Termenul formularii cererii de revizuire

Decizie 54 din 18.01.2018


Prin sentinţa civilă nr. X/26.06.2017, pronunţată de Judecătoria S în dosarul nr.X/311/2017, s-a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, excepţie invocată de intimata Z M.

S-a respins revizuirea formulată de revizuentul S N, CNP X, domiciliat in P, bd., în contradictoriu cu intimatele Z M, domiciliata in S, CNP X, reprezentata convenţional  prin avocat JE, cu sediul profesional in S, , şi Comisia Locală M, ca tardiv formulată.

A fost obligat revizuentul la plata către intimata Z M a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.

Pentru a pronunţa  această sentinţă, instanţa de  fond a reţinut că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei S la data de 17.03.2017 sub nr. X/311/2017, revizuentul S N în contradictoriu cu intimatele Z M, Comisia Locală M şi Comisia Judeţeană O, a solicitat revizuirea sentinţei civile  nr X/25.05.2016  pronunţata  in  dosarul nr X/311/2016 de către Judecătoria S, rămasa definitiva prin Decizia nr X/2017 pronunţata de Tribunalul Olt la data de 17.01.2017 si comunicata la data de 20.02.2017, in termen legal de o luna de zile de la comunicare, schimbarea in tot a hotărârii atacate, in sensul constatării nulităţii TP nr. X/73/2002 prin radierea din acest titlu, a suprafeţelor de teren intravilan ce le deţine prin actele doveditoare depuse la dosar si care in mod eronat au fost incluse in respectivul TP, anularea Hotărârii Comisiei Judeţene care a stat la baza emiterii TP mai sus amintit, emiterea unui nou TP care sa corespunda realităţii, înscrierea in noul TP a suprafeţei de 400 mp teren intravilan rămasa in posesia autorului N I. M după vânzarea a 1/2 din suprafaţa deţinuta in baza registrului agricol pentru anii 1959-1963 si confirmata prin actul de vanzare-cumparare nr X/1971, înscrierea in noul TP ce va fi emis, a suprafeţei de 300 mp teren extravilan provenita de la părinţii autorului N I M, ai cărei vecini, eronat au fost trecuţi la suprafaţa de 840 mp T71 PX/5, trecuta la pct. 1 in TP a cărui nulitate o solicită, cu cheltuieli de judecata.

În motivare a arătat că, în fapt, in dosarul X/311/2016 in care s-a pronunţat sentinţa atacata, a formulat o cerere prin care a solicitat instanţei:

- sa se constate nulitatea TP nr X/73/2002 prin radierea din acest titlu, a suprafeţelor de teren intravilan ce le deţine prin actele doveditoare depuse la dosar si care in mod eronat au fost incluse in respectivul TP;

- sa fie emis un nou TP care sa corespunda realităţii;

- sa fie inscrisa in noul TP suprafaţa de 400 mp teren intravilan rămasa in posesia autorului N I. M după vânzarea a 1/2 din suprafaţa deţinuta in baza registrului agricol pentru anii 1959-1963 si confirmata prin actul de vanzare-cumparare nr X/1971;

- sa fie inscrisa in noul TP ce va fi emis, suprafaţa de 300 mp teren extravilan provenita de la părinţii autorului N X M, ai cărei vecini, eronat au fost trecuţi la suprafaţa de 840 mp T71 P5 5/5, trecuta la pet 1 in TP a cărui nulitate o solicită.

Insa, prin hotărârea atacata, instanţa nu a ţinut cont de proba cu înscrisuri (precizări) depuse de reclamant, de precizările depuse de parata Primăria M prin adresa nr.  X/2016 si nici de confirmarea numitei Z M prin întâmpinarea depusa la Tribunalul Olt prin care confirma ca suprafeţele de teren deţinute de el de 307 mp, 400 mp si 800 mp au fost vândute de autorii N I. M si N I, si a respins acţiunea.

Pe cale de consecinţa, a solicitat admiterea cererii de revizuire si schimbarea in tot a hotărârii atacate, in sensul constatării nulităţii TP nr X/73/2002 prin radierea din acest titlu, a suprafeţelor de teren intravilan ce le deţine.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 509 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă, art. 451 Cod procedură civilă.

Probe: înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, expertiză de specialitate şi orice alte acte a căror necesitate ar reieşi din dezbateri.

Pârâta Comisia Locală M a depus întâmpinare la cererea de revizuire a numitului N S, lăsând soluţia la aprecierea instanţei de judecată.

Pârâta Z M a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire formulata de revizuientul N S impotriva sentinţei civile nr. X/25.05.2016 pronunţata de Judecătoria S in dosarul nr. X/311/2016, si obligarea revizuientului la plata cheltuielilor de judecata, având in vedere următoarele motive:

A fost invocată excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire in raport de dispoziţiile art. 511 alin. 1 pct. 1 Cpc., potrivit cărora termenul de revizuire este de o luna si se va socoti in cavile prevăzute la art. 509 alin. 1 pct. 1 de la comunicarea hotărârii, având in vedere ca cererea de revizuire a fost introdusa cu mult peste termenul de o luna prevăzut de. dispoziţiile legale menţionate anterior.

Cererea de revizuire este lovita de nulitate, conform dispoziţiilor art. 511 alin. 2 pct. 4 cpc. care prevăd ca cererea de revizuire se motivează prin insasi cererea de declarare a caii de atac sau inauntrul termenului de exercitare a acesteia sub sancţiunea nulităţii.

Cererea de revizuire nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, având in vedere ca deşi revizuientul isi motivează in drept cererea pe dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 1 cpc. nu face referire in cuprinsul acesteia la niciuna din ipotezele prevăzute de acest text de lege .

Cererea de revizuire este inadmisibila, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. 1 pct. 1 cpc., pe care revizuientul isi intemeiaza cererea, deoarece instanţa s-a pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut, nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut si nici nu a acordat mai mult decât s-a cerut.

De altfel, revizuientul N S nu precizează in cuprinsul cererii vreuna din ipotezele prevăzute la art. 509 alin. 1 pct. 1 cpc , ceea ce dovedeşte cu prisosinţa cat in realitate nu subzista niciuna din cele trei ipoteze.

Prin sentinţa atacata cu revizuire, instanţa s-a pronunţat asupra cererii formulate de reclamant asa cum a fost modificata, fapt ce rezulta din dispozitivul sentinţei, în sensul respingerii ca neîntemeiata a acţiunii formulate de reclamant.

Atâta timp cat criticile formulate de petent nu se încadrează in niciuna din ipotezele prevăzute la art. 509 alin. 1 pct. 1 cpc, pe care acesta îşi întemeiază cererea de revizuire si având in vedere ca aceasta cale extraordinara de atac poate fi exercitata doar pentru motivele expres si limitativ prevăzute de lege, apreciază inadmisibila cererea de revizuire este şi solicită respingerea acesteia cu consecinţa obligării petentului la plata cheltuielilor de judecată.

In aceste condiţii se impune a fi respinsa proba cu interogatoriu si expertiza tehnica de specialitate solicitata de petent prin acţiune.

In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 cpc

Revizuentul a depus  precizare arătând că a formulat cerere de revizuire a dosarului nr. X/311/2016, considerând ca probele din dosar nu au fost observate de instanţele care s-au pronunţat pana acum.

A mai precizat că, prin întâmpinarea depusa la dosar si Z M a confirmat la pagina 2, ca suprafeţele de teren ce-i aparţin sunt incluse in TP emis pe numele autorului N I. M, dar vanzandu-se suprafaţa inscrisa in TP nu-i mai aparţin.

În temeiul art.248 Cpc, instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei tardivităţii formulării prezentei revizuiri, excepţie invocată de intimată:

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de revizuire, aceasta este întemeiată pe dispoziţiile art.509 alin.1 pct.1 Cpc care prevede că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Cu privire la termenul de exercitare, art.511 alin.1 pct.1 Cpc prevede că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute la art.509 alin.1 pct.1, de la comunicarea hotărârii.

Verificând comunicările efectuate în dosarul nr.X/311/2016, instanţa a reţinut că Sentinţa civilă nr.X/25.05.2016, contestată în cauză, a fost comunicată revizuientului la data de 22.06.2016 (f.95).

Cum prezenta revizuire a primit dată certă la 17.03.2017, astfel cum rezultă din viza instanţei aplicată la fila 2 din dosarul nr.X/311/2017, faţă de disp. art.181 alin.3 Cpc, care prevede că termenul care se socoteşte pe luni se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima lună, se constată că termenul pentru formularea revizuirii s-a împlinit pentru petent la data de 22.07.2017.

Deşi revizuentul s-a apărat arătând că prezenta cale extraordinară de atac a fost formulată în termenul de o lună de la rămânerea definitivă a sentinţei prin respingerea apelului, instanţa a constatat că interpretarea referitoare la curgerea termenului de revizuire excedează dispoziţiilor legale, întrucât termenul se calculează prin raportare la data comunicării hotărârii contestatate.

Faţă de cele arătate în precedent, instanţa de fond a constatat că excepţia tardivităţii formulării revizuirii este întemeiată si a admis-o.

În considerarea culpei procesuale a revizuentului, în temeiul art.453 Cpc, instanţa l-a  obligat la plata către intimata persoană fizică a onorariului de avocat în valoare de 500 lei.

Împotriva  sentinţei a  declarat apel apelantul revizuent N S, considerând că  respingerea  cererii de  revizuire ca tardiv formulată este  eronată şi nejustificată încălcându-se prevederile art. 6 din CEDO,care  asigură dreptul la o judecată echitabilă, susţinând că cererea de  revizuire a fost  depusă în termenul legal, adică în 24 de  zile de la comunicarea  deciziei nr. X/2017 a Tribunalului Olt  din 20.02.2017 prin e-mail ,în data de  16.03.2017.

Consideră că s-a  creat o confuzie între  data rămânerii definitive şi data comunicării deciziei. La  termenul din 26.06.2017, revizuentul nu a  declarat nimic în vederea  apărării din cele expuse de instanţă şi va proba cu înregistrarea audio din timpul şedinţei.

Se mai arată că solicitarea sa privind anularea TP X/73/2002 emis pe numele autorului N I. M pentru  terenul intravilan prin radierea suprafeţelor de  teren ce le deţine revizuentul , conform probelor din dosar, nu a fost pusă în discuţie. Or, judecata are  drept scop aflarea  adevărului.

Atât instanţa de  fond cât şi instanţa de  control nu au administrat probele depuse de  revizuent, de Primăria M care a precizat că TP emis pe numele N I.M este  eronat pentru întreaga suprafaţă de  teren intravilan de  4300 mp şi nu au ţinut cont de precizările intimatei Z M din întâmpinare, unde recunoaşte suprafeţele de  teren intravilan ce le solicită a fi radiate, sunt incluse în TP.

Solicită  desfiinţarea  sentinţei apelate, trimiterea cauzei spre  rejudecare la instanţa de  fond cu obligarea anulării parţiale a titlului de proprietate nr. X/73/2002 emis pe numele N I. M prin radierea suprafeţelor de teren intravilan ce le deţine, conform actelor depuse la dosar şi care  eronat au fost incluse în titlul de proprietate.

Precizează că va  depune copie a înregistrării audio a sentinţei atacate cât şi alte probe.

La  data de 26 octombrie 2017, intimata Z M a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării se arata ca în soluţionarea  excepţiei, instanţa de  fond a  avut în vedere dispoz.art. 511 alin. 1 cpt. 1 cod prf civilă, potrivit cărora  termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute la art.509 alin.1 pct.1, de la comunicarea hotărârii atacate cu revizuire.

Având în vedere că sentinţa atacată a fost comunicată la data de  22.06.2016, termenul de o lună a început să curgă de la  această dată şi s-a împlinit la 22.07.2016, iar  cererea de  revizuire a fost depusă la data de 17.03.2017, cu mult peste  termenul de o lună prevăzut de  dispoziţiile menţionate.

În drept, s-au invocat dispoz.art. 205 cod pr civilă.

La  data de 13 noiembrie 2017, apelantul revizuent N S a  depus la dosar  o cerere de  renunţare la apel.

Potrivit art. 406 C.proc.civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

Potrivit dispoz art.463 al.1 C.pr.civ, partea poate achiesa la hotarârea pronuntata de instanta de fond, prin renuntarea la calea de atac exercitată.

Tribunalul reţine că manifestarea de voinţă, în sensul de a renunţa la judecata apelului reprezintă o desistare, un act voliţional. Această manifestare de voinţă a părţii se înscrie în principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil şi întruneşte, în speţă, condiţiile de formă şi fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 406 C.proc civ.

 Constatând că actul de procedură al desistării s-a realizat cu îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, Tribunalul va lua act de manifestarea de voinţă a apelantului, in sensul renunţării la judecata apelului.

In temeiul dispoz art.406 al.3 C.pr.civ., anterior invocate, se va dispune obligarea apelantului la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Z M (onorariu avocaţial dovedit cu chitanţa  nr.391/25.10.2017), deoarece renunţarea la judecata căii de atac sa făcut după  comunicarea cererii de apel catre intimata.

Data publicarii pe portal:05.04.2018