Contestarea deciziei privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale. Indemnizaţie prevăzută de Legea nr. 8/2006. Inaplicabilitatea Legii nr. 125/2014

Legea nr. 263/2010: art.106, art. 107 şi art. 149;

Legea nr. 8/2006: art. 1 alin. 2, 21 ;

H.G. nr. 1650/2006: art. 4 alin. 3;

Legea nr. 125/2014.

Legea nr. 8/2006 reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, iar potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din lege, cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, fără a putea depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.

Nu este întemeiată critica invocată prin raportare la încălcarea prevederilor art. 106 - 107 din Legea nr. 263/2010, reclamantul având posibilitatea de a fi uzat de dreptul de contestare prevăzut de art. 149 alin. 1 din aceeaşi lege, iar în condiţiile în care nu a făcut acest lucru, deciziile de revizuire amintite au rămas definitive, potrivit dispoziţiilor art. 149 alin. 4.

Nu este întemeiată nici susţinerea potrivit căreia reclamantul ar trebui să fie scutit de la plata sumelor stabilite în sarcina sa prin decizia în litigiu, prima instanţă apreciind în mod corect că situaţia debitelor rezultate din aplicarea eronată a prevederilor Legii nr. 8/2006 nu este supusă reglementării date prin dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 125/2014.

Indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 8/2006 nu face parte din categoriile menţionate de textul legal evocat, iar acest fapt este confirmat şi prin dispoziţiile art. 7 din Ordinul nr. 1623/27.11.2014, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 125/2014 şi a Procedurii de efectuare a restituirilor.

 Pe de altă parte, deşi art. 4 din Legea nr. 8/2006 instituie în sarcina casei teritoriale de pensii obligaţia stabilirii şi plăţii indemnizaţiei, art. 11 din H.G. nr. 1650/2006 prevede că documentaţia care stă la baza stabilirii indemnizaţiei lunare prevăzute de lege se constituie în dosare noi, distincte faţă de dosarul de pensie, iar respectiva indemnizaţie nu face parte din pensie şi se evidenţiază distinct pe documentul cu care se face plata pensiei.

Prin Sentinţa civilă nr. 533/7 mai 2015, Tribunalul Mureş a respins (cu opinia separată a unuia dintre asistenţii judiciari) acţiunea formulată de reclamantul XX, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, pentru anularea Deciziei nr. 256165/30.09.2014, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că prin decizia atacată pârâta a constituit în mod corect  în sarcina reclamantului un debit de 1.892 lei, reprezentând drepturi necuvenit încasate în perioada 01.10.2011 - 31.08.2014, cu titlu de indemnizaţie prevăzută de Legea nr. 8/2006, plata necuvenită fiind generată de faptul că, deşi legea dispune ca indemnizaţia să reprezinte echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării - în speţă, decembrie 2006, aceasta a fost modificată în mod eronat ulterior stabilirii, pe baza altor elemente decât cele ale punctului de pensie, cum dispun prevederile art. 1 alin. 21 din Legea nr. 8/2006, determinând plata unor sume mai mari decât cele cuvenite.

De asemenea, Tribunalul a reţinut că nu sunt aplicabile în cazul reclamantului prevederile art. 1 din Legea nr. 125/2014, pentru a putea beneficia de scutire de la plata debitului constatat, întrucât indemnizaţia în discuţie nu intră sub incidenţa prevederilor legii menţionate.

Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii anterior descrise, solicitând schimbarea integrală a acesteia, în sensul admiterii acţiunii formulate.

Prin intermediul memoriului de apel s-a susţinut că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât decizia contestată a fost emisă cu încălcarea  dispoziţiilor imperative exprese ale art. 9 din Legea nr. 8/2006, precum şi ale art. 107 alin. 2 şi art.106 alin. 5 din Legea nr. 263/2010 (astfel cum s-a reţinut în opinia separată), pârâta având obligaţia legală de a emite în prealabil o decizie de revizuire a drepturilor acordate, din care să rezulte sumele necuvenite, numai apoi putând trece la procedura executării silite, prin emiterea deciziei de recuperare.

De asemenea, reclamantul a susţinut că soluţia primei instanţe este nelegală şi din perspectiva înlăturării de la incidenţa în cauză a prevederilor Legii nr. 125/2014 şi a Ordinului comun nr. 2073/1623/ 2014, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii menţionate, în conformitate cu care beneficiază de scutirea de la plată toţi pensionarii care nu se fac vinovaţi de sumele calculate în plus de angajaţii caselor de pensii.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că anterior emiterii deciziei atacate i-a comunicat reclamantului Deciziile de revizuire nr. 256165 din 17.06.2014, 18.06.2014 şi 19.06.2014, pe care acesta nu le-a contestat, iar relativ la pretinsa incidenţă a prevederilor Legii nr. 125/2014, a susţinut că debitul în litigiu nu formează obiectul acesteia.

Apelantul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că recuperarea dispusă prin decizia atacată este abuzivă, întrucât nu a contribuit în niciun mod la eroarea comisă de casa de pensii.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă, stabilită prin Decizia nr. 188821/26.01.1998, iar începând cu data de 01.02.2007 beneficiază şi de indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 8/2006, stabilită prin Decizia nr. 256165/20.02.2007, în baza cererii înregistrate la data de 25.01.2002.

Legea nr. 8/2006 reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, iar potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din lege, cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, fără a putea depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 21 din Legea nr. 8/2006, cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie, iar potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 3 din H.G. nr. 1650/2006, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 8/2006,  eventualele modificări ale cuantumului pensiei, intervenite după data solicitării indemnizaţiei lunare, nu modifică nivelul acesteia.

La data solicitării indemnizaţiei, reclamantul beneficia de o pensie în plată de 589 lei, corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 1,48590 puncte şi unei valori a punctului de pensie de 396,2 lei (valabilă în luna solicitării), astfel că, în raport de prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 8/2006, cuantumul indemnizaţiei a fost stabilit în procent de 50% din valoarea pensiei, rezultând o indemnizaţie în cuantum de 295 lei, care urma să fie actualizată numai în situaţia modificării pensiei titularului, ca efect al modificării valorii punctului de pensie.

Însă, ulterior stabilirii indemnizaţiei, pârâta a procedat din eroare la actualizarea cuantumul acesteia ca urmare a modificării punctajului mediu anual al pensiei reclamantului, prin adăugarea unor noi stagii de cotizare şi a beneficiilor acordate prin O.U.G. nr. 19/2007, O.U.G. nr. 100/2008 şi art. 169 din Legea nr. 263/2010, ca efect al încadrării pe perioada activităţii în grupă superioară de muncă, deşi potrivit prevederilor legale anterior evocate, cuantumul indemnizaţiei trebuia păstrat la nivelul de 50% din punctajul aferent pensiei de la data solicitării, înmulţit cu valorile ulterioare ale punctului de pensie.

Ţinând cont de prevederile legale anterior evocate şi urmare a verificării din oficiu a modului de stabilire şi plată a drepturilor cuvenite reclamantului cu titlu de indemnizaţie potrivit Legii nr. 8/2006, verificare efectuată în conformitate cu prevederile art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, pârâta a emis Deciziile de revizuire nr. 256165 din 17.06.2014, 18.06.2014 şi 19.06.2014, prin care a stabilit cuantumul corect al indemnizaţiei începând cu data de 01.10.2009, 01.01.2013 şi 01.01.2014, respectivele decizii fiind comunicate reclamantului la data de 17 iulie 2014, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că nu este întemeiată critica invocată prin raportare la încălcarea prevederilor art. 106 - 107 din Legea nr. 263/2010, reclamantul având posibilitatea de a fi uzat de dreptul de contestare prevăzut de art. 149 alin. 1 din aceeaşi lege, iar în condiţiile în care nu a făcut acest lucru, deciziile de revizuire amintite au rămas definitive, potrivit dispoziţiilor art. 149 alin. 4.

Prin urmare, pârâta a procedat în mod corect la emiterea Deciziei nr. 256165/30.09.2014, prin care a dispus recuperarea sumelor necuvenit încasate în perioada 01.10.2011 - 31.08.2014, fiind respectate sub acest aspect prevederile art. 107 alin. 2, coroborat cu art. 179 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, în conformitate cu care sumele rezultate în urma revizuirii se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data constatării diferenţelor, fiind lipsită de relevanţă absenţa vreunei culpe a reclamantului în procedura de stabilire a întinderii drepturilor achitate.

De asemenea, Curtea a constatat că nu este întemeiată nici susţinerea potrivit căreia reclamantul ar trebui să fie scutit de la plata sumelor stabilite în sarcina sa prin decizia în litigiu, prima instanţă apreciind în mod corect că situaţia debitelor rezultate din aplicarea eronată a prevederilor Legii nr. 8/2006 nu este supusă reglementării date prin dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 125/2014, potrivit cărora „debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează”.

Or, indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 8/2006 nu face parte din categoriile menţionate de textul legal evocat, iar acest fapt este confirmat şi prin dispoziţiile art. 7 din Ordinul nr. 1623/27.11.2014, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 125/2014 şi a Procedurii de efectuare a restituirilor, care dispun în sensul că fac obiectul scutirii de la plată sumele reprezentând:

a) pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi pensii de serviciu;

b) indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;

c) indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.

 Pe de altă parte, deşi art. 4 din Legea nr. 8/2006 instituie în sarcina casei teritoriale de pensii obligaţia stabilirii şi plăţii indemnizaţiei, art. 11 din H.G. nr. 1650/2006 prevede că documentaţia care stă la baza stabilirii indemnizaţiei lunare prevăzute de lege se constituie în dosare noi, distincte faţă de dosarul de pensie, iar respectiva indemnizaţie nu face parte din pensie şi se evidenţiază distinct pe documentul cu care se face plata pensiei.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constatat că soluţia criticată prin apelul dedus judecăţii este legală, astfel că aceasta urmează a fi păstrată, potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin respingerea căii de atac, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare