Contestaţie împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Tardivitatea plângerii adresate acestuia.

Sentinţă penală 3080 din 16.11.2015


Prin sentinţa penală nr. 3080/24.09.2015 pronunţată în dosarul nr. 21464/245/2015 s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei formulată de către persoana condamnată P.V.R., împotriva încheierii nr. 446/20.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Iaşi.

Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:

Prin încheierea nr. 446/20.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iaşi, în baza art. 56 alin. 6 lit. b din Legea nr. 254/2013 a fost respinsă ca tardivă plângerea formulată de persoana condamnată P.V.R..

Petentul, aflat în prezent în Penitenciarul Vaslui, a reclamat prin plângerea formulată  la data de 18.05.2015 şi înaintată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Botoşani că, în perioada cât a fost deţinut în Penitenciarul Iaşi, a fost cazat în camere supraaglomerate, cu lumină naturală insuficientă şi din care lipseau condiţiile minime de detenţie prevăzute de legislaţia naţională şi europeană.

Astfel, petentul arată că toate camerele erau murdare, pereţii aveau igrasie, saltelele erau infestate cu paraziţi şi insecte, prezentau un miros insuportabil de urină şi transpiraţie, iar în zilele de 26.11.2014, 12.12.2014, 14.01.2015 şi 28.01.2015, camera 31 în care era cazat nu a beneficiat de căldură, deşi afară erau temperaturi negative, cu mult sub 20 de grade, toate aceste neajunsuri fiind sesizate conducerii penitenciarului, prin cererile repetate formulate la datele de 11.08.2014, 07.11.2014, 15.12.2014, 15.01.2015 şi, respectiv 29.01.2015.

Potrivit art. 56 al. 2 din Legea nr. 254/2013: „împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată.''''

Dispoziţiile alin. 2 al art. 56 trebuie interpretate şi prin corelare cu dispoziţiile alin. 6 referitoare la soluţiile pe care le poate pronunţa judecătorul delegat, în cazul examinării pe fond a plângerii:

„Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a)admite plângerea, în tot sau în parte, şi dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măsurile legale care se impun;

b)respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;

c)ia act de retragerea plângerii."

Având în vedere soluţiile pe care le poate dispune judecătorul de supraveghere, rezultă că legiuitorul a reglementat o procedură care are drept finalitate oprirea unei vătămări produse prin încălcarea unor dreptului.

De asemenea, plângerea trebuie să vizeze o anumită măsură determinată luată de administraţia penitenciarului, cu privire la care să se poată dispună anularea ori modificarea, în scopul opririi încălcării dreptului, ori trebuie să fie determinată de pasivitatea administraţiei penitenciarului care nu ia măsurile legale ce se impun, caz în care se poate dispune obligarea administraţiei la luarea unor măsuri, de asemenea, în scopul opririi încălcării drepturilor.

În cauză, faţă de înscrisurile ataşate la dosar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a constatat că plângerea petentului este tardivă, fiind formulată cu mult după expirarea termenului de 10 zile, de la data când acesta a luat cunoştinţă de măsura luată, respectiv de încălcarea dreptului de a beneficia de condiţii minime de detenţie, aspecte sesizate prin cererile adresate conducerii Penitenciarului Iaşi la datele de 07.11.2014, 15.12.2014 şi, respectiv 15.01.2015.

Astfel, petentul a formulat la data de 18.05.2015 o plângere, prin care a reclamat încălcarea unor drepturi de către administraţia Penitenciarului Iaşi, pretins încălcate în cursul anului 2014 şi începutul anului 2015, plângerea fiind înregistrată după expirarea termenului de 10 zile prevăzut, în mod imperativ, de dispoziţiile art. 56 alin. 2 din Legea nr. 254/2013.

Formularea unei plângeri după expirarea termenului legal duce la decăderea petentului din exerciţiul dreptului şi la imposibilitatea analizării plângerii pe fond.

Instanţa a considerat că încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate este legală şi temeinică.

După cum se poate observa din cuprinsul documentaţiei înaintate de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, petentul a formulat o plângere prin care reclama încălcarea unor drepturi la data de 18.05.2015 (filele 5-8 din dosarul Biroului judecătorului de supraveghere a privării de libertate).

Susţinerile petentului potrivit cărora ar fi adus, verbal, la cunoștința judecătorilor de supraveghere a privării de libertate, nerespectarea drepturilor sale de cazare şi detenţie nu pot fi reţinute de către instanţă întrucât legislaţia naţională nu prevede o astfel de procedură, a sesizării verbale, neexistând posibilitatea legală ca judecătorii de supraveghere să intre în contact cu deţinuţii decât în situaţiile prevăzute de Legea nr. 254/2013.

În acelaşi timp, în declaraţia dată în cursul procedurii în faţa judecătorului de supraveghere petentul a recunoscut faptul că a depăşit termenul de formulare a plângerii, argumentând că a fost din cauza presiunilor psihice exercitate de persoanele din conducerea Penitenciarului Iaşi.

Natura juridică a termenului prevăzut la art. 56 alin. 2 din Legea nr. 254/2013 este de decădere. Pe cale de consecinţă, în conformitate cu art. 268 alin. 1 Cod procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, sancţiune care se aplică în prezenta cauză.

Având în vedere că legislaţia naţională cuprinde suficiente garanţii de remediere a încălcării drepturilor persoanelor private de libertate (prevăzute în special în Legea nr. 254/2013), instanţa constată că nu există motive pentru a se aplica direct prevederile legislaţiei europene, în speţă ale Convenţiei europene a drepturilor omului. Astfel, persoana privată are dreptul de a formula plângere împotriva măsurilor administraţiei penitenciarelor şi un magistrat independent poate decide asupra acuzaţiilor aduse, iar împotriva hotărârii acestui magistrat persoana privată de libertate are acces la un tribunal imparţial. De asemenea, statul are posibilitatea de a stabili termenele în care pot fi exercitate drepturile persoanelor private de libertate.

Solicitarea de obligare a statului român la plata unor despăgubiri pe calea contestaţiei împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate este inadmisibilă, reclamantul având posibilitatea efectivă de a se adresa instanţei civile pentru soluţionarea acestei cereri.