continutul înscrisurilor din cadrul dosarului nr.2191/18.10.1952, instanta a retinut ca motivele pentru care a fost luata masura de mai sus au constat, printre altele, în aceea ca „este un mare sovinist, uraste din suflet nationalitatile conlocuitoare si mereu spune chiar ca el este contra jidanilor” (fila nr.31 din dosar nr.14101/83/2010 al Tribunalului Satu Mare).

S-a mai retinut ca potrivit adresei nr.56326-S/18.01.1943 a Ministerului Afacerilor Interne din România (fila nr.43 idem) tatal reclamantului a fost suspectat ca face parte din serviciul de spionaj maghiar, fiind astfel detinut în temeiul mandatului de detinere emis în dosarul judiciar nr.8196 (fila nr.44), retinându-se totodata ca în mai multe rânduri acesta a facut „propaganda antidemocratica, antisovietica si sovinista” (fila nr.45).

Din cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 22.09.1945 si al declaratiilor date de numitii I C, avocat în D si I C, comerciant în D (filele nr.54-56 idem) se mai retine ca în perioada Diktatului de la Viena, numitul N J era informator al statului maghiar facând parte din comisia constituita în acest scop la nivelul orasului D si al localitatilor înconjuratoare prin care se dispuneau epurarile cu caracter etnic din unitatile de învatamânt superior (fila nr.56), precum si cele cu caracter etnic, vizând expulzari ale cetatenilor evrei si români din Ardeal (fila nr.58).

În sfârsit, din cuprinsul înscrisurilor depuse în copie certificata în acelasi dosar, mai rezulta ca în perioada 1940 – 1944 tatal reclamantului a facut parte dintr-o organizatie politica cu caracter fascist care activa în loc.D.

În aceste circumstante instanta a apreciat ca în cauza sunt incidente disp.art.7 din Legea nr.221/2009, potrivit carora prevederile legii în discutie nu se aplica persoanelor condamnate sau fata de care s-a luat masura administrativa pentru ca au savârsit infractiuni contra umanitatii, respectiv pentru ca au desfasurat o activitate de promovare a ideilor, conceptiilor sau doctrinelor rasiste si xenofobe, precum ura si violenta pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase si inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie.

Prin prisma acestor considerente tribunalul a respins ca inadmisibila actiunea reclamantului, apreciind ca fiind pe deplin incidente în cauza disp.art.7 din Legea nr.221/2009 anterior evocate.

În subsidiar, instanta a mai retinut, în argumentarea inadmisibilitatii actiunii reclamantului, în ce priveste capatul de cerere acordarea despagubirilor morale solicitate de acesta, ca în urma adoptarii deciziei nr.12/19.09.2011 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a statuat, pe calea unui recurs în interesul legii, obligatoriu potrivit art.330 indice 7 alin.4 Cod de procedura civila (1865), ca urmare a deciziilor Curtilor Constitutionale nr.1358/2010 si nr.1360/2010, dispozitiile art.5 alin.1 lit.a Teza I din Legea nr.221/2009 si-au încetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii în Monitorul Oficial a deciziilor instantelor de contencios constitutional (Mon.Of.nr.789/07.11.2011, Partea I).

Totodata, în privinta despagubirilor materiale solicitate de reclamant instanta de rejudecare a mai retinut, consecvent îndrumarului stabilit prin decizia civila nr.5712/2013 a Curtii de Apel O pronuntata în dosar nr.14101/83/2010*, ca aceste despagubiri sunt susceptibile în principiu de a face obiectul reparatiei instituite prin art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, dar ca, din perspectiva incidentei în cauza a deciziei nr.6/2013 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie , pronuntata într-un alt recurs în interesul legii în aceasta materie (Monitorul Oficial nr.245/29.04.2013, Partea I) coroborat cu argumentele si rationamentul juridic expuse în doctrina si jurisprudenta în aceasta privinta, în ipoteza unei reparatii insuficiente sau incomplete fata de titularul dreptului subiectiv alegat, în conditiile Legii nr.247/2005, respectiv ale legii nr.10/2001, cu modificarile sui completarile ulterioare ale acestor acte normative, acesta din urma are deschisa calea reglementata prin prevederile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 numai în ipoteza în care dovedeste ca, odata ce a uzat de calea procedurala a legilor de mai sus, a epuizat întreaga procedura reglementata prin acestea si ca demersurile sale au ramas fara rezultat din motive care exclud propria culpa, nefiind lasata la latitudinea sa abandonarea procedurilor astfel initiate si optiunea pentru o noua procedura alternativa, consecvent principiului „electa una via, excluditur alteram” (rationament expus de exemplu si în cuprinsul sentintei civile nr.3095/D/04.10.2013 pronuntata de Tribunalul Satu Mare în dosar nr.3198/83/2012, confirmat prin decizia civila nr.394/20.02.2014 – R pronuntata de Curtea de Apel O în acelasi dosar).

Fata de cele de mai sus instanta a respins actiunea reclamantului, atât cea formulata în prezentul dosar, cât si cea din dosar conexat nr.3585/83/2013, fara cheltuieli de judecata pentru pârât nefiind solicitat, conform dispozitivului prezentei sentinte.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs reclamantul N Z solicitând admiterea recursului, casarea sentintei atacate cu trimitere spre rejudecare în baza dispozitiilor art. 312 pct. 5 din Codul de procedura civila, cu indicarea pentru Tribunalul S M sa procedeze cu ocazia rejudecarii si la judecarea în fond a cererii, sa administreze probatoriul deja ordonat si neefectuat datorita declararii ca inadmisibila a cererii si sa se pronunte asupra solicitarii recurentului reclamant referitor atât la constatarea caracterului politic al retinerii cât si asupra daunelor morale din perspectiva reglementarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului si conform dispozitiilor art. 5 pct. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, cu cheltuieli de judecata.

Prin decizia civila nr.761/R din 24 iunie 2014, instanta de recurs a  admis recursul civil declarat de recurentul pârât N Z, domiciliat în C, B I, nr. , judetul S M,  în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice – cu sediul în B, str. A, nr. , sector  împotriva sentintei civile nr. 133 din 28 martie 2014, pronuntata de Tribunalul S M si în consecinta:

A fost casata în întregime sentinta civila nr. 133 din 28 martie 2014, pronuntata de Tribunalul S M si s-a fixat termen pentru evocarea fondului la data de 9 septembrie 2014, cam. 39, ora 9.

Pentru a pronunta în acest mod, instanta de recurs (în rejudecare dupa casarea cu trimitere), a retinut urmatoarele:

Criticile aduse de recurent au fost întemeiate, gresit fiind solutionata de instanta de fond pe exceptia de inadmisibilitate actiunea formulata de reclamantul N Z, întemeiata pe dispozitiile Legii nr. 221/2009, solutia fiind  bazata pe o analiza superficiala, sumara a probelor administrate si ignorarea dispozitiilor instantei de control  conform deciziei de casare.

Instanta de recurs a apreciat ca pentru solutionarea cauzei se impune suplimentarea probatiunii atât în ce priveste cererea privind constatarea caracterului politic al masurilor administrative luate asupra antecesorului reclamantului cât si cu privire la  despagubirile materiale pretinse de catre acesta, probe ce nu se pot administra în faza de recurs impunându-se casarea sentintei atacate cu retinerea cauzei spre rejudecare.

Fata de cele ce preced, instanta în baza art. 312 alin. 5 din Codul de procedura civila, a admis recursul dispunând casarea sentintei cu retinerea cauzei spre rejudecare, sens în care a fixat termen de judecata la data de 9 septembrie 2014.

Dupa casarea cu retinere, Curtea prin decizia civila nr.955/4 noiembrie 2014, evocând fondul dupa casare,

A admis în parte actiunea formulata de reclamantul N Z  domiciliat în C, B-dul. I, nr. , judetul S M, în dosarele  conexate nr. 14101/83/2010** si nr. 3585/83/2013 a Tribunalului S M, împotriva pârâtului STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE – cu sediul în B, str. A, nr. , sector , si în consecinta:

A constatat caracterul politic al masurii administrative luate împotriva antecesorului sau N Z.

A respins capetele de cerere privind acordarea daunelor morale si materiale.

 Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut urmatoarele considerente:

Prin actiunea formulata, reclamantul N Z a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la despagubiri pentru persecutiile la care a fost supus tatal sau, în speta defunctul N J, decedat la 13.05.1958 (filele nr.83-84 din dosar nr. 14101/83/2010** al Tribunalului S M – atasat la dosarul cauzei) care a fost detinut la Colonia F, initial pentru o perioada de 24 de luni, din 10.06.1950 pâna în 10.06.1952, interval de timp prelungit ulterior pâna la data de 10.06.1954, dupa cum rezulta din Foaia matricola nr. 1713/1952 (filele nr.3-4 idem), în temeiul deciziei nr. 588/1952 (fila nr.69 idem).

Pârâtul Statul Român a solicitat respingerea cererii atât în ceea ce priveste caracterul politic cât si cererea privind despagubirile solicitate.

Actiunea reclamantului din cele doua dosare conexate nr. 3585/83/2013 si nr. 14101/83/2010 a Tribunalului S M este întemeiata în ceea ce priveste caracterul politic al masurii administrative luate împotriva antecesorului sau.

În ceea ce priveste caracterul politic al masurilor administrative si a arestarii, raportat la aceasta stare de fapt si coroborat cu înscrisurile depuse în probatiune, în copie, prin adresa nr.P7607/19.10.2011 a Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (fila nr.16 idem), înscrisuri constând în dosarul întocmit pe seama tatalui reclamantului si evidentiat în arhiva fostului Minister al Securitatii  Statului al Republicii Populare Române, Serviciul „C”-Regionala, dosar nr.2191/18.10.1953 (filele nr.17-73 idem), reiese ca masura administrativa adoptata fata de tatal reclamantului, aceea a internarii acestuia într-o unitate militara pentru o perioada de 2 ani, prelungita apoi cu înca 2 ani la Colonia F prezinta un caracter politic în întelesul disp.art.1 alin.2 si 3 din Legea nr.221/2009 cu modificarile ulterioare.

S-a apreciat ca nu pot fi retinute criticile formulate de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Oradea si Statul Român câta vreme art. 7 din Legea nr. 221/2009 face vorbire de persoane condamnate pentru astfel de infractiuni, ori nu s-a facut dovada condamnarii.

Totodata, s-a retinut ca masurile administrative, arestarile dispuse fata de antecesorul reclamantului sunt din perioada de referinta a Legii nr. 221/2009 (06.03.1945 – 22.12.1989) astfel ca, fata de cele mai sus expuse si înscrisurile aflate la dosar sunt întrunite prevederile art.  2 pct. 3, 4 din Legea nr. 221/2009, pentru constatarea caracterului politic criticile pârâtului sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveste despagubirile solicitate privind daunele morale si materiale, acestea au fost respinse pentru urmatoarele considerente:

În ceea ce priveste daunele morale, acestea nu sunt întemeiate, tinând cont de urmatoarele aspecte.

Astfel, prin  Decizia nr.12/19.09.2011 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie se retine ca s-a stabilit –cu forta obligatorie pentru instante conform art.330/7 alin.4 Cod procedura civila (dezlegarile date problemelor de drept judecat, sunt obligatorii pentru instante, de la data publicarii deciziei în Monitorul Oficial -) ca, urmare a Deciziilor Curtii Constitutionale nr.1358/2010 si nr.1360/2010, dispozitiile art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 si-au încetat efectele si nu mai pot constituit temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional în Monitorul Oficial.

Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut în considerente, obligatoriu pentru instante, ca, efectele deciziilor de neconstitutionalitate se produc pentru viitor si nu aduc atingere drepturilor câstigate; faptul ca actiunea întemeiata pe art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 s-a promovat când era în vigoare, nu înseamna ca efectele acesteia se întind în timp pe toata durata desfasurarii procedurii judiciare, nefiind un act juridic conventional si  nefiind raporturi juridice determinate de parti, cu drepturi si obligatii precis stabilite pentru a opera legea incidenta la momentul în care raporturile au luat nastere.

S-a apreciat ca judecata nu se poate întemeia pe o dispozitie legala inexistenta juridic urmare a declararii neconstitutionalitatii ei iar  dreptul pretins, s-a considerat ca nu mai are nici un fundament în legislatia interna si nici  nu este incidenta notiunea de bun pentru a fi aplicabile dispozitiile  art.6 din Conventia Europeana  a Drepturilor Omului.

Ca urmare, desi pâna la publicarea acestei decizii Curtea de Apel O a admis actiunile având ca obiect daune morale, introduse anterior publicarii deciziilor de neconstitutionalitate,  retinând în acest sens existenta unei sperante legitime pentru realizarea dreptului pretins precum si faptul ca în cauza nu pot fi discriminati reclamantii ale caror actiuni nu au fost solutionate pâna la data publicarii deciziilor de neconstitutionalitate, urmare a publicarii deciziei nr. 12/2011 în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat expres ca dreptul pretins nu mai are nici un fundament în legislatia interna, instanta va respinge aceste pretentii.

A proceda altfel decât a conchis Înalta Curte de Casatie si Justitie ar însemna, o încalcare a dispozitiilor art. 330/7 alin. 4 Cod procedura civila, dispozitii ce sunt imperative, iar referitor la aceste prevederi legale prin Decizia nr. 54/5.02.2014 Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3307 al. 4 Cod procedura civila invocata de reclamant, iar referitor la aceste prevederi legale, prin Decizia nr. 54/05.02.2014 a Curtii Constitutionale s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3307 al. 4 Cod procedura civila, invocata de reclamant.

Au  fost respinse si pretentiile reclamantului privind acordarea despagubirilor materiale întrucât nu s-a facut dovada acestora.

Instanta de recurs a casat sentinta cu retinere tocmai în ideea de a da posibilitatea partii sa administreze probe în acest sens, sarcina probei incumbând reclamantului conform art. 1169 Cod civil.

Întrucât despagubirile materiale vizeaza imobilele terenuri în suprafata de 32 ha, si 23 ha padure, conform precizarii din 21.03.2014 – fila 23 dosarul Tribunalului S M, instanta de recurs a pus în vedere reclamantului în sedinta publica din 09.09.2014, sa depuna extrasele de carte funciara pentru imobilele solicitate, ceea ce reclamantul nu a facut.

Nu s-a facut asadar în cauza nici dovada proprietatii tuturor acestor suprafete de teren si nici dovada datei confiscarii sau daca confiscarea s-a dispus ca urmare a luarii împotriva antecesorului reclamantului a unor masuri cu caracter politic în sensul celor prevazute de Legea nr. 221/2009.

Nici probele administrate în cauza, înscrisuri – adresa nr. 3152/2014 de la Comisia C –C, Fisa personala din dosarul CNAS nu fac dovada deplina în acest sens – prezinta stari materiale diferite cu privire la persoana numitului N I la aceeasi data – anul 1950 si nici nu rezulta ca  exproprierea a cuprins perioada de referinta a Legii nr. 221/2009.

Mai  mult, din copia anexata la adresa nr. 3152/2014 – fila 39 dosar recurs – la pozitia 27 figureaza E M peste care a fost trecut defunctul N I fara nici o motivare, fara a fi certificata de autoritati modificarea, iar suprafata nu coincide cu cea din adresa, iar cât priveste anii 1948, 1949 nu este înserata nici o suprafata de teren. Cât priveste declaratia martorului audiat la instanta de fond N S R, nici aceasta nu este edificatoare, în primul rând din declaratia reiese ca este ruda cu reclamantul „familia unchiului meu N I”, iar în al doilea rând suprafetele declarate nu coincid cu probele de la dosar si nici cu sustinerile reclamantului.

Asadar s-a opinat ca era sarcina reclamantului astfel cum s-a aratat sa suplineasca probatoriul în vederea solutionarii legale a pretentiilor formulate, întrucât probele administrate nu sunt suficiente nici pentru identificarea acestor imobile, refuzând sa depuna situatia de carte funciara care ar face dovada proprietatii inclusiv a identificarii în teren a imobilelor pentru a constitui temei la încuviintarea unei expertize de evaluare pentru stabilirea despagubirilor solicitate, nefiind elemente în acest sens.

Reclamantul nu a uzat de procedura la legile speciale de reparatie Legea nr. 18/1991, Legea nr. 167/1998, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 247/2005, dar acest lucru nu conduce la ideea ca în temeiul Legii nr. 221/2009 nu trebuie sa faca dovada pretentiilor invocate, exact ca în cazul acestor acte normative, aceasta lege facând referire expresa la Legea nr. 10/2001 si la Legea nr. 247/2005.

Fata de cele mai sus expuse, a fost admisa în parte actiunea reclamantului în ceea ce priveste constatarea caracterului politic al masurii administrative luate împotriva antecesorului sau si respinse ca nefondate cererile privind acordarea despagubirilor morale si materiale.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestatie în anulare contestatorul N Z, solicitând admiterea acesteia si pe cale de consecinta anularea deciziei civile nr.955/2014-R a Curtii de Apel O si dispunerea rejudecarii recursului.

Prin motivele contestatiei în anulare, contestatorul a formulat urmatoarele critici:

-rejudecarea cauzei în urma casarii Deciziei civile nr.761/2014-R a avut loc fara examinarea criticilor formulate în recurs, referitor la evaluarea despagubirilor, având loc cu încalcarea dispozitiilor obligatorii a deciziei de casare;

-cu toate ca, în sensul solicitarii recurentului, decizia a fost casata, cu îndrumarea ca în rejudecare sa se administreze probe referitoare la despagubirile materiale pretinse, în rejudecare dupa casare, instanta de recurs nu a raspuns si nu a solutionat motivul de recurs privind evaluarea terenurilor, nici nu s-a conformat deciziei de casare care indica suplimentarea probatiunii referitor la stabilirea despagubirilor;

-dupa casare si în rejudecare, instanta nu a administrat probatoriul solicitat pentru evaluarea despagubirilor, lasând nesolutionat atât motivul de recurs invocat de parte, cât si îndrumarea obligatorie a deciziei de casare, în schimb a deplasat cerinta probatoriului si astfel a gasit motive de respingere a cererii în despagubiri, practica instantei nefiind admisibila din moment ce dosarul cauzei cuprindea deja dovezi legate de proprietatea antecesorului reclamantului, ocolind solicitarea motivului de recurs referitor la stabilirea câtimii despagubirilor si orientând judecarea si administrarea probatoriului spre aspecte care nu au fost solicitate nici prin decizia de casare.

În drept, s-a invocat art.318 pct.1 Cod procedura civila.

Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimatul Statul Român reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, în principal a solicitat respingerea contestatiei ca inadmisibila si mentinerea ca temeinica si legala a deciziei civile ce a facut obiectul dosarului nr.14101/83/2010**, iar în subsidiar, respingerea contestatiei în anulare ca neântemeiata si nelegala si mentinerea ca temeinica si legala a deciziei civile pronuntate în dosar nr.14101/83/2010**, astfel, raportat la exceptia de inadmisibilitate a contestatiei în anulare, a invocat ca motivele expuse în cuprinsul acesteia nu se încadreaza în prevederile art.317 din Codul de procedura civila, iar pe contestatia în anulare, arata ca nu mai exista un temei juridic pentru acordarea unor despagubiri cu titlu de daune morale, ca masuri reparatorii iar fata de obligativitatea deciziei nr.1354/20.10.2010, a deciziei nr.1358/21.10.2010 , a deciziilor nr.1360/21.10.2010, pronuntate de Curtea Constitutionala si a deciziei  nr.12/19.09.2011 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, apreciaza ca Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice nu mai datoreaza despagubiri cu titlu de daune morale în temeiul Legii nr.221/2009.

Reprezentanta Ministerului Public, a solicitat  admiterea exceptiei de inadmisibilitate a contestatiei în anulare, având în vedere ca în cauza nu exista niciunul din cazurile expres si limitativ prevazute de Codul de procedura civila pentru admisibilitatea contestatiei în anulare, iar pe fond a  solicitat respingerea contestatiei în anulare ca nefondata si mentinerea deciziei atacate ca fiind legala si temeinica, neexistând nici un motiv de anulare a acesteia, neprobându-se de catre contestator dreptul sau de proprietate cu un estras de carte funciara, ce se impune a face dovada proprietatii în regimul reglementat de Legea nr.221/2009.

Examinând contestatia în anulare, prin prisma exceptiei de inadmisibilitate, a motivelor formulate, instanta constata urmatoarele:

Motivul pe  care partea contestatoare îsi fundamenteaza contestatia în anulare dedusa judecatii rezida în neadministrarea dupa casarea cu retinere a probatoriului solicitat pentru evaluarea despagubirilor, sustinându-se ca a fost lasat nesolutionat motivul de recurs invocat de parte si ca nu s-a tinut cont de îndrumarea obligatorie a deciziei de casare.

În primul rând, trebuie a se retine ca, în speta, nu-si gasesc incidenta prevederile art.318 din Codul de procedura civila, sub aspectul celor doua motive reglementate pentru exercitarea contestatiei în anulare.

Astfel, contestatia în anulare speciala întemeiata pe textul de lege anterior mentionat poate fi exercitata împotriva deciziilor date asupra recursului, nu si împotriva celor pronuntate la judecata fondului dupa casare cu retinere. Or, în speta se ataca tocmai o atare hotarâre, pronuntata într-adevar de instanta de recurs însa dupa casarea cu retinere pentru rejudecarea pricinii în fond, hotarâre careia îi sunt aduse critici privind pretinse greseli de judecata, perspectiva din care apare ca fiind inadmisibila contestatia în anulare dedusa judecatii, aceasta cale de atac neputându-se constitui într-un mijloc de reformare a hotarârii contestate, chiar gresite.

Dat fiind caracterul inadmisibil al contestatiei în anulare, devine de prisos analizarea motivelor invocate în sustinerea acesteia si respectiv a celorlalte aparari ale partii intimate.

Fata de considerentele ce preced, instanta, în baza dispozitiilor art.320 din Codul de procedura civila, a respins ca inadmisibila contestatia în anulare, decizia contestata fiind mentinuta în totalitate, constatându-se ca partea intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Domenii speta

Spete similare