Plan de reorganizare. Condiţii de aprobare a planului. Consecinţe.

Decizie 59 din 21.01.2014


Plan de reorganizare. Condiţii de aprobare a planului. Consecinţe.

Excluderea recurentei din planul de distruibuire şi de neestimare a unei valori în situaţia intrării în faliment a debitoarei încalcă prevederile art.101 alin. (2) care dispune că un tratament corect si echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: lit. a) niciuna dintre categoriile care resping planul si nici o creanţa care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit in cazul falimentului.

-Art.101 din Legea nr.85/2006

Atât în planul de reorganizare, dar şi în planul de distribuire a sumelor, trebuie prevăzută o valoare estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment de titularii de creanţe. În cazul în care un creditor  nu a fost inclus în planul de distribuire a sumelor şi nu i-a fost prevăzută o valoare estimativă în situaţia deschiderii procedurii de faliment, rezultă că administratorul judiciar a încălcat prevederile legale mai sus menţionate.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.59 din 9.01.2014)

Prin sentinţa civilă nr.2262/30.08.2013 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr.4116/98/2012, în baza art. 101 din Legea nr. 85/2006 s-a  confirmat planul de reorganizare  cu continuarea activităţii propus de administratorul judiciar Cabinet Individual Insolvenţă Gavrilă Vasile, în colaborare cu debitoarea  SC B. SRL, propus de către aceasta.

 S-a stabilit termen pentru continuarea procedurii reorganizării judiciare la data de  20.12.2013.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 7 iunie 2013 a fost depus la instanţă planul de reorganizare  cu continuarea activităţii, propus de administratorul judiciar C.I. I. G. V.în colaborare cu debitoarea  SC B. SRL cu sediul în Slobozia, str.V.Alecsandri, bl.25, sc.A, et.4, ap.17 judeţul Ialomiţa, înmatriculată sub nr.J21/298/2008, CUI 23751481.

În temeiul art. 99 din Legea 85/2006 s-a convocat adunarea creditorilor în data de 25.06.2013, după publicarea anunţului în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă din data de 18.06.2013.

În tabelului definitiv al creanţelor întocmit de administratorul judiciar,  sunt înregistrate trei categorii de creanţe dintre cele prevăzute la art. 100 alin.(3) din Legea nr. 85/2006, respectiv creanţe garantate în cuantum de 3.102.00,00 lei, creanţe bugetare în cuantum de 1.173.467,61 lei şi creanţe chirografare în cuantum de 1.831.537,36 lei.

Din procesul – verbal încheiat la data de 25.06.2013, în adunarea generală a creditorilor convocată pentru votarea planului de reorganizare, rezultă că acesta a fost acceptat de două dintre categoriile de creditori, în condiţiile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, respectiv : de categoria creditorilor garantaţi prin exprimarea votului de CEC Bank S.A. şi de categoria creditorilor bugetari prin DGFP I. pentru AFP Slobozia, cu îndeplinirea cerinţelor art.15 alin.1 şi 2 din Legea insolvenţei, la adunarea creditorilor fiind prezenţi creditorii ale căror creanţe însumate reprezintă minim 30 % din valoarea totală a creanţelor împotriva averii debitoarei.

În situaţia reţinută, în care, potrivit condiţiei impuse de art.101 alin.(1) lit. A. din lege ca „cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele menţionate la art. 100 alin. (3), acceptă sau sunt socotite că acceptă planul”, se constată că două dintre categoriile de creditori,  au acceptat planul.

De asemenea, se constată că nici o categorie sau o creanţă  aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale, aşa cum a fost înscrisă în tabelul definitiv, astfel că se apreciază de către judecătorul sindic că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 101 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 85/2006 pentru confirmarea planul de reorganizare depus de către administratorul judiciar al debitoarei SC B. SRL, astfel că va dispune în acest sens.

Potrivit art. 103 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în urma confirmării planului, debitorul îşi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu planul confirmat, până când judecătorul sindic va dispune, motivat, fie încheierea procedurii insolvenţei şi luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia debitorului în activitatea comercială, fie încetarea reorganizării şi trecerea la faliment, în condiţiile art. 107 şi următoarele.

Conform art. 103 alin.(2) pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorului special Dr.A., sub supravegherea administratorului judiciar Cabinet Individual Insolvenţă Gavrilă Vasile. Acţionarii, asociaţii şi membrii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activităţii ori în administrarea averii debitorului, cu excepţia şi în limita cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege şi în planul de reorganizare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs  în termenul legal, motivat, recurenta A.P.D.R.P. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în esenţă, în motivele de recurs că nu au fost respectate dispoziţiile articolului 124, „regula proporţionalităţii” din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile articolului 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile articolului 95 alin. 5 lit. d raportat la articolul 101 alin. 2 lit. a din Legea nr. 85/2006, pentru aspectele  pe larg expuse în motivele de recurs.

În recurs, s-a depus întâmpinare de către C.I.I. G. V.administrator judiciar al debitoarei SC B. SRL.

Examinând recursul declarat de către creditoarea A.P.P.D.R.P. în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, cu dispoziţiile articolului 304, articolului 3041 Cod procedură civilă, ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi celelalte prevederi legale incidente în speţă, Curtea apreciază că acesta este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor articolului 101 alin. 1  din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului verbal al adunarii creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecatorul-sindic poate sa ceara unui practician în insolventa sa îsi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului înainte de confirmarea lui. Planul va fi confirmat daca vor fi îndeplinite cumulativ urmatoarele condiţii:

 E) planul respecta prevederile art. 95 din Legea nr. 85/2006, iar art. 95, alin. 5 lit. d) dispune că Planul de reorganizare va menţiona:

- d) ce despăgubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativa ce ar putea fi primita prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativa se va calcula la data propunerii planului.

 Potrivit acestor texte legale, atât în planul de reorganiare dar şi în planul de distribuire a sumelor, trebuia prevăzută o valoare estimativă ce ar putea fi primita prin distribuire în caz de faliment titularilor de creanţe, şi având în vedere că  recurenta A P.D.R P. nu a fost inclusa în planul de distribuire a sumelor şi nu i-a fost prevăzută o valoare estimativă în situaţia deschiderii procedurii de faliment rezultă că administratorul judiciar a încălcat prevederile legale mai sus menţionate.

 Excluderea recurentei din planul de distruibuire şi de neestimare a unei valori în situaţia intrării în faliment a debitoarei încalcă şi prevederile art. 101 alin. (2) care dispune că un tratament corect si echitabil exista atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele condiţii: lit. a) niciuna dintre categoriile care resping planul si nici o creanţa care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit in cazul falimentului.

 În speţă, s-au încălcat prevederilor art. 100 alin. 4) coroborate cu disp. art. 101 alin. 1 lit. A) din Legea nr. 85/2006 în sensul că planul de reorganizare nu a fost aprobat de cel puţin jumătate plus una din categorii de creanţe menţionate în programul de plaţi, întrucât:

 Art. 100 alin. 4) "Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe daca în categoria respectiva planul este acceptat de o majoritate absoluta din valoarea creanţelor din acea categorie

Potrivit Art. 101 alin. (1) Judecatorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunarii creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecatorul-sindic poate sa ceara unui practician în insolventa sa îsi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui. Planul va fi confirmat daca vor fi îndeplinite cumulativ urmatoarele condiţii.

 A) cel puţin jumatate plus una dintre categoriile de creanţe mentionate în programul de plaţi, dintre cele mentionate la art. 100 alin. (3), accepta sau sunt socotite ca accepta planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul;

 Potrivit planului de distribuire propus, există trei tipuri de categorii de creanţe, iar pentru categoria de creanţe bugetare - creditorii majoritari - respectiv recurenta creditoare care are creanţa majoritară - au votat împotriva planului de reorganizare.

Faţă de  dispoziţiile art 101 alin. 1 lit A) planul poate fi confirmat doar dacă cel puţin jumatate plus una dintre categoriile de creanţe mentionate în programul de plaţi acceptă sau sunt socotite ca accepta planul, insă în speţă categoria creanţelor bugetare nu poate fi considerata categorie care a acceptat acest plan, întrucât creditorul bugetar majoritat a respins acest plan, nefiind astfel îndeplinit procentul de jumătate plus unu din categoria creanţelor menţionate în planul de distribuire.

Astfel, întrucât planul nu a fost aprobat în conformitate cu prevederile legale, nefiind îndeplinită nici condiţia obligatorie impusă de prevederile art. 101 alin. 1 lit. A), în speţă, instanţa nu poate confirma planul de reorganizare propus.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiile articolului 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de către A.P.P.D.R.P, a casat hotărârea recurată, în sensul că a infirmat planul de reorganizare şi a trimis cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii generale a falimentului împotriva societăţii  debitoare SC B. SRL.