Conflict de muncă având ca obiect drepturi salariale.

Domeniul: conflicte de muncă

Conflict de muncă având ca obiect drepturi salariale. Neîncălcarea de către angajator a dispoziţiilor art. 164 din Codul Muncii cât priveşte garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. Apel respins.

- Codul Muncii, art. 164

Curtea reţine că acţiunea reclamantului nu este întemeiată şi pentru faptul că obligaţia instituită în art. 164 Codul muncii vizează numai garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară, iar nu salariul de bază brut al fiecărei categorii. Cu alte cuvinte, nu se pot acorda salarii brute sub minimul prevăzut de actele normative invocate, condiţie respectată în cazul intimatului-reclamant.

În consecinţă, H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 şi H.G. nr. 23/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, la care şi Codul muncii trimite, însă acesta reprezintă un etalon pentru nivelul de salarizare, în scopul asigurării garantării unor condiţii de muncă decente şi echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 2931 DIN 09 SEPTEMBRIE 2015)

Prin cererea înregistrată la data de 06.01.2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a sub nr. şi apoi sub numărul, în urma disjungerii dispuse la data de 20.10.2014, reclamanţii A.R., C.C., D.S. şi alţii au chemat în judecată pârâta SNTFM, solicitând să se dispună obligarea acesteia să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011 diferenţa dintre drepturile salariate calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare stabilit prin art.41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 şi drepturile salariale efectiv plătite, diferenţă ce rezultă din faptul ca în art.41 a lin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 valoarea salariului minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 700 lei, iar salariul de încadrare al fiecărui reclamant a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr.1 din Actul adiţional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei.

 În subsidiar: - daca se va aprecia că, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 a fost denunţat cu 30 de zile înainte de expirarea acestuia şi încetarea acestuia a fost notificată în termen de 5 zile, organului la care a fost depus pentru înregistrare, aşa cum prevăd dispoziţiile art.33 alin.4 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la acea dată), iar acesta nu este aplicabil până la 31 decembrie 2011, reclamantul a solicitat: să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor Contractului colectiv de munca pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.03.2011 încheiat la nivel de unitate şi prevederile art.1 din HG.nr.1193/24 noiembrie 2010 şi obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual şi sa plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011 diferenţele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienţilor de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinşi în Anexa nr. 1 la Actul adiţional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 şi din Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr. 15/16.03.2011, încheiate la nivelul pârâtei, în raport de valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei, sau în raport de valoarea salariului de baza minim brut pe ţară garantat în plata de 670 lei conform art.1 din H.G. nr.1193/24 noiembrie 2010 şi drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei de la data fiecărei scadente şi dobânda legală; obligarea pârâtei să plătească fiecărui reclamant încadrat în funcţiile de mecanic locomotiva-automotor şi mecanic ajutor locomotive - automotor, pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011, sporul de 25% la salariul de baza, pentru munca prestata în condiţii speciale de muncă, raportat la salariul majorat aşa cum rezultă de la punctul 1, în conformitate cu prevederile art.42 alin.1 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011:

- să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor art.1 din HG. nr.1225/14.12.2011 şi obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual şi să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.01.2012 - 31.01.2013 diferenţele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienţilor de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinşi în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 şi 2012-2014, încheiate la nivelul pârâtei, în raport de salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plata de 700 Iei conform art.1 din. H.G . nr.1225/14.12.2011 şi drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă.

- să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor art.1 din HG. nr.23/2013 şi obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual şi să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.02.2013-30.06.2013 diferenţele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienţilor de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinşi în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 şi 2012-2014, încheiate Ia nivelul pârâtei, în raport de salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plata de 750 lei conform art.1(2) din H.G. nr.23/2013 şi drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă.

- să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor art.1 alin.2 din HG. nr.23/2013 şi obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual şi să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.07.2013-31.12.2013 diferenţele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienţilor de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinşi în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 şi 2012-2014, încheiate la nivelul pârâtei, în raport de salariul de baza minim brut pe ţara garantat în plata de 800 Iei conform art.1(2) din H.G. nr.23/2013 şi drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă; obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumei pe care o datorează cu rata inflaţiei şi la care se adaugă dobânda legală; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 20.10.2014, pentru o mai bună administrare a actului de justiţie, Tribunalul a dispus disjungerea acţiunii şi formarea unor dosare distincte pentru fiecare reclamant în parte, prezentul dosar nr. având ca şi obiect acţiunea formulată de reclamantul M.D.

La termenul de judecată din data de 09.02.2015, instanţa a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiilor inadmisibilităţii acţiunii, prescrierii dreptului material la acţiune şi autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 1020 din data de 09.02.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă; s-a respins ca neîntemeiată excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă; s-a respins capătul 1 - principal de cerere şi capătul 2 de cerere, cu accesoriile privind inflaţia şi dobânda legală, ca fiind intrate sub puterea lucrului judecat; s-a respins în rest acţiunea formulată de reclamantul M.D., în contradictoriu cu pârâta SNTFM, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin capătul unu principal din prezenta acţiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011 diferenţa dintre drepturile salariate calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare stabilit prin art.41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 şi drepturile salariale efectiv plătite, diferenţă ce rezultă din faptul ca în art.41 a lin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 valoarea salariului minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 700 lei, iar salariul de încadrare al fiecărui reclamant a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr.1 din Actul adiţional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei.

Prin capătul doi de acţiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească pentru perioada 01.01.2011- 31.12.2011, sporul de 25% la salariul de bază, pentru munca prestată în condiţii speciale de muncă, raportat la salariul majorat aşa cum rezultă de la punctul 1, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. l lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011.

Prin sentinţa civilă nr. 7119/04.07.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr., s-a dispus următoarele:

„Admite în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta prin întâmpinare, în privinţa capetelor de cerere având ca obiect, salariul suplimentar pe anii 2008, 2009 şi 2010; ajutorul material de Crăciun pentru anii 2009 şi 2010; ajutorul material de Paşte pentru anul 2010; prima de ziua salariatului pentru anul 2010 şi respinge aceste capete ale cererii principale şi ale cererii de intervenţie în nume propriu, ca fiind prescrise.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pentru celelalte capete ale cererii principale şi ale cererii de intervenţie în nume propriu.

Admite, în parte, cererea formulată de reclamanţii A.A. A.I. şi alţii, principală modificată şi completată şi în parte cererea de intervenţie în nume propriu, formulată de intervenienţii în nume propriu A.A. C.C. şi alţii, în contradictoriu cu pârâta SNTFM.

Obligă pârâta la calcularea şi plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 şi drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 28.08.2009 – 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflaţiei, de la data scadenţei, până la data plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acţiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plăţii efective.

Obligă pârâta la calcularea şi plata către intervenienţi a diferenţelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 şi drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 15.04.2010 – 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflaţiei, de la data scadenţei, până la data plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acţiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plăţii efective.

Obligă pârâta la plata către reclamanţi şi către intervenienţi a sporului de 25% pentru munca prestată în condiţii speciale de muncă, raportat la salariul majorat, astfel cum se prevede în prezenta hotărâre, pentru perioada 15.04.2010 – 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflaţiei, de la data scadenţei, până la data plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acţiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plăţii efective.

Obligă pârâta la plata către reclamanţi şi către intervenienţi a sporului de 50% pentru munca prestată în timpul nopţii în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, corespunzător orelor efectuate de fiecare salariat, raportat la salariul majorat, astfel cum se prevede în prezenta hotărâre, pentru perioada 15.04.2010 – 31.12.2011 sume actualizate cu rata inflaţiei, de la data scadenţei, până la data plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acţiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plăţii efective.

Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ce neîntemeiat.”

Prin decizia civilă nr. 1015/21.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a dispus următoarele:

„Admite recursurile.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite spre rejudecare la aceeaşi instanţă pretenţiile reclamanţilor pentru salariul suplimentar aferent anilor 2009-2010, Ziua Feroviarului 2010, Paşte 2010 şi Crăciun 2009-2010, precum şi pretenţiile intervenienţilor pentru salariul suplimentar aferent anului 2010, Ziua Feroviarului 2010 şi Crăciun 2010.

Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că:

Respinge pretenţiile reclamanţilor şi intervenienţilor pentru sporuri şi diferenţe salariale solicitate în baza CCM Ramură Transporturi pe anii 2008-2010, ulterioare datei de 31.12.2010, ca neîntemeiate.

Respinge pretenţiile reclamanţilor şi intervenienţilor pentru diferenţe spor noapte, solicitate în temeiul art.42 al.1 lit.g din CCM Ramură Transporturi pe anii 2008-2010, ca neîntemeiate.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă”.

Prin urmare, instanţa a constatat în ceea ce priveşte capătul unu principal de acţiune şi capătul doi de acţiune, cu accesoriile privind inflaţia şi dobânda legală, reclamantul beneficiază deja de o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, respectiv sentinţa civilă nr. 7119/04.07.2013, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1015/ 21.02.2014.

Excepţia puterii lucrului judecat este o excepţie absolută, de ordine publica care, potrivit art. 432 Noul cod proc. civ., se poate ridica de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.

Potrivit art. 431 Noul cod proc. civ. “(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă” .

Astfel, pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie să fie îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

În cauza de faţă, instanţa a constatat că există triplă identitate de părţi, obiect şi cauza, faţă de sentinţa civilă nr. 7119/04.07.2013, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1015/21.02.2014.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, a respins capătul 1 - principal de cerere şi capătul 2 de cerere, cu accesoriile privind inflaţia şi dobânda legală, ca fiind intrate sub puterea lucrului judecat.

Sub aspectul excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, Tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile art. 105 din CCM la nivelul pârâtei pe anul 2011 şi art. 97 din CCM la nivelul pârâtei pe anul 2012-2014 nu impun obligaţia de a sesiza comisiile mixte patronate-sindicate cu privire la încălcarea dispoziţiilor din CCM, anterior acţionării în instanţă, prevăzând doar o procedură facultativă şi paralelă, fără caracter jurisdicţional.

Analizând excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, Tribunalul a respins-o neîntemeiată, având în vedere că prezenta cauză vizează plata unor diferenţe de drepturi salariale neacordate, drepturi ce intră sub incidenţa termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din codul muncii.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin capetele 1 subsidiar, trei, patru şi cinci de acţiune, reclamantul, salariat al SNTFM, a solicitat obligarea angajatorului să-i plătească diferenţele salariale rezultate din aplicarea coeficienţilor de ierarhizare a claselor de salarizare, în raport de valoarea salariului de baza minim brut pe ţara garantat în plata de 670 lei (pentru perioada 01.01.2011 - 31.12.2011), 700 lei (pentru perioada 01.01.2012 - 31.01.2013), 750 lei (pentru perioada 01.02.2013 - 30.06.2013) şi 800 lei (pentru perioada 01.07.2013 - 31.12.2013).

Astfel, potrivit art. 7 din CCM pe anul 2011 al SNTFM, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti sub nr. 8776/16.02.2011, salariul personalului din CFR cuprinde: salariul de bază care se stabileşte în raport cu pregătirea, competenţa, răspunderea şi complexitatea sarcinilor funcţiei ocupate; sporuri la salariul de bază; adaosuri; premii pentru obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală. Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr. 1. Aceleaşi dispoziţii legale sunt reluate şi în CCM pe anii 2012-2014 al SNTFM înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti sub nr. 108/20.04.2012.

 Prin urmare, conform CCM la nivel de unitate pe 2011 şi 2012-2014, salariul de baza brut nu se mai obţine prin înmulţirea salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, ci se stabileşte conform Anexei nr. 1 (în care sunt indicate salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare).

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de aplicare a coeficientului de ierarhizare prin raportare la salariul minim brut pe ţară aferent anilor 2011, 2012 şi 2013 (stabilit prin HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011, HG nr. 23/2013 şi HG nr. 871/2013), Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că, astfel cum s-a arătat anterior, în perioada 2011-2013 salariile personalului din CFR Marfa SA nu se calculau prin înmulţirea unui coeficient de ierarhizare cu un salariu de bază, salariile de bază fiind cele indicate (în cuantum fix) în anexa nr. 1 a CCM aplicabil la nivel de unitate pe anii 2011 şi 2012-2014.

Or, din lecturarea Anexei nr. 1 la CCM pe 2011, se observă că salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare încep de la suma de 700 lei, fiind astfel respectat salariul minim brut pe tară de 670 lei stabilit prin HG nr. 1193/2010.

De altfel, s-a reţinut faptul că potrivit actului adiţional la CIM nr. CZ 2.1/1045/2861/04.05.2012, cu aplicabilitate de la 20.04.2012, reclamantului i s-a stabilit un salariu de bază brut de 1566 lei, fiind astfel respectat salariul minim brut pe tară de 700 lei stabilit prin HG nr. 1225/2011 şi salariul minim brut pe tară de 750 lei stabilit prin HG nr. 23/2013.

În consecinţă, constatând că în perioada 2011 – 2013 salariul de bază cuvenit reclamantului este cel prevăzut de Anexa 1 la CCM corespunzător clasei de salarizare nr. 33 în care se încadrează, fără a mai exista vreo formulă de calcul, Tribunalul a apreciat că pretenţiile reclamantului de stabilire a salariului prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei sale de salarizare cu salariul minim brut pe ţară, cu accesoriile sale (actualizare cu indicele de inflaţie şi dobândă legală, pretenţii ce urmează soarta principalului) sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamantul M.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispoziţiile art.456, 457, art.461 alin.2, art.466 alin.1, art.478 alin.2, art.480 alin.2, art.470-482 din Codul de procedură civilă, prevederile Legii nr.130/1996, ale Legii nr.53/2003 - Codul muncii arătate în acţiune, art.2 alin.5 şi 6, art.8, art.7 şi Anexă nr.1 din CCM nivel unitate pe anii 2009-2010, 2010-2011 şi 2011-2012, art. 132 alin. (2), alin. (3) şi (4) din Legea nr.62/2011 a dialogului social, art.2 alin.5 şi 6, art.8, art.7 şi Anexă nr.1 din CCM nivel unitate pe anii 2009-2010, 2010-2011, 2012-2014, prevederile HG. 1193/2010, HG nr.1225/2011, HG.23/2013, apelantul a arătat că prima instanţă nu a înţeles că pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora "angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractul individual de muncă".

În perioada 01.01.2011-31.12.2013, drepturile reclamanţilor au fost stabilite prin Anexa 1 la Actul adiţional nr. 1713/22.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, prin Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.l5 /16.02.2012 şi prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012.

Pentru perioada 01.01.2011-16.02.2011 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit la 600 lei prin Anexa 1 Actul adiţional nr. 1713/21.04.2010 Ia CCM pe anii 2009-2010.

Pentru perioada 16.02.2011-16.02.2012 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011, în mod formal la 700 lei, însă fără aplicarea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.

Pentru perioada 20.04.2012-31.12.2013 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit ,în mod formal la 700 lei, prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012, însă fără aplicarea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.

Prima instanţă nu a sesizat că în realitate salariile angajaţilor au fost calculate prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare şi nu 700 lei aşa cum rezultă din formula de calcul S= Sclasa 1 x K.

Din analiza comparativă a salariilor corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform Anexei nr.1 din Actul adiţional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, cu salariile corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform Anexei 1 la CCM pe anii 2011-2012, rezultă că pârâta a pus în mod formal nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 la 700 lei, la clasa 2 de salarizare 701 lei, iar de la clasa 3 la clasa 46 salariile corespunzătoare claselor de Salarizare sunt identice cu cele din 2010.

Salariul de bază brut al reclamanţilor a fost stabilit prin raportare la clasa 1 de salarizare folosindu-se formula de calcul S = Sclasa 1 xk indicată în Anexa 1 la contractul colectiv de muncă la nivel de societate.

Salariul corespunzător fiecărei clase de salarizare se calculează, după formula S = Sclasa 1 x k, care cuprinde şi salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care coincide cu salariul de bază minim brut.

Art.7 din CCM încheiat Ia nivelul pârâtei, prevede: "Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcţie de coeficienţii de ierarhizare şi formula de calcul din Anexa nr. 1."

Potrivit Anexei 1: Salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare se va calcula după următoarea formula : S = Sclasa 1 x k unde:

S: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare respective;

Sclasa 1: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare;

K: coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.

Prin CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011 şi CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012, pârâta nu a modificat şi art. 7 din CCM, astfel că salariul reclamanţilor se calculează tot după formula S = Sclasa 1 xk.

Pârâta nu a respectat aceste prevederi şi a stabilit reclamanţilor un salariu de bază mai mic, aşa cum rezultă din copia contractelor individuale de muncă ale acestora.

Prin contractele individuale de muncă parată a stabilit cuantumul salariului, dar şi corespondenţa acestuia cu o clasă de salarizare.

Acest aspect rezultă din Actele adiţionale la contractele individuale de muncă încheiate în anii 2011, 2012 şi 2013, în care se precizează salariul de bază lunar brut şi clasa de salarizare corespunzătoare.

Reclamantul a avut salariul de bază lunar brut de 1241 lei, corespunzător clasei 25 de salarizare, în anul 2011.

În perioada 01.01.2011-31.12.2012 reclamantul a fost prejudiciat în fiecare lună de suma de 260 lei, la care se adaugă sporurile corespunzătoare de care a beneficiat în perioada respectivă (spor vechime 25% şi spor munca feroviară 7%, etc.).

Diferenţa de salariu rezultă din faptul că pârâta nu a aplicat formula de calcul şi coeficientul de ierarhizare existent în Anexa 1 la CCM 2011-2012 încheiat la nivelul paratei, la salariul minim brut pe ţara de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare.

Aşa cum s-a arătat şi cum rezultă din formula de calcul, salariul de bază minim este un element în stabilirea salariilor de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, obţinut ca produs intre coeficientul de ierarhizare convenit pentru fiecare clasă şi valoarea salariului de bază minim pentru clasa 1 de salarizare.

Valoarea salariului de bază minim pentru clasa 1 de salarizare este importantă la determinarea salariului de bază pentru fiecare clasă de salarizare din cele 46 existente în CCM încheiat la nivelul pârâtei.

Din formula de calcul S = Sclasa 1 x k aparent lipsesc coeficienţii de ierarhizare, dar în realitate au fost aplicaţi de către pârâtă, însă prin luarea în considerare pentru clasa 1 de salarizare a unei valori de 600 lei şi nu 700 lei.

În condiţiile în care activitatea salariaţilor se diferenţiază ierarhic, ca şi importantă pentru angajator, este firesc ca şi salarizarea să fie diferenţiată prin aplicarea unor coeficienţi de ierarhizare la salariul minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 700 lei, stabilit prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 şi 2012-2014.

Salariul de bază reprezintă partea fixă şi principală a salariului şi elementul de referinţa în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaţilor, luând în considerare, de regulă, nivelul studiilor, calificarea şi pregătirea profesională, importanta postului, caracteristicile sarcinilor şi competentelor profesionale, sporurile, indemnizaţiile, etc., formând partea variabilă a salariului, care se plăteşte numai în raport de performanţele individuale ale fiecărui salariat.

Pârâta recunoaşte că nu a aplicat formula de calcul şi coeficientul de ierarhizare existent în CCM 2009-2010, la salariul minim de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare prevăzut în Anexa 1 din CCM pe anii 2011-2012 încheiat la nivelul pârâtei, aşa cum rezultă din Capitolul XI - Dispoziţii finale din CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr. 15/16.02.2011, conform cărora: "Părţile stabilesc ca la următoarele discuţii privind un nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei şi a coeficienţilor de ierarhizare existenţi în CCM 2009-2010", în funcţie de situaţia financiară a societăţii.

O asemenea condiţie este prohibită de art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit căruia "angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractul individual de muncă" şi de art. 132 alin. (4) din Legea nr.62/2011 a dialogului social, care prevede că, „contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile”, fiind astfel caducă şi inopozabilă salariaţilor.

Având în vedere caracterul sinalagmatic (art. 1171 NCC), oneros (art. 1172 alin.1 NCC) şi comutativ (art. 1173 alin. 1 NCC) al contractului colectiv de muncă şi dispoziţiile exprese ale legii (art. 1, lit. i din Legea nr.62/2011) potrivit cărora acest contract reglementează "drepturi" şi "obligaţii," rezultă faptul că prevederile Contractelor colective de muncă nu pot stabili drepturi, a căror existenţă şi întindere să depindă de un element aleatoriu, viitor şi incert (în funcţie de situaţia financiară a societăţii).

Această condiţie este ilicită şi imorală(art.1237 NCC), deoarece este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unor norme legale imperative (art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, art. 132 alin.4 din Legea nr.62/2011).

Aşa cum s-a arătat, nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit în mod formal la 700 lei prin anexa 1 la ccm pe anii 2011-2012 , dar în realitate salariile angajaţilor pârâtei au fost calculate prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei pentru clasa 1 de salarizare şi nu 700 lei, aşa cum rezultă din formula de calcul S= Sclasa 1 xK.

În această situaţie sunt aplicabile prevederile art. 1253 NCC.

Pe de altă parte, aceasta clauză este ineficientă, deoarece pârâta nu a modificat şi art.7 din CCM pe anii 2011-2012 şi 2012-2014, astfel că salariul reclamanţilor se calculează tot după formula S = Sclasa 1 x k.

Dacă s-ar lua în considerare această clauză contractuală, în contractele individuale de muncă ale angajaţilor pârâtei salariul de încadrare trebuia să fie stabilit în suma fixa fără corespondenta cu o anumită clasa de salarizare.

Acest lucru nu este posibil, deoarece fiecare clasă de salarizare şi coeficientul corespunzător acesteia a fost dobândită de fiecare angajat în decursul a 25-30 de ani de activitate prin examen susţinut în faţa comisiei de încadrare şi promovare din subunitate.

Conform art.11 din CCM pe anii 2011-2012: Categoriile de încadrare sau funcţii se stabilesc în raport de cunoştinţe, nivel de calificare şi experienţa, pe baza indicatoarelor tarifare de calificare.

Art. 12. Fiecărei categorii de încadrare sau funcţii îi corespund clase de salarizare, conform Anexei nr.2.

Art.29 din CCM pe anii 2011-2012 prevede: Stabilirea clasei de salarizare în cadrul aceleiaşi funcţii sau alteia echivalente, cu ocazia aplicării noului contract colectiv de muncă sau a unui act adiţional care modifică salarizarea, se va face prin negociere individuală între conducătorul unităţii sau subunităţii cu competenţă de angajare şi salariat, având în vedere propunerea conducătorului locului de muncă, în prezenţa reprezentantului salariatului.

Raportat la aceste prevederi legale şi contractuale, clasa de salarizare nu poate fi calculată fără un coeficient de ierarhizare deoarece, coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare face diferenţa între clasele de salarizare în funcţie de nivelul studiilor, calificarea şi pregătirea profesională, importanta postului, caracteristicile sarcinilor şi competentelor profesionale.

Prima instanţă nu a sesizat că pârâta a încălcat prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 şi 2012-2014 şi a Stabilit reclamanţilor un salariu de bază mai mic prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei pentru clasa 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr. 1 din fiecare CCM şi nu 700 lei pentru clasa 1 de salarizare.

Referitor la capetele de cerere subsidiare prin care s-a invocat aplicarea prevederilor art.1 din HG.nr.1193/2010 şi HG.1225/2011, şi HG 23/2013 care stabilesc salariul de bază minim brut pe ţara garantat în plata de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei şi care trebuia avut în vedere la calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor în perioada respectivă, hotărârea este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşita a legii.

În perioada 01.01.2011-31.12.2013, drepturile reclamanţilor au fost stabilite prin Anexa 1 la Actul adiţional nr. 1713/22.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, prin Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr. 15/16.02.2012 şi prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012.

Salariul de bază brut al reclamanţilor a fost stabilit prin raportare la clasa 1 de salarizare folosindu-se formula de calcul S = Sclasa 1 x k indicată în Anexa 1 la contractul colectiv de muncă la nivel de societate.

Salariul corespunzător fiecărei clase de salarizare se calculează, după formula S = Sclasa 1 xk, care cuprinde şi salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care coincide cu salariul de bază minim brut.

Din Anexa nr.1 care face parte integrantă din Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 şi 2012-2014, rezultă că salariul brut minim stabilit pentru clasa 1 de salarizare este de 600 lei, sub nivelul de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei.

Odată cu ieşirea din vigoare a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722 la data de 31.12.2011, a dispărut temeiul convenţional mai favorabil, iar prevederile CCM la nivel de unitate, în lipsa unui CCM la nivel superior, nu au respectat dispoziţiile hotar arilor de guvern, dispoziţii care, nu au făcut decât să ridice pragul minim al salarizării, pentru toţi salariaţii din ţară.

Statul recunoaşte existenţa devalorizării monedei naţionale şi ia măsuri pentru contracararea acestui fenomen prin indexarea periodică a salariilor.

Periodic, Guvernul dispune indexarea salariilor, ceea ce înseamnă că se urmăreşte menţinerea puterii de cumpărare a salariatului care, nominal, ca urmare a indexării, primeşte mai multe bancnote, dar valoarea lor economică este aceeaşi cu cea iniţială de la momentul stabilirii salarizării.

Guvernul, prin acte normative succesive stabileşte salariul minim brut pe ţara garantat în plata pentru fiecare an.

Astfel prin HG 1051/2008, acesta a fost stabilit la 600 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2009, prin I IG 1193/2010 acesta a fost stabilit la 670 lei, prin HG 1225/2011 s-a stabilit la 700 lei, prin art. 1(1) din HG.23/2013 a fost stabilit la 750 lei, iar prin art.1 alin.2 din HG.23/2013 valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 800 lei.

Prin aceste acte normative statul garantează în plata fiecărui salariat un salar minim brut de 670 lei în anul 2011, de 700 lei în anul 2012, de 750 lei şi respectiv 800 lei în anul 2013, angajatorii având obligaţia să asigure salariaţilor acest salariu minim brut impus de lege, fără a avea posibilitatea stabilirii de salarii de bază mai mici de 670 lei, de 700 lei, de 750 lei, respectiv de 800 lei.

Prin urmare, indexarea nu reprezintă o valoare economică primită în plus de salariat, ci păstrarea aceleaşi valori economice a banilor primiţi ca salariu.

Pârâta, nu au respectat dispoziţiile hotărârilor de guvern, dispoziţii care, nu au făcut decât să ridice pragul minim al salarizării, pentru toţi salariaţii din ţară.

În perioada 01.01.2011-31.12.2011 prin HG 1193/2010 valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 670 lei.

Reclamantul are salariul de bază lunar brut de 1566 lei, corespunzător clasei 33 de salarizare, în perioada 01.01.2011-01.04.2013. Aplicând formula de calcul Sclasa 1=670 lei x K= 2,609 = 1748 lei salariu de bază lunar brut.

În perioada 01.01.2012-31.012013 prin HG. 1225/12.12.2011 valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 700 lei.

Reclamantul are salariul de bază lunar brut de 1566 lei, corespunzător clasei 33 de salarizare, în perioada 01.01.2011-01.04.2013 .

Aplicând formula de calcul Sclasa 1=700 lei x K= 2,609 = 1826 lei salariu de bază lunar brut.

În perioada 01.02.2013-30.06.2013 prin art.1(1) din HG.23/2013 valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 750 lei.

Reclamantul are salariul de bază lunar brut de 1566 lei, corespunzător clasei 33 de salarizare, în perioada 01.01.2011-01.04.2013. Aplicând formula de calcul Sclasa 1=750 lei x K= 2,609 -1957 lei salariu de bază lunar brut.

Diferenţa de salariu rezultă din faptul că pârâta nu a aplicat formula de calcul şi coeficientul de ierarhizare existent în Anexa 1 la CCM 2011-2012 încheiat la nivelul paratei, la salariul minim brut pe ţara de 750 lei corespunzător clasei 1 de salarizare.

Pentru calculul salariului de bază corespunzător flecarei clase de salarizare pârâtă nu porneşte de la salariul de bază minim brut garantat în plata, ci de la o valoare de 600 lei.

Acest cuantum a fost stabilit nelegal în condiţiile în care pragul minim de salarizare este impus de Guvern prin act normativ superior contractului colectiv de muncă.

Se mai poate constata că nivelul de 600 lei corespundea la data de 01.04.2010, nivelului salariului minim brut garantat în plata, astfel cum acesta a fost stabilit prin HG 1051/2008.

Pârâta a revenit în mod nelegal la salariul minim brut de 600 lei din moment ce prin art. 1 din HG. 1193/2010 valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 670 lei, prin art. 1 din HG.1225/12.12.2011 valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 700 lei şi prin art. 1 alin. 1 şi 2 din HG 23/2013 valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 750 lei, respectiv 800 lei.

Aceste cuantumuri au fost stabilite de Guvern cu respectarea condiţiilor de consultare a patronatelor şi sindicatelor, astfel încât aceste cuantumuri se impun şi pârâtei în calitate de angajator.

Pârâta recunoaşte că nu a aplicat formula de calcul şi coeficientul de ierarhizare existent în CCM 2011-2012, la salariul minim de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei, aşa cum rezultă din Capitolul XI- Dispoziţii finale din CCM pe anii 2011-2012 şi 2012-2014, conform cărora: "Părţile stabilesc ca ţa următoarele discuţii privind urî nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei şi a coeficienţilor de ierarhizare existenţi în CCM 2009-2010" , în funcţie de situaţia financiară a societăţii.

Prima instanţă nu a înţeles că pârâta condiţionează aplicarea prevederilor art. 1 din HG. 1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 670 lei, ale art. 1 din HG. 1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 700 lei şi ale art.1 şi 2 din HG 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 750 lei, respectiv 800 Iei, de situaţia financiară a societăţii.

Semnatarii CCM pe anii 2011-2012 şi 2012-2014 au stabilit asupra drepturilor salariale cu respectarea pragurilor minime impuse de actele normative superioare prin art.2 alin. 4 teza a II- a, prin art.2 alin 6 şi prin art.8(1) din aceleaşi contracte colective de muncă.

Art.2 alin. 4 teza a II-a din Contractele colective de muncă al CFR Marfa SA pe anii 2011-2012 şi 2012- 2014, potrivit cărora:

"În situaţiile în care, în privinţa drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale mai favorabile, ele vor face parte de drept din contract în condiţiile prevăzute de acestea”.

Art. 2 alin.6, din CCM pe anii 2011-2012 şi 2012-2014 încheiate la nivelul paratei, care prevede: "În situaţiile în care, în privinţa drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale mai favorabile, ele vor face parte de drept din contract în condiţiile prevăzute de acestea”.

Art.8(1) din CCM 2011-2012 şi 2012 - 2014, statuează: "Indexarea salariilor şi modificarea tarifelor se face conform prevederilor legale".

Prevederile art.1 din HG. 1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 670 lei, ale art. 1 din HG. 1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 700 lei şi ale art. 1 şi 2 din HG 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe ţara a fost stabilită la 750 lei, respectiv 800 lei, trebuie corelate cu:

- prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, potrivit cărora: "angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractul individual de muncă”,

- prevederile art. 132 alin. 1 din Legea nr.62/2011 potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.

- prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 a Dialogului social, potrivit cărora:

(2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaţilor au un caracter minimal;

- prevederile art. 164 alin.1 şi 2 din Codul muncii, care statuează:

„(1) salariul de bază minim brut pe ţara garantat în plata, corespunzător programului normal de muncă se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor...

(2) angajatorul nu poate stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul minim brut orar pe ţară.”

În conformitate cu dispoziţiile art. 159 Codul muncii „(1) Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", dar libertatea părţilor în stabilirea convenţională a drepturilor salariale este, totuşi, limitată de legiuitor care prin art. 164 din Codul muncii a statuat:

- „(1) salariul de bază minim brut pe ţara garantat în plata, corespunzător programului normal de muncă se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor...

- (2) angajatorul nu poate stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul minim brut orar pe ţară”.

Prin urmare, prevederea cuprinsă în alin.(2) nu poate fi folosită de către angajator pentru a justifica calcularea şi acordarea diferenţiata a salariilor prin raportare la un salariu minim brut, altul decât cel stabilit prin hotărâre de guvern.

Prevederile art. 132 alin. (1) şi (2) din Legea nr.62/2011 a Dialogului social au valoare de principiu în dreptul muncii, raportat la perioada în care se datorau drepturile solicitate, astfel încât nu puteau fi eludate prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, care tindeau a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale şi contractuale menţionate, se impune ca salariul corespunzător clasei 1 de salarizare, să fie actualizat ori de câte ori guvernul emite o hotărâre în acest sens, aşa cum este necesar că salariul aflat sub sintagma "clasa 1 de salarizare, coeficientul de ierarhizare 1,000" din art.7 şi anexă 1 la CCM la nivel de unitate să aibă aceeaşi întindere cu cel impus de Guvern prin hotărâre şi Codul muncii prin capitolul II al Titlului IV prin sintagma "salariul de bază minim brut pe ţara garantat în plata".

Prin întâmpinare, pârâta recunoaşte că trebuie să aplice prevederile art. 2 alin. 4 şi 6 din CCM şi salariul de bază minim brut garantat în plata stabilit prin art.1 alin.1 şi 2 din HG. Nr.23/22.01.2013, însă le aplică diferenţiat şi discreţionar fără nici o justificare.

Prin Adresele nr. J2.2.1/368/26.02.2013, nr. J2.2.1/1149/26.06.2013, nr. J2.2.1/2249/23.12.2013, Directorul general al pârâtei da ordin Sucursalelor de Marfă, Centrelor Zonale de Marfă, Centrului de întreţinere şi Reparaţii Vagoane să respecte prevederile art.2 alin. 5 din CCM şi să ia măsuri de modificare a tuturor contractelor individuale de muncă ce nu respecta prevederile art.1 alin.1 şi 2 din HG. Nr.23/22.01.2013, referitoare la salariul minim brut pe ţara garantat în plată.

Conform acestor adrese pârâta a aplicat prevederile art.1 alin.1 şi 2 din HG. Nr.23/22.01.2013 şi a majorat în mod diferenţiat şi discriminatoriu numai salariile muncitorilor necalificaţi încadraţi la clasele de salarizare 1-5, la 750 lei pentru perioada 01.02.2013-30.06.2013, respectiv muncitorilor necalificaţi încadraţi la clasele de salarizare 1-7, la 800 lei pentru perioada 31.07.2013-31.12.2013, iar de la clasa 10 la clasa 46 salariile celorlalţi salariaţi ai pârâtei au rămas nemodificate din anul 2010.

Pe de altă parte, prin Adresele nr.J2.2.1/368/26.02.2013, nr.J2.2.1/1149/26.06.2013, nr.J2.2.1/2249/23.12.2013, pârâta a modificat unilateral Anexa 1 la CCM pe anii 2012- 2014 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012, încălcând prevederile art. 149 din Legea nr.62/2011 a Dialogului social, acesta constituind un motiv de nulitate a Anexei 1 la CCM pe anii 2012-2014.

Reclamanţii critică cuantumul salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilită prin contract cu neluarea în considerare a pragului minim impus prin hotărâri de guvern şi nu faptul că ar avea un salariu sub acest prag.

Reclamanţii au solicitat acordarea drepturilor pornind de la nouă grilă de salarizare şi care la nivelul clasei I se reflectă în dreptul acordat de actul normativ iar următoarele clase de salarizare în mod evident au o altă valoare prin aplicarea coeficientului de ierarhizare. Ca atare, instanţa trebuie să aplice cu prioritate legea, să stabilească faptul că în realitate clasele de salarizare pornesc de la un alt nivel (600 lei) şi nu de la 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei, aşa cum au fost stabilite prin hotărâri de guvern.

Aşadar pârâta avea obligaţia să calculeze salariile reclamanţilor prin luarea în considerare a salariului minim brut pe ţara şi să înmulţească valoarea acestuia cu coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare, în caz contrar, norma, prin raportare la majoritatea salariaţilor, ar deveni inaplicabila, lipsită de finalitate şi, în consecinţa căzută în desuetudine.

Împrejurarea că salariul reclamanţilor este superior nu poate fi folosită de societatea pârâtă în a limita drepturile acestora rezultate din aplicarea hotărârilor de guvern în condiţiile în care, este de notorietate că majoritatea salariaţilor pe economie nu se constituie din cei cu salarii sub limita impusă de actul normativ (muncitori necalificaţi).

Dacă în contractul individual de muncă dreptul salarial stipulat contravine unor dispoziţii imperative ale legii sau ale unui act cu forţa juridică superioară, clauza este inaplicabila, fără a fi necesară constatarea nulităţii sale pe cale jurisdicţionala, având în vedere următoarele prevederi legale:

Art.57 alin. 4 din Codul muncii: În situaţia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabileşte drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuita de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.

Prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora „angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractul individual de muncă".

Pe de altă parte, art.37 din Codul muncii, consacră principiul negocierii individuale şi colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art.38 din acelaşi cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestor negocieri şi sancţiunea renunţării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariaţilor.

Art. 170 din Codul muncii, statuează că: „Acceptarea fără rezerve a unei părţi din drepturile salariate sau semnarea actelor de plată în astfel de situaţii nu poate avea semnificaţia unei renunţări din partea salariatului la drepturile salariate ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale.

Drepturile salariate nu pot fi condiţionate sub aspectul protejării lor prin instanţă de iniţierea unor litigii separate, ci, ineficienta unor prevederi contractuale nelegale poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau indirect, cum este în prezenţa cauză.

De altfel şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr.44/2007, Decizia nr.45/2007, Decizia nr.222/2008, Decizia nr.504/2009) s-a statuat că: "Este posibil ca efectele juridice ale unor clauze contractuale să continue ori să se producă după încetarea existenţei contractelor. În asemenea situaţii pot fi contestate injustiţie efectele juridice respective, dacă acestea sunt contrare drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale persoanei."

Astfel, dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil nu sunt îngrădite.

Prevederile oricărui contract colectiv, indiferent de nivelul la care este adoptat nu poate să conţină drepturi mai mici decât cele prevăzute de lege. Indiferent că există sau nu un contract colectiv de muncă, salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute de lege şi nici patronatul nu poate să acorde drepturi inferioare celor recunoscute de lege. Drept urmare, legea constituie în primul rând fundamentul acordării drepturilor, iar dacă contractul colectiv de muncă prevede drepturi inferioare trebuie adaptat la prevederile legale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Curtea constată că prin cererea de apel dedusă judecăţii, apelantul a criticat sentinţa numai în raport de modalitatea în care au fost soluţionate de către instanţa de fond capetele de cerere subsidiare, fără a se aduce critici asupra admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Deşi apelul este o cale de atac devolutivă, ce provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt cât şi în drept, controlul judiciar ţinut a fi exercitat asupra sentinţei fondului este supus unei limitări în privinţa caracterului devolutiv al căii de atac.

Instanța de apel recurge la o nouă judecată în limitele criticilor formulate de către apelant, potrivit principiului tantum devolutum quantum appellatum, reglementat de art. 477  din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, de vreme ce apelantul a înţeles să critice doar soluţia de respingere a pretenţiilor ca nefondate, analiza legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţei va fi realizată în limitele fixate de parte.

Cât priveşte criticile vizând modul de soluţionare a capătului de cerere privind constatarea încălcării de către parata a prevederilor Contractului colectiv de munca pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.03.2011 încheiat la nivel de unitate si obligarea paratei sa recalculeze valoarea salariului individual si sa plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011 diferenţele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienţilor de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinşi in Anexa nr. l la Actul adiţional  nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 si din Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr. 15/16.03.2011, în raport de valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei, Curtea reţine următoarele:

Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 prin care s-a stabilit că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 şi negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizaţii incluse în acesta, iar părţile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unităţi şi unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a) pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariaţi vor fi adoptaţi coeficienţii minimi de ierarhizare stabiliţi la art. 41 pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă, a expirat la 31.12.2010 aşa cum a reţinut, cu putere de lucru judecat Curtea de Apel Bucureşti în decizia civilă nr. 1015/21.02.2014 pronunţată în cauza în care aceeaşi parte a solicitat aplicarea prevederilor anterior menţionate, ulterior datei de 31.12.2010.

În perioada de referinţă, la nivelul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA era aplicabil Contractul Colectiv de muncă înregistrat sub nr. 8776/16.02.2011 prin care s-a stabilit că salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform anexei 1, clasei 1 de salarizare revenindu-i valoarea de 700 lei, iar clasei 33 (în care a fost încadrat apelantul) valoarea de 1566 lei. Totodată s-a menţionat că părţile stabilesc ca la următoarele discuţii privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei si coeficienţilor existenţi în Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010.

La data de 20.04.2012 a fost înregistrat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sub nr. 108 prin care se reia prevederea privind stabilirea salariilor de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform anexei 1, menţinându-se valoarea pentru clasa 33 la suma de 1566 lei.

Conform dispoziţiilor finale ale Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2012-2014, art. 98 părţile semnatare au stabilit ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou acord colectiv să negocieze şi drepturile care pe durata valabilităţii CCM nu se acordă, respectiv alin.6 coeficienţii de ierarhizare ai claselor de salarizare şi formula de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase: S=Sclasa1*K.

Din reglementările prezentate rezultă că la nivelul unităţii CFR Marfă SA partenerii sociali au convenit determinarea salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare, excluzând formula de calcul prevăzută în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010. Cu alte cuvinte, salariul de bază al apelantului reclamant, corespunzător clasei 33 de salarizare a fost stabilit într-un cuantum efectiv la 1566 lei, aşa cum rezultă din actul adiţional nr. CZ2.1/1045/2734/04.05.2012 (fila 51 dosar fond) la care a fost adăugat sporul de vechime în muncă de 25%, sporul pentru condiţii grele în muncă 15%, spor pentru condiţii nocive 10% din clasa 1 de salarizare şi spor pentru condiţii periculoase 15%. În urma acordului de voinţă al părţilor materializat în actul juridic menţionat anterior, Curtea reţine că pentru anul 2011 apelantul reclamant nu deţine un temei legal al pretenţiilor formulate.

Cât priveşte încălcarea actelor normative de stabilire a salariului minim brut garantat pe ţară şi în consecinţă calcularea drepturilor salariale prin raportare la aceste valori, Curtea reţine următoarele:

H.G. nr. 1193/2010 prevede in art.1 ca “începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.” Salariul de baza minim brut a avut apoi cuantumul de 700 lei, prevăzut de H.G. nr.1225/2011 şi 750 lei prevăzut de H.G. nr. 23/2013.

În baza art. 160 din Codul muncii, „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.”

Din coroborarea celor doua dispoziţii legale menţionate, rezulta ca salariul de 670/700/750 lei la care fac referire actele normative reprezintă salariul de baza brut, la care se aplica sporurile si adaosurile, legiuitorul interzicând angajatorilor sa stabilească salarii de baza sub acest nivel.

Apelantul pretinde ca acest cuantum al salariului de bază minim brut garantat pe ţară ar trebui înmulţit cu coeficienţii de ierarhizare din CCM la nivel de unitate (in locul celui de 600 lei, utilizat de intimatele pârâte la calculul drepturilor salariale), pentru a determina salariul de baza.

Aceasta interpretare este eronata, întrucât cuantumul menţionat reprezintă exclusiv un etalon agreat prin contractul colectiv de muncă, care înmulţit cu coeficienţii de ierarhizare din anexa conduce la stabilirea salariului de baza brut, si care nu trebuie sa fie sub nivelul de 670 lei, reglementat prin H.G. nr. 1193/2010.

Acest cuantum la care fac referire actele normative nu trebuie confundat cu etalonul convenit prin contractul colectiv la nivel de unitate, care se înmulţeşte cu coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi in aceeaşi convenţie colectiva de munca, pentru determinarea salariului de baza.

Intimatele pârâte au respectat prevederile H.G. nr. 1190/2010, H.G. nr.1225/201, H.G. nr. 23/2013 şi H.G. nr. 871/2013, din actul adiţional la contractele de muncă depuse la dosar rezultând că reclamantul nu a avut un salariu inferior nivelului stabilit prin actele normative anterior indicate. Deşi în cursul anului 2012 salariul de bază minim brut conform HG nr. 1125/2011 era stabilit la nivelul de 700 lei, intimata a avut în vedere la acordarea salariilor către angajaţii săi, începând cu data de 01.01.2011, un salariu de bază corespunzător clasei 1 de salarizare de 700 lei, deci exact în cuantumul celui impus de dispoziţia legală.

Că este aşa rezultă şi din consultarea claselor de salarizare şi salariilor de bază brute corespunzătoare ce se regăsesc în anexa nr. 1 la contractele de muncă colective la nivelul intimatei şi unde se poate verifica că pentru clasa de salarizare corespunzătoare fiecărui salariat a fost respectat cuantumul prin raportare la un salariu de bată minim brut de 670 lei, respectiv de 700 lei, în timp ce prevederea legală impunea un cuantum minim de 670 lei, respectiv de 700 lei.

Referitor la anul 2013, deşi potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul intimatei s-a stabilit un salariu minim brut de bază de 700 lei, în condiţiile în care art. 1 din H.G. nr. 23/2013 impunea începând cu 01.02.2013 un salariu minim brut de 750 lei, Curtea constată că potrivit actului adiţional, coroborat cu grila de salarizare, intimata a procedat la acordarea drepturilor salariale cu respectarea prevederilor H.G. nr. 23/2013.

Etalonul de 600 lei, agreat prin contractul colectiv de muncă, serveşte la determinarea salariului de baza, numai rezultatul obţinut după aplicarea coeficienţilor de ierarhizare putând fi comparat cu nivelul salariului de baza minim garantat in plata.

Nu pot fi primite susţinerile privind greşita calculare a salariilor prin raportare la coeficienţii de ierarhizare, deoarece potrivit art. 106 alin. 8 din contractul colectiv de muncă la nivelul intimatei pe anii 2011 părţile stabilesc ca la următoarele discuţii  privind un nou CCM să se negocieze coeficienţii de ierarhizare ai claselor de salarizare. Prin urmare, coeficienţii de ierarhizare enumeraţi în continuare nu erau aplicabili şi nu puteau sta la baza calculării salariului reclamantului.

Similar, în art. 98 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul apelantei pe anii 2012-2014 se prevede că părţile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou CCM să se negocieze acordarea următoarelor drepturi care, pe durata prezentului CCM, nu se acordă, printre acestea fiind şi coeficienţii de ierarhizare ai claselor de salarizare.

Potrivit art. 164, alin.3 Codul muncii, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară.

Instituirea unui salariu minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă o formă de protecţie socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistenţă.

Argumentul expus de apelant, în sensul că acest salariu minim brut pe ţară stabilit prin actele normative invocate trebuie avut în vedere la algoritmul de calcul stabilit prin contractul colectiv de muncă este eronat, întrucât scopul avut în vedere de actul constituţional nu a fost de stabilire a unui salariu obligatoriu de la care părţile contractuale să procedeze la negociere, ci o măsură de protecţie a angajatului prin care să i se recunoască în plată un salariu brut lunar care să nu fie inferior celui de bază minim brut pe ţară.

Or, în cauză intimata a procedat la calcularea salariului, conform art. 162 Codul muncii, prin care nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile şi cu algoritmul de calcul prevăzut în anexa 1 la CCM la nivel de unitate valabil pentru perioada menţionată.

Curtea reţine că acţiunea reclamantului nu este întemeiată şi pentru faptul că obligaţia instituită în art. 164 Codul muncii vizează numai garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară, iar nu salariul de bază brut al fiecărei categorii. Cu alte cuvinte, nu se pot acorda salarii brute sub minimul prevăzut de actele normative invocate, condiţie respectată în cazul intimatului-reclamant.

În consecinţă, H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 şi H.G. nr. 23/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, la care şi Codul muncii trimite, însă acesta reprezintă un etalon pentru nivelul de salarizare, în scopul asigurării garantării unor condiţii de muncă decente şi echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară.

Acesta nu este, însă, un element al algoritmului de calcul al salariului stabilit de fiecare angajator, ci se ia în considerare ca atare pentru a stabili dacă salariul de salariul de bază al unui salariat, rezultat din valorificarea elementelor convenite de părți, respectă  nivelul minim impus de lege. Legea nu impune un anumit mod de calcul al salariilor pentru salariații ce nu fac parte din categoria celor plătiți din fonduri publice, așa cum este cazul în speţă, prin urmare, nici nu a prevăzut că acest salariu de bază minim brut garantat în plată trebuie să fie calificat într-un anumit fel ori să i se atribuie o anumită valoare în ecuațiile pe baza cărora salariul se calculează. Concret, calculul salariului reclamantului presupunea înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare cu salariul minim convenit de părți. Acest salariu minim nu poate fi confundat cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în lipsa unei clauze contractuale. Or, părțile nu au făcut vreo probă că așa au convenit. Dispoziţiile art. 2 alin. 6 din contractul colectiv de muncă prevăd că, în situația în care intervin reglementări mai favorabile în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, ele vor face parte de drept din contract. Această dispoziție nu este de natură să conducă la altă soluție de vreme ce părțile nu au convenit că salariul de bază se calculează prin aplicarea coeficientului de ierarhizare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul.

Domenii speta

Spete similare