Obligație de a face. Desființare lucrări realizate fără autorizație de construcție.

Sentinţă civilă 2723 din 20.03.2014


Obligație de a face. Desființare lucrări realizate fără autorizație de construcție. Întreprinderea demersurilor pentru instrarea în legalitate după întocmirea procesului-verbal de sancționare a contravenției, precum efectuarea unui raport de expertiză în construcții și obținerea certificatului de urbanism, nu suplinește intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construcție.

Sentinţa civilă nr. 2723/2014  din data de 20.03.2014 a Judecătoriei Galați

Prin sentinţa civilă nr. 2723 din data de 20.03.2014 Judecătoria Galați a admis cererea formulată de reclamanta POLIŢIA LOCALĂ GALAŢI şi a dispus obligarea pârâtei să desfiinţeze construcţiile executate şi să aducă la starea iniţială imobilul situat în Galaţi, str. Portului, nr. X, bl. , ap. ., în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Galați a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.02.2013 sub nr.5318/233/2013, reclamanta POLIŢIA LOCALĂ Galaţi a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta T.M.,, solicitând obligarea acesteia la desfiinţarea lucrărilor de construcţii executate fără autorizaţie de construire şi aducerea la forma iniţială a imobilului din Galaţi, str. Portului, nr. X, bl. , ap.,

Judecătoria Galați a reținut că prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria DC nr.000071/20.02.2012 pârâta T.M. a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 1.000 de lei, în temeiul disp. art. 26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991, reţinându-se în sarcina acesteia faptul că a executat lucrări de construcţii, respectiv a desfiinţat parapetul dintre bucătărie şi balcon, a desfiinţat parapetul dintre sufragerie şi balcon, lărgind accesul, a desfiinţat parţial peretele dintre bucătărie şi hol, fără a deţine autorizaţie de construcţie (fila 7-8).

Prin acelaşi proces verbal s-a dispus măsura intrării în legalitate în termen de 60 de zile de la comunicare, conform prevederilor art.28 alin.1 din Legea nr.50/1991, conform cărora, odată cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

Potrivit Adresei nr. 5880/13.07.2012 emisă de Primăria Galaţi -  Instituţia Arhitect Şef, pârâta nu a depus la autoritatea competentă documentaţia în vederea obţinerii certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire, conform măsurilor dispuse prin procesul verbal indicat anterior (filele 5-6).

Instanţa a reținut că, în cauză, pârâta a făcut dovada efectuării unui raport de expertiză pentru intrarea în legalitate, în luna aprilie 2012 (filele 27-36).

După formularea cererii de chemare în judecată, pârâtei i s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 549/20.05.2013 (filele 37-39) pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru intrarea în legalitate şi a efectuat documentaţia tehnică (filele 43-61).

În drept, a reținut instanța că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 2 şi 3 din Legea nr.50/1991, decizia menţinerii sau a desfiinţării construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire se va lua de către autoritatea administraţiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente, avizate şi aprobate în condiţiile legii, sau, după caz, de instanţă.

Măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară.

Conform disp. art.32 alin.1 din acelaşi act normativ, în cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz:

a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei;

b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.

Raportând situaţia de fapt reţinută la dispoziţiile legale mai sus indicate, instanţa constată că pârâta nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria DC nr. 000071/20.02.2012 în sensul de intra în legalitate cu privire la construcţia executată, prin obţinerea autorizaţiei de construire.

Este adevărat că pârâta a efectuat unele demersuri pentru intrarea în legalitate, însă, deşi a trecut mai mult de 1 an de la întocmirea procesului-verbal de contravenţie, pârâta nu a intrat în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis cererea şi a obligat pârâta să desfiinţeze lucrările de construcție executate fără autorizație de construire şi să aducă la starea iniţială imobilul apartament cu nr. situat în Galaţi, str. Portului nr. X, bl.,, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.