Acţiune în anularea unei sancţiuni disciplinare aplicate prin Încheierea Consiliului de Disciplină din cadrul i.p.j.

Decizie 400/R din 14.02.2012


Acţiune în anularea unei sancţiuni disciplinare aplicate prin Încheierea Consiliului de Disciplină din cadrul I.P.J.

- Legea nr. 554/2004, republicată, art. 7

- C. pr. civilă, art. 109 alin. 2

 - Ordinul M.A.I. nr. 400/2004

Potrivit art. 62 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, sancţiunea se aplică prin Decizia Şefului Instituţiei, în cazul în speţă fiind emisă o asemenea dispoziţie care este susceptibilă de a fi contestată la şeful ierarhic superior în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării (art. 66 din O.M.A.I. nr. 400/2004). Decizia motivată potrivit art. 67 din O.M.A.I. nr. 400/2004 poate fi atacată pe calea contenciosului administrativ (art. 68 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004).

Calea contenciosului administrativ este deschisă doar în condiţiile în care decizia de soluţionare a contestaţiei împotriva dispoziţiei de sancţionare a fost atacată, în caz contrar, acţiunea este inadmisibilă.

Prin Sentinţa nr. 1985/1.07.2011 a Tribunalului Harghita, s-a admis excepţia lipsei plângerii prealabile, invocată de pârâtul I.P.J. Harghita şi în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul P.L. împotriva pârâtului I.P.J. Harghita, ca prematur introdusă.

În considerentele hotărârii atacate s-au reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr.306/96/2011 la data de 10.02.2011, reclamantul P.L. a chemat în judecată pe Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita în calitate de pârât pentru contestarea sancţiunii disciplinare, prevăzută de art.17 lit. c din O.M.A.I. nr. 400/2004, respectiv amânarea promovării în grad profesional sau funcţiei superioare pe o perioada de 1 an, sancţiunea fiind aplicată la data de 21.01.2011, în Consiliul de disciplina I.P.J. Harghita.

Apreciază că, în cursul efectuării cercetării prealabile nu au fost respectate prevederile art.28 alin.1, art. 29 alin.1 şi 2, art. 32 alin.2 din O.M.A.I. nr. 400/2004, intimatul a refuzat administrarea întregului probatoriu solicitat şi în consecinţă i s-a aplicat sancţiunea disciplinară, prevăzuta de art.17 lit. c din O.M.A.I. nr. 400/2004, respectiv amânarea promovării în grad profesional sau funcţiei superioare pe o perioada de 1 an.

Prin întâmpinarea depusă la data de 31.005.2011, pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita invocă excepţia lipsei procedurii prealabile iar în fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia lipsei plângerii prealabile, pârâtul a arătat că reclamantul nu a respectat dispoziţiile  art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar referitor la netemeinicia cercetării prealabile invocate de reclamant, a arătat că, potrivit prev. art. 44 din O.M.A.I. nr. 400/2004, Consiliul de Disciplină s-a pronunţat în acest sens, în încheiere precizându-se că „probele administrate sunt temeinice în stabilirea vinovăţiei"; ca urmare, consideră că la dispunerea sancţiunii, au fost respectate prevederile legale care reglementează întreaga procedură a cercetării disciplinare.

Instanţa de fond a reţinut că reclamantul contestă sancţiunea disciplinară, prevăzută de art.17 lit. c din O.M.A.I. nr. 400/2004, respectiv amânarea promovării în grad profesional sau funcţiei superioare pe o perioada de 1 an, aplicată la data de 21.01.2011, în Consiliul de disciplină din cadrul I.P.J. Harghita.

Potrivit art.7 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, reclamantul, respectiv persoana care s-a considerat vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim, înainte de a se adresa instanţei de contencios competente, trebuia să se adreseze autorităţii, respectiv emitentului dispoziţiei de sancţionare sau autorităţii superioare, pentru revocarea actului de sancţionare.

Reclamantul nu a formulat plângere prealabilă, prevăzută în mod imperativ de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, ci s-a adresat direct instanţei cu acţiune în contencios administrativ, eludând astfel dispoziţiile imperative ale legii, care impun obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile. 

Îndeplinirea procedurii plângerii prealabile este o condiţie a însuşi dreptului de exercitare a acţiunii, pe calea contenciosului administrativ. În contextul în care reclamantul, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, excepţia invocată de pârâtul I.P.J. Harghita este întemeiată, urmând a fi admisă.

Împotriva acestei Sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.L., criticând hotărârea atacată ca nelegală, susţinând în esenţă, referitor la admiterea excepţiei, că instanţa, în mod eronat a reţinut că necunoaşterea legii nu poate fi invocată pentru a justifica nerespectarea ei, făcând abstracţie de dispoziţiile imperative ale art. 62 din O.M.A.I. nr. 400/2004, culpa organului emitent de a nu preciza  modalitatea de contestare a actului atacat, constituind temeiul obiectiv ce fundamentează excepţia admisă.

Conform dispoziţiilor art. 62 lit. f din O.M.A.I. nr. 400/2004, decizia trebuia să cuprindă indicarea instanţei sau a organului la care se atacă. În ciuda acestui fapt, actul atacat precizează o soluţie alternativă de contestare, în sensul că salariatul se poate adresa fie la I.P.J., fie la instanţa de contencios administrativ.

În prezenta cauză, recurentul susţine că nu a avut acces la o instanţă care să statueze  asupra legalităţii deciziei contestate nefiind asigurat efectiv accesul la justiţie, având în vedere că acţiunea a fost respinsă pe considerente procedurale.

Prin omisiunea indicării exprese a organului competente la care se atacă actul, s-a adus recurentului o vătămare a drepturilor procesuale, sancţionată cu nulitatea deciziei emise.

Instanţa de fond, în mod eronat a admis excepţia invocată, în ciuda faptului că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, în sensul constatării nulităţii deciziei pentru omisiunea indicării exprese a organului de contestare a acesteia, dându-se astfel curs motivului de casare invocat.

În altă ordine de idei, sentinţa este nelegală şi datorită faptului că actul normativ care a stat la baza emiterii deciziei, nu este în vigoare, termenul şi procedura reglementate prin acesta neputând fi avute în vedere de instanţă.

Conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că O.M.A.I. nr. 400/2004 este un ordin emis de un conducător al organelor administraţiei publice centrale de specialitate, respectiv de Ministrul Administraţiei şi Internelor.

Absenţa publicării acestui ordin în Monitorul Oficial conduce la consecinţa lipsirii lui de efecte juridice până în momentul publicării în Monitorul Oficial.

În consecinţă, întrucât legea dispune numai pentru viitor, nu se poate reţine că O.M.A.I. nr. 400/2004, este aplicabil unor situaţii juridice născute anterior intrării lor în vigoare.

Pentru aceleaşi considerente, în prezenta cauză întreaga procedură de sancţionare a recurentului este viciată, iar actele administrative emise sunt nule de drept, nefiind aplicabilă nici procedura prealabilă prevăzută de actul normativ menţionat.

Privitor la aplicabilitatea O.M.A.I. nr. 400/2004, Direcţia informare şi relaţii publice a comunicat adresa nr. 414303/2010 în baza Legii privind liberul acces la informaţii, unei terţe persoane prin intermediul căreia se precizează că Ordinul nr. 400/2004 nu avea caracter de act normativ clasificat şi a fost abrogat în data de 30.07.2008 prin Ordinul MIRA nr. 560/30.07.2008.

În consecinţă, norma invocată fiind abrogată, instanţa nu putea respinge acţiunea ca prematur introdusă în baza prevederilor acesteia.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât I.P.J. Harghita a solicitat respingerea recursului, susţinând că, hotărârea atacată este la adăpost de critici, întrucât în mod just a fost admisă excepţia lipsei procedurii prealabile, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, şi de asemenea că actul de sancţionare cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 62 din O.M.A.I.  nr. 400/2004.

Privitor la excepţia de nelegalitate a O.M.A.I. nr. 400/2004 invocată ca şi motiv de recurs, apreciază că aceasta este nefondată întrucât ordinul atacat este un act administrativ cu caracter normativ, care, potrivit art. 27 alin. 3 din HG nr. 555/2001 nu este supus regimului general de publicare în Monitorul Oficial. Potrivit art. 26 alin. 3 din Regulamentul privind măsurile metodologice organizatorice, termene şi circulaţia proiectelor de acte normative în cadrul ministerului, aprobat prin O.M.A.I. nr. 533/2003, actele normative interne, nesecrete, nebrosate se multiplică şi se difuzează unităţilor din subordine, de către comandamentele de armă, inspectoratele şi direcţiile generale, direcţiile aparatului central. În acest sens, se constată că nepublicarea ordinului atacat în Monitorul Oficial, se datorează domeniului său de reglementare limitat, aplicabil doar unei categorii profesionale şi anume personalul din minister.

Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat următoarele:

Reclamantul a solicitat, prin acţiunea introductivă, anularea sancţiunii disciplinare aplicată acestuia (respectiv  amânarea promovării  în gradul profesional  următor, pe o perioadă de un an), prin Încheierea nr. 106787/21.01.2011 a Consiliului de Disciplină din cadrul I.P.J. Harghita. Din modul de formulare a contestaţiei, este cert că reclamantul a înţeles să atace doar această încheiere, pe care a apreciat-o ca nelegală,  întrucât cuprindea o sancţiune care viza carierea acestuia.

Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 62 din O.M.A.I. nr. 400/2004, este de observat că, sancţiunea se aplică prin Decizia Şefului instituţiei, respectiv I.P.J. Harghita – Poliţia Municipiului Miercurea Ciuc, după cum a fost cazul şi în speţa dedusă judecăţii, prin emiterea  Dispoziţiei Şefului Poliţiei nr. 300.416/26.01.2011 (fila 43 dosar de fond).

Potrivit dispoziţiilor art. 66 din O.M.A.I. nr. 400/2004, contestarea acestei decizii urma să fie făcută la şeful ierarhic superior, în termen de 5 zile lucrătoare, de la data comunicării acesteia.

Decizia motivată, potrivit dispoziţiilor art. 67 din O.M.A.I. nr. 400/2004, putea fi atacată, pe calea contenciosului administrativ, la instanţa judecătorească competentă, această cale de atac fiind conferită prin dispoziţiile art. 68 din acelaşi act normativ.

De altfel, această cale de atac, respectiv accesul la justiţie, este conferit şi de dispoziţiile art. 61 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora „poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară aplicată, în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea”, respectiv „poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare”.

În aceste condiţii, este de observat că reclamantul nu a atacat Dispoziţia nr. 300.416/26.01.2011 prin care acesta a fost sancţionat, ci doar Încheierea prin care s-a propus  sancţionarea acestuia, respectiv nr. 106.787/21.01.2011. În raport de dispoziţiile legale precitate, calea contenciosului administrativ i-ar fi fost deschisă reclamantului, doar în condiţiile în care ar fi atacat decizia prin care s-ar fi soluţionat contestaţia formulată de acesta, împotriva dispoziţiei de sancţionare.

Raportând aceste dispoziţii la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, este de observat că reclamantul nu a uzat în cauză de procedura prealabilă, respectiv aşa numitul recurs administrativ (reprezentat de contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de sancţionare), ceea ce atrage inadmisibilitatea acţiunii.

Aceasta întrucât, procedura prealabilă este reglementată ca o condiţie de exercitate a dreptului la acţiune, a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă.

Aşa fiind, instanţa de recurs, chiar admiţând recursul, nu ar putea proceda la soluţionarea litigiului, pe excepţia inadmisibilităţii, întrucât s-ar ajunge la pronunţarea unei hotărâri nelegale, pentru că s-ar răpi părţilor un grad de jurisdicţie, ceea ce ar reprezenta o încălcare a principiului dublului grad jurisdicţional.

În aceste condiţii, întrucât hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind realizat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, soluţia care se impune este aşadar admiterea recursului, potrivit art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, şi casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre judecarea, în continuare, primei instanţe, Tribunalul Harghita, urmând ca soluţia care va fi pronunţată, să aibă în vedere considerentele de mai sus.

Şi nu în ultimul rând, instanţa de recurs apreciază că nu se impune pronunţarea instanţei de control judiciar, cu privire la aspectele ce vizează nelegalitatea Ordinului MAI nr. 400/2004, ca urmare a nepublicării acestuia în Monitorul Oficial, pentru două motive: în primul rând, calea de atac la instanţa de judecată, este conferită de dispoziţiile art. 61 alin. 3 din Legea nr. 360/2002, act normativ cu forţă superioară O.M.A.I. nr. 400/2004, şi în al doilea rând, neîndeplinirea procedurii prealabile constituie un veritabil fine de neprimire, care conduce la inadmisibilitatea cercetării oricăror alte excepţii de procedură sau fond, precum şi a aspectelor ce vizează fondul cauzei.