Obligaţia debitoarei de a plăti accesoriile aferente debitelor fiscale principale în intervalul dintre momentul în care tribunalul a dispus, în primă instanţă, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei şi momentul în care curtea de apel a ad

Curtea reţine că, potrivit art. 1222 C.pr.fisc., pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a contribuabilului la registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere (alin. 1). În cazul în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost desfiinţat actul care a stat la baza înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere între data înregistrării la registrul comerţului a actelor de dizolvare şi data rămânerii irevocabile a hotărârii de desfiinţare (alin. 2).

Textul de lege a fost introdus în Codul de procedură fiscală prin O.U.G. 39/2010, aprobată prin Legea nr. 46/2011, aşadar, înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei de către Tribunalul Vrancea (05.09.2013).

Recurenta-reclamantă datorează, deci, accesorii pe perioada 05.09.2013 – 16.01.2014, conform dispoziţiei legale menţionate.

Decizia nr. 2120 din 03.12.2015 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa nr. 427/17.06.2015, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2974/91/2014, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta I.T. S.R.L., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. V., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, reclamanta I.T. S.R.L., prin reprezentant convenţional, criticând-o ca fiind nelegală.

În motivare, recurenta a arătat că instanţa de fond a respins în mod nelegal prin încheierea din 29.04.2015 cererea de administrare a probei cu expertiză contabilă.

Această probă era necesară pentru a se stabili corectitudinea modului de calcul la sumelor pretinse de organul fiscal.

Pe fond, a arătat că recurenta a figurat ca dizolvată în intervalul 05.09.2013 – 10.01.2014, astfel că imputarea majorărilor şi penalităţilor este nelegală.

Nu a invocat niciun temei de drept.

În susţinere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.

Instanţa a încuviinţat şi a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Instanţa de recurs a încuviinţat şi a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este neîntemeiat şi se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:

În ce priveşte motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că motivele invocate de partea recurentă se încadrează în cazurile de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C.pr.civ., referitoare la nerespectarea prin hotărârea pronunţată a normelor de drept material şi procesual.

Curtea reţine că, potrivit art. 1222 C.pr.fisc., pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a contribuabilului la registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere (alin. 1). În cazul în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost desfiinţat actul care a stat la baza înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere între data înregistrării la registrul comerţului a actelor de dizolvare şi data rămânerii irevocabile a hotărârii de desfiinţare (alin. 2).

Textul de lege a fost introdus în Codul de procedură fiscală prin OUG 39/2010, aprobată prin Legea nr. 46/2011, aşadar, înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei de către Tribunalul Vrancea (05.09.2013).

Recurenta-reclamantă datorează, deci, accesorii pe perioada 05.09.2013 – 16.01.2014, conform dispoziţiei legale menţionate.

În ce priveşte respingerea probei prin raport de expertiză contabilă, Curtea reţine că soluţia instanţei de fond este justă, deoarece calculul accesoriilor este relativ simplu de efectuat, se regăseşte în anexa la decizia contestată şi este corect.

Aşadar, niciunul din motivele de recurs invocate de recurentă nu este întemeiat.

Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părţile sau Ministerul Public solicită, în condiţiile şi pentru motivele determinate limitativ de lege, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate fără drept de apel sau în apel.

Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, care nu se impune a fi reformată.

Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare