Revizuire. Înlocuire sancţiune disciplinară. Neîndeplinirea condiţiilor art. 509 pct. 1 c. pr. civ

C. pr. civ. : art. 509 pct. 1.

Revizuenta invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 1 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă că prin înlocuirea sancţiunii disciplinare, instanţa de judecată a acordat mai mult decât s-a cerut, depăşind cadrul procesual stabilit de părţi şi principiul disponibilităţii procesuale.

Prin Decizia nr. 11/2013 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia salariatului împotriva sancţiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greşit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancţiune disciplinară.

Procedând la înlocuirea sancţiunii, instanţa nu dă altceva sau mai mult decât s-a cerut, ci restabileşte echilibrul între conduita culpabilă a salariatului şi sancţiunea disproporţionată aplicată de angajator.

Prin urmare, măsura înlocuirii sancţiunii se subsumează analizei temeiniciei deciziei de sancţionare.

Prin  cererea înregistrată la această instanţă la data de 17 iunie 2015 sub nr. 198/43/2015, revizuenta SC XX S.R.L. solicită revizuirea deciziei civile nr.464/A din 11.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureș.

În motivarea cererii se arată că apelantul reclamant a solicitat în dosarul nr. xxx, anularea Deciziei nr. 69/11.04.2013 prin care s-a dispus desfacerea contractului  individual de muncă, iar prin cererea de apel formulată în acel dosar, a solicitat din nou anularea Deciziei nr. 69/11.04.2013.

În conformitate cu principiul disponibilităţii procesuale, instanţa de judecată era ţinută să judece exclusiv această solicitare, cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost asistat de avocat atât în faza de fond cât şi în faza apelului. Se susţine că dezideratul reclamantului a fost unul clar exprimat, respectiv acela de anulare a deciziei de sancţionare şi nu de schimbare a sancţiunii.

Revizuenta SC XX S.R.L. susţine că instanţa de apel, prin decizia civilă nr. 464/A din 11.06.2015 a stabilit o cu totul altă realitate juridică procesuală decât cea pe care ar fi trebuit să o aibă în considerare, respectiv a schimbat în tot cerinţa pe care reclamantul a avut-o chiar prin petitul introductiv, încălcând astfel art.304 pct.6 din Codul de procedură civilă. Se susţine că prin aceasta Curtea de Apel Tg. Mureș a depăşit în mod vădit cadrul legal stabilit de reclamant şi, fără ca reclamantul să fi cerut, a stabilit modificarea sancţiunii disciplinare pe care angajatorul a aplicat-o în considerarea dispoziţiilor art.252 raportat la art.250 Codul muncii. Se susţine în continuare că s-a încălcat şi principiul disponibilităţii procesuale, arătându-se că în condiţiile în care ambele instanţe au admis săvârşirea unei fapte care atrage răspunderea disciplinară, prin modificarea sancţiunii s-au depăşit limitele a ceea ce s-a cerut, cu încălcarea prevederilor art.22 alin.6 din Codul de procedură civilă.

În drept, cererea de revizuire se întemeiază pe dispoziţiile art. 509 Cod procedură civilă.

Intimatul XX a formulat întâmpinare prin care  solicită respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată. Intimatul arată că în considerentele deciziei atacată s-a precizat că înlocuirea sancţiunii de către instanţa de judecată nu echivalează cu pronunţarea a ceea ce nu s-a cerut, întrucât se procedează la restabilirea unui echilibru între fapta salariatului şi sancţiunea aplicată de angajator. Intimatul invocă Decizia nr. 11/2013 pronunţată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii. Susţine apoi că aspectele invocate de revizuentă nu se încadrează în motivele de revizuire.

Analizând susţinerile şi apărările părţilor, instanţa a reţinut următoarele:

Revizuenta invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 513 alin. 4 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă că prin înlocuirea sancţiunii disciplinare, instanţa de judecată a acordat mai mult decât s-a cerut, depăşind cadrul procesual stabilit de părţi şi principiul disponibilităţii procesuale.

În prezenta cauză, reclamantul XX a investit instanţa de fond cu o contestaţie formulată în contradictoriu cu pârâta SC XX S.R.L., împotriva deciziei de sancţionare disciplinară, solicitând prin primul capăt de cerere anularea deciziei nr. 69 din 11 aprilie 2013 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă şi repunerea în situaţia anterioară emiterii acesteia, iar prin petitele subsidiare obligarea la plata de despăgubiri.

Prin decizia civilă nr. 464/A din 11.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureș, a cărei revizuire se solicită, s-a respins apelul declarat de pârâtă şi s-a admis apelul declarat de reclamant, cu consecinţa schimbării sentinţei pronunţată în primă instanţă (de respingere a acţiunii) în sensul modificării în parte a deciziei de sancţionare nr. 69/11.04.2011 prin înlocuirea sancţiunii desfacerii contractului individual de muncă, cu cea a reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni, cu 10%; s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizare, precum şi cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat. S-a dispus şi obligarea pârâtei la plata către reclamant sumei de 750 lei cu titlu cheltuieli de judecată parţiale în apel.

Instanţa de judecată a procedat aşadar la reindividualizarea sancţiunii disciplinare, făcând referire în considerentele deciziei nr.464/A/11.06.2015 la Decizia Î.C.C.J. nr.11/2013 pronunţată în recurs în interesul legii.

Contrar susţinerilor revizuentei, Decizia nr. 11/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii pentru interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (5) raportat la art. 250 din Codul muncii, dă dezlegare inclusiv normelor de drept procesual invocate prin prezenta cerere de revizuire. 

Prin decizia nr. 11/2013 s-a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia salariatului împotriva sancţiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greşit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancţiune disciplinară.

În considerentele deciziei s-a reţinut că „…învestită fiind cu judecarea contestaţiei împotriva deciziei de sancţionare emise de angajator, instanţa are a verifica legalitatea şi temeinicia măsurii luate, exercitând un control devolutiv de natură jurisdicţională. Pentru a aprecia asupra gravităţii abaterii disciplinare, precum şi asupra modului de individualizare a sancţiunii în raport cu criteriile precis stabilite de legiuitor, instanţa are nu numai posibilitatea aprecierii probelor administrate în cursul cercetării disciplinare prealabile efectuate sub imperiul dispoziţiilor art. 251 din Codul muncii, ci şi posibilitatea administrării nemijlocite a unui probatoriu suplimentar.

În aceste condiţii, dacă constată că sancţiunea disciplinară este nejustificată în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, instanţa va dispune admiterea contestaţiei, anularea parţială a deciziei contestate şi înlocuirea sancţiunii aplicate de angajator cu o altă măsură de sancţionare. …”.

„…Din moment ce, conform dispoziţiilor art. 252 alin. (5) din Codul muncii, decizia poate fi contestată de către salariat, jurisdicţia muncii nu se poate rezuma în acest caz doar la verificarea aspectelor formale ale actului unilateral al angajatorului şi la respectarea procedurii disciplinare, de esenţa controlului de legalitate fiind tocmai analiza modului de individualizare a măsurii disciplinare.

Procedând la înlocuirea sancţiunii, instanţa nu dă altceva sau mai mult decât s-a cerut, ci restabileşte echilibrul între conduita culpabilă a salariatului şi sancţiunea disproporţionată aplicată de angajator.

Prin urmare, măsura înlocuirii sancţiunii se subsumează analizei temeiniciei deciziei de sancţionare. …

… Pe de altă parte, liberul acces la instanţă al salariatului ar fi iluzoriu dacă rolul instanţei s-ar limita la verificarea legalităţii măsurii disciplinare fără a cenzura împrejurările în care a fost luată această sancţiune, lăsând salariatul la liberul arbitru al angajatorului în stabilirea şi aplicarea criteriilor de individualizare a acestei măsuri.”.

Pentru aceste motive nu a putut fi primită susţinerea revizuentei în sensul că prin înlocuirea sancţiunii disciplinare instanţa de judecată s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, încălcând principiul disponibilităţii.

Pe cale de consecinţă, nefiind incidente prevederile art. 509 alin. 1 din Codul de procedură civilă,  în temeiul art. 513 Cod procedură civilă instanţa a respins prezenta cerere de revizuire.

Reţinând culpa procesuală a revizuentei, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă aceasta urmează a achita intimatului reclamant cheltuielile de judecată, constând în onorariul avocaţial în sumă de 1000 lei conform chitanţei existentă la fila 20 dosar revizuire.

Domenii speta

Spete similare