Drepturi salariale

Prin sentinţa civilă nr.152/12.03.2015, pronunţată în dosarul nr. 5551/108/2014, Tribunalul Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta B.M.A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.Î.F Bucureşti şi A.N.Î.F - Filiala Arad şi a obligat pârâtele la plata unei compensaţii echivalente a 7 (şapte) salarii de bază, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale începând cu data de 22.12.2011 şi până la data plăţii efective, fără a acorda cheltuieli de judecată.

Neacordarea salariilor compensatorii în cazul încetării raporturilor de muncă dintre angajator şi salariata reclamantă, prin acordul părţilor. Ineficienţa deciziei nr. 73/22.12.2011 de concediere, emisă ca urmare a unei concedieri colective, chiar dacă ea a intervenit în timpul derulării unei concedieri colective la nivelul unităţii angajatoare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a fost angajată a societăţii pârâte, iar la data de 29.11.2011, prin preavizul nr.3557, i s-a adus la cunoştinţă că, urmare a desfiinţării ANIF R.A., s-au desfiinţat toate locurile de muncă, aceasta conducând la concedierea colectivă a tuturor salariaţilor. Conform art. 75 alin. 1 din Codul muncii, i s-a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare, la expirarea acestuia, încetându-i contractul individual de muncă.

Prin Decizia nr. 73/22.12.2011, reclamantei i-a încetat contractul individual de muncă, în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii, republicat, determinat de desfiinţarea locului de muncă şi a postului ocupat şi urmare a cererii sale.

La data concedierii, respectiv a încetării contractului individual de muncă urmare a desfiinţării efective a postului, reclamanta beneficiază de toate drepturile conferite de legislaţia în vigoare, precum şi de compensaţia echivalentă a 7 salarii de bază, prevăzută art. 12 alin. 3 din Cap. II la contractul colectiv de  muncă la nivel de ANIF R.A. pentru anii 2009-2010, cu modificările şi completările ulterioare.

În luna noiembrie 2011, a avut loc o concediere colectivă, în urma aplicării Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2011, comunicându-i-se reclamantei preavizul de 20 zile lucrătoare, în care se arată că desfiinţarea Administraţiei Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare RA, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2011, conduce la desfiinţarea tuturor locurilor de muncă la ANIF R.A. şi la concedierea colectivă a salariaţilor ANIF R.A. În acest sens, conducerea Administraţiei Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. a iniţiat procedura de concediere colectivă, prevăzută la art. 65-80 din Codul muncii, republicat.

Prin Decizia nr. 57/21.12.2011, începând cu data de 22.12.2011, reclamanta a fost reangajată, în postul de consilier la Biroul Financiar – Contabilitate, în cadrul Filialei de Îmbunătăţiri Funciare Arad a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, încheindu-se contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

Dreptul reclamantei la plata compensaţiilor, întemeiat pe dispoziţiile art.12 pct.3 din contractul colectiv de muncă, s-a născut la momentul încetării raporturilor de muncă, încetare comunicată acesteia prin preavizul nr. 3557/29.11.2011, decizia de încetare producând efecte cu caracter definitiv, în condiţiile necontestării ei de către salariat.

Clauza stabilită de către partenerii sociali din contractul colectiv de muncă nu prevede o condiţionare a recunoaşterii dreptului salariatului la plata compensaţiei, în funcţie de o eventuală reîncadrare, astfel că susţinerile pârâtei din acest punct de vedere nu pot fi primite.

Este cert că raporturile de muncă dintre reclamantă şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. au încetat la data stabilită prin decizie, astfel că salariata a dobândit dreptul la plata compensaţiei.

Angajarea ulterioară a reclamantei în cadrul Agenţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare nu prezintă relevanţă pentru obiectul litigiului dedus judecăţii, deoarece au luat naştere alte raporturi de muncă, distincte. Cea de a doua angajare s-a realizat independent de calitatea reclamantei de fostă salariată a Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare R.A., pe bază de concurs, selectarea personalului fiind efectuată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 286/2011, cu precizarea că la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant a avut posibilitatea să participe orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale şi condiţiile specifice stabilite prin fişa postului pentru ocuparea respectivei funcţii contractuale.

Faptul că pârâta nu a preluat personalul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare R.A., în limita numărului maxim de posturi prevăzute de art. 1 alin. 2 şi alin. 4, deoarece deveneau aplicabile dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 286/2011, nu înlătură obligaţia pârâtei de plată a compensaţiei, câtă vreme s-a optat pentru modalitatea de reorganizare reglementată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2011, ceea ce a presupus desfiinţarea Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. şi înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare Bucureşti, cu o nouă structură de organizare şi funcţionare.

Dacă s-ar accepta apărarea pârâtei referitoare la faptul că reclamantei i-a încetat contractul de muncă în temeiul art. 55 lit. b din Legea nr. 53/2003, modificată şi completată, urmare a cererii sale, şi astfel nu are dreptul la plata unor sume compensatorii, s-ar ajunge la situaţia producerii unor efecte diferite pentru salariaţii aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, ceea ce nu poate fi reţinut, respectiv ca un salariat care s-ar fi reangajat la un alt angajator să poată beneficia de plata compensaţiei, în timp ce reclamanta care s-a angajat, ulterior, la Agenţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, să nu încaseze compensaţia, deşi cele două ipoteze sunt identice, deoarece pârâta a fost înfiinţată prin Ordonanţa  Guvernului nr. 82/2011, funcţionând ca persoană juridică distinctă de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare R.A.

Prin decizia nr.955/07.07.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost admis apelul declarat de către pârâta-apelantă,  a fost schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că s-a respins acţiunea formulată de către reclamanta B.M.A..

Instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 55 din Codul muncii, „contractul individual de muncă poate înceta astfel: a) de drept; b) ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea; c) ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege”.

Potrivit art. 58 coroborat cu art. 65 – art. 74 din Codul muncii, concedierea colectivă reprezintă o încetare a contractului individual de muncă ca urmare a voinţei unilaterale a angajatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, respectiv o încetare a contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Art. 67 din Codul muncii prevede că „salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil”.

Astfel, raportat la prevederile legale menţionate anterior, încetarea contractului individual de muncă ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea, este o modalitate distinctă de încetare a contractului individual de muncă, care nu poate fi confundată cu încetarea acestuia ca urmare a voinţei unilaterale a angajatorului, manifestată în cazul concedierii colective, chiar dacă acordul părţilor intervine în timpul procedurii de concediere colectivă, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a contestat decizia de încetare a contractului său individual de muncă, emisă în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii.

De altfel, chiar art. 11 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti distinge între încetarea contractului individual de muncă prin manifestarea unilaterală a uneia din părţi, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, şi cea care intervine ca urmare a convenţiei părţilor, la data convenită de acestea.

Art. 11 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti prevede că: „în cazul disponibilizării de personal ca urmare a restructurării şi reorganizării ANIF RA, salariaţii vor beneficia de prevederile legale privind concedierile colective şi plăţile compensatorii, în condiţiile ce vor fi negociate de către părţile semnatare ale prezentului contract”. 

Din interpretarea acestor prevederi contractuale rezultă că părţile contractului colectiv de muncă la nivelul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti au avut în vedere plata unor sume compensatorii doar în cazul în care, urmare a restructurării şi reorganizării ANIF RA, salariaţii vor fi disponibilizaţi printr-o concediere colectivă, iar nu orice situaţie de încetare a contractului individual de muncă intervenită pe parcursul procedurii de restructurare şi reorganizare a ANIF RA, respectiv şi cazul încetării unui contract individual de muncă prin acordul părţilor, astfel încât dispoziţiile art. 11 alin. 6 se coroborează cu cele ale art. 12 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivelul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti.

În speţă, prin decizia nr.73/22.12.2011, reclamantei i-au încetat raporturile de muncă cu unitatea angajatoare, respectiv Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor funciare – Sucursala Teritorială Timiş - Mureşul Inferior, în temeiul art.55 lit. b din Codul muncii, prin acordul părţilor.

Împrejurarea că, în ziua concedierii, reclamanta a participat la un interviu organizat de noua Agenţie Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare în vederea angajării de personal pentru ocuparea numărului maxim de posturi aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 şi a încheiat un nou contract individual de muncă, înregistrat în registrul de evidenţă al salariaţilor la data de 22.12.2011, nu o îndreptăţeşte la plata compensaţiilor prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă s-a făcut în urma solicitării exprese a reclamantei, aşa cum rezultă din cererea nr. 3903/21.12.2011, anexată în copie la cererea de apel, iar raporturile de muncă dintre angajator şi salariata reclamantă au încetat prin acordul părţilor la data de 22.12.2011.

Aşadar, decizia nr. 73/22.12.2011 nu reprezintă o decizie de concediere, emisă ca urmare a unei concedieri colective, chiar dacă ea a intervenit în timpul derulării unei concedieri colective la nivelul unităţii angajatoare, respectiv după comunicarea preavizului către reclamantă, întrucât procedura de concediere nu a fost finalizată în ceea ce o priveşte pe reclamantă, dată fiind manifestarea de voinţă a acesteia în sensul încetării a contractului său individual de muncă cu pârâta prin acordul părţilor, manifestare de voinţă acceptată de către angajator la o dată anterioară împlinirii termenului de preaviz, astfel încât reclamanta nu se află în situaţia juridică a unei persoane concediate pentru motive care nu ţin de persoana sa şi nu poate beneficia de compensaţiile prevăzute în contractul colectiv de muncă în favoarea salariaţilor concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor, respectiv de compensaţia reglementată de art. 12 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivelul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti, nefiind discriminată în raport cu salariaţii al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a concedierii colective şi care au încasat o astfel de compensaţie, întrucât situaţiil lor juridice nu sunt identice.

Reclamantei nu i-a încetat contractul individual de muncă ca urmare a concedierii colective, aşa încât nu are vocaţie la încasarea compensaţiei reglementată de art. 12 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivelul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti, al cărei scop este compensarea pierderii venitului salarial de către persoanele disponibilizate din motive neimputabile lor şi asigurarea sumelor necesare subzistenţei acestora pe perioada imediat următoare concedierii colective şi până la găsirea unui nou loc de muncă.

Domenii speta

Spete similare