Drept procesual civil. Nerespectarea termenului stabilit de instanţa judecătorească. Incidenţa sancţiunii decăderii.

. Domeniu asociat: Procedură civilă

 Drept procesual civil. Nerespectarea termenului stabilit de instanţa judecătorească. Incidenţa sancţiunii decăderii.

Instanţa a acordat … reclamantei un termen judecătoresc de 5 zile pentru formularea cererii modificatoare, termen pe care reclamanta a ales să nu îl respecte. Contrar celor afirmate de apelantă, în temeiul art. 185 C.proc.civ., decăderea intervine și pentru nerespectarea unui termen judecătoresc.

Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară (art. 103 alin. 1 din vechiul C.proc.civ.) care făcea trimitere explicită la nerespectarea termenelor legale, art. 185 din noul C.proc.civ. prevede că atunci „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului”. Faţă de această modalitate de redactare a textului, care nu mai distinge în funcţie de natura termenului în discuţie, sancţiunea decăderii poate interveni și pentru nerespectarea termenelor judecătoreşti. Criticile apelantei, valabile sub imperiul vechii reglementări, sunt, prin urmare, nefondate în prezenta cauză, supusă dispoziţiilor noului cod de procedură civilă.

În fine, este neîntemeiată şi critica apelantei vizând faptul că instanţa nu a indicat în mod expres sancţiunea decăderii, aceasta intervenind în temeiul legii.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 320 A din 15.02.2017)

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin încheierea din 10.06.2015, Tribunalul Bucureşti a pus în vedere reclamantei să formuleze în scris, în termen de 5 zile, cererea de chemare în judecată a numitului G.E.M.

Prin încheierea din 02.09.2015, aceeaşi instanţă a introdus în cauză pe G.E.M. și i-a comunicat acestuia un exemplar al cererii modificatoare, punându-i în vedere să formuleze întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 5617/14.10.2015, Tribunalul Bucureşti, punând în discuţie excepţia de decădere invocată de pârât prin întâmpinare, a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.M. şi a respins cererea formulată de reclamanta M.M. SRL pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.M..

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit art. 3 alineat (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19 decembrie 2014 (data poştei), respectiv după data de 15 februarie 2013, de intrare în vigoare a codului de procedură civilă adoptat prin Legea 134/2010, astfel încât cauza nu este suspusă dispoziţiilor anterioare de procedură.

Spre deosebire de acestea codul de procedură în vigoare nu mai prevede instituţia primei zi de înfăţişare (la care toate părţile legal citata pot pune concluzii), ci, potrivit art. 204 alineat 1, reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta era legal citat.

Prin urmare, eventuala lipsă de procedură cu oricare altă parte, în afară de reclamant, nu produce nici un efect cu privire la aplicabilitatea art. 204 cod procedură civilă, ceea ce înseamnă că reclamanta putea depune cerere adiţională (modificatoare), cel mai târziu la data de 10 iunie 2015, când procedura de citare cu reclamanta a fost legal îndeplinită, iar reprezentatul său convenţional a fost prezent la judecată. Prin urmare, nu se susţin apărările reclamantei referitoare la îndeplinirea condiţiilor pentru prima zi de înfăţişare abia la termenul de judecată din 2 septembrie 2015 (instituţie ce nu operează în cauză).

Nu se poate reţine că declaraţia verbală privind introducerea în cauză a moştenitorilor produce efecte juridice, în sensul înlăturării sancţiunii decăderii: aceasta deoarece, potrivit condiţiilor obligatorii ale actelor de procedură, prevăzute de art. 148 alineat 1 cod procedură civilă, orice cerere adresată instanţelor trebuie formulată în scris (în cauză nefiind aplicabilă excepţia prevăzută la alineatul 4 din aceeaşi normă).

Acesta este şi motivul pentru care instanţa a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a formula în scris cererea, stabilind un termen în acest sens (5 zile de la data şedinţei de judecată), pentru a fi asigurată derularea procedurii de comunicare şi întocmire a întâmpinării către partea chemată în judecată.

Se observă că, până la data de 16 iunie 2015 (data împlinirii termenului judecătoresc imperativ înăuntrul căruia trebuia depusă cererea în scris), reclamanta nu şi-a îndeplinit această obligaţie, aspect ce rezultă din referatul întocmit de grefierul de şedinţă. (fila 39 verso, vol. II).

Cererea modificatoare a fost înregistrată la instanţă la data de 29 iunie 2015 (26 iunie 2015, data poştei), iar pârâtul G.E.M. a invocat decăderea prin întâmpinare, imediat după comunicarea cererii adiţionale (până la primul termen de judecată ce a urmat momentului cunoaşterii motivului de decădere).

Instanţa mai constată că reclamanta nu numai că nu a respectat termenul pentru modificarea cererii prevăzut de art. 204, dar nu a respectat nici măcar termenul judecătoresc stabilit pentru depunerea în scris a actului de procedură, existând, astfel, două temeiuri pentru aplicarea sancţiunii decăderii, prevăzute de art. 185 alineat 1 cod procedură civilă (atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea acestuia, în afară de cazul în care legea dispune altfel).

Constatând că cererea modificatoare a fost depusă cu depăşirea termenului legal, rezultă că reclamanta este decăzută din dreptul de a modifica cererea introductivă.

Cu privire la aceasta, se observă că pârâta S.M. era decedată la data formulării cererii, astfel cum rezultă din certificatul de deces seria DC nr. 018512 (data decesului fiind 27 decembrie 2013), ipoteză ce impune verificarea existenţei capacităţii procesuale de folosinţă la data cererii de chemare în judecată.

Cum capacitatea de folosinţă a persoanei fizice încetează la decesul acesteia, rezultă că excepţia este întemeiată; moştenitorul pârâtei nu poate prelua, în condiţiile art. 412 cod procedură civilă, poziţia procesuală a pârâtei S.M., întrucât decesul nu a intervenit pe parcursul judecăţii.

În consecinţă, cererea va fi respinsă pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.M., fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosinţă.

Împotriva acestei sentinţe, precum şi împotriva încheierilor de şedinţă din 10.06.2015 şi 02.09.2015, a declarat apel reclamanta, solicitând anularea lor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În motivarea apelului, s-a arătat că în mod greşit a fost aplicată reclamantei sancţiunea decăderii din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată. Judecătorul fondului a indicat drept posibile temeiuri ale decăderii art. 185 și 204 C.pr. civ., dar, în concret, apreciază apelanta, din considerentele sentinţei rezultă că soluţia a fost întemeiată doar pe art. 204 C.pr.civ.

Consideră apelanta că art. 185 C.pr.civ. nu este aplicabil în cauză, întrucât nu suntem în prezenţa unui termen legal pentru modificarea cererii de chemare în judecată, ci în prezenta unui termen judecătoresc, iar decăderea nu intervine decât pentru nerespectarea termenelor legale imperative. De asemenea, decăderea intervine pentru neexercitarea unui drept procesual, însă prima instanţă a pus în vedere reclamantei să îşi îndeplinească o obligaţie, respectiv aceea de a redacta în scris cererea modificatoare. În opinia apelantei, dreptul procesual a fost exercitat în cauză prin declaraţia verbală din 10.06.2015. În plus, instanţa de fond nu a menţionat că cererea de introducere în cauză a legatarului trebuia depusă în 5 zile sub sancţiunea decăderii. Din redactarea încheierii din 10.06.2015 rezultă, în opinia apelantei, intenţia instanţei de a institui sancţiunea decăderii doar în legătură cu obligaţia legatarului introdus în cauză.

În subsidiar, se arată că, și dacă s-ar accepta teza aplicării sancţiunii decăderii în temeiul art. 204 C.pr.civ., o asemenea sancţiune nu putea fi aplicată în speţă deoarece reclamanta a luat cunoştinţă despre decesul pârâtei la primul termen de judecată, astfel că cererea putea fi modificată până la termenul următor.

În al doilea subsidiar, arată apelanta că, deşi a stabilit termenul judecătoresc de 5 zile pentru asigurarea comunicării în termen util a cereri de introducere în cauză a legatarului, totuşi, primind cererea la data de 29.06.2015,  instanţa nu a dispus comunicarea actului de procedură către partea adversă decât la termenul din 02.09.2015. Apreciază apelanta că nu se poate reţine nici raţiunea pentru care tribunalul ar fi stabilit termenul de 5 zile pentru depunerea cererii, din moment ce oricum actul de procedură a fost comunicat pârâtului abia la termenul de judecată ulterior.

Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului, cu motivarea că reclamanta nu a depus cererea modificatoare la termenul prevăzut de art. 204 C.pr.civ., că termenul de 5 zile acordat de instanţă a suspendat aplicarea sancţiunii legale, iar reclamanta s-a aflat într-o confuzie în faţa primei instanţe, necunoscând faptul că instituţia primei zile de înfăţişare nu se regăseşte în noul cod de procedură civilă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea constată că apelul este nefondat.

Astfel, în speţă, termenul la care putea fi modificată cererea de chemare în judecată era cel stabilit conform art. 204 C.pr. civ., respectiv primul la care reclamanta a fost legal citată, respectiv 10.06.2016. Argumentaţia apelantei în sensul că abia la acest termen a aflat despre decesul pârâtei indicate în cererea de chemare în judecată iniţială nu este de natură a influenţa în vreun fel aplicarea textului de lege, care nu distinge în funcţie de motivele care stau la baza deciziei reclamantului de a-și modifica cererea.

Astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în aplicarea art. 148 alin. 1 C.pr.civ., conform căruia orice cerere adresată instanţelor trebuie făcută în scris, declaraţia verbală a reprezentantului reclamantei de la termenul din 10.06.2016 nu are valoarea unei cereri apte a învesti instanţa în mod legal. Nu se poate reţine, prin urmare, susţinerea apelantei în sensul că şi-a exercitat dreptul procesual în termen, astfel că, în mod corect, contrar celor susţinute de apelantă, putea fi aplicată sancţiunea decăderii în temeiul art. 204.

În speţă, se constată că instanţa a acordat totuşi reclamantei un termen judecătoresc de 5 zile pentru formularea cererii modificatoare, termen pe care reclamanta a ales să nu îl respecte. Contrar celor afirmate de apelantă, în temeiul art. 185 C.pr.civ., decăderea intervine și pentru nerespectarea unui termen judecătoresc.

Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară (art. 103 alin. 1 din vechiul C.proc.civ.) care făcea trimitere explicită la nerespectarea termenelor legale, art. 185 din noul C.proc.civ. prevede că atunci „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului”. Faţă de această modalitate de redactare a textului, care nu mai distinge în funcţie de natura termenului în discuţie, sancţiunea decăderii poate interveni și pentru nerespectarea termenelor judecătoreşti. Criticile apelantei, valabile sub imperiul vechii reglementări, sunt, prin urmare, nefondate în prezenta cauză, supusă dispoziţiilor noului cod de procedură civilă.

În fine, este neîntemeiată şi critica apelantei vizând faptul că instanţa nu a indicat în mod expres sancţiunea decăderii, aceasta intervenind în temeiul legii.

Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., va fi respins apelul ca nefondat.

În temeiul art. 482 raportat la 453 C.pr.civ., va fi obligată apelanta să plătească intimatului 3000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii şi chitanței depuse la dosar.

Domenii speta

Spete similare