Plângere contravențională. Prescripția executării sancțiunii contravenționale.

Plângere contravențională. Prescripția executării sancțiunii contravenționale. Modalitatea de comunicare instituită de legiuitor privind procesul – verbal de sancționare a contravenției. Aprecierea probelor. Răsturnarea prezumției de temeinicie

Sentința civ. nr. 10984/2014 din data de 30.10.2014 a Judecătoriei Galaţi

Prin Sentința civilă nr. 10984/30.10.2014 a Judecătoriei Galaţi s-a dispus:

„Respinge excepţia prescripţiei executării sancţiunii contravenţionale, ca neîntemeiată.

Respinge plângerea contravenţională formulată de petent, P.N şi pe intimat I.T.M. GALAŢI, ca neîntemeiată.

Menţine procesul-verbal seria GL nr. 0030668/05.08.2013 ca temeinic şi legal întocmit.”

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

În temeiul art. 248 alin. 1 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia prescripţiei executării sancţiunii contravenţionale, instanţa a constatat că procesul-verbal de contravenţie a fost comunicat prin afişarea acestuia la data de 03.09.2013, în prealabil fiind comunicat prin scrisoare recomandată, dar petenta a refuzat primirea.

Prin urmare, instanţa a constatat că procesul-verbal a fost corect comunicat, conform art. 27 din OG nr. 2/2001 şi a Deciziei ICCJ nr. 10/2013.

Data comunicării fiind cea a afişării procesului-verbal, respectiv 03.09.2013, instanţa a constatat că procedura de comunicare a fost făcută în termenul prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal fiind încheiat la data de 05.08.2013.

În concluzie, instanţa a respins prescripţia executării sancţiunii contravenţionale, ca neîntemeiată.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenţie contestat, petentul a susţinut că, la data efectuării controlului, respectiv 05.08.2013, petenta nu a rupt declaraţia ci chiar persoana care a completat-o a rupt-o atunci când petenta a afirmat că nu este obligată să o completeze.

Instanţa a constatat că nerespectarea garanţiilor fundamentale - printre care prezumţia de nevinovăţie - care protejează indivizii în faţa posibilelor abuzuri ale autorităţilor impune în privinţa aceasta o problemă pe baza art. 6 din Convenţie. Astfel, respectarea cu ocazia unei proceduri care poate fi calificată drept "penală", a unei asemenea garanţii vine să restabilească echilibrul dintre autorii prezumaţi ai faptelor nelegale şi autorităţile desemnate să-i urmărească şi să-i sancţioneze. Totuşi, Curtea s-a pronunţat (Cauza Anghel contra României) în sensul că orice sistem juridic cunoaşte prezumţiile de fapt şi de drept, iar Convenţia nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depăşească un anumit prag. În special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumţii în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei şi păstrând drepturile la apărare.

Prezumţia este una evident relativă, putând fi răsturnată prin administrarea oricărei probe prevăzută de legislaţia naţională, instanţele având însă rolul de a cerceta dacă nu cumva prin aplicarea acesteia s-ar depăşi ceea ce Curtea numeşte „limite rezonabile”.

Instanţa a apreciat că aceste limite nu au fost depăşite, petenta având dreptul, să propună toate probele de care înţelege să se folosească şi pe care o instanţă independentă şi imparţială să le analizeze, ceea ce s-a şi întâmplat în cauză.

În acest sens martorul C.S. propus de petentă şi care a fost prezent la momentul controlului, a precizat că el nu a văzut cine a rupt declaraţia, dar a auzit că aceasta a fost ruptă la momentul controlului.

A mai arătat martorul că toţi cei prezenţi la locul cu pricina, inclusiv T.M., erau rude cu petenta, venite să o ajute cu munca.

Or, acest lucru este contrazis chiar de afirmaţiile petentei care a menţionat în cererea de chemare în judecată că T.L. era o prietenă şi nu o rudă a sa.

Având în vedere neconcordanţele care există între declaraţia martorului şi susţinerile petentei şi având în vedere că martorul nu a observat prin propriile simţuri cine a rupt declaraţia, se observă că, prin proba testimonială nu se face dovada contrară a celor consemnate în procesul-verbal de contravenţie.

Petenta nu a mai propus alte probe pentru a-şi demonstra susţinerile făcute prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, având în vedere faptul că, prin probele administrate în cauză, nu a fost combătută prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de contravenţie, instanţa, a reţinut temeinicia contravenţiei imputate petentei prin procesul-verbal contestat. 

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal,  a declarat apel petenta P.N.

În motivarea cererii de apel, apelanta a arătat că pe data de 5.08.2013 inspectorii de muncă s-au prezentat la o magazie pe care o deţin părinţii săi în com. Piscu, nicidecum la un punct de lucru aşa  cum se reţine în motivarea sentinţei, unde se afla împreună cu nişte rude venite să o ajute să mute nişte cereale.

Explicaţia din motivarea sentinţei conform căreia declaraţia martorei nu se coroborează cu susţinerile petentei i se pare absurdă. Martorul a fost audiat la mai bine de 1 an de la momentul la care s-a efectuat controlul şi a declarat doar ce şi-a adus aminte. Faptul că nu a reţinut cu exactitate cine a rupt declaraţia numitei T.M. nu este un amănunt de o importanţă covârşitoare care să ducă la o concluzie clară că cele susţinute de petentă nu sunt adevărate.

Tribunalul Galați a apreciat că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Apelanta a susţinut că nu ea a rupt declaraţia dată în faţa inspectorilor de muncă de numita T.M., declaraţia acesteia fiind ruptă chiar de către T.M.. Această susţinere nu se coroborează cu declaraţia martorului audiat în cauză, C.S. (f. 49 fond), care a arătat că deşi a fost prezent la faţa locului s-a retras ca să vorbească la telefon şi nu a fost prezent atunci când  declaraţia a fost ruptă. A arătat că ştie că a fost ruptă declaraţia, dar nu ştie de către cine.

Potrivit legislaţiei interne, procesul-verbal de contravenţie întocmit de agentul constatator învestit cu autoritatea statului pe baza constatărilor efectuate „ex propriis sensibus” având natura juridică a unui act administrativ şi beneficiind, în consecinţă, de prezumţia relativă de legalitate şi veridicitate, sarcina de a proba o altă situaţie de fapt, decât cea constatată personal de către un agent al puterii publice, revenind, într-o atare împrejurare, petentului.

În speţă, petenta nu a dovedit o situaţie de fapt contrară celei reţinute prin procesul verbal, astfel că instanța de control judiciar a apreciat că petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţiei reţinută în procesul verbal.

Domenii speta

Spete similare