Recurs. Admisibilitatea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art.111 C.Pr.Civ şi art.1 alin.1 lit.c raportat la art.11 din Decretul-Lege nr.118/1990

Recurs. Admisibilitatea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art.111 C.Pr.Civ şi art.1 alin.1 lit.c raportat la art.11 din Decretul-Lege nr.118/1990, acţiune prin care se solicită a se constata ca fiind vechime în muncă timpul cât o persoană, după data de 06.03.1945, a fost internată în spitale de psihiatrie pe motive politice. Dovezi ale persecuţiei sau urmăririi politice. Lipsa abilitării legale a instanţei civile de a constata existenţa drepturilor prevăzute de art.8 şi 9 din Decretul-Lege nr.118/1990.

Domeniu: procedură civilă

Art.111 C.Pr.Civ; art.1 alin.1 lit.c din Decretul-Lege nr.118/1990; art.11 din Decretul-Lege nr.118/1990; art.8, 9 şi 10 din Decretul-Lege nr.118/1990.

Cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă prin care reclamantul solicită să se constate că nu a putut să-şi exercite o profesie sau o ocupaţie pe perioada cât a fost persecutat sau urmărit, internat în spitale de psihiatrie, din motive politice, ceea ce atrage şi incidenţa art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990, are caracterul unei acţiuni în constatare aflată în competenţa jurisdicţiei generale de drept comun, şi nu este supusă unei proceduri administrative prealabile pentru a fi dată în competenţa instanţei de contencios-administrativ.

De altfel, dispoziţiile art.11 din Decretul nr. 118/1990 sunt distincte de dispoziţiile art. 10 din acelaşi act normativ care instituie o procedură prealabilă administrativă pentru stabilirea drepturilor prevăzute de art. 1 – 9 din Decretul-lege nr. 118/1990.

Perioada de internare medicală într-un institut de psihiatrie constituie un motiv suficient pentru ca reclamantul să nu îşi poată exercita o profesie şi să beneficieze astfel de vechime în muncă.

În privinţa cererii prin care se solicita să se constate că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 – 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, instanţa civilă nu poate însă constata existenţa drepturilor prevăzute de art. 8 şi 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, acestea putând fi obţinute doar după urmarea procedurii speciale instituite prin art. 10 din Decretul-lege nr.118/1990, supusă jurisdicţiei de drept administrativ instituită prin Legea contenciosului-administrativ nr. 554/2004, cum just susţine recurenta prin motivele de recurs. ( Decizia civilă nr.551R/ 09 mai 2015  pronunţată de  CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A IV-A CIVILĂ)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 18.12.2012, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, solicitând să se constate calitatea sa de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – remarcat prin fapte deosebite, şi să fie obligaţi pârâţii la acordarea drepturilor legale prevăzute de art. 5 alin. 1 Legea nr. 341/2004.

În motivare, a arătat că, încă din perioada adolescenţei a desfăşurat efectiv activităţi anticomuniste, motiv pentru care, atât el, cât şi familia sa, au fost sancţionaţi de organele de partid şi de stat din acea perioadă, iar el a şi fost privat de liberate. Întrucât era profund marcat de represiunile la care a fost supus de-a lungul timpului, încă din prima clipă a declanşării Revoluţiei, a participat activ pentru răsturnarea regimului comunist, motiv pentru care a fost eliberat Certificatul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, seria LRM – C nr. 00396, emis de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Potrivit certificatului, beneficiază de drepturile conferite de Legea 341/2004, respectiv prioritate în asigurarea unei locuinţe sociale, stabilirea chiriei la nivelul minim prevăzut de lege pentru locuinţele din Fondul Locativ de Stat, atribuirea în proprietate a 10.000 mp teren în extravilan, atribuirea în proprietate, fără plată, a locului de veci, accesul gratuit la tratamente şi medicamente în spitale, policlinici şi baze de tratament şi staţiuni balneoclimaterice, transport urban gratuit, scutirea  de la plata taxelor şi impozitelor pentru o  locuinţă din proprietate şi terenul aferent acestuia, acordarea unei indemnizaţii lunare, pensionare cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard prevăzută de lege, scutirea de la plata taxei TV şi radio, însă aceste drepturi nu i-au fost acordate nici până în prezent.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 111 Cod civil, art. 3 lit. b pct. 3 şi art. 5 alin. 1 din Legea nr. 341/2004.

La data de 11.03.2013, reclamantul şi-a completat cererea de chemare în judecată solicitând instanţei obligarea pârâţilor şi la acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1190.

În motivare, a arătat că, din cauza activităţii anticomuniste începute în luna august 1961, prin expedierea unei scrisori legaţiei SUA din România, a fost reţinut de securitate şi anchetat, iar ulterior, prin sentinţa penală nr. 66/29.09.1962, pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost internat pentru tratament obligatoriu timp de 5 luni, deşi în realitate era sănătos psihic.

După ieşirea din spital, nu a beneficiat de dreptul de muncă, pensie, asistenţă medicală sau ajutor social, reuşind să se angajeze abia în anul 1970, fiind în continuare sub supravegherea organelor represive.

În baza sentinţei penale nr. 661/13.04.1984 pronunţată în dosarul nr. 2400/1984, a fost internat la spitalul Dr. Gheorghe Marinescu până în anul 1987, când, la cererea sa, i-a fost înlocuită măsura internării medicale, cu măsura obligării la tratament medical.

La data de 06.06.2013, pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de obiect pentru capătul I de cerere.

Prin precizările depuse la dosar la data de 01.10.2013, reclamantul a arătat că înţelege să se judece cu Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Bucureşti, subordonată Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, faţă de dispoziţiile art. 12, alin. 2 şi art. 10 alin. 3 din Decretul-lege nr. 118/1990 şi Legea nr. 341/2004. Tot la acea dată, reclamantul a solicitat să se ia act de renunţarea la judecata capătului 1 de cerere.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.10.2013, instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului I din cerere, respingând excepţia invocată prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect.

La data de 29.10.2013, pârâta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca nelegală şi neîntemeiată.

În susţinerea excepţiei, pârâta a arătat că Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Bucureşti nu există, aceasta fiind desfiinţată începând cu data de 30.11.2009 prin HG nr. 1384/2009, dată de la care Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, funcţionează în cadrul Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti.

A mai precizat că cererea a fost introdusă cu încălcarea normelor legale în vigoare, iar mai mult, reclamantul înţelege să solicite constatarea faptului că nu a fost admis la facultate, că a fost internat în spitale de psihiatrie pe criterii politice etc., iar nu emiterea unui act administrativ din partea comisiei, astfel că instituţia nu are calitate procesuală pasivă. În raport de cele invocate, a arătat că Statul Român este singurul în măsură să repare prejudiciile cauzate prin abuzurile regimului comunist. 

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că înţelege să se judece cu Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, în cadrul căreia funcţionează Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.12.2013, instanţa a dispus unirea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia pentru Aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, cu fondul cauzei, pentru considerentele reţinute în cuprinsul respectivei încheieri.

Prin sentinţa civilă nr. 976/13.02.2014, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004 şi Decretul-lege nr. 118/1990.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că faţă de procedura de stabilire şi plată a drepturilor reglementată de art. 12 din Decretul-lege nr. 118/1990, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti este neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că, la data de 08.09.2008, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a eliberat reclamantului certificatul seria LRM – C nr. 00396, confirmând titlul reclamantului de luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989, luptător remarcat prin fapte deosebite, în condiţiile Legii nr. 341/2004 a  recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria revoluţiei române din decembrie 1989. În cuprinsul certificatului se menţionează că posesorul certificatului beneficiază de drepturile conferite de această lege.

Prin sentinţa penală nr. 661/13.04.1984 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 2400/1984 s-a dispus internarea reclamantului C.C. într-un institut medical de specialitate până la însănătoşire, în temeiul raportului colegial de psihiatrie efectuat de Institutul Medico-Legal Bucureşti. Prin sentinţa penală nr. 1057/23.07.1987 pronunţată de Judecătoria Sectorului IV Bucureşti în dosarul nr. 4156/1987 a fost înlocuită măsura de siguranţă a internării medicale cu măsura de siguranţă a obligării la tratament medical prevăzută de art. 113 Cod penal. Prin sentinţa penală nr. 264 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 629/1990, a fost admisă cererea reclamantului C.C. şi s-a dispus revocarea măsurii de siguranţă aplicate prin sentinţa penală nr. 1057/23.07.1987

Prin nota nr. 214337/23.10.1981, reclamantul a primit din partea Ministerului de Interne, Inspectoratul Municipiului Bucureşti o caracterizare, prin care se arată că acesta a făcut aprecieri negative la adresa orânduirii din ţara noastră, precum şi la conducerea superioară de partid şi de stat.

În baza probelor administrate, instanţa a reţinut că reclamantul este titularul unui certificat emis în temeiul Legii nr. 341/2004 şi a fost internat în perioada 1984 – 1987 într-un spital de psihiatrie.

În consecinţă, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, dar şi a dispoziţiilor Legii nr. 341/2004, a recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit de pe urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

De asemenea, instanţa a statuat că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 1 alin. 1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi pârâta Agenţia Pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1193 A/16.09.2014, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi a admis apelul formulat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea faţă de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat pe apelanta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.

În speţă, reclamantul a dedus judecăţii drepturile reglementate de  Decretul-lege nr. 118/1990, iar potrivit art. 12 alin. 2 din acest act normativ stabilirea şi plata acestor drepturi se fac de către Direcţiile de Muncă şi Protecţie Socială.

De asemenea, reclamantul a supus judecăţii neacordarea efectivă a drepturilor reglementate de art. 5 alin. 1 Legea nr. 341/2004, de care este îndreptăţit să beneficieze conform certificatului seria LRM – C nr. 00396/08.09.2008 eliberat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, valorificarea fiecăruia dintre drepturile menţionate revenind în sarcina specifică a unei instituţii.

Prin urmare, în condiţiile în care pentru reglementarea raporturilor juridice legate de aplicarea  Decretului-lege 118/1990 şi a Legii nr. 341/2004, sunt stabilite în mod expres persoanele juridice în atribuţiile cărora revin stabilirea şi plata drepturilor care fac obiectul prezentei judecăţi, nu este întrunită cerinţa identităţii dintre debitorul din raportul juridic dedus judecăţii şi pârâtul chemat în judecată, astfel încât  apelantului pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitate procesuală  pasivă.

În consecinţă, tribunalul a apreciat că se impune schimbarea sentinţei, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi respingerea acţiunii faţă de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

  În ceea ce priveşte apelul formulat  de apelanta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, tribunalul a constatat că sunt corecte susţinerile apelantei în sensul că instituţia  abilitată a se pronunţa cu privire la încadrarea petenţilor în prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 este comisia existentă la nivelul Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti.

Tribunalul a constatat însă, că instanţa de fond nu s-a substituit atribuţiilor comisiei, ci a examinat cererea reclamantului doar din perspectiva art. 1 alin.1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit căruia constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice a fost internată în spitale de psihiatrie.

  Instanţa a avut în vedere  faptul că reclamantul a invocat dispoziţiile art.11 din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit cărora persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-şi exercite profesia sau, după caz, ocupaţia pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în atare situaţie.

În susţinerea demersului său, reclamantul a depus la dosar decizia nr. R/201860/28.06.2012, prin care a fost respinsă cererea de pensionare formulată de reclamant, reţinându-se anumite aspecte referitoare la vechimea în muncă şi la vârsta acestuia.

Prin urmare, instanţa a constatat doar că pe perioada 1984 – 1987, cât a fost internat în perioada într-un spital de psihiatrie, reclamantul se încadrează în dispoziţiile art. 1 alin. 1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990.

Această atribuţie a fost stabilită în competenţa instanţelor de judecată prin chiar dispoziţiile art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990.

În ceea ce priveşte drepturile reglementate de art. 4, 5 din Legea nr. 341/2004, instanţa a avut în vedere că prin certificatul seria LRM – C nr. 00396/08.09.2008 eliberat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de luptător pentru victoria revoluţiei din 1989 şi i s-au acordat drepturile stabilite prin art. 4-5 din Legea nr. 341/2004, care se suprapun în parte cu cele recunoscute prin art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, care, în susţinerea motivelor de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 3, 4, 7 şi 9 Cod procedură civilă, i-a adus următoarele critici:

-hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, în sensul că în baza art. 10 din Decretul-lege nr. 118/1990, capătul de cerere privind constatarea drepturilor prevăzute de art. 1 – 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, este supus unei proceduri administrative şi jurisdicţiei instanţei de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004;

-instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, când a constatat existenţa în beneficiul reclamantului a drepturilor prevăzute de art. 1 – 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, fără ca acesta să fi urmat procedura administrativă prevăzută de art. 10 alin. 1 şi 4 din acelaşi act normativ. De asemenea, instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990, care nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată şi, oricum, nu poate fi coroborat cu dispoziţiile art. 1 alin. 1 din acelaşi act normativ;

-hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

-instanţa a făcut o greşită aplicare a legii când a constatat că cererea reclamantului se încadrează în dispoziţiile art. 1 alin. 1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990, reţinând că a dovedit că a fost internat, din motive politice, timp de 5 luni într-un spital de psihiatrie în anul 1962 şi în perioada 1984 – 1987. În plus, prevederile art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990 pretind ca cel care le invocă să facă dovada imposibilităţii exercitării profesiei din motive politice, probe pe care reclamantul nu le-a produs;

-greşit instanţa nu a reţinut incidenţa excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport de drepturile consacrate prin Legea nr. 341/2004, singura entitate căreia legea îi acordă personalitate juridică fiind Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Curtea a apreciat că recursul este doar în parte întemeiat.

Hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină atât în fapt cât şi în drept, astfel încât prevederile art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sunt respectate.

Soluţionând cauza în baza atribuţiilor jurisdicţionale recunoscute prin Constituţie şi legea de organizare judiciară, nu se poate reţine că instanţele ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi că ar fi preluat atribuţiile administrative ale organelor de jurisdicţie.

În altă ordine de idei, greşit se susţine că reclamantul nu şi-ar fi întemeiat cererea modificatoare şi pe dispoziţiile art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990, atâta vreme cât a susţinut că a început activitatea anticomunistă în luna august 1961, prin expedierea unei scrisori Legaţiei SUA din România, în care îşi manifesta dorinţa şi intenţia de a intra în legătură cu ataşatul militar al legaţiei. Urmare a acestui fapt a fost reţinut de securitate şi anchetat, iar ulterior, s-a prezentat la legaţia SUA şi a cerut azil politic. Datorită acestui demers a fost din nou anchetat, expertizat şi declarat bolnav mintal, iar prin sentinţa penală nr. 66 din 29.09.1962 pronunţată de Tribunalul Militar Braşov s-a luat măsura internării sale într-un spital de psihiatrie, deşi era sănătos psihic, astfel cum rezultă din adresa nr. 27656/14.12.1962 emisă de fostul Minister al Forţelor Armate al RPR, prin are se consemnează că la ultimul control medical făcut de medici de specialitate, în urma unei îndelungate supravegheri medicale, a reieşit că este normal psihic. După ieşirea din spital, unde a stat internat timp de 5 luni, a fost dat în grija familiei, fără drept de muncă, fiind urmărit permanent de agenţi ai securităţii, astfel că abia în anul 1970 a reuşit să se angajeze şi să obţină calificarea de matriţer. În anul 1978 când a informat autorităţile statului că doreşte să emigreze în SUA, întrucât nu se poate realiza în ţară, fapt rezultat din procesul-verbal din 02.06.1981, a fost din nou pus sub urmărire, iar în anul 1984, Procuratura Locală a Sectorului 3 Bucureşti a solicitat internarea sa forţată într-un spital psihiatric, cerere care a fost admisă prin sentinţa penală nr. 661 din 13.04.1984 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. De-abia în anul 1987, Judecătoria Sectorului 4 a Municipiului Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 1057 din 23.07.1987, a admis cererea sa şi a dispus înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale, cu măsura obligării la tratament medical.

De asemenea, reclamantul a depus la dosar decizia nr. R201860 din 28.06.2012 a Casei Locale de Pensii a Sectorului 4 Bucureşti, prin care se constată un stagiu total de cotizare realizat de 10 ani, 9 luni şi 17 zile, ceea ce face a nu fi îndeplinite prevederile art. 52 din Legea nr. 263/2010 şi cu consecinţa respingerii cererii sale de pensionare.

Din examinarea situaţiei de fapt prezentate rezultă că reclamantul a solicitat să se constate, atât faptul că beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 – 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, cât şi faptul că nu a putut să-şi exercite o profesie sau o ocupaţie pe perioada, cât a fost persecutat sau urmărit, internat în spitale de psihiatrie, din motive politice, ceea ce atrage şi incidenţa art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990. Instanţa de judecată este suverană în a stabili temeiul juridic al acţiunii în raport de situaţia de fapt expusă de părţi.

Conform art. 1 alin. 1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06.03.1945, … constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 06.03.1945, pe motive politice a fost internată în spitale de psihiatrie.

Cum just au reţinut instanţele, reclamantul a făcut dovada că prin sentinţa penală nr. 661 din 13.04.1984 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a Municipiului Bucureşti, s-a admis sesizarea Procuraturii Locale a Sectorului 3 Bucureşti şi s-a dispus internarea sa într-un institut medical de specialitate psihiatrică până la însănătoşire.

Din cuprinsul sentinţei penale susmenţionate nu rezultă care ar fost fapta prevăzută de legea penală care ar fi impus luarea unei asemenea măsuri de siguranţă faţă de reclamant, ci doar faptul că este lipsit de discernământ şi că prezintă un grad ridicat de pericol social.

Măsura internării medicale a fost înlocuită cu măsura obligării la tratament medical prin sentinţa penală nr. 1957 din 23.07.1987 a Judecătoriei Sectorului 4 a Municipiului Bucureşti.

De-abia prin sentinţa penală nr. 164 din 10.04.1990, Judecătoria Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti a dispus revocarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, în urma efectuării unei expertize psihiatrice.

Mai mult decât atât, reclamantul a făcut dovada că a fost internat într-un instituit de psihiatrie şi în baza sentinţei penale nr. 66 din 29.08.1962 a Tribunalului Militar Braşov, dar tribunalul nu a constatat că această perioadă de internare constituie vechime în muncă, iar reclamantul nu a formulat recurs, astfel încât, Curtea nu poate face astfel de constatări direct în recursul declarat de către pârâtă.

Perioada de internare medicală într-un institut de psihiatrie constituie însă un motiv suficient pentru ca reclamantul să nu îşi poată exercita o profesie şi să beneficieze astfel de vechime în muncă.

Faptul că această măsură avea la bază considerente politice o demonstrează adresele şi procesele-verbale la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată.

Oricum, în recurs, Curtea nu poate modifica situaţia de fapt deja stabilită de primele instanţe.

În consecinţă, just a reţinut tribunalul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990, conform cu care, persoanele care fac dovada prin hotărâre judecătorească de constatare că nu au putut să-şi exercite profesia sau, după caz, ocupaţia pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice, beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în atare situaţie.

Cererea intentată în baza acestui text are caracterul unei acţiuni în constatare aflată în competenţa jurisdicţiei generale de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi nu este supusă unei proceduri administrative prealabile pentru a fi dată în competenţa instanţei de contencios-administrativ.

De altfel, dispoziţiile art. 11 din Decretul nr. 118/1990 sunt distincte de dispoziţiile art. 10 din acelaşi act administrativ care instituie o procedură prealabilă administrativă pentru stabilirea drepturilor prevăzute de art. 1 – 9 din Decretul-lege nr. 118/1990.

Faptul că, în speţă, prin hotărârea judecătorească de constatare se atestă că reclamantul nu a putut să-şi exercite o profesie în mod evident în perioada în care a fost internat din motive politice, în perioada 1984 – 1987 şi că această perioadă constituie vechime în muncă şi în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990, nu schimbă competenţa instanţei civile în soluţionarea cauzei.

Instanţa civilă nu poate însă constata existenţa drepturilor prevăzute de art. 8 şi 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, acestea putând fi obţinute doar după urmarea procedurii speciale instituite prin art. 10 din Decretul-lege nr. 118/1990, supusă jurisdicţiei de drept administrativ instituită prin Legea contenciosului-administrativ nr. 554/2004, cum just susţine recurenta prin motivele de recurs.

Referitor la motivul de recurs privind incidenţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei în raport de dispoziţiile Legii nr. 341/2004 – legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Curtea reţine că acesta este neîntemeiat, întrucât prin art. 131 din această lege se stipulează că sumele aferente plăţii indemnizaţiilor prevăzute de prezenta lege, se suportă de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Ministerului Apărării etc..

Or, apelanta-pârâtă este arondată Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, astfel încât are atribuţii în domeniul punerii în aplicare a Legii nr. 341/2004.

În raport de aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de către pârâta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, a modificat în parte decizia, a admis apelul declarat de aceeaşi agenţie, a schimbat în parte sentinţa şi a admis în parte capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990, în sensul că a constatat că perioada în care reclamantul a fost internat în spitale de psihiatrie în 1984 – 1987, în baza sentinţei penale nr. 661 din 13.04.1984 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, constituie vechime în muncă. Restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei, inclusiv cele referitoare la constatarea beneficierii reclamantului de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004, au fost menţinute.

Domenii speta

Spete similare