Drept procesual penal. Apel. Trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond. Nelegala citare a inculpatei în cursul judecarii cauzei în prima instanta

Decizie 176/A din 10.03.2015


DREPT PROCESUAL PENAL. Apel. Trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond. Nelegala citare a inculpatei în cursul judecarii cauzei în prima instanta 

- citarea inculpatului

- nelegala citare a inculpatului

- trimiterea cauzei spre rejudecare

- art. 421 Cod procedura penala

- art. 70 Vechiul Cod procedura penala

Neîndeplinirea de catre organele de urmarire penala a obligatiilor prevazute de art. 70 Vechiul Cod procedura penala cu consecinta necitarii inculpatului, atât în cursul urmaririi penale cât si în fata instantei de fond, de la adresa la care acesta locuieste efectiv, atrage desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a permite inculpatului exercitarea drepturilor procesuale conferite de lege.

Decizia nr. 176/A/ 10 martie 2015

Dosar 128/255/2014

Prin sentinta penala nr. 160 din 26 noiembrie 2014, pronuntata de Judecatoria M., au fost recalificate faptele cu care instanta a fost investita din infractiunea de furt prevazuta de art. 208 alin 1 Cod penal prevazuta de vechiul Cod penal, în infractiunea de furt calificat prevazuta de art. 228 Noul Cod penal.

În baza art. 228 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal a fost condamnata inculpata B. M. fiica lui I. si M., nascuta la xx.xx.1981 în A., jud. A., dom în loc G., nr. xxx, comuna T., jud. B., cetatean român, având CNP 2xxxxxxxxxxxx, fara studii, fara ocupatie, la o pedeapsa de 8 luni închisoare în detentie.

În baza art. 19 Cod procedura penala rap. la art. 397 Cod procedura penala coroborat cu art. 1349, 1357  Cod civil, inculpata a fost obligata la 1220 lei despagubiri civile în favoarea partii civile M. E. dom. în loc G., nr. xxx, jud. B.

În baza art. 274 Cod de procedura penala inculpata a fost obligata la 600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. 

S-a dispus Tribunalului B. sa plateasca catre Baroul de Avocati B. suma de 300 lei reprezentând onorariu aparator din oficiu L. S. conform delegatiei pentru asistenta juridica obligatorie nr. xxx din 08.04.2014. 

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria M. nr. 1069/P/2013 înregistrat la instanta la  14.01.2014 a fost trimis în judecata, inculpata B. M. L., pentru savârsirea infractiunii de furt, prev. de art.208 alin. 1, Cod penal.

S-a retinut în sarcina inculpatei ca în data de 13.06.2013 pe timp de zi, în timp ce se afla la locuinta partii vatamate M. E. din G., unde presta munci, inculpata B. M. L., profitând de neatentia acesteia, a sustras dintr-un dulap 6 verighete si o bratara de aur, cauzând un prejudiciu de 1220 lei, nereparat.

Partea vatamata nu s-a constituit parte civila.

Inculpata B. M. L. s-a sustras de la judecata.

Din probele administrate în cauza instanta a retinut în fapt urmatoarele:

La data de 13.06.2013 pe timp de zi, în timp ce se afla la locuinta partii vatamate M. E. din G., unde presta munci, inculpata B. M. L., profitând de neatentia acesteia, a sustras dintr-un dulap 6 verighete si o bratara de aur, cauzând un prejudiciu de 1220 lei, nereparat.

Fapta inculpatei a fost probata cu plângerea si declaratia partii vatamate filele 6, 8, 9, proces verbal de cercetare la fata locului, fila 7, declaratii de martori, declaratia învinuitei filele 26, 30 si 31.

Prejudiciul cauzat prin infractiune în suma de 1220 lei nu a fost reparat.

Dat fiind faptul ca de la comiterea faptelor aratate mai sus si pâna la judecata s-au succedat în timp doua legi penale (vechiul si noul cod penal) si ca faptele comise întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat atât în forma aratata în vechiul cod cât si în forma din noul cod instanta a recalificat faptele prin care instanta a fost investita din infractiunea de furt prevazuta de art. 208 alin 1 Cod penal prevazuta de vechiul Cod penal în infractiunea de furt prevazuta de art. 228 alin 1 Cod penal prevazuta de noul Cod penal.

Apoi retinând ca inculpata se face vinovata de comiterea acestei infractiuni instanta i-a aplicat o pedeapsa individualizata.

Pe baza celor aratate pedeapsa aplicata a fost de 8 luni închisoare în detentie.

La individualizarea acestei pedepse s-a avut în vedere pericolul social concret al faptei, împrejurarea în care a fost comisa, valoarea prejudiciului, atitudinea inculpatului înainte si dupa comiterea faptei.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a retinut ca prejudiciul cauzat partii vatamate nu a fost recuperat.

Asa fiind, în baza art. 19 Cod procedura penala rap. la art. 397 Cod procedura penala coroborat cu art. 1349, 1357 Cod civil, instanta a obligat inculpata la 1220 lei despagubiri civile în favoarea partii civile M. E.

Potrivit art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedura penala inculpata a fost obligata la plata catre stat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Tribunalul B. urmând a plati catre Baroul de Avocati B. suma de 300 lei reprezentând onorariu aparator din oficiu L. S. în baza delegatiei pentru asistenta juridica obligatorie nr. xxx/8.04.2014.

Împotriva sentintei penale mai sus aratate inculpata B. M. a formulat apel, intitulat apel peste termen, solicitând admiterea acestuia, desfiintarea sentintei apelate si, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse cu suspendarea conditionata a executarii acesteia.

În motivarea apelului penal s-a aratat ca nu a avut cunostinta despre procesul penal care s-a desfasurat fata de ea deoarece în perioada respectiva nu mai locuia în B. A aratat inculpata ca în anul 2011, dupa moartea sotului ei a devenit alcoolica acesta fiind motivul ce a determinat-o sa fure.

În anul 2012 a plecat din satul ei natal si nu a avut cunostinta despre proces, desi a stiut ca s-a facut o sesizare cu privire la ea.

Din anul 2013 locuieste în judetul T., iar în momentul în care a fost retinuta a aflat despre condamnarea pronuntata în lipsa ei de instanta.

Examinând sentinta apelata din oficiu si prin prisma motivelor invocate curtea a retinut urmatoarele:

Inculpata B. M. L. a fost trimisa în judecata pentru savârsirea infractiunii de furt prevazuta de art.208 alineatul 1 Cod penal prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria M., retinându-se în sarcina acesteia ca, în data de 13.06.2013, în timp ce se afla la locuinta partii vatamate M. E. din G. unde presta munci, aceasta a sustras dintr-un dulap sase verighete si o bratara de aur.

Bijuteriile sustrase au fost restituite partii vatamate aceasta constituindu-se totusi parte civila cu suma de 5000 de lei.

Din cuprinsul dosarului de urmarire penala nr.1069/P/2013 al Parchetului de pe lânga Judecatoria M. rezulta ca inculpata B. M. a fost audiata la data de 19.06.2012 de catre organele de politie din cadrul Postului de Politie V. M., unde a dat trei declaratii – filele 22, 26 si 27 ale dosarului - continutul celor trei declaratii fiind identic, modificate fiind doar locul si ora la care s-au luat declaratiile.

Întrucât inculpata nu stia sa-si scrie decât numele si prenumele declaratia a fost scrisa de organul de politie, inculpata aratând ca nu doreste sa fie asistata de aparator din oficiu.

Din continutul celor trei declaratii rezulta ca mai locuieste la domiciliul din G. nr.xxx, înscris în actul de identitate, aratând ca locuieste în comuna C., S. M. si în Ungaria.

Cu toate acestea organele de Politie nu i-au solicitat inculpatei sa le comunice adresele complete – prin indicarea localitatii, strazii si numarului administrativ – desi, potrivit art.70 Cod procedura penala anterior (în vigoare la data efectuarii audierilor) aveau obligatia sa o întrebe pe aceasta cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenie, studii, loc de munca, adresa la care locuieste efectiv si alte date pentru stabilirea situatiei sale personale.

Totodata, potrivit art.70 alineatul 4 Cod procedura penala anterior acestea erau obligate sa-i aduca la cunostinta inculpatei ca are obligatia sa anunte în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuintei pe parcursul procesului penal.

Organele de Politie nu si-au îndeplinit obligatiile ce decurg din textele legale mai sus aratate, limitându-se doar la luarea declaratiilor mai sus mentionate si la retinerea ca adresa la care locuieste efectiv domiciliul din G. nr.xxx desi aceasta le-a adus la cunostinta ca nu mai locuieste acolo.

S-a apreciat ca era de datoria organelor judiciare sa faca aceste demersuri, neputându-se retine vreo culpa în sarcina inculpatei B. M. L., cu atât mai mult cu cât, din actele aflate la dosarul cauzei rezulta ca aceasta este o persoana care nu stie sa scrie si sa citeasca, deci cu o educatie precara, împrejurare care este de natura sa-i afecteze si capacitatea de a-si cunoaste si exercita drepturile procesuale.

În aceste conditii, s-a apreciat ca judecata cauzei în prima instanta s-a desfasurat fara ca inculpata sa fie legal citata si de la domiciliul pe care l-a indicat în declaratiile date în faza de urmarire penala.

Instanta de judecata nu a facut nici un demers pentru identificarea noii adrese, desi din procesele verbale întocmite de organele de politie cu ocazia executarii mandatelor de aducere emise s-a aratat ca locuinta indicata a fost darâmata si inculpata a plecat din sat cu mai mult de doi ani înainte, aspect pe care si inculpata l-a adus la cunostinta politistilor în cursul urmaririi penale.

Raportat la împrejurarea ca, în faza de urmarire penala inculpata a indicat ca locuieste într-un alt sat, instanta, la fel ca si organele de urmarire penala, trebuia sa faca demersuri pentru identificarea domiciliului pe care l-ar fi avut aceasta în localitatea respectiva, cu atât mai mult cu cât, din procesele verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe seama inculpatei rezulta ca aceasta nu mai locuia în G. înca din anul 2012, confirmând sustinerile inculpatei din faza de urmarire penala.

S-a constatat totodata ca la fila 39 a dosarului se afla un act depus la data de 30.04.2014 de catre partea civila M. E. în care aceasta a aratat ca solicita achitarea inculpatei întrucât prejudiciul a fost recuperat si nu mai vrea nimic de la inculpata pentru ca ,,s-au înteles”.

Desi partea civila a fost prezenta în sedinta publica din data de 10.06.2014 instanta nu a cerut lamuriri partii civile cu privire la natura întelegerii intervenita între ea si inculpata, în conditiile în care, potrivit noului cod penal intrat in vigoare la data de 1.02.2014 împacarea partilor înlatura raspunderea penala pentru infractiunea de furt.

De altfel, în fata instantei de apel si inculpata a confirmat împacarea cu partea civila.

Fata de starea de fapt mai sus expusa curtea, constatând ca judecarea cauzei în fata instantei de fond s-a desfasurat fara ca inculpata sa fi fost legal citata a admis apelul penal declarat în cauza si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.

La rejudecarea cauzei vor fi avute in vedere considerentele mai sus aratate, urmând ca inculpata B. M. sa fie citata si de la adresa pe care a indicat-o în fata instantei de apel, respectiv judetul T., localitatea C. M., nr. xx.

În baza art.411 alin.2 Cod procedura penala a anulat mandatul de executare a pedepsei nr.292/18.12.2014 emis de Judecatoria M. în baza sentintei penale mai sus aratate si a dispus punerea de îndata în libertate a inculpatei B. M. L. daca nu este arestata în alta cauza.

În baza art.275 alin.3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas în sarcina statului, urmând ca suma de 200 lei reprezentând onorariul aparatorului desemnat din oficiu, avocat S. A., delegatie nr. xxx/18.02.2015, sa fie achitat din fondurile Ministerului Justitiei.