Revizuire

Decizie 214 din 04.12.2015


Cu prilejul judecării apelului inculpatului prin concluzii scrise s-a solicitat de către părţile civile extinderea efectelor apelului şi cu privire la latura civilă, cerere ce nu a fost primită de instanţa penală.

Prin formularea unei cereri de revizuire s-a solicitat retractarea deciziei penale în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.

Cea de-a doua ipoteză a pct. 1 a art. 509 Cod procedură civilă, când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, are în vedere situaţia când instanţa a omis să soluţioneze un capăt de cerere, ipoteză ce nu este incidentă în speţă.

Decizia civilă nr. 214/A din 04.12.2015 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la 2.07.2015 pe rolul Curţii de Apel Galaţi s-a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 680/A/2015 a aceleiaşi instanţe deoarece cu prilejul judecării apelului inculpatului, s-a solicitat de către părţile civile extinderea efectelor apelului şi cu privire la latura civilă în baza dispoziţiilor art. 419 Cod procedură penală, cerere asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat.

În drept, s-a invocat dispoziţiile art. 509 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 214/A din 04.12.2015 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins cererea de revizuire prin prisma următoarelor considerente:

Prin sentinţa penală nr. 136/2015 a Judecătoriei Galaţi inculpatul Ş.C. a fost achitat în baza dispoziţiilor art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. d Cod procedură penală şi la  art. 31 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza dispoziţiilor art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 135 alin.  1 Cod civil s-au respins ca neîntemeiate acţiunile civile formulate  de părţile civile B.S., B.C. şi B.C.

Împotriva sentinţei penale nr. 136/2015 a declarat apel doar Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Prin concluzii scrise apărătorul părţilor civile a solicitat admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, iar în rejudecare, în baza art. 419 Cod procedură penală admiterea constituirii de parte civilă.

Instanţa de apel reţine în considerentele deciziei penale nr. 680/A/2015 următoarele:

„În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, urmează a se constata faptul că părţile civile B.S., B.C. şi B.C. nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii de achitare a inculpatului şi de respingere a acţiunii civile de către instanţa de fond.

În aceste condiţii, respectiv când calea de atac a fost exercitată doar de către Parchet, sub aspectul laturii penale a cauzei, având în vedere limitele rejudecării în apel, urmează a se menţine dispoziţia instanţei de fond de respingere a acţiunii civile exercitate de către părţile civile.

Prin neexercitarea căii de atac a apelului se prezumă că părţile civile au fost de acord cu hotărârea instanţei de fond şi în consecinţă, având în vedere limitele impuse de rejudecare a cauzei (latura penală a acesteia), nu se poate soluţiona în apel latura civilă a acesteia.”

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a statuat că atâta vreme cât apelul Parchetului a vizat doar latura penală, având în vedere limitele rejudecării apelului, nu a putut  primi cererea părţilor civile din cauză.

Cea de-a doua ipoteză a pct. 1 a art. 509 Cod procedură civilă, când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, are în vedere situaţia când instanţa a omis să soluţioneze un capăt de cerere, ipoteză ce nu este incidentă în speţă aşa cum s-a dovedit