Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.

Domeniul: Litigii cu profesionişti. Aspecte de drept material

Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.

Creanţă achitată parţial, ulterior formulării cererii de deschidere  a procedurii, dar insuficientă pentru a duce la răsturnarea prezumţiei de insolvenţă. Neaplicarea dispoziţiilor articolului 72 alin. 5 din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora „ în cazul achitării, până la închiderea dezbaterilor a creanţei creditorului care a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei judecătorul-sindic  va respinge cererea”.

Curtea a reţinut că o plată totală a sumei are drept efect respingerea cererii de deschidere a procedurii şi nu o plată parţială – cum este cazul în speţă, când debitoarea a achitat parţial debitul, împrejurare care face dovada că aceasta nu are în mod real posibilitatea de a achita suma pretinsă, respectiv debitoarea nu a dovedit că are resurse financiare suficiente pentru achitarea întregii sume.

- Articolul 70 alin. 1, articolul 5 alin. 1 pct. 29 şi articolul 72 alin.5 din Legea nr. 85/2014

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.725/A din 05.05.2015)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VII-a Civilă la data de 19.11.2014 sub nr. 40184/3/2014 creditoarea S.C R. R. S.R.L  a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea S.C T. B. S.R.L,

În motivare, creditoarea a arătat că deține împotriva debitoarei o creanță în cuantum de 46.429,80 lei reprezentând : suma de 45.689,04 lei, cu titlu de preț confirmat prin facturile fiscale  seria RMCBO și nr.1400116/30.08.2014, 1400124/03.09.2014, 1400131/05.09.2014, 1400132/06.09.2014,14000142/11.09.2014, 14000148/13.09.2014 și  14000150/15.09.2014 emise pentru betonul livrat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.,53/13.06.2014 încheiat între părți, suma de 540,76 lei reprezentând dobândă comercială calculată de la data scadenței facturilor , precum si suma de 200 lei cheltuieli de judecată.

 In urma raporturilor comerciale a livrat marfa constând în beton , debitoarea obligându-se a-l achita conform termenilor contractuali. Debitorul nu a achitat la scadență  sumele datorate  , întârziind cu mult peste 60 de zile plata facturilor.

În drept, creditoarea  a invocat dispoziţiile art.5, pct.20, art.65 , art.70 din  Legea nr.85/2014.

În probaţiune, creditoarea  a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri pe care le-a depus la dosar.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 200 de lei.

Debitorul, a formulat contestație, la data de 08.12.2014, solicitând respingerea cererii.

In motivarea contestației a arătat că nu se află în stare de insolvență, mai mult între părți au existat discuții care au avut ca obiect stingerea debitului. In data de 29.10.2014 creditoarea a notificat existenta debitului și i-a pus în vedere ca în termen de 3 zile să îl achite . Prin răspunsul la notificare transmis  creditoarei la data de 30.10.2014 au făcut cunoscute motivele pentru care au întârziat plata  facturilor. In pofida discuțiilor purtate  si faptul că este de notorietate că nu se află în stare de insolvență, creditoarea în aproximativ 2 săptămâni a formulat cerere de deschidere a procedurii.

Mai arată că la data de 28.11.2014, a făcut demersuri pentru soluționarea amiabilă, respectiv a propus creditoarei un grafic de plată eșalonată, în trei tranșe egale, în perioada decembrie 2014-februarie 2015 a tuturor sumelor solicitate, eșalonare realistă și sustenabilă având în vedere specificul activității – comercializarea betonului și a materialelor de construcție -, însa propunerea nu a fost acceptată de creditoare, aceasta solicitând plata integrală a debitului până la 31.12.2014.

La data de 22.12.2014, debitoarea a depus la dosar dovada că a achitat suma de 15.476 lei, arătând că valoarea creanței este de 30.213 lei, deci sub pragul de 40.000 lei impus de lege.

Creditoarea a formulat întâmpinare la contestație, la data de 30.12.2014, arătând că prin plățile, ulterioare emiterii citației către debitoare, plați care au semnificația unei depline recunoașteri a debitului, cuantumul creanței a fost redus succesiv până la suma de 30.213,04 lei. Plata parțială a sumei, ulterior înregistrării cererii, până la un cuantum situat convenabil sub valoarea prag , apreciată  că reprezintă pe de o parte un abuz de drept  cu intenția de a eluda incidența unor norme legale, iar pe de altă parte o recunoaștere a stării de insolvență, debitoarea nefiind capabilă să achite integral debitul ci doar parțial, în condițiile în care nu există nici un impediment în sensul stingerii datoriei, în afară de incapacitatea de plată.

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII - a Civilă prin sentinţa civilă nr. 41 din 5.01.2015 a respins cererea creditorului ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a avut în vedere dispoziţiile art.3 şi art.5 pct.29 din Legea nr.85/2014, potrivit cărora procedura insolvenţei se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi la art. 3 alin. (2) din Codul civil, cu excepţia celor care exercită profesii liberale, precum şi a celor cu privire la care se prevăd dispoziţii speciale în ceea ce priveşte regimul insolvenţei lor, respectiv insolvenţa reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.

A mai a reţinut că prezintă relevanţă următoarele dispoziţii normative din aceeaşi lege:- art.5 pct.29 lit.a), care prevede că ,, insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă;- art.5 pct.20 creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei este creditorul a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile. Prin creanţă certă, în sensul prezentei legi, se înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăşi suma prevăzută la pct. 72;

Potrivit art. 70 alin.1 în ref. la art. 5 alin. 1 pct. 20 şi pct. 72 din Legea 85/2014  orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă, a cărui creanţă, de cel puţin 40.000 lei, este certă, lichidă şi exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere introductivă, la care va anexa documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii.

Încetarea de plăţi faţă de creditorul care a formulat cererea introductivă se prezintă ca o prezumţie legală a stării de insolvenţă, ce poate fi răsturnată doar de debitorul care face dovada ca are sume de bani disponibile în patrimoniu.

Rezultă, din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale, că aplicarea procedurii insolvenţei reglementate de Legea nr.85/2014 este supusă îndeplinirii a două condiţii ce privesc persoana debitorului :

- debitorul să aibă calitatea de  profesionist

- debitorul să se afle în stare de insolvenţă sau insolvenţa să fie iminentă.

În ce priveşte proba stării de insolvenţă a patrimoniului debitorului, se instituie în favoarea creditorului prezumţia legală potrivit căreia debitorul se află într-o stare vădită de insolvenţă. În acest sens, legiuitorul, pornind de la faptul material al neplăţii unei datorii certe, lichide şi exigibile prezumă:  lipsa ori insuficienţa lichidităţilor din patrimoniul debitorului şi  împrejurarea că neplata datoriei este consecinţa acestei lipse ori insuficienţe de disponibil bănesc.

 Prezumţia legală arătată este însă relativă, întrucât debitorul are posibilitatea de a contesta starea de insolvenţă şi de a face proba situaţiei faptice contrare, respectiv că dispune de lichidităţi suficiente pentru a acoperi integral creanţa pretinsă de creditor, şi că, în mod implicit, neplata datoriei nu are drept cauză insuficienţa lichidităţilor, ci alte cauze (debitorul dispune de lichidităţi, dar, indiferent de temeinicia motivelor invocate, refuză ori întârzie plata).

Mai rezultă faptul că pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, la cererea creditorului, mai este necesar îndeplinirea şi a următoarelor condiţii ce privesc creanţa creditorului  şi a căror dovedire este sarcina creditorului conform art. 249 din C.pr.civ.  :  creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă; creanţa creditorului să aibă o valoare egală ori mai mare de 40 000 lei; creanţa să fie exigibilă de mai mult de 60 de zile de la scadenţă.

În fapt judecătorul sindic a reţinut că societatea creditoare este titularul unui drept de creanţă împotriva societăţii debitoare, constând în avans preţ produse nelivrate în sumă de 46229,80 lei  alcătuită din suma de 45689,04 reprezentând preţ beton livrat şi neachitat şi 540,76 lei reprezentând dobândă legală.

Creanţa este constatată prin contractul nr. 53/13.06.2014, facturile fiscale emise, avizele de însoţire a mărfi, înscrisuri depuse la dosar.

Debitorul nu a făcut dovada că ar fi achitat restul de preţ ci din contră recunoaşte datoria sus menţionată din care arată că a achitat pe parcursul judecăţii, la data de 15.12.2014 şi 19.12.2014 suma de 15476 lei din datoria sus menţionată.

Astfel această creanță sunt certe.

Creanța consemnată în titlurile sus menționate sunt în prezent în valoare de 30753 lei ca urmare a achitării parţiale a datoriei  și astfel valoarea creanței nu depășeşte pragul minim legal de 40.000 lei.

Creanțele sunt exigibile de mai mult de 60 de zile de la scadență așa cum reiese din cuprinsul titlurilor depuse la dosar fiind îndeplinită și a treia condiție privind creanța creditorului.

Ca urmare a îndeplinirii și ultimei condiții arătată anterior operează prezumția legală relativă că debitorul este în stare de insolvență.

Reține instanța că debitorul a formulat contestație prin care nu recunoaşte starea de insolvenţă şi a răsturnat prezumţia legală prin faptul că a efectuat o plată parţială cuprinzând o sumă importantă, fapt din care rezultă că dispune de lichidităţi pentru achitarea debitului şi a dobânzii legale.

În consecință, instanţa a apreciat că în cauză cererea creditorului nu îndeplineşte toate condiţiile legale stabilite de Legea nr.85/2014 pentru aplicarea și deschiderea procedurii insolvenței.

 Creditoarea R. R. S.R.L. a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 41/05.01.2015 şi a solicitat admiterea apelului şi modificarea în întregime a sentinţei, cu consecinţa respingerii contestaţiei pârâtei şi a deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoarea T. B. S.R.L.

În motivare a arătat că prin sentinţa atacată, instanţa de fond nu a făcut o analiză a tuturor împrejurărilor relevate şi nici a textelor legale invocate prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei şi mai ales prin întâmpinarea formulată faţă de contestaţia debitoarei.

În opinia apelantei instanţa de fond a făcut o aplicare in abstracto şi trunchiată a prevederilor legii nr. 85/2014, reţinând doar litera legii şi nu spiritul legii, argumentele debitoarei din contestaţie - o aşa-zisă notorietate, nedovedită însă, a faptului că nu ar fi în insolvenţă şi existenţa unei corespondenţe purtate între noi şi debitoare, nu sunt în măsură să combată starea de insolvenţă a acesteia.

Citând dispoziţiile art.  5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014 a arătat că în cauză este vorba despre o prezumţie relativă de insolvenţă şi revine debitoarei sarcina răsturnării sale prin infirmarea insolvenţei, adică a demonstrării acelor situaţii de fapt de natură să releve că dispune de lichidităţi îndestulătoare pentru plata datoriilor sale, indiferent de numărul lor sau de calitatea creditorilor.

Or, societatea T.B. S.R.L., contrar celor reţinute de instanţa de fond, nu a răsturnat prezumţia de insolvenţă, neaducând probe din care să rezulte că dispune de lichidităţi care să poată acoperi integral creanţa subscrisei. Dimpotrivă, debitoarea chiar subliniază că nu deţine disponibilităţi băneşti necesare plăţii datoriei către noi, confirmând astfel starea de insolvenţă în care se află.

A susţinut apelanta că în motivarea hotărârii atacate instanţa s-a contrazis arătând la pagina 3 din sentinţă că „ Prezumţia legală arătată este însă relativă, întrucât debitorul are posibilitatea de a contesta starea de insolvenţă şi de a face proba situaţiei faptice contrare, respectiv că dispune de lichidităţi suficiente pentru a acoperi integral creanţa pretinsă de creditor (...) „ , iar pe de altă parte în finalul motivării, la fila 4 a sentinţei a arătat că : „ Reţine instanţa că debitorul a formulat contestaţie prin care nu recunoaşte starea de insolvenţă şi a răsturnat prezumţia legală prin faptul că a efectuat o plată parţială cuprinzând o sumă importantă, fapt din care rezultă că dispune de lichidităţi pentru achitarea debitului  şi a dobânzii legale” .

Pe de altă parte, simpla afirmaţie a debitoarei-contestatoare că are de încasat sume de bani de la partenerii săi de afaceri, pe lângă faptul că nu reprezintă un argument de natură să răstoarne prezumţia, nici măcar nu este dovedit, debitoarea nu a depus nici o evidenţă /înregistrare contabilă din care să rezulte situaţia debitorilor săi şi a sumelor pe care le are de încasat, precum şi a faptului că aceste eventuale sume, dacă ar fi de încasat, ar fi de natură să acopere, după cheltuielile uzuale ale societăţii, cu salarii, impozite , taxe, şi creanţele către creditori.

Totodată, faţă de singurul argument al instanţei de fond în motivarea sentinţei, cum că făcând debitoarea plăţi parţiale care au redus suma datorată sub pragul de 40.000 lei nu ar mai fi îndeplinite condiţiile deschiderii procedurii, a subliniat  că instanţa nu a analizat şi nu a combătut apărările sale, întemeiate pe texte legale şi a făcut o greşită aplicare a legii :

Conform art. 5 pct. 72 din legea nr. 85/2014 : „ valoarea-prag (40.000 lei) reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusa cererea de deschiderea a procedurii de insolvenţă,, Conform art. 5 pct. 20, paragraf final din legea nr. 85/2014 : „ Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei doar în cazul în care (...) suma datorată acestora va depăşi suma prevăzută la pct. 72.,,

Conform art. 72, al. (5) din legea nr. 85/2014 : „ în cazul achitării, până la închiderea dezbaterilor, a creanţei creditorului care a solicitat deschiderea procedurii judecătorul-sindic va respinge cererea (...) „ per a contrario, se înţelege că doar o plată integrală, nu una parţială, poate să aibă acest efect.

Din textele legale invocate de subscrisa rezultă că momentul în funcţie de care se cere îndeplinirea condiţiilor legii pentru a se deschide procedura este acela al introducerii cererii. Astfel, ar însemna că s-ar permite debitorilor să acţioneze în mod discreţionar şi şicanator, exact cum a procedat şi societatea T. B. S.R.L., prin efectuarea unor plăţi parţiale care să reducă creanţa sub pragul valoric cerut de lege. In acest sens s-au pronunţat instanţele de judecată în mod constant, reţinând că răsturnarea prezumţiei de insolvenţă impune probarea deţinerii de lichidităţi suficiente achitării integrale a sumei pretinse, de către debitor, plăţile efectuate exclusiv cu scopul diminuării creanţei sub nivelul prag neputând avea ca efect respingerea cererii pentru neîntrunirea condiţiilor de admisibilitate. Am depus practică judecătorească în acest sens la dosarul de fond.

A mai arătat că la data la care a solicitat deschiderea procedurii, cuantumul creanţei sale faţă de T. B. S.R.L. era de 46.229,80 lei, deci peste valoarea prag de 40.000 lei. Prin plăţi parţiale, ulterioare primirii citaţiei în prezentul dosar de către debitoare, plăţi care au semnificaţia unei depline recunoaşteri a debitului, cuantumul creanţei a fost redus succesiv până la suma de 30.213,04 lei.

 A apreciat că plata parţială a sumei, ulterior înregistrării cererii subscrisei, până la un cuantum situat convenabil sub valoarea-prag, reprezintă pe de o parte un abuz de drept, cu intenţia de a eluda incidenţa unor norme legale (după cum chiar telefonic ne-a comunicat debitoarea că va face dacă nu renunţăm la cererea de deschidere a procedurii) , iar pe de altă parte o recunoaştere a stării de insolvenţă, debitoarea nefiind capabilă să achite întregul debit, ci doar parţială, în condiţiile în care nu există nici un impediment în sensul stingerii datoriei, în afară de incapacitatea de plată.

A mai arătat că, o dovadă suplimentară a relei-credinţe a debitoarei, o reprezintă faptul că  în ciuda angajamentului asumat, de a achita la anumite termene datoria faţă de noi, nu a respectat nici aceste eşalonări, propuse chiar de ea : rata a doua în cuantum de 15.476 lei era scadentă în data de 30.01.2015, dar nici la data prezentei nu e achitată. Aşadar, este departe de a fi răsturnată prezumţia de insolvenţă. astfel cum a reţinut în mod eronat instanţa de fond, debitoarea nemaifăcând nici o plată către noi.

Conchizând a solicitat să se constate că deţine împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, scadentă de peste 60 zile şi care depăşeşte valoarea-prag prevăzută de art. 5 pct. 72 la data introducerii cererii, aspect care, coroborat cu faptul că debitoarea nu a răsturnat prezumţia de insolvenţă, nu poate conduce decât la admiterea apelului, respingerea contestaţiei debitoarei şi la deschiderea procedurii de insolvenţă, astfel cum a fost aceasta solicitată.

În drept au invocat dispoziţiile  art. 466 şi urm NCPC, Legea nr. 85/2014.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părţilor conform art. 411 pct.2 C.proc.civ.

Debitoarea T. B. SRL a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea apelului promovat ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei civile nr. 41/05.01.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti ca legală şi temeinică.

În motivare a arătat că instanţa de fond a făcut o corectă şi legală aplicare a dispoziţiilor legale în materie, respectiv a interesului urmărit de legiuitor prin edictarea acestui act normativ.

Astfel, în mod corect s-a reţinut că plata consistentă pe care a făcut-o către creditoare face dovada că dispune de disponibilităţi băneşti suficiente pentru plata atât a debitului restant cât şi a dobânzii legale, ca modalitate de acoperire a prejudiciului cauzat creditoarei prin întârzierea plăţii.

A arătat că susţinerea creditoarei că a făcut o plată parţială doar pentru a scădea sub valoarea-prag de 40.000 lei nu poate fi primită faţă de împrejurarea că valoarea plăţii pe care a făcut-o este cu mult mai mare decât cea care ar fi fost necesară să coboare cuantumul creanţei sub valoarea-prag şi să eludeze incidenţa unor norme legale cum interpretează apelanta.

A mai arătat că apelanta se află într-o gravă eroare confundând recunoaşterea debitului cu o recunoaştere implicită a stării de insolvenţă; a apreciat că a făcut doar dovada bunei-credinţe recunoscând debitul şi propunând un grafic de achitare.

De altfel, este de neînţeles vehementa cu care apelanta insistă în deschiderea procedurii insolvenţei faţă de subscrisa şi modul în care, o eventuală deschidere a procedurii insolvenţei ar putea să-i acopere creanţa mai repede decât eşalonarea propusă de subscrisa astfel încât nici activitatea noastră să nu aibă de suferit (vă rugăm să aveţi în vedere că suntem o societate care activează în piaţa construcţiilor, domeniu de activitate greu încercat financiar în ultimii ani şi totodată condiţionat de condiţiile meteo - în timpul iernii activitatea fiind extrem de redusă).

Faţă de cele expuse anterior a solicitat să se constate că societatea nu se află în situaţia lipsei fondurilor băneşti disponibile, existenta stării de insolventă trebuie să fie o stare continuă care denotă imposibilitatea debitoarei de a plăti datoriile cu lichidităţi avute la dispoziţie.

În speţă, societatea creditoare nu este un creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii de insolventă, în opinia sa, procedura insolvenţei fiind folosită contrar scopului său stabilit de legiuitor, respectiv executarea silită colectivă prin plata, pe cale judiciară, a datoriilor debitorului aflat în stare de insolventă, ci este folosită ca o cale judiciară de executare silită, ceea ce poate fi considerat un abuz de drept.

În dovedirea cererii înţelegem să ne folosim de proba cu înscrisuri.

Depunem prezenta în două exemplare, unul pentru instanţă şi unul pentru a fi comunicat.

 În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205 C.proc.civ. şi Legea 85/2014.

Creditoarea R. R. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să se constate că apărările formulate sunt netemeinice debitoarea nu face dovada existenţei disponibilităţii pentru că nu a depus niciun document financiar, bancar din care sa rezulte ca are disponibilităţi băneşti, şi nici măcar documente din care sa rezulte ca ar urma sa încaseze sume de bani din care sa  plătească datoria.

În cea ce priveşte buna credinţă invocată de debitoare a arătat că  până în luna aprilie 2015 intimata nu a mai achitat nici o sumă de bani în afară de plata făcută pentru a scădea sub pragul limită pentru insolvenţă, din decembrie 2014, astfel încât este evidenţă reaua-credinţă a acesteia, precum şi imposibilitatea de a plăti datoria, fapt ce îi confirmă starea de insolvenţă. 

 Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 70 alin.1 din Legea 85/2014 şi art. 5 alin. 1 pct. 20 şi pct. 72, orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă, a cărui creanţă, certă lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile, cu un cuantum minim de 40.000 lei, poate introduce o cerere  conform legii.

Din textele legale menţionate rezultă că pentru declanşarea procedurii insolvenţei trebuie ca titularul cererii să facă parte din domeniul de aplicare al legii nr. 85/2014); creanţa invocată să fie certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile de la scadenţă şi să îndeplinească condiţiile privind valoarea prag prevăzută de art. 5 pct. 72; starea debitorului să fie caracterizată de insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.

 Curtea constată, astfel cum a reţinut în cauză şi judecătorul sindic,  că,  creanţa invocată de creditoare,  reprezentată de debit şi accesorii, are caracter cert, lichid şi exigibil, rezultând din contractul nr. 53/13.06.2014, facturile depuse la dosarul cauzei,  însuşite de debitoare, scadente anterior învestirii instanţei de judecată cu cererea de deschidere a procedurii.

Curtea mai reţine, în plus, că prin contestaţia şi întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în faţa judecătorului sindic, debitoarea a arătat că între părţi au avut loc discuţii privind stingerea debitului, că a „propus creditoarei în data de 28.11.2014, ulterior formulării cererii de deschidere a procedurii, un grafic de plată eşalonată, în trei tranşe egale, în perioada  decembrie 2014-februarie 2015(în termen de trei luni) a tuturor sumelor solicitate prin cererea introductivă, eşalonare realistă şi sustenabilă având în vedere specificul activităţii subscrisei-comercializarea betonului şi a materialelor de construcţii-activitate care în sezonul rece se reduce semnificativ, astfel încât graficul plăţilor şi fluxul financiar al subscrisei să nu fie afectat.”(f.57 dosar fond)

Din susţinerile debitoarei se reţine că aceasta nu a contestat debitul solicitat ci a explicat motivele care au dus la neplata sumelor restante.

Propunerea menţionată în contestaţie şi întâmpinare, materializată în scris, însuşită de debitoare se află la dosarul cauzei la fila 59 dosar fond. Potrivit acesteia, debitoarea a recunoscut în data de 28.11.2014 debitul restant în cuantum de 45.689 lei, debit care urma să fie achitat astfel: Rata I în cuantum de 15.467 lei va fi achitată până cel mai târziu la data de 30.12.2014; Rata II în cuantum de 15476 lei va fi achitată până cel mai târziu la data de 30.01.2015;Rata III în cuantum de 15.477,8 lei va fi achitată până ce mai târziu la data de 27.02.2015.

De asemenea, anterior, debitoarea prin înscrisul adresat creditoarei, datat 30.10.2014, a arătat că va achita debitul în cuantum de 45.689,04 lei.(f.62 dosar fond)

 Conform art.5 pct. 29 din lege, insolvenţa este starea patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, fiind prezumată atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor.

Aşadar, starea de insolvenţă presupune încetarea plăţilor timp de mai mult de  60 de zile, ca urmare a lipsei fondurilor băneşti din averea debitorului, acestuia din urmă revenindu-i sarcina probei pentru răsturnarea prezumţiei de insolvenţă.

Contrar celor susţinute de debitoare şi reţinute de judecătorul sindic,  Curtea reţine că prin plata sumei de 15.476 lei efectuată în data de 15.12.2014 debitoarea nu a făcut dovada disponibilităţilor băneşti peste cuantumul total al valorii creanţei menţionate prin cererea introductivă, plata parţială fiind insuficientă pentru a răsturna prezumţia de insolvenţă de care beneficiază creditoarea.

Curtea mai reţine şi dispoziţiile  art. 72 alin.5 din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora :„în cazul achitării, până la închiderea dezbaterilor a creanţei creditorului care a solicitat deschiderea procedurii judecătorul sindic va respinge cererea.”

Rezultă astfel că o plată totală a sumei are drept efect respingerea cererii de deschidere a procedurii nu şi o plată parţială, cum este cazul în speţă, când debitoarea a achitat parţial debitul.

Curtea mai reţine, contrar susţinerilor debitoarei, că plata parţială a sumei în cursul soluţionării cauzei reprezintă dovada că aceasta nu are în mod real  posibilitatea de a achita  suma pretinsă prin cererea adresată judecătorului sindic. Că este aşa rezultă şi din împrejurarea că în cursul soluţionării apelului aceasta a mai achitat  o parte din sumă, fără însă a realiza o plată integrală care să stingă creanţa invocată şi recunoscută.(f.40 dosar apel)

Prin  întâmpinarea depusă în apel debitoarea a arătat că buna sa credinţă rezultă din faptul că a recunoscut debitul şi a propus un grafic de achitare. Această susţinere face să confirme încă odată caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, dar este insuficientă pentru a duce la răsturnarea prezumţiei de insolvenţă, astfel cum a susţinut debitoarea.

Chiar dacă, urmare a celor două plăţi parţiale efectuate în cursul soluţionării cauzei,  suma rămasă de plată este  într-un cuantum inferior valorii prag impuse de pct. 72 al art. 5, 40.000 lei, Curtea reţine că aceasta nu este de natură să ducă, astfel cum susţine debitoarea la respingerea cererii creditoarei pentru că debitoarea nu a dovedit că are resurse financiare suficiente pentru achitarea întregii sume.

Împrejurarea că pe rolul Judecătoriei Oradea a fost introdusă de creditoare cerere de chemare în judecată prin care urmăreşte obligarea pârâtei la plata debitului restant provenit din facturile menţionate în cererea de deschidere a procedurii nu are nicio relevanţă juridică în cauză, cele două căi procedurale, cea a dreptului comun şi cea reglementată de Legea nr. 85/2014 fiind diferite; sesizarea Judecătoriei Oradea nefăcând dovada, astfel cum s-a susţinut de debitoare, comportamentului abuziv al creditoarei.

Pentru aceste considerente, contrar celor reţinute de judecătorul sindic, Curtea reţine că în cauză contestaţia formulată de debitoare este neîntemeiată; sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii debitoarei, cererea creditoarei fiind astfel întemeiată.

 Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 N.C.P.C. a admis apelul şi în temeiul art. 43 alin.7 din Legea nr. 85/2014, a anulat hotărârea apelată şi a trimis cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenţei.

Domenii speta

Spete similare