Casare cu trimitere. Nemotivare. Consecinţe

DREPT PROCESUAL CIVIL

Casare cu trimitere. Nemotivare. Consecinţe

- art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 232/2013 pronunţată de Judecătoria (...), s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii: (R1), şi (R2), împotriva pârâtelor (P1) şi (P2).

S-a dispus ca pârâta să demonteze zidul artificial din tablă din ambele părţi ale coridorului comun şi aducerea la starea iniţială a imobilului bun comun astfel: reconstruirea zidului dărâmat, repunerea ferestrelor în starea iniţială, remedierea defecţiunilor apărute la demontare, remedierea zidăriei, a tencuielii şi a zugrăvelii distruse imobilului compus din 4 camere situat în (...) str. (...), individualizat prin topo 590 şi 591 din Cf (...) (...), în caz de opunere autorizează reclamantul să le efectueze pe cheltuiala pârâtului.

S-a respins acţiunea reconvenţională.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit raportului de expertiză în construcţii omologat de instanţă, s-a reţinut că imobilele cu nr. topo 590 şi 591 din Cf (...) (...) reprezintă o casă comună cu teren aferent.

Aceasta se situează în (...) (...).

Din actele de proprietate şi Cf (...) (...), rezultă că reclamanţii şi pârâta sunt coproprietari în cote părţi asupra imobilului în litigiu anume 3/4 şi respectiv 1/4 potrivit înscrierilor de sub B 16, B 23, B 24 din CF (...) (...).

Pe terenul în cauza sunt ridicate următoarele edificate: o casa de locuit, o clădire anexă, o filigorie, două latrine, o fântână un cămin pentru apă curentă, o canalizare un decantor şi o împrejmuire.

Potrivit aceloraşi înscrisuri coroborate cu concluziile raportului de expertiză rezultă că, casa este compusă din 4 apartamente: în primul apartament locuieşte (L1), fiul reclamanţilor de rd. 1, în cel de-al doilea apartament locuieşte (P2) – uzufructuara viageră, în apartamentul 3 locuieşte reclamantul şi soţul, iar în cel de-al patrulea apartament locuieşte pârâta, care este moştenitoarea unei camere, unei bucătării şi a unei cămări de alimente.

Din interogatoriile administrate în cauză rezultă că: Pârâta când a cumpărat apartamentul din imobil a cumpărat o cotă parte; părţile comune - coridorul de acces, intrarea în curte şi curtea propriu zisă, fiind folosite în comun de către toţi coproprietarii.

Reclamanţii mai deţin după apartamentul doamnei (P1) pe acelaşi coridor comun o pivniţă, o bucătărie, o baie, o cămară de alimente situată în partea din spate a curţii cu acces pe coridorul comun. Intrarea la coridor este paralelă cu uşa de la apartamentul reclamanţilor, astfel că pârâta pentru a ajunge la intrarea apartamentului ei, era obligată să treacă pe lângă intrarea la apartamentul reclamanţilor.

Potrivit depoziţiilor martorilor şi a concluziilor raportului de expertiză, pârâta a ridicat fără acordul coproprietarului reclamant un zid de beton care obstrucţionează accesul reclamanţilor la proprietatea sa.

Astfel potrivit depoziţiilor martorilor reclamantul nu poate să îşi folosească bucătăria.

Astfel instanţa a luat act că potrivit depoziţiilor martorilor coroborate cu planşele foto, şi concluziile raportului de expertiză, pârâta a ridicat un gard de tablă artificial, după ce în prealabil a demolat zidul vechi, şi a modificat ferestrele, reclamantul fiind nevoit să acceadă la celelalte dependinţe ale sale prin curte ocolind apartamentul numărul 4 al pârâtei.

Martorii relatează că reclamanţilor le este interzis accesul la o porţiune de coridor situată în faţa apartamentului pârâtei, fiind obligat să iasă în curte pentru a intra în bucătărie şi în magazie.

Potrivit art. 646 Cod civil coridorul se află în coproprietate forţată, iar potrivit art. 647 fiecare dintre coproprietari poate exercita folosinţa bunului comun cu condiţia să respecte destinaţia acestuia şi să permită exercitarea folosinţei de către ceilalţi coproprietari.

Potrivit art. 1527 Cod civil: „(1) Creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă.

2) Dreptul la executare în natură cuprinde, dacă este cazul, dreptul la repararea sau înlocuirea bunului, precum şi orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă.”

Conform art. 1528 Cod civil: „(1) În cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia.

(2) Cu excepţia cazului în care debitorul este de drept în întârziere, creditorul poate să exercite acest drept numai dacă îl înştiinţează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia”.

Instanţa de fond a apreciat că, se impune ca pârâta să demonteze zidul artificial din tablă din ambele părţi ale coridorului comun şi să aducă la starea iniţială imobilul bun comun astfel: reconstruirea zidului dărâmat, repunerea ferestrelor în starea iniţială, remedierea defecţiunilor apărute, demontare, remedierea zidăriei a tencuielii şi a zugrăvelii distruse imobilului compus din 4 camere situat în (...) str. (...), individualizat prin topo 590 şi 591 din Cf (...) (...), iar în caz de opunere sa fie autorizat reclamantul să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.

Deşi pârâta în acţiunea reconvenţională solicită partajarea imobilului aferent cotei sale de 1/4, sub forma unei entităţi cadastrale distincte, instanţa a apreciat că aceasta nu este posibilă, aspect care este atestat prin concluziile raportului de expertiză.

Nu se poate include în lotul pârâtei o parte din coridor întrucât potrivit depoziţiilor de martori şi concluziilor acestui raport de expertiză, coridorul reprezintă un spaţiu comun.

Astfel potrivit naturii sale acest coridor reprezintă o coproprietate forţată.

Pentru aceste considerente instanţa a respins ca nefondată cererea reconvenţională şi pe cale de consecinţă a admis acţiunea reclamantei aşa cum s-a arătat mai sus.

Astfel instanţa a respins în integralitate acţiunea reconvenţională neexistând posibilitatea partajării imobilului în varianta dorită de pârâtă, şi pe cale de consecinţă nici posibilitatea delimitării prin semne exterioare a imobilului cu încălcarea coproprietăţii forţate.

Concluziile raportului de expertiză sunt ferme în ce priveşte terenul aferent imobilului, se apreciază că nu este posibilă partajarea terenului datorită configuraţiei imobilului, a modului în care sunt amplasate construcţiile pe teren pentru a avea acces la construcţii şi la utilităţi.

Pe cale de consecinţă nu există temei pentru modificarea înscrierii de carte funciară, aceasta corespunzând cu starea de fapt existentă.

În baza art. 274 Cod procedura civilă a obligat pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recalificat în apel, la data de 27.03.2017 pârâta apelantă (P1) solicitând admiterea căii de atac şi în principal casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe/reţinerea cauzei spre rejudecare de instanţa de recurs în vederea efectuării unei completări la expertiza tehnică pentru formarea de loturi potrivit capetelor de cerere din cererea-reconvenţională şi audierii unui martor, în subsidiar modificarea în tot a sentinţei civile recurate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor şi admiterii cererii-reconvenţionale formulată. Cu cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în recurs.

Prin decizia civilă nr. 436/A din 11 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul (...) s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta (P1), în contradictoriu cu intimaţii (R1), (R2) şi (P2), împotriva sentinţei civile nr. 232 din 18.02.2013 pronunţată de Judecătoria (...), care a fost păstrată în totalitate.

A fost obligată apelanta la cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei în favoarea intimatului (R1).

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În esenţă apelanta este nemulţumită de soluţia instanţei de fond care a respins cererea sa de partajare a imobilului prin atribuirea către aceasta a apartamentului, terenului aferent cât şi a coridorului din partea din faţă a apartamentului acesteia, apreciind că o asemenea partajare se impune şi datorită tensiunilor existente dintre părţi şi a conflictelor permanente dintre familia (R) şi apelanta (P1), aceasta mai susţinând că acel coridor din faţa apartamentului său nu este un spaţiu comun deoarece reclamantul îşi asigură intrarea în curte la fel ca şi apelanta, mai susţinând că este discutabilă pretenţia reclamanţilor de a i se asigura acces la spaţiul propriu prin coridorul casei, atâta timp cât poate avea acces la aceste porţiuni prin curtea imobilului.

Analizând criticile apelantei din perspectiva probaţiunii ample administrate în cauză instanţa de apel a reţinut următoarele:

În fapt potrivit înscrierilor din CF.(...) (...) sub nr.top.590 şi 591 se află înscrisă o casă colectivă în formă de L cu 4 apartamente şi cu grădină aferentă construcţiei.

Această casă colectivă se află, în cotă de ¾, în proprietatea familiei reclamanţilor (R), potrivit înscrierilor de sub B16, 23 şi 24 din, CF-ul mai sus indicat, iar în cotă de ¼, se află în proprietatea apelantei pârâte (P1), înscrisă sub B25, care a dobândit dreptul de proprietate prin succesiune, în baza certificatului de moştenitor 2006/2003, de la antecesoarea în drepturi (...) înscrisă sub B20.

La rândul ei (...) a dobândit dreptul asupra cotei sale de ¼ din casă de la (R1) în anul 1977, la preţul de 18.000 lei, dobândind potrivit contractului: o casă, bucătărie, cămară, cămară de lemne, coridor în faţa ei, o parte a curţii şi o parte în pivniţă, WC-ul (contractul se află la filele 19-20 dosar de apel).

Este un aspect necontestat acela că la data dobândirii imobilului de apelanta (P1) prin succesiune, respectiv în anul 2003 coridorul din faţa apartamentului acesteia era folosit în comun de toţi coproprietarii casei, aspect recunoscut la interogatoriu atât de (R2) (filele 56-57 dosar de fond) cât şi de apelanta (P1) (fila 58 dosar de fond).

De asemenea apelanta pârâtă recunoaşte că a ridicat singură, fără acordul coproprietarilor şi fără autorizaţie, două fâşii de tablă pe coridor, încastrate în pereţi, a demontat geamul şi a spart peretele de sub geam pentru a avea acces direct din curtea apartamentului, motivul pentru care a îngrădit accesul celorlalţi coproprietari asupra coridorului comun, fiind cel al neînţelegerilor şi al conflictelor existente între aceasta şi familia reclamanţilor, practic apelanta alegând o formă de baricadare de ceilalţi coproprietari, pentru a se apăra în faţa unor eventuale conflicte, care au existat în trecut.

Aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţă şi doctrina juridică, coridoarele unor case colective, la fel ca şi coridoarele unor blocuri de apartamente, sunt spaţii comune deţinute în coproprietate forţată de toţi coproprietarii, tocmai pentru că deservesc apartamentele tuturor şi asigură accesul la acestea, astfel încât ieşirea din indiviziune cu privire la un coridor comun, este imposibilă pentru că ar prejudicia exercitarea dreptului de proprietate a celorlalţi coproprietari, în deplinătatea elementelor acestuia adică, usus, fructus şi abussus.

Numai cu caracter absolut excepţional, când un coridor deserveşte în mod exclusiv, un singur proprietar, al unui apartament, şi nu are nici o utilitate pentru restul proprietarilor, s-ar putea discuta de o ieşire din indiviziune asupra acestuia.

În cazul de faţă însă, nu se poate reţine o asemenea situaţie de excepţie deoarece, aşa cum recunoaşte şi apelanta, coridorul comun asigură accesul familiei reclamanţilor la o baie şi o bucătărie, la care reclamantul intimat nu mai are acces în prezent, datorită baricadării coridorului de apelantă, trebuind să iasă în curte pentru a intra în baie şi la bucătărie.

Sunt de asemenea întemeiate susţinerile reclamanţilor în sensul că accesul, doar direct din curte, şi nu prin coridorul comun, la propria baie şi bucătărie, este o îngrădire a dreptului său de proprietate, care le creează un disconfort major, mai ales în timpul iernii sau pe vreme rea, astfel încât nu se poate vorbi despre o partajare a coridorului comun, fără a încălca atributele dreptului de proprietate al celorlalţi coproprietari.

Îngrădirea accesului familiei reclamanţilor la bucătărie şi baie prin delimitarea coridorului este relevată şi de martorii (...) şi (...) (filele 54-55 dosar de fond declaraţii de martori), care au arătat că „dl (R) are o cameră şi dincolo de apartamentul pârâtei mai are o baie şi o bucătărie, pe care nu le poate folosi din cauza înfundării coridorului, fiind nevoit să aibă acces din curte.”

Mai mult reclamanta în calitate de succesoare în drepturi a antecesoarei sale (...), cea care a cumpărat cota de ¼ din casă de la familia (R), nu poate dobândi mai mult decât a avut antecesoarea sa. Or, aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare al antecesoarei, indicat mai sus, aceasta a cumpărat porţiunea de coridor din faţa apartamentului propriu, însă coridorul în ansamblul său, era folosit la data dobândirii dreptului de proprietate de apelantă de toţi coproprietarii, aşa cum rezultă din ambele interogatorii, această delimitare a folosinţei coridorului, doar prin voinţa apelantei, intervenind ulterior prin voinţa sa unică, fără însă a exista un acord al coproprietarilor în acest sens.

Imposibilitatea partajării coridorului este relevată foarte clar şi de majoritatea experţilor care au efectuat lucrări în cauză.

Astfel expertul tehnic (E1), cel care a efectuat lucrarea în faţa instanţei de fond, a arătat foarte clar: „Partajarea cotei de ¼ din imobile, care să includă apartamentul împreună cu toate elementele de construcţii, destinate folosinţei sale normale, sub forma unei entităţi cadastrale, nu este posibilă în varianta solicitată de pârâtă. Aceasta doreşte includerea în lotul său a părţii din coridor care se află în dreptul apartamentului pe care îl ocupă, cerinţă care nu poate fi admisă întrucât conform folosinţei faptice coridorul reprezintă spaţiu comun.” Se mai arată foarte clar faptul că o partajare efectivă este posibilă doar dacă coridorul rămâne spaţiu comun. Însă apelanta a solicitat acest partaj tocmai din dorinţa includerii coridorului în lotul propriu.

De asemenea în faţa instanţei de apel expertul (E2) a arătat că imobilul în litigiu este o casă compusă din două corpuri de clădire având forma literei L., iar pe planşa nr.1 acesta reprezintă spaţiul comun care deserveşte pe toţi cei 4 proprietari ai pivniţei, spaţiu ce are intrare din curte în coridor şi în continuare la subsol, iar coridorul este delimitat de un perete despărţitor între apartamentul 3 şi spaţiul comun şi un perete despărţitor între spaţiul comun şi apartamentul nr.4.

Expertul arată cât se poate de clar că iniţial acest coridor a fost bine conceput şi era un spaţiu comun, arătând că a fost conceput să rămână în coproprietate forţată. (filele 98-99 dosar de apel).

Inclusiv expertul (E3) a efectuat în apel o lucrare prin care arată că atât terenul de 1049 mp cât şi părţile comune, cum sunt holul de acces, pivniţă, accesul la pivniţă podul accesul la pod, trebuie să rămână porţiuni comune. (fila 169 dosar de apel).

Rezultă deci, din tot probatoriul administrat pe larg în cele de mai sus, că există un drept de coproprietate forţată continuă şi perpetuă asupra coridorului casei colective, ce deserveşte cele 4 apartamente ale acesteia, astfel încât ieşirea din indiviziunea prin atribuirea coridorului în proprietate exclusivă apelantei pârâte reclamante reconveniente, nu este posibilă, motive pentru care în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins cererea reconvenţională.

Nu există discuţii între părţi în privinţa folosinţei apartamentului sau a terenului aferent casei, apelanta fiind înscrisă în CF cu o cotă de 414 mp din terenul de 1655 mp prin constituire prin Ordin Prefect nr.(...) din 22.06.2005 aşa cum apare înscris sub B26 în CF (...) (...) aflat la dosar, astfel încât motivul pentru care aceasta a solicitat partajul a fost atribuirea coridorului însă faţă de natura acestuia de bun comun aflat în indiviziune forţată, o asemenea partajare nu este posibilă.

În drept dispoziţiile art.646 Cod Civil prevăd la pct.1 că se află în coproprietate forţată bunurile indicate la art.649 alin 1 lit. a) Cod civil, iar potrivit acestui din urmă text de lege, sunt considerate părţi comune, în măsura în care prin lege sau prin actul juridic nu se prevede altfel, „terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesare potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei pentru a asigura exploatarea normală a acesteia, iar la lit. b) se reprezintă părţi comune spaţiile comune, acoperişul, terasa, scările şi casa scărilor, holurile, pivniţele subsolul.

Rezultă deci cu claritate faptul că holurile respectiv coridoarele ce deservesc mai multe apartamente într-o casă colectivă sunt prezumate prin lege a fi spaţii comune, dacă prin act juridic sau lege nu se prevede altfel.

În cauză nefiind dovedită o situaţie de excepţie coridorul casei îşi păstrează destinaţia de spaţiu comun asupra căruia coproprietarii trebuie să rămână în coproprietate forţată continuă şi perpetuă, pe toată durata existenţei clădirii.

Instanţa de apel a respins şi criticile privind lipsa de interes legitim a reclamantului de rd.2 şi a pârâtei (P2) în condiţiile în care aceştia nu locuiesc efectiv în casă, însă indiferent de opţiunea acestora de a exercita efectiv folosinţa imobilului, drepturile acestora nu pot fi afectate şi mai ales un partaj nu poate fi făcut, sub sancţiunea inadmisibilităţii, în lipsa unui coproprietar.

Totodată atitudinea agresivă a reclamantului sau conflictele între părţi nu pot constitui fundamentul atribuirii unei porţiuni comune aflate în coproprietate forţată doar unuia dintre coproprietari, deoarece pentru aplanarea acestor conflicte legea reglementează alte mijloace juridice, motive pentru toate criticile apelantei au fost respinse pentru argumentele expuse pe larg în cele de mai sus.

Pentru toate aceste motive de fapt şi de drept instanţa, în baza art.296 Cod de procedură civilă de la 1865 a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta (P1), în contradictoriu cu intimaţii (R1), (R2) şi (P2) împotriva sentinţei civile nr. 232 din 18.02.2013 pronunţată de Judecătoria (...), care a fost păstrată în totalitate.

În baza art.274 Cod de procedură civilă, faţă de căderea în pretenţii a apelantei instanţa a obligat-o la cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei în favoarea intimatului (R1), sumă reprezentând parte din onorariul experţilor suportate de intimat, în concret 400 lei expertiză în construcţii, 800 lei expertiză topo, în baza celor două chitanţelor depuse în şedinţa publică din 04.04.2017 şi 300 lei - completare expertiză topografică (chitanţă CEC Bank depuse la fila 165 dosar de apel), alte cheltuieli de judecată nefiind dovedite.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată apelantei care le-a solicitat şi dovedit, având în vedere căderea acesteia în pretenţii.

Împotriva deciziei civile nr. 436/A din 11 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul (...) a declarat recurs pârâta (P1), solicitând în principal admiterea recursului, casarea cu reţinere a cauzei pentru a se emite adresă către expertul topo (E1) în vederea depunerii la dosar a răspunsului la obiecţiunile formulate de aceasta privind raportul de expertiză tehnică judiciară topografică (completare) depus la termenul din 3.11.2015, iar în subsidiar s-a solicitat modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii reconvenţionale şi respingerea cererii principale. Cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta faptul că hotărârea judecătorească recurată s-a dat fără a fi motivată pe capătul de cerere de partajare a imobilului (teren şi anexe) respectiv cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 669; art. 676; art. 680 Noul Cod civil, art. 6731 şi următoarele Cod procedură civilă, art. 24 Constituţia României, art. 6 CEDO, art. 1 Protocolul 1 al CEDO) motive de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 şi 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Arată că, cererea de casare cu reţinere spre rejudecare o susţine pe motivul că la dosarul cauzei nu există răspunsul expertului topo la obiecţiunile formulate privind raportul de expertiză tehnică judiciară topografică (completare) depus la termenul din 12 ianuarie 2016, obiecţiuni care aveau legătură directă de cauzalitate cu poziţia procesuală a intimaţilor care au solicitat partajarea imobilului prin varianta ca holul din faţa apartamentului recurentei să nu fie inclus în lotul său.

În continuare arată că hotărârea judecătorească recurată de menţinere a soluţiei din primă instanţă prin care s-a respins cererea reconvenţională este contrară legii, adică prevederile art. 6731 şi următoarele Cod procedură civilă, precum şi art. 889, art. 676, art. 680 Noul Cod civil.

Deşi instanţa a fost sesizată cu o cerere de partaj care privea casa şi terenul aferent, acest partaj nu putea fi respins de instanţe pe considerentul că holul este coproprietate forţată.

De altfel, instanţa de apel se limitează în analiza pe care o face doar la partajarea holului, fără a motiva problema partajului celorlalte porţiuni din imobil, ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

Printr-o altă critică arată recurenta faptul că este greşită concluzia instanţei de apel şi motivarea pe problema holului în sensul că ambii experţi ar fi indicat că acest hol nu este comod partajabil în natură.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi următoarele; art. 304 pct. 7, pct. 9; art. 312 alin. 3 teza I partea finală, teza I prima parte, art. 312 alin. 61; art. 274 Cod procedură civilă.

Intimaţii nu au depus întâmpinare la dosar, precizându-si poziţia procesuală doar intimatul (R1) care a depus note de şedinţă solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul formulat, prin prisma criticilor invocate, s-au reţinut următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii (R1) şi (R2) au solicitat obligarea pârâtei (P1) să demoleze zidul artificial din tablă, pe care l-a ridicat din ambele părţi ale coridorului comun şi aducerea la starea iniţială a bunului, şi anume: reconstruirea zidului dărâmat, repunerea ferestrelor în starea iniţială şi remedierea defecţiunilor cauzate de demontare, remedierea zidăriei, a tencuielii şi a zugrăvelii distruse imobilului compus din 4 apartamente, situat în (...), str. (...), individualizat cu nr. top. 590, 591, înscris în CF (...) (...), iar în situaţia în care pârâta nu se conformează s-a solicitat autorizarea ca reclamanţii să efectueze pe cheltuiala acesteia lucrările necesare pentru aducerea imobilului la starea iniţială.

Pârâta a formulat acţiune reconvenţională prin care a solicitat partajarea cotei de ¼ din imobilele cu nr. 590 şi 591 înscrise în CF nr. (...) (...) (CF vechi (...) – (...), prin formarea unui lot în favoarea sa care să cuprindă apartamentul propriu împreună cu toate elementele de construcţie, destinate folosinţei sale normale (sub forma unei unităţi cadastrale distincte) şi cota de teren aferent (1/4 din 1655 mp), delimitarea prin semne exterioare a lotului astfel format, cu intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului rezultat din partaj în CF.

Prima instanţă a respins acţiunea reconvenţională reţinând faptul că partajarea imobilului aferent cotei de ¼ sub forma unei entităţi cadastrale distincte nu este posibilă, aspect atestat prin concluziile raportului de expertiză. Reţine instanţa faptul că nu se poate include în lotul pârâtei o parte din coridor, întrucât acesta reprezintă un spaţiu comun, fiind în coproprietate forţată.

Mai reţine apoi instanţa că nici partajarea terenului nu este posibilă datorită configuraţiei imobilului, a modului în care sunt amplasate construcţiile pe teren pentru a avea acces la construcţii şi utilităţi, având în vedere concluziile raportului de expertiză.

Din cuprinsul considerentelor sentinţei rezultă că, prima instanţă nu a supus analizei cererea de partajare a construcţiei înscrisă în CF (...) (...), cu nr. top. 590 şi 591 asupra căreia pârâta deţine o cotă de ¼ şi în privinţa căreia s-a solicitat de asemenea partajul.

La rându-i instanţa de apel a supus analizei cererea de partaj formulată de pârâta reclamantă reconvenţională (P1) doar sub aspectul holului, deşi a reţinut în motivarea deciziei faptul că apelanta este nemulţumită în esenţă de soluţia instanţei de fond care a respins cererea de partajare prin atribuirea către aceasta a apartamentului, a terenului aferent cât şi a coridorului din partea din faţă a apartamentului său, apreciind că se impune o asemenea partajare şi datorită tensiunilor şi conflictelor permanente existente între părţi, critica apelantei cum că instanţa de apel nu a motivat problema celorlalte porţiuni din imobil obiect al partajului, constatându-se a fi prin urmare fondată.

Împrejurarea că între părţi nu există discuţii în privinţa folosinţei apartamentului sau a terenului aferent casei, nu este de natură să înlăture obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra cererii de partaj în întregul ei, de vreme ce a fost sesizată cu o astfel de cerere, iar în virtutea principiului disponibilităţii, specific procesului civil, aceasta avea obligaţia să statueze asupra celor solicitate de părţile din proces, fără a putea depăşi cadrul procesual trasat prin cererile şi apărările formulate în condiţiile legii.

Prin urmare cum instanţa de apel nu a analizat motivele invocate în privinţa dispoziţiei de respingere a cererii reconvenţionale având ca obiect partajul cotei de ¼ din imobilul cu nr. top. 590 şi 591 înscris în CF (...) (...), constând în casă şi teren, şi cum în lipsa unei asemenea analize cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient, aceasta este supusă casării în condiţiile art. 312 al 3 Cod de procedură civilă incidente fiind în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 Cod procedură civilă.

În consecinţă, recursul s-a apreciat a fi fondat, fiind admis în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel că decizia civilă nr. 436/A din 11 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul (...), a fost casată cu trimitere spre rejudecare la aceiaşi instanţă, care în reluarea ciclului procesual va ţine seama de considerentele prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare