Redeschidere proces penal la judecarea în lipsă - art. 466 cpp

Sentinţă penală 23 din 03.11.2015


Dosar nr. XXX/XXXX art. 466 CPP

Operator de date personale nr. 2942

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SĂVENI- JUDEŢUL BOTOŞANI

Şedinţa publică din XX.XX.XXXX

 Completul constituit din:

PREŞEDINTE-  XXXXXXXX

GREFIER – XXXXXX

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni,

 este reprezentat prinPrim-procuror – XXXX

SENTINŢA PENALĂ NR. XX

Pe rol pronunţarea în cauza penală privind pe condamnat O.A., şi parte civilă A.M. ş.a., având ca obiect „redeschiderea procesului penal” (la judecarea în lipsă) (art. 466 CPP).

Dezbaterile asupra fondului s-au desfăşurat în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2015 când s-au pus concluzii la fond care au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă penală, fiind înregistrate cu mijloace tehnice audio şi când instanţa văzând că pentru deliberare are nevoie de un timp mai îndelungat, a amânat pronunţarea cauzei pentru data de astăzi, când în aceeaşi compunere,

J U D E C A T A,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

 Prin cererea de redeschidere a procesului penal înaintată instanţei la data de 06.10.2014 de condamnatul O.A,, prin avocat ales, a solicitat redeschiderea procesului penal şi anularea sentinţei penale nr. XX din XX.XX.XXXX pronunţată în dosarul nr. XX/XXX/XXXX, anularea  mandatului de executare emis în baza sentinţei penale menţionate.

În susţinerea cererii sale condamnatul a invocat împrejurarea că : „nu a avut cunoştinţă că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa” apreciind ca fiind incidente disp. art. 466 alin. 2 teza I Cod proc.penală este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în nici un alt mod despre aceasta. 

După restituirea din calea de atac la data de 04.12.2014 la dosarul cauzei a fost ataşat dosarul de fond nr. 765/297/2013.

Prin încheierea din 08.12.2014 a fost admisă în principiu cererea de rejudecare constatându-se că petentul condamnat O.A. nu a fost prezent la nici un termen de judecată, fiind judecat şi condamnnat în lipsă.

 Pentru admiterea în principiu a cererii de rejudecare instanţa a reţinut că:

 Prin Sentinţa penală nr. XX din XX.XX.XXXX pronunţată în dosarul nr. XX/XXX/XXXX, în temeiul art. 386 Cod proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului O.A, din 1 infracţiune de „furt calificat”, prev. şi ped. de art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a, g şi i Cod penal 1969 (p. văt. PF A.M.), 4 infracţiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art. 26 rap.  la art. art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a, g şi i Cod penal 1969 (p. văt. S.C.C. Săveni – punct de lucru satul Sîrbi, com. Vlăsineşti, SC N.Ş. SRL Ungureni,  PF C.G.) şi de art. 26 rap.  la art. art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a, i Cod penal 1969 (p. văt. Găinariu Vasile) şi 3 infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002,  toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 75 lit. c) Cod penal 1969 în 1 infracţiune de „furt calificat”, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), d) Cod penal (p. văt. PF AM), 4 infracţiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art. 48 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), d) Cod penal (p. văt. S.C.C. Săveni – punct de lucru satul Sîrbi, com. Vlăsineşti, SC NŞ SRL Ungureni,  PF CG) şi de art. 48 Cod penal, raportat la art.  228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) C.pen. (p. văt. GV)  şi trei infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere,  prev. de art. 335 alin 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal.

Prin sentinţa  penală de mai sus O.A. – XXXXXXX, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), d) şi art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (p. văt. PF AM);

- complicitate la furt calificat, prev. şi ped. art. 48 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), d) şi art. 5 Cod penal la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare (p. văt. S.C.C. Săveni – punct de lucru satul Sîrbi, com. Vlăsineşti);

- complicitate la furt calificat, prev. şi ped. art. 48 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), d) şi art. 5 Cod penal la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare (p. văt. SC NŞ SRL Ungureni);

- complicitate la furt calificat, prev. şi ped. art. 48 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), d)  şi art. 5 Cod penal la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare (p. văt. PF CG);

- complicitate la furt calificat, prev. şi ped. de art. 48 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) şi art. 5 C.pen. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare (p. văt. GV);

- conducerea unui vehicul fără permis de conducere,  prev. şi ped. de art. 335 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (fapta din data de 24.10.2010); 

- conducerea unui vehicul fără permis de conducere,  prev. şi ped. de art. 335 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (fapta din data de 02.11.2010); 

- conducerea unui vehicul fără permis de conducere,  prev. şi ped. de art. 335 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (fapta din noaptea de 04/05.11.2010). 

În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului OApentru infracţiunile concurente şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare, la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, anume 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, pedeapsa rezultantă pentru inculpat fiind de 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare, în regim de detenţie.

Inculpaţii O.A.,, .M.C. şi G.R.S., au fost obligaţi în solidar, la plata către partea civilă AF AF a sumei de 1.000 lei, reprezentând prejudiciul material.

Inculpaţii, O.A.,, .M.C. şi G.R.S.,  au fost obligaţi  în solidar, la plata către partea civilă PF AM a sumei de 1.250 lei, reprezentând prejudiciul material.

În temeiul art. 274 alin. 1, 2 Cod procedură penală, inculpatul O.A a fost  obligat la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 500 lei pentru faza de judecată.

Sentinţa penală a fost pronunţată în şedinţă publică pe data de 10.06.2014, cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Sentinţa penală nr. 365/10.06.2014 a rămas definitivă prin neapelare la 24.06.2014 în privinţa inculpatului O.A. 

 În baza sentinţei s-a emis MEPÎ nr. XXX din data de 24.06.2014, cu adresa nr. XXXXX din XXX Serviciul de Investigaţii Criminale – I.P.J. Botoşani a comunicat darea în urmărire la nivel naţional  prin Dispoziţia IGI nr. XXXXXX şi internaţional prin mesajul XXXXXX

La data de 05.08.2014 s-a emis MEA pe numele condamnatului O.A., iar la data de XXX  cu adresa nr. XXXCentrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene a transmis mesajul Biroului Sirene Italia potrivit căruia Curtea de Apel Lecce a refuzat predarea către România a condamnatului şi a dispus ca pedeapsa menţionată în mandatul european de arestare să fie executată în Italia.

După punerea în executare a sentinţei de condamnare, condamnatul nu a uzat de căile ordinare sau extraordinare de atac.

 Dispozitivul şi sentinţa penală nr. 365/10.06.2014 s-au expediat condamnatului la adresa de domiciliu indicată în actul de sesizare al instanţei, acestea fiind restituite cu menţiunea „mutat” şi apoi afişate la sediul instanţei, iar potrivit susţinerilor sale, condamnatului i s-a înmânat şi i s-a citit hotărârea de condamnare la data de 22.09.2014  în cadrul judecării cererii de executare a pedepsei în statul italian şi de respingere a cererii de extrădare pentru executarea pedepsei înaintată de statul român la Curtea de Apel Lecce Italia.

Întrucât cererea condamnatului de redeschidere a procesului penal a fost înaintată instanţei prin avocat la data de 06.10.2014, prin urmare, cererea de redeschidere a procesului penal a fost formulată în termenul legal de o lună de zile, fiind astfel îndeplinită prima condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 469 alin. 1 lit. a C.p.p..

Totodată instanţa a reţinut că în susţinerea cererii pentru redeschiderea procesului penal condamnatul invocat împrejurarea că : „nu a avut cunoştinţă că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa” apreciind ca fiind incidente disp. art. 466 alin.2 teza I Cod proc.penală este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în nici un alt mod despre aceasta. 

Relativ la aceste susţineri, instanţa, observând actele dosarului de fond, a constatat că în timpul urmăririi penale condamnatul a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa însă nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală fiind plecat din ţară în loc necunoscut, iar  procedura de citare privind pe condamnatul O.A. a fost legal îndeplinită, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul judecăţii.

Astfel, inculpatul O.A. a fost citat la adresa cunoscută din România, s-au efectuat verificări la MAI – DEPABD cu privire la eventuale modificări de domiciliu, verificări rămase însă fără rezultat, acesta neaflându-se la adresa înscrisă în evidenţa persoanelor din  România. Inculpatul a fost citat la domiciliu şi prin afişare la Consiliul Local Săveni, respectiv la uşa instanţei, cu mandat de aducere.

Însă, deşi procedura  de citare a fost legal îndeplinită, la dosarul de fond al cauzei nu există nici o dovadă că inculpatul ar fi luat la cunoştinţă în vreun mod oficial despre desfăşurarea unui proces penal ce s-a finalizat cu condamnarea sa prin sentinţa penală nr. 365/10.06.2014. Mai mult, potrivit proceselor-verbale de verificare la domiciliu  din cursul urmăririi penale, întocmite la  21.01.2012, 17.02.2012 şi 16.03.2012 rezultă că „ la locuinţa învinuitului a fost identificat tatăl acestuia O.D, în urma discuţiilor purtate cu acesta a reieşit faptul că O.A este plecat la muncă în străinătate şi nu cunoaşte data când va reveni la domiciliu” (fila 508, 510, 517 d.u.p.).; din procesul-verbal privind imposibilitatea executării mandatelor de aducere rezultă că, la data de 20 noiembrie 2013; „numitul O.A este plecat de mai mult timp în loc necunoscut, posibil Italia”, informaţii date de vecina numitului  O.A, respectiv XX; în procesul–verbal întocmit la data de 21 ianuarie 2014, urmare a mandatului de aducere emis pe numele martorului XX (tatăl condamnatului XX) se reţine: „la domiciliul numitului XX am constatat că nu este nimeni acasă, iar din investigaţiile efectuate nu am putut stabili unde se află în prezent persoana indicată”(fila 169). În cursul judecăţii s-a asigurat asistenţa juridică din oficiu a inculpatului.

Pentru motivele reţinute, instanţa a constatat că petentul condamnat XX în cadrul dosarului penal nr.  765/297/2013,  a fost judecată „în lipsă”, în sensul disp. art. 466 alin. 2 C.p.p., fiind astfel îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 469 alin. 1 lit. a C.p.p., respectiv existenţa unor temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal.

De asemenea a constatat instanţa că motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care să fi fost judecată definitiv.

Prin încheierea de 19 ianuarie 2015  pronunţată în acest dosar, în conformitate cu art. 469 alin. 3 C.proc.pen. s-a admis cererea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnatul O.A, prin apărător ales, avocat IB, cu privire la dosarul penal nr.  765/297/2013 al Judecătoriei Săveni.

În conformitate cu art. 469 alin. 7 C.proc.pen s-a dispus desfiinţarea de drept a hotărârii pronunţate în cadrul dosarului penal nr.  765/297/2013, respectiv anularea MEPÎ nr. 435 din data de 24.06.2014 şi MEA emis la 05.08.2014, cu privire la condamnatul OA

Instanţa a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării pedepsei conform art. 469 alin. 2 C.proc.pen., formulată prin apărător ales, avocat I.B..

Instanţa a stabilit termen pe fondul cauzei pentru rejudecarea cauzei, conform art. 470 C.proc.pen., fără a dispune măsura preventivă a controlului judiciar, prev. de art. 215 C.proc.pen., motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale acesteia.

Încheierea a fost comunicată Curţii de Apel din Lecce, Italia, instanţă care a dispus măsura arestului la domiciliu în baza MEA din 05.08.2014.

Analizând lucrările dosarului de fond nr. 765/297/2013 al Judecătoriei Săveni, instanţa reţine următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 1253/P/2010 din data de 14.01.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului NIM pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal şi art. 75 lit. c Cod penal, a inculpatului VM pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, a trei infracţiuni de complicitate la furt calificat şi a unei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere,  fapte prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a şi i Cod penal, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal şi  art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 75 lit. c Cod penal, a inculpatului GRS pentru săvârşirea a cinci infracţiunilor de furt calificat,  fapte prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal şi art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 99 alin 3, a inculpatului OA pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, a patru infracţiuni de complicitate la furt calificat şi a trei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere,  fapte prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a şi i Cod penal şi trei prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 75 lit. c Cod penal, MC, pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat şi a unei infracţiuni de complicitate la furt calificat, prev. şi ped. de art.  208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g,i Cod penal, art. 208 alin.1 lit. e,g,i Cod penal şi art. 26 rap. la art. 208 alin.1 lit. a,g,i Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi 34 Cod penal şi art. 75 lit.c Cod penal  şi a inculpatului NIM pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat şi a unei infracţiuni de complicitate la furt calificat, fapte prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g şi i Cod penal şi art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a şi art. 75 lit. c Cod penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 15.01.2013 sub numărul 107/297/2013.

Prin sentinţa penală nr. 200/12.04.2013 pronunţată de Judecătoria Săveni în dosarul nr. 107/297/2013, s-a dispus condamnarea inculpatului NIM la pedeapsa de 2 ani închisoare şi a inculpatului VM la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, fiind admise totodată şi acţiunile civile. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpaţii GRS, OA  şi MC.

Cauza disjunsă a fost înregistrată la data de 15.04.2013 sub numărul de dosar 765/297/2013.

Prin sentinţa penală nr. 365 din 10 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Săveni în dosarul nr. 765/297/2013:

În temeiul art. 386 Cod de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului OA, din 1 infracţiune de „furt calificat”, prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a, g şi i Cod penal 1969 (persoană vătămată P.F. AM), 4 infracţiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art. 26 rap.  la art. art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a, g şi i Cod penal 1969 (persoane vătămate S.C.C. Săveni – punct de lucru satul Sîrbi, com. Vlăsineşti, S.C. NŞ S.R.L. Ungureni,  P.F. Căldare Gheorghe) şi de art. 26 rap. la art. art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a, i Cod penal 1969 (persoană vătămată GV) şi 3 infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi 75 lit. c Cod penal 1969 în 1 infracţiune de „furt calificat”, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a, d Cod penal (persoană vătămată P.F. AM), 4 infracţiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art. 48 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a, d Cod penal (persoană vătămată S.C.C. Săveni – punct de lucru satul Sîrbi, com. Vlăsineşti, S.C. NŞ S.R.L. Ungureni,  P.F. CG) şi de art. 48 Cod penal, raportat la art.  228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) Cod penal (persoană vătămată GV) şi trei infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere,  prev. de art. 335 alin 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal.

A fost condamnat inculpatul OA, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), d) şi art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (p. văt. PF AM la furt calificat, prev. şi ped. art. 48 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), d) şi art. 5 Cod penal la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare (p. văt. S.C.C. Săveni – punct de lucru satul Sîrbi, com. Vlăsineşti);

- complicitate la furt calificat, prev. şi ped. art. 48 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), d) şi art. 5 Cod penal la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare (p. văt. SC NŞ SRL Ungureni);

- complicitate la furt calificat, prev. şi ped. art. 48 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), d)  şi art. 5 Cod penal la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare (p. văt. PF CG);

- complicitate la furt calificat, prev. şi ped. de art. 48 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) şi art. 5 C.pen. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare (p. văt. GV);

- conducerea unui vehicul fără permis de conducere,  prev. şi ped. de art. 335 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (fapta din data de 24.10.2010); 

- conducerea unui vehicul fără permis de conducere,  prev. şi ped. de art. 335 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (fapta din data de 02.11.2010); 

- conducerea unui vehicul fără permis de conducere,  prev. şi ped. de art. 335 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (fapta din noaptea de 04/05.11.2010). 

În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului OA pentru infracţiunile concurente şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare, la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, anume 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, pedeapsa rezultantă pentru inculpat fiind de 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare, în regim de detenţie.

Prin decizia penală nr. 668/17.11.2014 a Curţii de Apel Suceava s-a admis apelul declarat de inculpatul MC împotriva sentinţei penale nr. 365 din 10.06.2014 a Judecătoriei Săveni, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată (numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul MC) şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, în latură penală, latura civilă nefiind modificată, fiind menţinute actele de procedură întocmite până la data de 19.03.2014.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Săveni la data de 20.04.2015 sub nr. XX/XXX/XXXX.

Deliberând asupra cauzei penale privind pe inculpatul OA, instanţa constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 1253/P/2010 din data de 14.01.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului OA pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, a patru infracţiuni de complicitate la furt calificat şi a trei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere,  fapte prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a şi i Cod penal şi trei prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 75 lit. c Cod penal.

În seara zilei de 02.11.2010, inculpatul/minor GRS a pătruns prin efracţie, în magazinul Societăţii Cooperaţiei de Consum Săveni de pe raza satului Sîrbi com. Vlăsineşti jud. Botoşani, de unde a sustras bani, băuturi alcoolice, dulciuri, articole de îmbrăcăminte, electrocasnice, o pătură şi o butelie de aragaz, în valoare totală de 2.881,15 de lei, pe care, cu ajutorul inculpaţilor OA şi VM, le-a transportat la autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare BT-04-EPA, ce era parcat pe o stradă lăturalnică din apropiere. Prejudiciul cauzat părţii vătămate este de 2.881 de lei, rămânând de recuperat valoarea de 2.464,66 lei. Inculpaţii s-au deplasat pe drumurile publice cu autoturismul proprietatea inculpatului VM, cu numărul BT 04 EPA, fiind condus de către inculpatul OA , fără ca acesta să posede permis de conducere.

În seara zilei de 04.11.2010, în jurul orelor 2030, inculpatul/minor GRS a pătruns prin efracţie şi escaladare în magazinul mixt aparţinând S.C. NŞ S.R.L. din satul Ungureni jud. Botoşani, de unde împreună cu inculpatul MCa sustras bani, băuturi alcoolice şi cafea, în valoare totală de 1.000 de lei. Cei doi au dus bunurile în autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare BT-04-EPA, ce era parcat pe o stradă lăturalnică şi în care aşteptau inculpaţii VM şi OA. Ultimii doi inculpaţi au primit o parte din bunurile sustrase cunoscând că provin din săvârşirea unei infracţiuni şi despre care aveau cunoştinţă că se va comite înainte de a pleca din localitatea de domiciliu. Prejudiciul cauzat acestei părţi vătămate este de 1.000 de lei, rămânând de recuperat valoarea de 505 lei. Inculpaţii s-au deplasat pe drumurile publice cu autoturismul proprietatea inculpatului VM, cu numărul BT 04 EPA, fiind condus de către inculpatul OA, fără ca acesta să posede permis de conducere.

În dimineaţa zilei de 17.11.2010, inculpaţii VM şi OA s-au deplasat pe raza satului Negreni com. Ştiubieni jud. Botoşani, la locuinţa părţii vătămate GVşi, profitând de neatenţia acesteia, inculpatul VM i-a sustras din locuinţă un telefon mobil, marca Nokia, în timp ce inculpatul OA a asigurat locul faptei. Pe raza localităţii Negreni, inculpaţii s-au deplasat pe drumul public folosind autoturismul proprietatea inculpatului VM, BT-04-EPA, condus de către acesta fără a poseda permis de conducere.

În seara zilei de 04.11.2010, în jurul orelor 2300, inculpatul/minor GRS, prin efracţie, a pătruns în magazinul P.F. CG din satul XX jud. Botoşani, de unde a sustras băuturi alcoolice, cafea, preparate din carne, cartele telefonice şi o unitate de calculator, bunuri în valoare de 2700 de lei. Bunurile sustrase au fost transportate împreună cu inculpatul MC la autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare BT04EPA, ce era parcat pe strada din apropiere, în care se aflau inculpaţii VM şi OA, care au primit o parte din bunurile sustrase cunoscând că provin din săvârşirea unei infracţiuni şi despre care aveau cunoştinţă că urma a se comite, înainte de a pleca cu toţii din oraşul Săveni.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: Actele de sesizare (f. 33-43 ds.), Procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexe (f. 44-163 ds.), Decl. pv./pc. AF (f.64-166 ds), Decl. pv./pc. AM (f. 67-170 ds), dovadă de restituire bunuri către p.v./pc. AM (f. 171 ds.), Decl. reprez. pv./pc. S.C.C. Săveni – gestionar BA(f. 172 ds), Adresele de constituire parte civilă a părţii vătămate S.C.C. Săveni (f. 173-176 ds), Copii ale listelor de inventar ale S.C.C. Săveni – pct. lucru Sîrbi (f. 177-204 ds), Dovadă de restituire bunuri către S.C.C. Săveni – pct. de lucru Sîrbi (f. 205 ds), Decl. pv./pc. BD– S.C. NŞan S.R.L. Ungureni (f. 208-211 ds), Dovadă de restituire bunuri către Batîr Dorin – p.v. S.C. Noroc Ştefan S.R.L. (f. 212-215 ds), Decl. pv. BMF (f. 216-218 ds), Dovadă de restituire bunuri către p.v. BMF (f. 219 ds), Decl. pv./pc. CG (f. 220-221 ds), Dovadă de ridicare bunuri de la inc. MCşi planşa foto (f. 222-224 ds), Dovadă de ridicare bunuri de la înv. VM şi planşa foto (f. 225-230 ds), Dovadă de ridicare bunuri de la înv. GRS şi planşa foto (f. 231-236 ds), Dovadă de restituire bunuri către p.v./p.c. CG (f. 237 ds), Decl. p.v./p.c. GV (f. 238-239 ds.), Documente de evaluare a prejudiciul cauzat p.v./p.c. GV (f. 243 ds.), Dovada de restituire bun către p.v./p.c. GVle (f. 244 ds), Decl. inc. GRŞ (f. 245-246 ds), Decl. înv. OA (f. 247-257 ds.), Decl. înv. VM(f. 258-276 ds), Decl. înv. MC (f. 277-284 ds), Decl. înv. NIM (f. 285-287 ds), Decl. minorului NPA (f. 288 ds), Decl. martorilor PD (f. 289 ds), OA  (f. 290 ds), VMrius (f. 291-292 ds), AR (f. 293-294 ds), TM (f. 295-298 ds), BM (f. 299-301 ds), BA(f. 302 ds), ZV (f. 303-304 ds), RGorghe (f. 305-306 ds), IM(f. 307 ds), BVad (f. 308 ds), VV (f. 309 ds), OD (f. 310-311 ds) şi PAA (f. 312-313 ds), Adresa nr. 50392 a S.P.C.R.P.C.Î.V. Botoşani din 23.10.2012 (f. 314 ds), Adresa nr. 58728 a S.P.C.R.P.C.Î.V. Botoşani din 30.11.2010 (f. 315 ds), Adresa Primăriei Vlăsineşti nr. 5553/10.12.2010 (f. 316 ds), Adresa Primăriei Săveni nr. 4439/12.05.2011 (f. 317 ds),  Adresa D.J.D.P. Botoşani nr. 1591/19.05.2011 (f. 318 ds), Adresa Secţiei Drumuri şi Poduri Naţionale Săveni nr. 931/24.10.2012 (f. 319 ds), P-v. de examinare a autoturism Dacia 1310 nr. BT 04 EPA şi planşa foto (f. 320-339 ds), Fişa de identificare pentru autovehiculul BT 04 EPA (f. 340-341 ds), P-v. de tratare cu pulbere relevantă a urmelor papilare de la auto BT 04 EPA(f. 342 ds), P-v. de examinare criminalistică a unei sticluţe cu parfum Individual Blue (f. 343 ds), P-v. de percheziţii domiciliare efectuate în cauză (f. 344-413 ds), P.-v. de prezentare pentru recunoaştere de bunuri din grup şi planşa foto (f. 414-417 ds).

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

1. În cursul lunii octombrie 2010, inculpatul OA, din satul XX cu inculpatul/minor GRS din oraşul Săveni cu ocazia relatării modului în care a sustras diferite mărfuri de la magazinul A.F. Andronic Floarea din XX. Inculpatul GRS i-a propus inculpatului  OA  să acţioneze împreună la comiterea următoarelor fapte de furt, mai ales că, acesta din urma deţinea în proprietate un autoturism. Inculpatul OA a fost de acord cu propunerea făcută iar în seara zilei de 24.10.2010, cei doi inculpaţi s-au deplasat împreună cu autoturismul marca Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare BT-01-BHN, pe DJ 292, de la locuinţa inculpatului OA, din satul Petricani, până în centrul satului Ştiubieni, la volanul autovehiculului aflându-se inculpatul OA. Autoturismul a fost parcat pe o stradă laterală, apoi cei doi inculpaţi, împreună, s-au deplasat pe jos la barul P.F. AM, inculpatul OA rămânând pentru a asigura paza iar inculpatul GRŞ făniţă a spart geamul din spatele magazinului pentru a-şi face loc să scoată marfa din interior, iar ulterior, cu ajutorul unei şurubelniţe, a scos o scândură de la podul barului din lateral. Inculpatul GRŞ, după ce a urcat în pod, a spart o scândură de la tavanul barului, a pătruns în interior şi, pe geamul spart, i-a dat inculpatului OA mai multe sticle de băuturi alcoolice, pachete de ţigări, cafea, preparate din carne, gume de mestecat, alte mărfuri şi bani. Inculpatul OA a ascuns bunurile la fântâna închisă din faţa barului. Ulterior, inculpatul GRŞ a ieşit din bar, pe acelaşi traseu pe care a pătruns în interior, inculpatul OA a deplasat autoturismul până la fântâna din faţa barului, ambii inculpaţi încărcând în maşină bunurile sustrase. Cei doi inculpaţi au plecat apoi spre satul Petricani pe acelaşi traseu, la volan aflându-se tot inculpatul OA. A doua zi, cei doi inculpaţi şi-au împărţit bunurile sustrase, la locuinţa inculpatului OA rămânând şi o sticlă de votcă „Săniuţa” de 1,75 l, care era golită pe jumătate, restul rămas fiind consumat de către tatăl inculpatului, numitul OD, iar apoi fiind aruncată la gunoi şi găsită de către organele de poliţie cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa acestuia, când au fost identificate şi ridicate mai multe pachete de gume de mestecat sustrase tot de la P.F. AM din satul Ştiubieni. Despre fapta comisă la P.F. AM inculpatul  OA i-a povestit inculpatului VM, care, în declaraţia sa, a confirmat cele relatate de către inculpatul  OA. Prin adresa nr. 587228 din 30.11.2010, a Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Botoşani rezultă că inculpatul OA nu figura la data respectivă ca fiind posesor al unui permis de conducere. Din adresa nr. 1591 din 19.05.2011 a Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani rezultă că tronsonul de drum pe care inculpatul Olariu Andrei a condus autoturismul cu nr. BT 03 BHN, este drum public iar în noaptea de 24/25.10.2010 era deschis circulaţiei rutiere.

Inculpatul GRŞ era minor la data săvârşirii faptei.

Prejudiciul cauzat P.F. Andronic Marcel este de 1.250 de lei, nerecuperat, sumă cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal.

2. În seara zilei de 02.11.2010, în jurul orelor 2200, inculpaţii GRŞ, VM, s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare BT 04 EPA, aparţinând inculpatului VM şi care a fost condus de către inculpatul OA, pe D.J. 282 pe ruta Săveni – Vlăsineşti, apoi pe D.C. 14, Vlăsineşti – Sârbi – Miron Costin, au oprit pe o stradă laterală din apropierea magazinului mixt aparţinând Societăţii Cooperativa de Consum Săveni – punct de lucru Sîrbi. Inculpatul VM a rămas în drum pentru a asigura paza iar inculpaţii GRŞ şi OA s-au deplasat la magazin, unde inculpatul GRŞ, cu ajutorul unui levier, a forţat uşa de termopan de la intrare şi a pătruns în interiorul magazinului mixt, iar OA a rămas la uşă în curtea magazinului, pentru a asigura paza. Din interior, inculpatul GRŞ a sustras o pătură şi mai multe bunuri pe care le-a introdus într-un sac de rafie, a ieşit cu acestea la uşa magazinului, le-a dat inculpatului OAi, care, la rândul său, a dus bunurile la gard şi le-a dat inculpatului VM iar acesta le-a transportat la maşină. Ulterior, inculpatul GRŞ a luat mai multe bunuri din magazin, fiind aşteptat de către inculpatul OA şi, cu ajutorul acestuia din urmă, le-a transportat la autoturism. Inculpaţii au sustras astfel băuturi alcoolice, sucuri, ciocolată de diferite mărci, un filtru de cafea, o pătură dublă, 3-4 treninguri, şosete, detergent „Ariel”, brichete, gumă de mestecat, o butelie de aragaz şi alte bunuri de uz casnic. După ce a pus bunurile în maşină, inculpatul OA s-a urcat la volan şi a condus autoturismul ocolind centrul localităţilor Vlăsineşti şi Săveni, a ieşit în dreptul releului TV Săveni, a traversat D.N. 29 şi, pe câmp, s-a deplasat până în satul Chişcăreni, la locuinţa inculpatului VM, unde au descărcat bunurile sustrase. Inculpatul OA a luat din bunurile provenite din furt un costum sport, o pătură, băuturi alcoolice, sucuri, ciocolată şi trei cutii de detergent marca „Ariel”, un deodorant marca „Athos”, brichete, şosete de culoare alb şi negru, două şampoane „Wash&Go”, gume de mestecat şi alte bunuri pe care le-a dus la locuinţa sa. Parte din aceste bunuri a fost identificată cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului OA (f. 349-372 dup). A doua zi, inculpatul GRŞfăniţă, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului MV (f. 291-292 dup), a luat o parte din bunurile sustrase, respectiv, băuturile alcoolice, ciocolată, şosete, gume de mestecat, brichete iar lui i-au rămas sucurile, o parte din ciocolate, filtrul de cafea, 4 cutii de detergent Ariel, câteva perechi de şosete, gume de mestecat, un cleşte, un patent şi trei tuburi de deodorant „Athos”. Din declaraţiile inculpaţilor OA şi VM (f. 290 dup) rezultă că inculpatul GRŞ lua din bunurile sustrase numai cele care puteau fi comercializate repede: băuturile alcoolice, ciocolate, ţigări şi nu ducea astfel de bunuri în locuinţa părinţilor.

Inculpatul GRŞ era minor la data săvârşirii faptei.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate Societatea Cooperativa de Consum Săveni este de 2.881,15 lei, din care a fost recuperată suma de 416,50 lei, rămânând de recuperat valoarea de 2.464,66 lei, sumă cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal.

 3. În seara zilei de 04.11.2010, în jurul orelor 1830, inculpaţii GRŞ, VM, MC şi OA, s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare BT 04 EPA, aparţinând inculpatului VM şi care a fost condus de către inculpatul OA, în localitatea Săveni, au alimentat autoturismul la staţia PECO, după care s-au deplasat în comuna Ungureni jud. Botoşani. Inculpatul OA a oprit maşina pe o stradă laterală în apropierea magazinului „Metaxa”, inculpaţii GRŞ şi MC au coborât din autoturism şi s-au deplasat către staţia C.F.R. Ungureni şi către magazinul S.C. NŞ S.R.L.. Cei doi inculpaţi au pătruns prin forţarea sistemului de închidere în incinta acestei unităţi de unde au sustras mai multe mărfuri: băuturi alcoolice, pungi de cafea boabe şi alte bunuri. Aceste bunuri au fost puse în portbagajul autoturismului. Ulterior, inculpaţii s-au deplasat pe acelaşi traseu la domiciliul inculpatului OA din satul Petricani, depozitând mărfurile sustrase în grajdul locuinţei. Autoturismul a fost observat în zona comiterii furtului, în noaptea de 04.11.2010, în jurul orelor 2200, motiv pentru care acest autovehicul a fost supus controlului şi examinării criminalistice, ocazie cu care, în interiorul acestuia au fost identificate mai multe perechi de mănuşi din pânză cauciucată iar în partea dreaptă, între scaunul din faţă şi bancheta din spate, pe preş, a fost găsit un capac de la o sticlă de coniac „Cava D′oro” (f. 321-339 dup). În timpul cercetărilor, inculpaţii VM şi OA au recunoscut fapta comisă iar inculpatul OAei a predat bunurile care se aflau la locuinţa sa. Inculpaţii GRŞ şi MC nu şi-au recunoscut fapta comisă.

Inculpatul GRŞ era minor la data săvârşirii faptei.

Partea vătămată Batâr Dorin, administrator al S.C. Noroc Ştefan S.R.L. Ungureni a declarat că prejudiciul cauzat este în valoare de 1.000 de lei, iar prejudiciul nerecuperat este în valoare de 505 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal.

4. În seara zilei de 04.11.2010, partea vătămată BMF, din satul Plopenii Mari com. Ungureni jud. Botoşani a parcat autoutilitara marca Dacia, cu numărul de înmatriculare BT 02 BMF, în spatele blocului de locuinţe din satul Ungureni, situat vis-a-vis de magazinul „Metaxa”. În dimineaţa zilei de 05.11.2010, partea vătămată a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că, în noaptea de 04/05.11.2010, persoane necunoscute, prin forţarea sistemului de închidere al autoutilitarei cu numărul de mai sus, au pătruns în interior, de unde au sustras un cuţit şi o sticlă de parfum marca „Individual Blue”. Cu ocazia cercetării la faţa locului, lângă peretele din apropierea blocului de locuinţe menţionat a fost găsită abandonată cutia de ambalaj de la sticla de parfum marca „Individual Blue”, având inscripţionată seria Z nr. 140910.

În aceeaşi seară, de 04.11.2010, inculpaţii GRŞ, VM, OA şi MC se aflau în localitatea Ungureni cu autoturismul cu numărul de înmatriculare BT-04-EPA, acesta fiind parcat pe strada din apropierea locului în care se afla şi autoturismul cu nr. de înmatriculare BT-02-BMF, aparţinând părţii vătămate BMF. Din declaraţia inculpatului OA rezultă că, inculpaţii GRŞ şi MC, după ce au revenit la maşină cu bunurile sustrase de la magazinul S.C. NŞ S.R.L. Ungureni, s-au urcat pe bancheta din spate, au consumat băuturi alcoolice dintr-o sticlă sustrasă de la acest magazin şi din discuţia purtată între aceştia, a înţeles că, inculpatul MC a sustras un cuţit dintr-un autoturism parcat în spatele blocului de locuinţe din Ungureni. În ziua de 05.11.2010, orele 1230, cu ocazia controlului efectuat la autoturismul marca Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare BT-04-EPA, a fost găsit sub bancheta din spate un cuţit cu mâner din plastic, tip os, având un nit lipsă. Partea vătămată BMF a declarat că acest cuţit îi aparţine, fiind cel sustras din autoutilitara cu nr. BT-02-BMF în noaptea de 04/05.11.2012. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului MC în data de 18.11.2010 a fost găsită o sticlă de parfum marca „Individual Blue”, fără cutia de ambalaj, iar cu ocazia examinării seriei şi a numărului inscripţionat pe sticla de parfum identificată, s-a constatat că aceasta corespunde cu cea de pe cutia de ambalaj ridicată de la faţa locului şi anume Z 140910.

Inculpatul GRŞ era minor la data săvârşirii faptei.

Părţii vătămate i-au fost restituite pe bază de dovadă bunurile sustrase, acesta declarând că prejudiciul cauzat prin fapta comisă în noaptea de 04/05.11.2010 este de 80 de lei, însă a fost recuperat şi nu se constituie parte civilă în procesul penal.

5. În seara zilei de 04.11.2010, după ce inculpaţii VM, OA, GRŞ şi MC au dus bunurile sustrase de la S.C. NŞ S.R.L. la locuinţa inculpatului OA, cu acelaşi autoturism, cu nr. BT-04-EPA, condus tot de către inculpatul OA, s-au deplasat pe D.J. 282, pe itinerariul Petricani – Săveni – Vlăsineşti – Hăneşti, apoi pe D.J. 294, în satul Zahoreni comuna Manoleasa jud. Botoşani, unde au ajuns în jurul orelor 2300 şi, aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor OA şi VM, şi-au parcat maşina în apropierea magazinului P.F. CG (f. 290-292 dup).  Inculpaţii GRŞ şi MC au coborât din maşină, s-au deplasat la magazinul din apropiere, aparţinând P.F. CG, inculpatul GRŞ a pătruns în interior prin forţarea sistemului de asigurare a uşii de acces, iar inculpatul MC a rămas în faţa magazinului pentru a asigura paza. Inculpatul GRŞ a sustras din interior băuturi alcoolice, alimente, cafea, cartele telefonice reîncărcabile şi o unitate centrală de calculator. Bunurile sustrase au fost transportate ulterior de către inculpaţi în oraşul Săveni pe acelaşi traseu, la volanul autoturismului fiind tot inculpatul OA. După ce au ajuns în oraşul Săveni, inculpatul MC a coborât la locuinţa sa, luând unitatea centrală, o sticlă de „Angelli Cherry”, o sticlă de vin „Crama Veche” şi una „Comoara Pivniţei” sustrase de la P.F. CG iar inculpaţii OA, VMşi GRŞ şi-au continuat deplasarea cu autoturismul la locuinţa inculpatului Vrânceanu Marius, unde au depozitat celelalte bunuri sustrase (f. 373-402 dup). La data de 05.11.2010, cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare BT 04 EPA, cu care  s-au deplasat participanţii la comiterea acestei faptei, în interiorul acestuia, între scaunele din faţă şi bancheta din spate, a fost găsit un ambalaj sintetic ce provenea de la un baton de salam popular marca „Elit” şi un alt ambalaj de la un alt produs alimentar, sustrase din magazinul P.F. CG, despre care inculpatul O a declarat că a fost consumat de către inculpaţii GRŞ şi MC pe timpul deplasării (f. 321-339 dup). În timpul cercetărilor, inculpaţii VM şi OA şi-au recunoscut fapta comisă, iar inculpatul VM a predat bunurile sustrase de la P.F. CG, care se aflau la locuinţa sa. Inculpaţii GRŞ şi MC nu recunoscut nici comiterea acestei fapte, însă, de la locuinţa inculpatului MC, în urma percheziţiei domiciliare efectuate, au fost ridicate în vedere cercetărilor unitatea centrală de calculator şi sticlele de băuturi alcoolice sustrase de la P.F. CG iar inculpatul  GRŞ a predat pe bază de dovadă organelor de poliţie un număr de 7 cartele reîncărcabile în reţeaua Orange, de 4 euro, pe care le avea ascunse în pantofii sport (f. 237 dup). Inculpatul MC a declarat că bunurile ridicate de la locuinţa sa, au fost aduse în dimineaţa zilei de 05.11.2010 de către inculpatul OA şi de martorul PAA cu autoturismul cu numărul de înmatriculare BT 04 EPA, în contul unei datorii de 200 de lei pe care ar fi avut-o inculpatul OA la acesta, aspect ce a fost infirmat atât de către inculpatul OA cât şi de către martorul Prisecariu Adrian-Alin (f. 247, 312 dup). Cu ocazia cercetărilor efectuate, a fost identificat martorul Zaharia Vasile, persoană ce locuieşte în apropierea magazinului P.F. CG iar din declaraţia acestuia rezultă că în noaptea de 04/05.07.2010, în jurul orelor 0200, a ieşit din locuinţă şi a observat un autoturism marca Dacia, de culoare albă cu o bară neagră în loc de portbagaj, care staţiona în apropierea locuinţei sale iar din direcţia magazinului I.F. CG a văzut venind la maşină două persoane care au pus ceva în portbagaj după care s-au urcat pe bancheta din spate iar autoturismul a demarat în trombă, moment în care a sesizat că acesta avea un zgomot de tobă spartă. Din declaraţia martorului mai rezultă că în autoturism se aflau cel puţin trei persoane (f. 303-304 dup).

Inculpatul GRŞ era minor la data săvârşirii faptei.

Bunurile ridicate de la inculpaţii VM, GRŞ şi MC au fost restituite pe bază de dovadă părţii vătămate CG iar acesta a declarat că valoarea mărfurilor şi bunurilor sustrase este de 2.700 de lei, însă a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 3.500 de lei, din care 750 de lei reprezintă contravaloarea bunurilor nerecuperate, 2.390 de lei reprezintă costul uşii de termopan de la intrarea în magazin care a fost forţată şi 350 de lei reprezintă costul reparaţiei calculatorului care a fost defectat atunci când a fost scos din priză şi de la monitor.

6. În dimineaţa zilei de 17.11.2010, în jurul orelor 0700, inculpaţii VM şi OA, cu autoturismul cu numărul de înmatriculare cu nr. BT 04 EPA, condus de către inculpatul VM, s-au deplasat de la locuinţa inculpatului OA, din satul Petricani oraşul Săveni jud. Botoşani, circulând pe D.J. 292, până în satul Negreni com. Ştiubieni jud. Botoşani. Când au ajuns în localitatea Negreni, inculpaţii au lăsat autoturismul pe câmp în apropierea locuinţei aparţinând părţii vătămate GV inculpatul VM s-a ascuns în apropierea uşii de la intrarea în locuinţă, iar inculpatul OA a început să strige de la poartă către partea vătămată că îi este bolnavă bovina. Partea vătămată, auzind strigătele, a ieşit din locuinţă şi s-a îndreptat către locul unde era priponită bovina. Inculpatul OA pentru a nu fi văzut şi a nu i se reţine semnalmentele, în timp ce striga la partea vătămată, se deplasa îndepărtându-se de casă şi de partea vătămată. După plecarea părţii vătămate din casă, inculpatul VM a pătruns pe uşa lăsată deschisă în locuinţă, a căutat locul în care ştia că acesta îşi ţinea banii, dar nu a găsit sume de bani. Inculpatul a văzut pe un aragaz din bucătărie un telefon mobil marca Nokia, l-a luat şi a început să caute din nou banii. Partea vătămată, în timp ce se deplasa către locul unde era priponită bovina, şi-a amintit că avea mâncare pe foc, s-a reîntors să stingă focul la aragaz şi, în momentul în care a intrat în casă, l-a surprins pe inculpatul VM care a fugit în altă cameră, cu intenţia de a ieşi pe uşa de la hol şi, constatând că aceasta era încuiată, s-a izbit de mai multe ori în uşă, însă sistemul de asigurare nu a cedat. În aceste condiţii, inculpatul a spart geamul de sticlă şi a ieşit din locuinţă prin acest loc spre direcţia în care se afla şi inculpatul OA. Partea vătămată a strigat după ajutor şi a fugit după cei doi inculpaţi iar strigătele sale au fost auzite de către martorul RG care, cu autoturismul proprietate personală a plecat către locuinţa părţii vătămate, ajungând-o pe drum, a luat-o în maşină, ocazie cu care aceasta i-a relatat ce s-a întâmplat şi s-au deplasat către autoturismul care staţiona în apropierea locuinţei şi către care se îndreptau cei doi inculpaţi (f. 305-306 dup). Când a ajuns lângă această maşină, partea vătămată a recunoscut-o ca fiind a inculpatului VM şi pentru ca inculpaţii să nu poată pleca cu aceasta, martorul RG a luat cheile care se aflau în contact şi fişa de la bobina de inducţie, ulterior anunţând organele de poliţie. În timp ce fugeau de partea vătămată, cei doi inculpaţi s-au despărţit, inculpatul OA deplasându-se pe câmp în direcţia satului Negreni, apoi cu o căruţă a ajuns în satul Ştiubieni şi, ulterior, la locuinţa sa din satul Petricani. Inculpatul VM s-a ascuns în zonă şi a observat că partea vătămată şi martorul RG au plecat de la autoturismul cu nr. BT-04-EPA, s-a deplasat până la maşină cu intenţia de a o porni şi de a pleca, constatând lipsa cheilor din contact, a făcut legătura pe direct, însă  motorul autoturismului nu a putut fi pornit. Inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul PAA solicitându-i să vină să-l tracteze (f. 312-313 dup). Între timp, inculpatul a fost găsit de către organele de poliţie. Cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa inculpatului VM din data de 18.11.2010, într-o ascunzătoare creată special în podeaua unei camere, printre alte bunuri a fost găsit şi telefonul mobil sustras de la domiciliul părţii vătămate GV din localitatea Negreni. Deşi partea vătămată a susţinut în declaraţie că i-a fost sustrasă şi suma de 500 de lei, inculpatul VM a negat acest lucru, iar în urma cercetărilor efectuate nu au fost obţinute probe din care să rezulte că inculpatul a sustras şi această sumă. Inculpaţii VM şi OA şi-au recunoscut fapta comisă iar telefonul găsit la locuinţa inculpatului VM cu ocazia percheziţiei domiciliare a fost predat pe bază de dovadă părţii vătămate (f. 244 dup). Conform adresei nr. 50392/2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Botoşani, inculpatul VM nu figurează în evidenţe cu permis de conducere (f. 314 dup). Din adresele nr. 1591 din 19.05.2011 a Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani şi nr. 4439 din 12.05.2011 a Primăriei Săveni rezultă că tronsoanele de drum pe care a condus inculpatul VM fac parte din categoria drumurilor publice şi, la data de 17.11.2010, erau deschise circulaţiei rutiere (f. 317-318 dup).

Partea vătămată a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 900 de lei, din care 500 de lei reprezintă suma despre care pretinde că i-a fost sustrasă iar 400 de lei reprezintă contravaloarea lucrării de înlocuire a geamului spart şi de reparare a uşii. Cu ocazia evaluării telefonului mobil sustras de la partea vătămată s-a stabilit că valoarea de piaţă a acestui model este de 50 de lei (f. 243 dup).

Având în vedere situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului OA pe baza probatoriului administrat, în drept:

Fapta inculpatului OA care, în noaptea de 24/25.10.2010, prin efracţie şi escaladare, a pătruns în magazinul mixt PF AM din satul şi comuna Ştiubieni jud. Botoşani, de unde, împreună cu inculpatul/minor GRŞ a sustras obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, produse cosmetice, băuturi alcoolice, preparate din carne, cafea, ţigări şi cartele telefonice, în valoare totală de 1.250 de lei, prejudiciul fiind nerecuperat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal.

Fapta inculpatului OA de a înlesni săvârşirea a patru infracţiuni de furt calificat, întruneşte elementele constitutive a 4 infracţiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26, art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a), g) şi i) Cod penal.

Faptele au fost săvârşită în condiţiile agravantei prev. de alin. 1 lit. a) şi g) şi i) a art. 209 Cod penal, respectiv pe timp de noapte, de două persoane, prin efracţie, sub forma complicităţii concomitente. 

În sarcina inculpatului se reţine şi agravanta generală prevăzută de art. 75 lit. c), având în vedere că inculpatul GRŞ  este născut la data de 19.12.1992, fiind minor la data săvârşirii faptelor.

Pe latură obiectivă, elementul material al infracţiunilor a fost realizat prin acţiunea inculpatului care a sustras, respectiv a asigurat paza şi ulterior transportul bunurilor, în baza unei înţelegeri anterioare.

Între activitatea inculpatului şi prejudicierea patrimoniului părţilor vătămate există legătură de cauzalitate directă, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză. 

Pe latură subiectivă, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, potrivit art.19 alin.1 lit. a Cod Penal, prin săvârşirea faptei acesta urmărind producerea rezultatului păgubitor asupra patrimoniului părţii vătămate şi obţinerea pentru sine a unui avantaj material injust. 

Fapta inculpatului OA de a conduce în datele de 24.10.2010, 02.11.2010 şi 4/5.11.2010 pe drumurile publice autoturismul cu numărul de înmatriculare cu nr. BT-04-EPA fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive a trei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Pe latură obiectivă, elementul material al infracţiunilor a fost realizat prin acţiunea inculpatului care a condus pe drumurile publice autoturismul cu numărul de înmatriculare cu nr. BT 04 EPA fără a poseda permis de conducere.

Între activitatea inculpatului şi punerea în pericol a valorilor sociale ocrotite legătură de cauzalitate directă, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză. 

Pe latură subiectivă, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, potrivit art. 19 alin.1 lit. a Cod Penal, prin săvârşirea faptei acesta având reprezentarea concretă atât a încălcării dispoziţiilor legale care protejează siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, cât şi a stării de pericol pe care a creat-o pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice prin acţiunea sa.

La termenul de judecată din 20 aprilie 2014, Av. MVL angajat de inculpat a depus la dosar dovada achitării de inculpat a prejudiciului către persoanele vătămate/civile AM (chitanţa nr. 14/18.03.2015 P.F. A M., în valoare de 350 lei însoţită de declaraţie autentică nr. 547/18.03.2015 B.N.P.”Coşorianu-Puşcaşu Lenuţa”, S.C. NŞ S.R.L.(chitanţa nr. 122/16.03.2015, în valoare de 505 lei, emisă de S.C. NŞ, însoţită de declaraţie autentică 158/2015 – Birou Individual Notarial Poduţ Valentina şi copie C.I. asociat unic Batîr Dorin, declaraţie autentificată sub nr.  550/19.03.2015  persoană văt. CG B.N.P.”Coşorianu-Puşcaşu Lenuţa”, înţelegând să achite şi prejudiciul cauzat părţii civile SC Cooperativa de Consum Săveni însă nu cunoaşte valoarea pretenţiilor civile şi nici reprezentantul acestei părţi civile.

De asemenea inculpatul prin apărător ales a depus la dosar înscrisuri în circumstanţiere şi a arătat că inculpatul solicită judecarea în baza procedurii simplificate.

La termenul de judecată din 18 mai 2015 s-a luat declaraţie inculpatului care a arătat că recunoaşte şi regretă faptele aşa cum au fost descrise în actul de sesizare şi solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care le recunoaşte şi le regretă. A arătat inculpatul că este de acord cu soluţionarea acţiunii civile astfel cum a fost pronunţată prin Sentinţa penală nr. 365/10.06.2014 în cazul reţinerii dispoziţiilor vechiului cod penal (f. 194 ds.).

Având în vedere considerentele prezentate mai sus, instanţa va dispune condamnarea inculpatului OA.

În raport de această situaţie, instanţa urmează a stabili încadrarea juridică a faptelor şi legea penală mai favorabilă aplicabilă infracţiunilor care fac obiectul prezentei cauze penale, respectiv dispoziţiile C.pen./1969 sub aspectul aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni.

În temeiul art. 386 alin. 1 C.proc.pen. va admite schimbarea încadrării juridice, invocată din oficiu cu privire la legea favorabilă, cu privire la infracţiunile de:

-complicitate la „furt calificat”, prev. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g C.pen./1968, faptă săvârşită în 17.10.2010 – parte vătămată Găinariu Robert, la care inculpatul minor nu a avut nicio participaţie;

-„conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prev. de art. 86 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002, faptă săvârşită în 24.10.2010, la care inculpatului minor nu i se poate reţine o participaţie;

-„conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prev. de art. 86 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002, faptă săvârşită în 02.11.2010, la care inculpatului minor nu i se poate reţine o participaţie;

-„conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prev. de art. 86 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002, faptă săvârşită în 04/05.11.2010, la care inculpatului minor nu i se poate reţine o participaţie,

în sensul înlăturării agravantei legale a săvârşirii faptei împreună cu un minor, prev. de art. 75 alin. 1 lit. c C.pen./1969, şi reţinerii pentru toate faptele din rechizitoriu a legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 alin. 1 C.pen.

De asemenea, reţinând că la data de 1.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal, instanţa va analiza care din instituţiile reglementate de cele două legi penale succesive au aplicabilitate în cauza de faţă.

Astfel, potrivit art. 5 din Codul penal, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condiţiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală şi, în sfârşit, criteriul pedepsei. Cât priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze” (Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011).

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

 Pentru a compara cele două legi, instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în raport de legea în vigoare la data săvârşirii ei şi având în vedere conţinutul infracţiunii, existenţa unor impedimente la punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, stabilirea unor cauze de nepedepsire şi pedeapsa prevăzută. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum este încadrată juridic fapta penală săvârşită în legea nouă. 

În cauza dedusă judecăţii, inculpatul OA a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat faptă prev. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a,g şi i Cod penal din 1969, faptă care sub aspectul laturii obiective presupune „luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 12 ani.” , iar furtul calificat săvârşit în următoarele  împrejurări speciale „ a) de două sau mai multe persoane împreună;b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică;c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită; d) asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra;e) într-un loc public;f) într-un mijloc de transport în comun ;g) în timpul nopţii;h) în timpul unei calamităţi ;i) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase.” Sub aspectul sancţiunii această infracţiune era sancţionată de către lege, respectiv C.pen./1969, cu pedeapsa de la 3 ani la 15 ani.

În actuala reglementare, acelaşi conţinut constitutiv al infracţiunii de furt calificat  reţinute în sarcina inculpaţilor este reluat prin art. 228 raportat la art. 229 Noul Cod penal, cu singura deosebire că circumstanţe agravante prevăzute în vechea reglementare de art. 209 alin. 1 lit. a) nu se mai regăseşte în noua reglementare, în cazul în care furtul este săvârşit „de două sau mai multe persoane împreună”  conform Noului Cod penal  se va reţine infracţiunea de furt simplu prevăzut de art. 228, eventual se va analiza incidenţa circumstanţei agravante generale  prev. de art. 77 alin. 1 lit. a C.pen. „săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună”. Potrivit Noului Cod penal fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Instanţa va constata că mai favorabilă este legea penală veche, având în vedere faptul că regimul de executare a pedepsei reglementat de Codul penal 1968 este mai permisiv sub aspectul obligaţiilor stabilite prin lege în sarcina inculpatului, dar şi sub aspectul posibilităţii de reţinere a circumstanţelor atenuante. De asemenea, dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni sunt favorabile inculpatului, raportat la sentinţa iniţială pronunţată în dosarul de fond.

La individualizarea pedepsei, instanţa va avea în vedere, pentru fiecare dintre infracţiunile prezentate anterior, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen. din 1969, şi anume: dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen. şi art. 79 alin. 3 C.pen. şi va reduce limitele de pedeapsă prevăzute de lege cu 1/3 având în vedere că inculpatul a solicitat judecare cauzei prin procedura simplificată prevăzută de art. 374 alin. 4 şi art. 375 alin.1 şi 2 C.proc.pen. În acest sens, se are în vedere declaraţia dată de inculpatul OA în faţa instanţei, prin care a arătat că este de acord cu probatoriul administrat în timpul urmăririi penale, nesolicitând administrarea altor probe.

Cu privire la persoana inculpatului instanţa reţine că aşa cum rezultă din fişa de cazier  inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, avea vârsta are 26 de ani la data săvârşirii infracţiunii, studii – 11 clase, necăsătorit, fără ocupaţie. În prezent are reşedinţa stabilită în Italia şi nu a mai avut alte fapte penale.

În considerarea celor spuse instanţa va reţine şi aplicarea dispoziţiilor privitoare la reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare si la stabilirea pedepsei în cazul reţinerii acestor circumstanţe.

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul OA  pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” cu reţinerea agravantei săvârşirii infracţiunii împreună cu un minor, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen./1969, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c, art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 80 alin. 2 C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare  (fapta din 17.10.2010 – persoană vătămată AF).

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul OA  pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „furt calificat” cu reţinerea agravantei săvârşirii infracţiunii împreună cu un minor, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen./1969, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c, art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 80 alin. 2 C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare  (fapta din 24/25.10.2010 – persoană vătămată AM).

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul OA pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată prin Legea nr. 49/2006, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 76 alin. 1 lit. e C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare  (fapta din 24/25.10.2010).

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul OA pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „furt calificat” cu reţinerea agravantei săvârşirii infracţiunii împreună cu un minor, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen./1969, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c, art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 80 alin. 2 C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare  (fapta din 02.11.2010 – persoană vătămată SCC Săveni).

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul OA  pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată prin Legea nr. 49/2006, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 76 alin. 1 lit. e C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare  (fapta din 02.11.2010).

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul OA  pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „furt calificat” cu reţinerea agravantei săvârşirii infracţiunii împreună cu un minor, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen./1969, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c, art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 80 alin. 2 C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare  (fapta din 04.11.2010 – persoană vătămată SC Noroc Ştefan SRL, persoană vătămată Căldare Gheorghe ).

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul OA pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată prin Legea nr. 49/2006, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 76 alin. 1 lit. e C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare  (fapta din 04.11.2010).

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul OA pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „furt calificat” cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i C.pen./1969, cu aplic. art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare  (fapta din 17.11.2010 – persoană vătămată GV).

Instanţa va constata că infracţiunile reţinute prin prezenta în sarcina inculpatului se află în concurs real de infracţiuni, conform art. 33 lit. a C.pen./1969, în temeiul art. 34 alin. 1 lit. b cu reţinerea art. 33 alin. 1 lit. a C.pen./1969 va contopi pedepsele, stabilind pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, fără aplicarea unui spor de pedeapsă, motivat de circumstanţele care îl definesc pe inculpat după săvârşirea faptelor deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum şi aprecierea instanţei că scopul educativ al pedepsei respectiv, reintegrarea în societate, poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, instanţa, în baza art. 81 C.pen./1969 cu aplic. art. 5 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen./1968 cu aplic. art. 5 Cod penal acest termen de 4 ani fiind apreciat de instanţă ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului.

Aprecierea instanţei că „scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia”  se întemeiază pe considerente privind împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi persoana inculpatului. Instanţa reţine cu privire la persoana inculpatului atitudinea sa cooperantă, lipsa antecedentelor penale, conduita bună a inculpatului anterioară săvârşirii faptei, care a determinat instanţa să reţină în favoarea inculpatului o pedeapsă îndreptată sub minimul special, faptul că inculpatul încă din anul 2011 locuieşte cu forme legale în Italia, fiind luat în evidenţa autorităţilor italiene (este în posesia unui permis de conducere italian din anul 2013, este înscris la Agenţia Sanitară Locală din Taranto din octombrie 2012, din luna iulie 2014 este înscris la camera de comerţ din Brindisi în calitate de întreprinzător individual şi deţine o poziţie de asigurări sociale la Institutul Naţional de Asigurări Sociale)  câştigându-şi în mod legal existenţa, precum şi faptul că inculpatul a conştientizat gravitatea faptelor sale regretând faptele comise.

În temeiul art. 71 alin.1, 2 C.pen. din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal, instanţa va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a 2-a şi b C.pen. din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal, respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei, iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen./1969 cu aplic. art. 5 Cod penal suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C.proc.pen./1968 cu aplic. art. 5 Cod penal va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen./1968 privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

 În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, faţă de declaraţia inculpatului (fila 194 ds.) prin care arată că este de acord cu soluţionarea acţiunii civile astfel cum a fost pronunţată prin Sentinţa penală nr. 365/10.06.2014, în cazul reţinerii pe fondul cauzei a dispoziţiilor vechiului Cod penal, instanţa va lua act  că acţiunea civilă a fost soluţionată în cadrul dosarului nr. 765/297/2013.

 În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. va obliga inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E :

În temeiul art. 386 alin. 1 C.proc.pen. admite schimbarea încadrării juridice, invocată din oficiu, cu privire la infracţiunile de:

-complicitate la „furt calificat”, prev. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g C.pen./1968, faptă săvârşită în 17.10.2010 – parte vătămată GR;

-„conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prev. de art. 86 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002, faptă săvârşită în 24.10.2010;

-„conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prev. de art. 86 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002, faptă săvârşită în 02.11.2010;

-„conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prev. de art. 86 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002, faptă săvârşită în 04/05.11.2010,

în sensul înlăturării agravantei legale a săvârşirii faptei împreună cu un minor, prev. de art. 75 alin. 1 lit. c C.pen./1969, şi reţinerii pentru toate faptele din rechizitoriu a legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 alin. 1 C.pen.

-----

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OA …, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” cu reţinerea agravantei săvârşirii infracţiunii împreună cu un minor, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen./1969, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c, art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 80 alin. 2 C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare  (fapta din 17.10.2010 – persoană vătămată AF).

-----

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OA …, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „furt calificat” cu reţinerea agravantei săvârşirii infracţiunii împreună cu un minor, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen./1969, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c, art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 80 alin. 2 C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare  (fapta din 24/25.10.2010 – persoană vătămată AM).

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OA, … (pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată prin Legea nr. 49/2006, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 76 alin. 1 lit. e C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare  (fapta din 24/25.10.2010).

-----

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OA, … (pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „furt calificat” cu reţinerea agravantei săvârşirii infracţiunii împreună cu un minor, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen./1969, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c, art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 80 alin. 2 C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare  (fapta din 02.11.2010 – persoană vătămată SCC Săveni).

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OA, … pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată prin Legea nr. 49/2006, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 76 alin. 1 lit. e C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare  (fapta din 02.11.2010).

-----

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OA, …  (pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „furt calificat” cu reţinerea agravantei săvârşirii infracţiunii împreună cu un minor, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen./1969, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c, art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 80 alin. 2 C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare  (fapta din 04.11.2010 – persoană vătămată SC NŞ SRL, persoană vătămată CG ).

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OA, … pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată prin Legea nr. 49/2006, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 76 alin. 1 lit. e C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare  (fapta din 04.11.2010).

-----

În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OA, … pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „furt calificat” cu aplicarea cauzei de recunoaştere a învinuirii, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i C.pen./1969, cu aplic. art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1969, art. 5 alin. 1 C.pen, art. 375 C.proc.pen. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare  (fapta din 17.11.2010 – persoană vătămată GV).

----

Constată că infracţiunile reţinute prin prezenta în sarcina inculpatului se află în concurs real de infracţiuni, conform art. 33 lit. a C.pen./1969.

 În temeiul art. 34 alin. 1 lit. b cu reţinerea art. 33 alin. 1 lit. a C.pen./1969 contopeşte pedepsele, stabilind pedepasa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.

În baza art. 81 C.pen./1969 cu aplic. art. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen./1968 cu aplic. art. 5 Cod penal.

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1, 2 C.pen./1969 cu aplic. art. 5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen./1969 cu aplic. art. 5 Cod penal iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen./1969 cu aplic. art. 5 Cod penal suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C.proc.pen./1968 cu aplic. art. 5 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen./1968 privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

Ia act că acţiunea civilă a fost soluţionată în cadrul dos. nr. 765/297/2013.

În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi XX.XX.XXXX.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Red. XX

Tehnored. XXX

Ex. XXXXXXXXXXXX