Actiune in constatare

Prin decizia civilă nr. 165/08.03.2013, tribunalul a respins ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă MA, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi MA, MAAM, MIM, MPŞ şi MFV.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A sub nr. 937/740/2012 la data de 31.01.2012, astfel cum a fost precizată la datele de 15.05.2012 şi 26.06.2012, reclamanta MA a chemat în judecată pe pârâţii: MA, MAAM, MIM, MPŞ şi MFV, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că este proprietarul de drept al  imobilului -casă de locuit-situat în A, str. CV, nr. 137, judeţul T şi al terenului aferent în suprafaţă totală de 200 m.p., având ca vecini: N-MG; S-BV; V-str. CV; E-NC, proprietate dobândită ca efect al uzucapiunii.

În motivarea acţiunii , reclamanta a arătat că deţine imobilul identificat mai sus pe care l-a construit împreună cu soţul său MV (decedat la data de 19.08.2009, conform certificatului de deces nr. 2479 /20.08.2009) pe terenul dobândit  de acesta prin uzucapiune de la bunicul său MF.

A mai menţionat reclamanta că atât pentru casa de locuit, cât şi pentru terenul aferent curţii de 200 m.p., a existat o posesie continuă, pe o perioadă mai mare de 10 ani, utilă şi neafectată de vicii, posesie exercitată de reclamantă şi soţul ei, cât şi de autorii lor (părinţii, respectiv bunicul soţului său).

Reclamanta a arătat că la data deschiderii succesiunii soţului său, MV (decedat la data de 19.08.2009), în masa succesorală rămasă de pe urma acestuia nu au fost menţionate bunuri mobile şi imobile (conform certificatului de moştenitor nr. 56/07.04.2011), asupra imobilului ce formează obiectul cauzei având un drept de posesie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1846-1860 Cod civil anterior.

Legal citaţi, pârâţii  MAAM, MIM, MPŞ şi MFV au formulat întâmpinare, în care  au arătat că imobilul cu privire la care reclamanta solicită a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune a fost al bunicului lor MF, părinţii pârâţilor au locuit împreună cu aceştia, casa fiind construită, renovată şi consolidată de aceştia din urmă. La momentul deschiderii succesiunii tatălui pârâţilor, MV  avea asupra imobilului un drept de posesie.

Au menţionat pârâţii că înţeleg să nu primească nici-un bun din ce ar putea constitui masa succesorală rămasă de pe urma tatălui lor, respectiv să nu uzucapeze alături de reclamantă, în ceea ce priveşte imobilul şi nu revendică dreptul de proprietate asupra casei şi terenului.

Judecătoria A prin sentinţa civilă nr. 5648 din 1.11.2012, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă, întrucât aceasta nu a putut prescrie împotriva autorilor soţului său MV, decedat la data de 19.08.2009, care au avut posesia imobilului din anul 1958 cum a menţionat reclamanta în acţiune, locuind permanent în imobil, până la deces, sub nume de proprietari.

Reclamanta a stăpânit imobilul împreună cu soţul său MV la succesiunea căruia pârâţii, în calitate de fii, au vocaţie succesorală potrivit certificatului de moştenitor nr. 56/2011 şi în cazul unei proprietăţi indivize, coproprietarii sunt presupuşi că stăpânesc bunul împreună, motiv pentru care posesia lor, având un caracter echivoc, nu este aptă a fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Caracterul echivoc poate fi înlăturat prin acte din care să rezulte intenţia fermă a unuia dintre coindivizari de a se comporta ca proprietar exclusiv, or, în cauză, reclamanta nu a exercitat singură posesia asupra imobilului ci împreună cu soţul său şi cu cei patru copii ai săi, pârâţi în litigiu, cum a precizat în însăşi cererea formulată.

Prin urmare, constatând că nu s-a făcut dovada posesiei utile, continue, neîntrerupte, netulburate, publice şi exclusive în termenul de prescripţie de 30 de ani şi nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1877 şi 1890 Cod Civil anterior, instanţa a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs recurenta-reclamantă MA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele următoare:

1.-Hotărârea cuprinde motive contradictorii. Astfel, se apreciază că acţiunea este neîntemeiată întrucât posesia nu este utilă, continuă şi sub nume de proprietar, reclamanta neputând prescrie împotriva părinţilor soţului său MV, şi pe de altă parte, se reţine faptul că reclamanta nu a invocat joncţiunea posesiilor, deşi acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1860 Cod Civil, menţionând că a dobândit dreptul de proprietate alături de soţul său şi împreună cu părinţii acestuia.

A mai precizat recurenta-reclamantă că imobilul a fost folosit neîntrerupt împreună cu soţul său şi fiii lor.

2.-Prin hotărâre a fost încălcat principiul disponibilităţii părţilor, instanţa ignorând întâmpinarea formulată în cauză de către pârâţi, prin care au arătat că imobilul a fost dobândit de la bunicul lor, că la data deschiderii succesiunii tatălui lor, nu a fost menţionat în masa succesorală şi de asemenea, pârâţii au precizat că nu invocă nici un drept de proprietate asupra casei şi terenului ce formează obiectul cauzei.

3.-Motivarea hotărârii este insuficientă în sensul aprecierii probelor administrate în cauză, instanţa reţinând greşit că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1847-1890 Cod Civil anterior, deşi din probe a reieşit fără echivoc faptul că a locuit împreună cu soţul săi şi cu părinţii acestuia, decedaţi în prezent, timp de 30 de ani.

Recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă MA a solicitat prin acţiunea formulată şi modificată ulterior, să se constate că a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra casei de locuit situată în A, str. CV, nr. 137, jud. Tşi a terenului aferent în suprafaţă totală de 200 mp, deşi din probele administrate în cauză,rezultă că în imobilul respectiv a locuit împreună cu soţul său MV şi părinţii acestuia, iar după decesul acestora, în imobil au locuit pârâţii, în calitate de fii, care au vocaţie la succesiunea tatălui lor, MV, aşa cum reiese din certificatul de calitate nr. 56/7.07.2011 eliberat de BNP EI în dosarul succesoral nr. 56.

Pentru a putea prescrie împotriva autorilor soţului său, recurenta-reclamantă trebuia să exercite asupra imobilului o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, conform art. 1847 Cod Civil în vigoare la data formulării acţiunii, în timp ce recurenta-reclamantă a exercitat posesia asupra unui bun indiviz, stăpânit alături de soţul său şi autorii acestuia, iar după decesul soţului, alături de fiii  lor, pârâţii din prezenta cauză, aceştia din urmă având calitatea de moştenitori ai defunctului MV.

Stăpânirea de către unul dintre moştenitori a unui bun succesoral, nu duce la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate decât dacă a intervenit o manifestare de voinţă a moştenitorului care să demonstreze că a înţeles să transforme posesia comună în posesie exclusivă, or recurenta-reclamantă nu a făcut această dovadă, stăpânind imobilul împreună cu ceilalţi moştenitori.

Prin urmare, posesia exercitată de recurenta-reclamantă, nu s-a caracterizat prin continuitate, publicitate şi nici nu a fost exclusivă timp de 30 de ani, de natură a determina dobândirea proprietăţii asupra imobilului, în acest sens fiind şi sentinţa recurată.

Recurenta-reclamantă a invocat joncţiunea posesiilor, prin motivele de recurs, arătând că a stăpânit imobilul alături de soţul său MV şi împreună cu părinţii acestuia, iar după decesul soţului, împreună cu fiii lor, pârâţii din dosar, însă nu s-a făcut dovada adevăratului proprietar împotriva căruia a curs prescripţia de 30 de ani şi nici a joncţiunii posesiilor, iar posesia s-a exercitat asupra unui bun succesoral, indiviz, care nu este de natură să ducă la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului.

A mai invocat recurenta-reclamantă încălcarea principiului disponibilităţii părţilor, dat fiind că prin întâmpinare, pârâţii au precizat că în eventualitatea dezbaterii succesiunii tatălui lor, nu revendică dreptul de proprietate asupra casei şi terenului ce fac obiectul cauzei.

Principiul disponibilităţii în procesul civil, lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii, inclusiv cu privire la persoanele cu care înţelege să îşi dispute obiectul procesului.

Analizând posesia exercitată de recurenta-reclamantă în contextul în care imobilul asupra căruia se invocă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, a fost deţinut atât de către soţul recurentei-reclamante, autorii acestuia din urmă şi în cele din urmă, de pârâţi în calitate de fii, nu echivalează cu încălcarea principiului disponibilităţii, cum greşit au pretins pârâţii prin întâmpinare, aceştia având posibilitatea ca în eventualitatea dezbaterii succesiunii tatălui lor, să renunţe la atribuirea cotelor părţi ce li se cuvin  din imobil.

Instanţa  a pronunţat sentinţa în raport de probele administrate în cauză, reţinând corect că  nu sunt îndeplinite dispoziţiile art.1846 şi următoarele cod civil,astfel încât  recursul este nefondat şi sub acest aspect, fiind respins.

Domenii speta

Spete similare