Procedura insolvenţei

Decizie fara numar din 01.10.2015


În privinţa lichidării bunurilor debitoarei, cu titlu de regulă generală art.116 alin.2 din legea nr. 85/2006 prevede că metoda de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două, va fi aprobată de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului. Mai mult, în cazul vânzării imobilelor, dispoziţiile art.118 din aceeaşi Lege nr.85/2006 stabilesc că imobilele vor putea fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor şi că lichidatorul trebuie să convoace adunarea generală a creditorilor, vânzarea putându-se realiza numai ulterior aprobării preţului de pornire şi a metodei de vânzare de către adunarea generală a creditorilor.

Prin urmare, judecătorul sindic nu este abilitat de legiuitor să aprobe rapoarte privind metoda de vânzare şi preţul de pornire, în cazul lichidării bunurilor imobile.

Prin Decizia civilă nr. 11/R/13.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost admis recursul formulat împotriva încheierii civile din data de 01.10.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3587/108/2009* pe care a modificat-o, în sensul că a respins solicitarea formulată de lichidatorul E pentru aprobarea raportului privind metoda de valorificare a proprietăţii imobiliare a debitoarei SC P.C. SRL.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Prin Încheierea din data de 01.10.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3587/108/2009*, a fost aprobat Raportul privind metoda de valorificare a proprietăţii imobiliare, stabilindu-se termen de judecată la data de 17.12.2015.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a făcut trimitere la poziţia creditorului BC I.S. ROMÂNIA SA care nu a fost de acord cu oferta formulată de SC L SRL respectiv preţul de 120.000 euro + TVA, conform ofertei nr. 1318/19.08.2015, dar și la costurile pe care le-a implicat procedura de insolvență a debitoarei până la acest moment, dat fiind că s-au organizat 72 de licitaţii iar dosarul de insolvenţă are 6 ani vechime.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs (apel) creditoarea B.C. I. S. România SA Bucureşti prin B.C. I. S. România S.A. Bucureşti, Sucursala Arad, solicitând desfiinţarea încheierii atacate ca netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii lichidatorului judiciar de aprobare a Raportului privind metoda de valorificare a proprietăţii imobiliare aparţinând SC P.C. SRL.

În motivare, recurenta arată că deţine calitatea de creditor garantat al debitoarei, deţinând un procent de 78,58% din totalul creanţelor debitoarei, conform Tabelului definitiv consolidat de creanţe rectificat şi că este titulară a dreptului de ipotecă de rang I asupra imobilului proprietatea debitoarei reprezentând teren arabil extravilan situat în Arad înscris la C.F. nr. 309375 a loc. Arad, nr. top. 384.2870/14 şi teren extravilan situat în Arad, înscris în C.F. nr. 309136 a loc. Arad, nr. cad. 13280.

Realizând o prezentare a stării de fapt ce rezultă din dosarul de insolvenţă, recurenta a învederat că, prin adresa emisă la data de 280792/30.09.2012 depusă la instanţă la aceeaşi dată, a arătat că nu este de acord cu oferta de cumpărare nr. 1318/19.08.2015 formulată de S.C. L S.R.L cu privire la imobilul debitoarei mai sus menţionat, la preţul total de 120.000 Eur plus TVA.

A mai susţinut că la termenul din data de 01.10.2015, lichidatorul judiciar E I.P.U.R.L. a solicitat instanţei aprobarea Raportului privind metoda de valorificare a proprietăţii imobiliare aparţinând S.C. PC S.R.L., respectiv organizarea unei licitaţii publice cu strigare în urcare pornind de la cea mai bună ofertă primită respectiv de la preţul de 120.000 Eur plus TVA conform ofertei nr. 1318/19.08.2015 iar instanţa a aprobat acest raport.

Criticând soluţia primei instanţe, recurenta-creditoare a subliniat că potrivit prevederilor art. 117 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei lichidatorul trebuia să prezinte comitetului creditorilor un raport care va cuprinde evaluarea bunurilor şi metoda de valorificare a acestora şi în care se va preciza dacă vânzarea se va face în bloc sau individual ori o combinaţie a acestora, prin licitaţie publică/sau negociere directă sau prin ambele metode iar ulterior trebuia să convoace adunarea generală a creditorilor în termen de maximum 20 de zile de la data şedinţei comitetului creditorilor, înştiinţându-i pe creditori despre posibilitatea studierii raportului şi a procesului-verbal al şedinţei comitetului creditorilor privind raportul.

Recurenta-creditoare a mai invocat şi dispoziţiile art.118 din Legea nr.85/2006, din economia cărora rezultă că imobilele pot fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor, învederând că din conţinutul acestui text de lege rezultă că propunerea de vânzare a lichidatorului se aprobă de adunarea generală a creditorilor iar nu de judecătorul sindic.

În opinia recurentei, faptul că în cadrul Adunărilor Creditorilor debitoarei PC S.R.L din datele de 27.08.2015 şi 11.09.2015, Adunarea nu a decis cu privire la oferta nr. 1318/19.08.2015 formulată de S.C. L S.R.L. nu înseamnă că judecătorul sindic poate prelua atribuţiile Adunării Creditorilor, cu atât mai mult cu cât, recurenta, în calitate de creditor garantat cu acest imobil, prin Adresa nr. 280792/30.09.2015, a precizat instanţei ca nu este de acord cu această ofertă.

Pe de altă parte, recurent a făcut trimitere la prevederile art.11 alin.1 din Legea nr.85/2006 ce reglementează atribuţiile judecătorului sindic, învederând că, printre acestea nu se numără şi aceea de a aproba oferte de cumpărare a imobilelor societăţii debitoare. Mai mult, a subliniat că din conţinutul art. 11 alin. 2 din lege rezultă că atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, în timp ce atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea iar deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora.

În opinia recurentei-creditoare, a aproba un raport de valorificare a unei proprietăţi imobiliare prin care de fapt se aprobă o ofertă concretă de cumpărare a unui bun aparţinând debitoarei este, în mod evident, o decizie managerială, o chestiune de oportunitate care este, conform legii, în atribuţia creditorilor, prin Adunarea Creditorilor, iar nu în competenta judecătorului sindic iar o aprobare a acestei propuneri de vânzare, de către judecătorul sindic, în condiţiile în care creditorul majoritar, garantat cu imobilul obiect al vânzării, s-a opus aprobării sale reprezintă o încălcare a prevederilor legale mai sus menţionate şi o încălcare evidentă a drepturilor recurentei în cadrul procedurii insolvenţei.

În aprecierea recurentei-creditoare, faptul că până în prezent s-au organizat mai multe licitaţii pentru valorificarea imobilului şi că dosarul de insolvenţă are o anumită vechime, nu justifică aprobarea ofertei şi încălcarea prevederilor legale prin exercitarea de către judecătorul sindic a unor atribuţii care, conform legii, nu îi aparţin ci aparţin creditorilor, subliniind că, în baza aceloraşi motive, judecătorul sindic putea să aprobe oferte de cumpărare a imobilului şi acum 1-2 ani, după organizarea, spre exemplu, a 40-50 de licitaţii în care nu s-a reuşit valorificarea bunurilor. 

E IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei falite PC SRL, a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Sub aspectul stării de fapt, intimatul a ţinut să sublinieze că recurenta-creditoare a tergiversat derularea procedurilor deoarece, în mai mult rânduri a solicitat prorogarea pentru un alt termen a discutării raportului de vânzare a imobilului la licitaţie cu pornire de la preţul oferit dar care a fost refuzat de către creditorul majoritar.  În acest sens a subliniat că la adunarea generală din 27 august 2015, creditorul majoritar a solicitat prorogarea discutării şi luării unei hotărâri cu privire la stabilirea preţului de vânzare şi a modalităţii de vânzare pentru o altă întâlnire ulterioară, iar la şedinţa adunării generale din 11 septembrie 2015, creditorul majoritar a votat la fel, adică pentru prorogarea discutării acestui punct de pe ordinea de zi, în condiţiile în care ultima diminuare din preţul de pornire a fost aprobată de creditorul majoritar la data de 1 noiembrie 2013.

Cu privire la legalitatea încheierii atacate, invocând pasivitatea creditorului majoritar, al cărui vot este decisiv în procedură, intimatul a susţinut că judecătorul sindic poate prelua atribuţiile adunării generale a creditorilor atunci când creditorii manifestă pasivitate, aşa cum se constată şi în cauza de faţă. Intimatul a mai susţinut că drepturile creditorului majoritar nu vor fi încălcate câtă vreme din sumele preconizate a fi obţinute se vor face distribuiri şi către acesta, arătând că a avut în vedere art.2 şi art.5 alin.2 din Legea nr.85/2006 şi principiul maximizării averii subliniind că până în prezent au fost organizate 72 licitaţii şi 8 anunţuri de valorificare prin negociere directă, care toate au crescut cheltuielile de procedură, în cei 7 ani de când se derulează. Pe de altă parte, a subliniat că vânzarea acestui teren - arabil  în extravilan, la ieşirea din Arad spre Timişoara, este singurul demers care ar mai putea fi efectuat în cadrul procedurii insolvenţei, după care s-ar putea propune închiderea dosarului.

Analizând încheierea atacată din perspectiva exigenţelor de legalitate şi a criticilor invocate prin recursul de către recurenta-creditoare, în limitele devolutive ale recursului fixate de art.3401 C. pr.civ. Curtea apreciază că recursul este întemeiat, soluţia primei instanţe fiind consecinţa unei greşite aplicări a legii insolvenţei.

Lectura încheierii atacate pare a releva că soluţia judecătorului sindic a fost influenţată de şi starea de fapt ce rezultă din dosar: o procedură de insolvenţă ce durează de 7 ani şi nu poate fi închisă datorită imposibilităţii vinderii, prin orice mod, a imobilului teren aflat în averea debitoarei şi asupra căruia are constituită o garanţie imobiliară creditorul majoritar, imposibilitate ce se datorează preţului de pornire, aparent prea ridicat, al licitaţiilor sau al negocierilor directe.

Cu toate acestea, Curtea constată că soluţia judecătorului sindic de a aproba un raport privind modalitatea de vânzare a terenului şi preţul de pornire a licitaţiei, excede competenţelor ce îi sunt conferite de legiuitor în cadrul Legii nr.85/2006.

Fără îndoială că, nu numai practicianul de insolvenţă, ci şi judecătorul sindic şi ceilalţi participanţi la procedura insolvenţei, trebuie să fie animaţi de realizarea scopului procedurii, respectiv maximizarea averii debitoarei insolvente şi acoperirea pasivului acesteia prin îndestularea tuturor creditorilor înscrişi în tabelul de creanţe. Cu toate acestea, urmărirea acestui scop trebuie să se realizeze fără depăşirea atribuţiilor conferite de Legea nr.85/2006, mai ales că în cadrul procedurii se întâlnesc atât interesul public de finalizare cu celeritate a procedurii insolvenţei demarate, cât şi interesele private ale debitoarei dar, mai ales, ale creditorilor, care au dreptul la îndestularea în integralitate a creanţelor lor, sau cel puţin, într-o măsură cât mai mare.

Din perspectiva legalităţii, Curtea constată că judecătorul sindic nu are atribuţii de a aproba rapoarte ale administratorului/lichidatorului judiciar, deşi prevederile art.21 din Legea nr.85/2006 prevăd în sarcina practicianului de insolvenţă obligaţia de a depune lunar câte un aport privind activitatea desfăşurată, ci are doar atribuţia de a soluţiona contestaţiile formulate cu privire la măsurile dispuse de administratorul/lichidatorul judiciar prin raportul lunar depus la dosar.

O astfel de atribuţie nu se regăseşte nici în enumerarea cuprinsă la art.11 din Legea nr.85/2006, nici în cuprinsul art.21 din acelaşi act normativ care se referă la rapoartele lunare pe care trebuie să le depună la dosarul cauzei administratorul/lichidatorul judiciar.

Pe de altă parte, se mai poate constata că în privinţa lichidării bunurilor debitoarei, cu titlu de regulă generală art.116 alin.2 din lege prevăd că metoda de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două, va fi aprobată de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului. Mai mult, în cazul vânzării imobilelor, dispoziţiile art.118 din aceeaşi Lege nr.85/2006 stabilesc că imobilele vor putea fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor şi că lichidatorul trebuie să convoace adunarea generală a creditorilor, vânzarea putându-se realiza numai ulterior aprobării preţului de pornire şi a metodei de vânzare de către adunarea generală a creditorilor.

Nu se poate reţine pasivitatea creditoarei, în sensul indicat de către lichidatorul judiciar, deoarece poziţia acesteia de a amâna luarea unei decizii de vindere prin licitaţie a terenului, cu plecare de la preţul de pornire de 120.000 de euro + TVA, cu mult sub valoarea stabilită la evaluare, este explicabilă având în vedere că acest creditor majoritar tinde a recupera o creanţă în cuantum de peste 4.200.000 de lei, mai mare de 7 ori decât preţul oferit de către terţul Luar SRL şi de la care practicianul de insolvenţă a solicitat judecătorului sindic să aprobe pornirea licitaţiei.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept şi constatând că judecătorul sindic nu este abilitat de legiuitor să aprobe rapoarte privind metoda de vânzare şi preţul de pornire, în cazul lichidării bunurilor imobile, Curtea va face aplicarea art. 312 alin.1 şi 3 C. pr.civ. şi va admite  recursul şi va modifica în integralitate încheierea atacată în sensul respingerii solicitării lichidatorului judiciar E IPURL de aprobare a raportului privind metoda de valorificare a proprietăţii imobiliare a debitoarei P.C. SRL, fără cheltuieli de judecată.