Cerere valoare redusă

Sentinţă civilă 2415 din 10.10.2018


SENTINŢA CIVILĂ NR. 2415

Şedinţa camerei de consiliu din data de 10.10.2017

Instanţa constituită din:

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin formularul de cerere completat şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea în data de ......, sub numărul unic de dosar ..., reclamanta A, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, cu aplicarea procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, în contradictoriu cu pârâta A.P. să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.968 lei, reprezentând contravaloarea facturii seria AQ nr. 10737/15.07.2013, emisă de reclamantă și neachitată de către pârâtă, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că, pârâta a solicitat închirierea unui utilaj de tip autovidanjă. A mai învederat reclamanta că, pentru serviciile prestate pârâtei, a emis factura fiscală seria AQ nr. 10737/15.07.2013, în valoare de 1.968 lei, sumă cu privire la care pârâta nu a înțeles să își onoreze obligația de plată până la data formulării prezentei acțiuni.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1.026 şi urm. din C. proc. civ.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu înscrisurile ataşate formularului de cerere în original sau în copii certificate pentru conformitate cu originalul, după cum urmează: factură seria AQ nr. 10737/15.07.2013 (fila 6); Adresă nr. 7539/05.07.2013 (fila 7); Foi de parcurs (filele 8-11), precum şi a probei cu interogatoriul pârâtei, respectiv a probei cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, însă numai în măsura în care se va contesta debitul de către pârâtă.

Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, potrivit chitanţei seria 159614/17 nr. 31811 din data de 14.03.2017, ataşată, în original, la fila 12 din dosarul cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâta a depus formularul de răspuns în data de 20.04.2017, la filele 16-17 din dosarul cauzei, prin care, în principal, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, solicitând respingerea cererii de valoare redusă, ca prescrisă, iar în subsidiar, respingerea cererii de valoare redusă, ca nefondată.

În susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, pârâta a arătat că, dreptul la acţiune este prescriptibil în 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Or, în prezenta cauză, factura fiscală seria AQ nr. 10737 a fost emisă în luna iulie 2013, iar cererea de chemare în judecată, având ca obiect obligarea la plata contravalorii acestei facturi, a fost formulată în data de 15 martie 2017, fiind depășit astfel termenul de 3 ani. De altfel, între perioada cuprinsă între data emiterii facturii şi data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, reclamanta nu a făcut nici un demers, nu a emis nicio notificare în vederea recuperării pretinsului debit, lucru care nu s-a mai întâmplat în raporturile dintre părți, ținând cont de faptul că pârâta depune lunar sume de bani în contul reclamantei, reprezentând contravaloarea consumului de apă potabilă. Mai mult decât atât, a precizat pârâta, reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada comunicării facturii invocate drept temei al creanței sale.

Pe fondul cauzei, pârâta a învederat instanței că nu datorează suma de 1.968 lei, reprezentând „închiriere autovidanjă (funcţionare) pentru o perioadă de 8 ore”. Astfel, pârata a solicitat, prin Adresa nr. 11/05.07.2013 societății reclamante., efectuarea unor lucrări la imobilul situat în Tulcea. A mai precizat pârâta că, în urma efectuării lucrărilor, în data de 08.07.2013, i s-a prezentat Foaia de parcurs nr. 4479 din data de 08.07 (fără an), pentru o durată de lucru de 3 ore, pentru care a semnat de recepție a lucrărilor, iar despre eventuala existență a Foii de parcurs nr. 4480 din data de 09.07. (fără an), în care se menționează o durată de lucru de 5 ore, a aflat abia cu ocazia formulării prezentei acțiuni.

În concluzie, pentru serviciile pretins prestate în cele 8 ore, cu toate că reclamanta, a recepționat doar 3 ore, a fost emisă factura fiscală seria AQ nr. 10737/15.07.2013. În acest context, reclamanta apreciază că Foaia de parcurs nr. 4480, care nu i-a fost niciodată prezentată înainte de a lua cunoștință despre existența acesteia la dosar, a fost întocmită pro causa, fără ca angajații ... să efectueze efectiv vreo lucrare aferentă imobilului menţionat.

În dovedirea apărărilor formulate prin formularul de răspuns, pârâta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisurile atașate acestuia, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, după cum urmează: proces-verbal din data de 07.04.2012, adoptat în Adunarea Generală a ...... (filele 19-21).

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie de fond, relativă şi peremptorie, pe care, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., a unit-o cu administrarea probelor, reţine următoarele:

În drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 2.500 alin. (1) din C. proc. civ., dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. Ca regulă, potrivit art. 2501 alin. (1) din C. civ., drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.

În ceea ce priveşte termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, precum şi cursul prescripţiei extinctive, instanţa are în vedere prevederile art. 2.517 din C. civ., care instituie un termen de drept comun de 3 ani, incident în toate cazurile în care legea nu instituie un alt termen, precum şi pe acelea ale art. 2.524 alin. (1) din C. civ., care consacră regula potrivit căreia, dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligaţiilor contractuale de a da sau a face, prescripţia începe să curgă de la data când obligaţia devine exigibilă şi debitorul trebuia astfel să o execute.

Cursul prescripţiei extinctive poate fi modificat în sensurile prevăzute de art. 2.534 şi art. 2.541 din C. civ., fie prin intervenirea unei cauze de suspendare, cu consecinţa opririi de drept a curgerii termenului de prescripţie, pe timpul cât operează cauza de suspendare, justificat de faptul că titularul dreptului material la acţiune se află într-o imposibilitate de a acţiona, fie prin intervenirea unei cauze de întrerupere, care are ca efect înlăturarea prescripţiei scurse înainte de apariţia sa  şi începerea unei alte prescripţii extinctive.

Relativ de mijloacele procesuale de valorificare a prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa reţine că, potrivit art. 2.512 alin. (1) şi art. 2.513 din C. civ., aceasta poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant şi fără a fi ţinut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credinţă, numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

În fapt, între reclamanta ... în calitate de operator, pe de o parte şi pârâta ... în calitate de utilizator, pe de altă parte, s-au derulat relații contractuale în formă simplificată, constând în închirierea unei autovidanje, în vederea efectuării unor lucrări de reparare/înlocuire a rețelei de apă potabilă și scurgere a resturilor menajere, precum și de curățare a subsolului de dejecții, la imobilul situat în Tulcea, ... ca urmare a solicitării exprese în acest sens, formulate de președintele asociației pârâte, domnul PDF, prin Adresa nr. 7539/05.07.2013 (fila 7).

În derularea relației contractuale dintre părți, reclamanta a emis factura fiscală seria AQ nr. 10737/15.07.2013, în valoare de 1.968 lei (fila 6), solicitând, prin prezenta cerere de chemare în judecată, obligarea pârâtei la executarea obligației de plată a acestei sume.

Instanța observă că, pe de o parte, de la data emiterii facturii pe care reclamanta își întemeiată pretenții, respectiv, 15.07.2013 și până la data înregistrării prezentei acțiuni, respectiv, 15.03.2017, au trecut 4 ani, fiind depășit termenul general de prescripție a dreptului material la acțiune de 3 ani și că, pe de altă parte, reclamanta nu a probat incidența vreuneia dintre cauzele de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției extinctive prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța urmează să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, prin întâmpinare și, în consecință, să respingă cererea de valoare redusă formulată de reclamantă, ca prescrisă.